Am primit textul de mai jos la redacție semnat de Nazo – lucrător cultural.
Media și statul liberal
1. Câștigarea primului tur al alegerilor prezidențiale de către un politician legionar a surprins pe toată lumea. Televiziunile, presa, – într-un cuvânt trusturile media liberale –, năucite, se întreabă acum în cor: de unde a apărut acest domn pe care nu-l cunoaște „nimeni”? Deși au trecut deja câteva zile, media continuă să se întrebe același lucru. Prinsă, cum e, în plasa propriilor fantasme, nu poate altfel. Iar și iar, în forme din cele mai variate, mereu reluate, repetă, ca pe o litanie, întrebarea: de unde a apărut acest domn? De parcă ar bâjbâi în fața neantului.
2. Ulterior, odată ce șocul inițial a mai trecut, a început să plouă cu explicațiile: vot de protest, vot anti-sistem. Oamenii, chipurile, nu au încredere în establishment. Dar toate astea nu explică de ce 2 milioane de oameni au ales un politician fascist (adică un politician cu o retorică fascistă și cu organizații fasciste sau cu simpatii fasciste, care-l susțin). Sunt multe feluri de neîncredere pe lumea asta. De ce tocmai asta? De ce acum?
3. Ascultând explicațiile, ai crede că legionarismul candidatului Călin Georgescu e un fel de toană a sa, un fel de virus care atacă mintea venind pe căi necunoscute dintr-un trecut nebulos. Nicio legătură cu nimic; cu atât mai puțin cu capitalismul. Nicio referire, nicăieri, la relațiile de muncă, la formele de viață pe care producția și consumul capitaliste le pun una în cârca celeilalte, nicio referire la locul pe care-l ocupă România în interiorul sistemului.
4. În felul ăsta, – pentru că nu poate altfel, ori nu știe, ori nu vrea – media se leagă singură la mâini și nu-i mai rămâne decât o singură cale de atac: să-l demonizeze pe Călin Georgescu. Desigur, indirect, pe calea asta, demonizează și electoratul acestuia. În cel mai bun caz, se explică cu oareșce îngăduință, oamenii nu știu cine e „în realitate” Călin Georgescu. Și media ne lămurește imediat: e demonul!
Aflăm, astfel, de câteva zile încoace, spus în toate modurile posibile și imposibile, că acesta este admiratorul lui Vladimir Putin, că este pro-rus și legionar. Dar despre cauzele pentru această orientare nicio vorbă. Știm doar că Georgescu este răul absolut, căruia i se opune binele absolut, adică „forțele pro-europene”.
5. Deși adevărate, aceste dezvăluirile mediatice nu au niciun efect asupra electoratului Georgescu. Dimpotrivă. S-ar putea să producă efectul opus. Aceasta se va dovedi atunci principala contribuție a media la subminarea democrației în țară. Vom vedea.
6. Grăitoare e și reacția experților liberali puși deodată față în față cu neantul legionar. Toată educația lor făcută cu mari eforturi prin institute naționale și internaționale de studierea democrației îi împinge acum să cheme în ajutor, la unison, instituțiile de forță. Ce-au făcut, ce fac serviciile secrete, justiția, poliția? Cum poate aparatul de stat să intervină pentru a atenua sau – dacă se poate – anula rezultatul votului? Totul, desigur, „în numele democrației și al valorilor europene”. Reflexul acesta liberal, mânat de spirit civic, de a invoca forța statului ar trebui bine analizat, căci în el se află, condensat, miezul problemei democrației noastre.
7. Între timp, răspunzând parcă chemării deznădăjduite a experților, aparatul de stat și-a mobilizat resursele, adică a chemat în ajutor legea, emițând tot felul de hotărâri (prin CCR și CSAT) care nu fac decât să scoată la iveală tendințele iliberale din sistem. Ca să nu mai vorbim de candida lor inutilitate.
Social democrația și răspunderea politică
8. Deruta social-democraților, confruntați cu situația, este istorică. E limpede, ascultându-le declarațiile reținute, văzându-le fețele uluite și gesturile timorate, că nu înțeleg ce i-a lovit. Morala mic-burgheză, în care s-au format prin ministere și funcții de partid, îi împiedică să vadă dincolo de momentul prezent. Li se pare de necrezut faptul că creșterea salariilor și a pensiilor, din care au făcut unica lor politică de masă, nu se concretizează într-o viață mai bună pentru toată lumea. Ei chiar se așteptau la recunoștință de la alegători, când colo, poftim!
