O sinteză bună cu un subiect arzător: prăbuşirea mitului confortului întruchipat de “funcţionarul public”. Se întîmplă peste tot în Europa. Se taie în carne vie de funcţionar fără mănuşi… Sursa: presseurop.
De la tăierile drastice ale englezilor la reducerile francezilor, spaniolilor, germanilor şi letonilor, rigoarea bugetară subminează mitul cum că funcţionarii ar fi imunizaţi împotriva crizelor.
Odinioară, pe tărâmul funcţiei publice, posturile erau fixe, imuabile, funcţionând agale, cu salarii indexate pe inflaţie, a treisprezecea şi a paisprezecea lună, concedii abundente, pensii mai mari şi pensionări anticipate mai simple de negociat. Erau locurile de muncă visate de trei generaţii de europeni, în numele securităţii şi beneficiilor asociate cu statutul de “funcţionar“, “civil servant“, “Regierungsbeamter“, “statale” sau “funcionario público“.
Funcţionarii – spre deosebire de salariaţii din sectorul privat – nu numai că nu puteau fi daţi afară, dar în plus aveau garanţia că angajatorul lor nu dă faliment. Cu toate acestea, de când criza grecească a reamintit Europei că un stat poate da faliment, funcţionarul seamănă din ce în ce mai mult cu orice alt salariat. Mitul postului de muncă pe viaţă s-a volatilizat. Toate guvernele europene – de la britanicii liberali la francezii etatişti – au început să scadă salariile, să suprime primele şi să reducă numărul de angajaţi ai funcţiei publice pentru a diminua deficitele uriaşe şi pentru a restabili încrederea pieţelor.