Finance Watch: un lobby anti-lobby

Grupurile de lobby financiar par să deţină toată puterea la Bruxelles, contracarând toate tentativele de reformă din sectorul bancar după prăbuşirea grupului Lehman Brothers în 2008. Dar această situaţie s-ar putea schimba, odată cu apariţia unui grup european anti-lobby: Finance Watch.

Harald Schumann

Joost Mulder, în vârstă de 31 de ani, cunoaşte toate secretele. Timp de cinci ani, elegantul olandez a activat într-un grup de lobby care încerca să influenţeze structurile legislative de la Bruxelles în numele organismelor financiare. Activităţile de lobby în culisele Comisiei Europene, Parlamentului European şi Consiliului Uniunii Europene constituie starea sa naturală. Vorbitor a patru limbi străine, cunoscător a tot ce se poate, el se simte confortabil pe scena politică de la Bruxelles – un lobbyist în adevăratul sens al cuvântului.

Într-o zi, el şi colegii lui blocau iniţiativele legislative, în altă zi îi convingeau pe funcţionarii de la Bruxelles să introducă dispoziţii “explozive“, precum un proiect de lege având scopul de a proteja anumite interese, originile iniţiativei fiind în aparenţă multiple şi independente unele de altele. Iar când un paragraf jenant nu a fost exclus în Comisia Europeană sau în Parlamentul UE, formau o minoritate de blocaj în Consiliul Uniunii Europene.

“Daţi-mi un onorariu de 10 000 de euro şi mă angajez să reprezint poziţia dumneavoastră pe ordinea de zi a Consiliului de miniştri. Acesta este genul de promisiuni pe care membrii grupurilor de lobby le fac clienţilor“, explică Joost Mulder. Dar situaţia s-ar putea schimba. Pentru că Joost Mulder a trecut în tabăra cealaltă.

Anul trecut, când grupurile de lobby din domeniul financiar au mers atât de departe încât “au făcut presiuni asupra guvernelor ameninţând să retragă fluxurile de capital şi să blocheze locurile de muncă, mi-a fost de ajuns“, spune el. “Structurile financiare trebuie să fie în folosul societăţii“, se poate citi acum pe cartea de vizită a lui Joost Mulder, responsabil cu Relaţiile externe la organizaţia nonguvernamentală Finance Watch.

“O Comisie captivă“

Activitatea lui se aseamănă cu cea de lobby. Dar această activitate de lobby este în serviciul unei organizaţii nonguvernamentale unice pe scena politică de la Bruxelles. La organizaţia Finance Watch, specialiştii în pieţe financiare au ca obiectiv contracararea grupurilor de lobby din sectorul financiar pentru a-i aduce la scopul iniţial al existenţei lor: punerea serviciilor financiare în slujba producţiei.

Experienţa este inedită. Iar noul lobby ce vizează disciplinarea pieţelor financiare este răspunsul la o cerere venită din partea structurilor legislative. La originea iniţiativei este o situaţie constatată în momentul izbucnirii crizei financiare, în toamna anului 2008. Când a fost nevoie să fie analizate cauzele crizei, nu existau specialiştii financiari experimentaţi care să fie cu adevărat independenţi. La toate nivelurile, tonul era dat de bancheri, de gestionari ai fondurilor sau de specialiştii care îi plăteau.

În acelaşi timp, s-a constatat că Executivul Uniunii Europene şi Direcţia generală a pieţei interne erau pur şi simplu infiltrate de sectorul financiar. Amploarea fenomenului a fost dezvăluită de Corporate Europe Observatory. Raportul acestei entităţi din toamna anului 2009, intitulat O Comisie captivă, arăta cum Charlie McCreevy, comisarul în funcţie la acea vreme, delegase de facto procesul legislativ structurilor corporatiste. Jumătate din Europă s-a indignat să vadă că structurile europene ţineau cont permanent de un singur apel. Dar cazul nu a avut repercusiuni concrete.