9. Ce are de spus social-democrația în privința sărăciei relative resimțite de straturile de jos din societate? Nimic. Sentimentelor de înstrăinare, de frustrare și abandon, care au alimentat votul pentru Georgescu, social-democrația le răspunde cu niște cuvinte goale, răsfolosite, de genul credință, națiune, dar din urmă vin competitori mai credibili. Până mai ieri, orice social-democrat ar fi zis: să mai alocăm niște bani. Cu alte cuvinte, ar fi încercat s-o dreagă. Dar acum e un semn că s-a sfârșit cu asta. Întrebarea e dacă e ultimul semn și de câte semne mai e nevoie până când n-o să se mai poată face nimic.
10. Pentru că a lăsat critica capitalismului pe mâna organizațiilor legionare și naționaliste, social-democrația strânge acum roadele. Atâta tensiune adunată în procesele de muncă, în milioane de istorii personale care știu cu ce se mănâncă exploatarea și o cunosc „la prima mână”, aflându-se de o parte și de alta a ei, atâta tensiune s-a tradus acum în cuvintele popor și suveranitate, pe care Călin Georgescu le mânuiește cu dezinvoltură. Le mânuiește tocmai în spațiul lăsat gol de social-democrație.
11. În împrejurările de față, se mișcă ceva la social-democrați? Se vede ceva, o licărire măcar? Nu prea. Operațiunea: strângem rândurile. Aceeași placă, doar că de data asta cu o doză crescută de identitate națională. Social democrația pare să țină neapărat să-și aleagă singură felul în care moare. Luând calea asta, e doar o chestiune de timp.
Forțele de stânga și statul
12. O parte din stânga, organizată politic sau nu, se găsește într-un stadiu romantic de înțelegere a socialismului și, implicit, a capitalismului. Lucrul acesta se poate observa, în momentul de față, în importanța pe care militanții de stânga, inclusiv dintre cei*cele care ocupă zilele acestea spațiul public, îl acordă informației. Ca și cum rezultatul votului ar decurge din lipsă de informații. Aroganța aceasta de clasă ignoră faptul că votanții lui Georgescu sunt la fel de informați ca oricine.
13. Bănuiala care planează asupra statului liberal perceput ca principala cauză pentru starea inechitabilă din societate le informează opțiunea de vot pe căi solide și ancorate în viața de zi cu zi. Căci din viața de zi cu zi știu oamenii că prin stat și cu sprijinul statului, unii – puțini – se îmbogățesc, pe când alții – mulți – rămân pe dinafară. Asemenea opinii, cristalizate în timp, probate prin experiență repetată, nu se schimbă informându-te „corect”, așa cum își imaginează naiv unii activiști mânați de bune intenții.
14. La această stare de lucruri ne-a adus reformarea statului după modelul FMI pe care candidatul Georgescu o critică în mod explicit. Acesta propune să înlocuiască mașinăria de stat liberală, pusă în slujba clasei de îmbogățiți, cu un stat pentru „popor”. Totodată, promite să înnoiască clasa politică, înlocuind politicienii conduși doar de propriile interese cu politicieni dezinteresați. Cum va face lucrul acesta atât de dificil de realizat nu e deloc clar, dar importantă e promisiunea de purificare, gestul ritualic al unui nou început. Restul, de fapt, nici nu contează. Iar oamenii, sătui, se mulțumesc și cu un regim autoritar, dacă altceva nu se poate.
15. Astfel, cum spune una din formulările solemne și un pic caraghioase din tradiția stângii, s-au creat condițiile istorice. Întrebarea e: sunt forțele de stânga în stare să arate că se poate altfel? Sunt ele în stare să se adune în fața acestei amenințări și să ia taurul de coarne? Pot ele să formeze un partid? Poate acest eventual partid să asume public un program politic de justiție socială? Cu alte cuvinte, poate stânga confrunta interesele capitalului național și transnațional propunând o reformă a statului bazată pe o analiză a capitalului? Pare singura cale, în momentul de față, ca să traducem frustrarea și înstrăinarea celor mulți într-un program socialist. Și să salvăm democrația.
16. Fără această organizare politică, criza semnalată de ascensiunea lui Călin Georgescu riscă să se adâncească. Chiar presupunând că la alegerile din acest an Georgescu va pierde, forțele fasciste vor crește oricum. Venalitatea, micile interese de grup, lipsa generală de orizont și, nu în ultimul rând, ignoranța forțelor pro-europene vor avea grijă de asta.