Ce e în neregulă cu POSDRU? Am tot fost avertizaţi că face Comisia Europeană verificări. Victor Ponta vorbeşti despre pierderi posibile imense (aici). Nu sîntem în stare să cheltuim bani europeni, iar atunci cînd o facem ni-i iau înapoi. Vom vedea şi raportul acela cînd s-o face public.
Asta ne spun ei, conducătorii europeni sau locali. Însă în judecarea cazului POSDRU nu ne pot scăpa nişte unghiuri ceva mai aparte:
- sînt fonduri ineficiente în mai toată Europa. Iar asta pentru că ipocrizia e cît casa. Nu poţi să urli peste tot după austeritate, tăieri şi apoi să pretinzi că miliardele băgate în reconversie profesională pot avea vreun efect.
- În România s-a format o burghezie POSDRU de lux. Salarii foarte mari, proiecte cărora e imposibil să le verifici efectul. 2008-2010 au însemnat plăţi de 485 milioane de euro (salariile trainerilor, computere, mobilier, închirieri săli). Burghezia Posdru înseamnă 20 000 de oameni plătiți cu salarii de mii de euro (surse). Cei antrenaţi sînt vreo 40.000.
- Plățile pentru anul trecut au crescut exponențial – ar trebui să se ridice la peste 800 de milioane. Faptul că acum vin cu auditări, însoțite de criticile noii puteri ar putea însemna o afacere extrem de păguboasă pentru noi. Europa trebuie să învețe că tîmpeniile se plătesc – e un proiect prost de care se descotorosesc prin preaştiuta retorică a corupţiei est-europene. În felul acesta, contributorul român de rînd ar trebui să plătească pentru un proiect profund contradictoriu şi fără nici un soi de noimă.
În această ramă a reconversiei ipocrite în austeritate, băieţii deştepţi locali s-au încadrat perfect. Ştiu jurnalişti (de la televiziunea publică şi din “presa prietenă” care au cîştigat mii de euro pentru cîteva cursuri – unii sînt uşor de verificat, pentru că au declaraţii de avere).
Mai mult, publictatea implicată de POSDRU a cunoscut şi ea trasee clientelare către presa favorabilă puterii. Un articol al lui Tolontan rezumă perfect situaţia.
Familia POSDRU
Am luat absolut la întîmplare, dintr-o reclamă de la TVR 2 un caz POSDRU. Mi-a atras atenţia numele firmei – CATALACTICA (aproape CATALÉCTIC, catalectice, adj. n. Vers catalectic = vers care se termină printr-un picior incomplet.).
Am început să scotocesc şi mi-a fost uşor să verific evoluţia bugetului familiei care conduce fundaţia pentru că amîndoi sînt angajaţi la instituţii de stat care cer declaraţii de avere.
(Mai trebuie să menţionăm că prezenţa familiilor în conducerea unor astfel de companii şi prezenţa măcar a unuia dintre membri undeva într-o instituţie de stat sînt nişte constante în afacerea POSDRU.)
Sorin Cace şi Corina Cace sînt eroii mei întîmplători. Sînt oameni care au reuşit să o ducă bine pe timp de criză pentru că s-au conectat cum trebuie la ţeava UE.
Familia Cace a avut în derulare mai multe proiecte (aici aveţi o lista cu cele terminate) în zona Teleorman (cîteva de integrarea romilor pe piaţa muncii şi altele). Despre efecte nu ştim nimic. E totuşi lăudabil că au un site unde scriu tot ce au făcut (am întîlnit cazuri unde organizatorii nu se obosesc cu aşa ceva).
Lucrurile au început să meargă după 2009. Ea la ASE, el la ICCV. Declaraţia de avere a Corinei Cace arăta destul de modest. Familia avea drept bază veniturile de la ASE:
În 2011, bunăstarea a explodat. În declaraţia Corinei Cace pe 2011, apar banii care vin cel mai probabil din proiectele POSDRU. Alte surse nu sînt trecute.
Aşadar, familia Cace a luat cam 170.000 de lei de la locul de muncă de bază. Şi exact 427.158 lei din cercetare-dezvoltare şi conventii civile. 100 000 de euro pe an pentru o familie de intelectuali este un venit bunicel.
Catalactica şi minunata aventură POSDRU a familiei Cace este doar o picătură într-o mare baltă (puteţi studia pe aici alte sute de proiecte). Am găsit un proiect de sute de mii de euro care se numeşte “Înapoi la muncă!”, un mesaj dispreţuitor folosit de reprezentanţi ai fostei puteri în diverse ocazii.
Local, prostia care se întîmplă ar fi următoarea: sînt bani mulţi care alimentează un establishment universitar, funcţionăresc, ong-istic şi jurnalistic. Dar aceşti bani nu au efect, nu însănătoşesc mediul, nu-l scoate din zona extremă de vulnerabilitate. Sînt bani “paraleli” cu profesia de bază şi cu responsabilităţile ei.
Dorinţa de auditare şi amendare a acestui business şi eventual de mutare a plăţilor de la nivel central la nivel local, abia asta mi se pare cu siguranţă imoral.
Cît despre cei care “s-au descurcat” nu mai am nimic de zis. Distincţia dintre bani publici şi bani privaţi este anihilată de criză. Să-i acuzi că au cheltuit bani publici şi să nu observi cîţi bani publici şi cît monopol intră în afacerile private de succes (de la bănci, la gestionari de resurse) nu e indicat. POSDRU e sistemul. Şi nu e doar sistemul românesc, e ipocrizie şi neputinţă europeană.
Înainte să-i judec pe găinarii sau privilegiaţii POSDRU prefer să văd marea fotografie a unei ipocrizii cît casa venită dinspre Comisia Europeană pe care politicienii noştri o alimentează inconştient. Asta înseamnă bani europeni pentru reconversie. Investiţii care merg într-o gaură neagră – cum altfel?, cînd inventezi o nouă formă de asistenţă ridicolă, aceea a victimelor dezmembrării drepturiloe şi a statului social -, dar pentru care poţi fi uşor stigmatizat.
Scandalul POSDRU arată perfect tensiunile centru-periferie (Est, în cazul nostru). Şi nu, prin asta nu elimin responsabilitatea locală şi taxarea corupţiei. Şi nici nu vreau să victimizez Estul. Însă conflictul e din ce în ce mai evident, dubla măsură, la fel. Europa nu e în stare să creeze decît noi serii de privilegii şi privilegiaţi, noi straturi de gulere albe. Asta se vede. Luptaţi cu asta, dragi comisari, nu mă puneţi să-i şi plătesc.