Eurodeputaţii au plătit din propriile buzunare

În acest context, eurodeputatul ecologist francez Pascal Canfin şi omologul său german Sven Giegold au avut ideea, în iunie 2010, unei iniţiative inedite. Au lansat un “apel la supraveghere financiară“, primind, în doar câteva zile, susţinerea a 22 de membri ai Comisiei pentru Afaceri Economice, de toate orientările politice. Cei doi căutau persoane dinamice cu un bagaj financiar solid. Thierry Philipponnat a răspuns apelului.

După 20 de ani de experienţă în mediile bancare şi bursiere, Thierry Philipponnat a renunţat în 2006 la un loc de muncă bine-plătit pentru un nou început. Iniţial, în domeniul microcreditelor destinate statelor sărace, apoi la Amnesty International. Din fonduri proprii, eurodeputaţii au finanţat acţiunile în primele şase luni, înregistrând rezultate. După un turneu de câteva luni în şapte state membre UE, Thierry Philipponnat obţinuse sprijinul a 38 de organizaţii, începând de la Oxfam până la Confederaţia europeană a sindicatelor, primind un capital de început de aproape o jumătate de milion de euro din partea unor fundaţii private.

În paralel, Parlamentul European exercita presiuni pentru ca Finance Watch să beneficieze de finanţare europeană. Anul acesta, 1,25 milioane de euro au fost alocate acestei cauze, iar Michel Barnier, noul comisar european pentru Piaţa Internă, a sugerat că Finance Watch ar putea obţine cea mai mare parte din aceste fonduri. La şase luni după adunarea constituantă, Thierry Philipponnat este acum secretarul general al unui cabinet de expertiză şi de lobby mandatat de Parlamentul European, finanţat de contribuabili şi susţinut de organizaţii care au în total 100 de milioane de membri.

Sarcina este colosală

Dar oare tot acest efort merită? Oare aceşti câţiva oameni pot face ceva în faţa caracatiţei lobbyului financiar? Doar la Bruxelles, băncile şi alte entităţi financiare dispun de 700 de experţi care au rolul de a orienta procesul legislativ în direcţia pe care o doresc. Iar sfera lor de influenţă este extinsă.

Sarcina este una colosală, aşa cum o demonstrează forţele mobilizate anul trecut în jurul contractelor de schimb privind riscul de credit (“naked Credit Default Swaps” – CDS), care le permit fondurilor de investiţii să speculeze solvenţa statelor fără a investi fonduri majore. Contractele de tip CDS permit evaluarea riscurilor privind solvenţa unui stat, având capacitatea de a agrava serios o eventuală criză a datoriei suverane sau chiar de a o provoca.

Acesta este motivul pentru care, în martie 2011, Parlamentul European a solicitat interzicerea totală a acestor tranzacţii. Sindicatele fondurilor de investiţii şi băncile au intervenit, adoptând o măsură pe care Thierry Philipponnat a numit-o “strategia detaliilor-capcană“. Reprezentanţii grupurilor de lobby au strigat, în coloanele ziarului Financial Times, că eurodeputaţii nu au înţeles mecanismele acestor tranzacţii.

De altfel, dacă interdicţia s-ar aplica, “ar reduce volumul lichidităţilor pe piaţa obligaţiunilor de stat, ceea ce ar avea ca efect creşterea costurilor de creditare” – un argument greu de respins de către profani. Dar, un fin cunoscător al pieţelor financiare, Thierry Philipponnat nu a ezitat să ofere argumente. Iar analiza lui privind datele reale ale acestei probleme a fost observată. Comisarul european de resort a ţinut cont de argumentaţia lui Thierry Philipponnat, iar plenul PE a menţinut interdicţia.

Cu toate acestea, în momentul în care iniţiativa a fost supusă votului Consiliului miniştrilor de Finanţe, în octombrie, unii miniştri au insistat ca textul să prevadă derogări. “În mod evident, acesta este rezultatul unei campanii uriaşe de lobby“, explică Joost Mulder, salutând activitatea foştilor săi colegi. Textul prezintă acum “puncte vulnerabile“, dar acest lucru nu îl împiedică pe Joost Mulder să fie încrezător: “În realitate, este aceeaşi muncă pe care o făceam şi înainte, doar că acum dorm mai bine.”