Organizarea politica a unui spatiu e decisiva in modelarea activitatii ce se desfasoara in locul respectiv. Undeva la baza politicilor, a raporturilor de putere, a ideologiilor politice, sta felul in care proprietatea e conceputa, protejata si legitimata. Mai mult, modul de abordare al proprietatii conditioneaza decisiv insasi formarea subiectivitatii.
——————
Privat
Proprietatea privata e centrala in Capitalism. Etimologia cuvantului privat e legata de privare, de dreptul proprietarului de a ingradi celorlalti folosirea unui bun. Privatizarea e actiunea prin care un bun comun sau public trece in proprietate privata.
Odata cu neoliberalismul logica privatizarii a devenit de la sine inteleasa, acceptata ca ceva normal chiar daca ia forme tot mai ciudate, ca de exemplu extinderea proprietatii private asupra resurselor de apa a unor tari intregi, asupra semintelor si plantelor sau asupra genomului uman, etc.
Ultima si cea mai spectaculoasa extindere a capitalului e asupra dorintelor, creativitatii, sentimentelor, asupra celor mai intime capacitati psihice. ‘Sufletul’ e pus la munca si ‘fiecare fragment de viata mentala trebuie transformat in capital’, spune Bifo despre acest ultim stadiu al Capitalismului.1
Pentru a avea acces la aceste capacitati ale psihicului e nevoie de un alt tip de autoritate, de putere, una mult mai eficienta. Virtanen numeste ‘Arbitrary Power’ acest nou tip de putere ce difera radical de puterea institutionala specifica societatii disciplinare sau de ‘bioputerea’ specifica societatii de control. ‘Tinta acestei noi forme de putere sunt posibilitatile vietii in general, (…) controlarea a cea ce e posibil de gandit sau actionat (…) a premizelor generale a ceea ce inseamna o fiinta umana.(…) Aceasta actioneaza prin setarea de expectante, opinii, standarde de comunicare si cooperare. Probabil ca cel mai bine e descrisa ca productie de etici, a “instinctului” (de turma), a celei de-a “doua naturi” ce ne ghideaza gandirea, comportamentele si realizarea de sine.’2
Astfel constrangerile sunt mai putin necesare, puterea a fost interiorizata, face atat de mult parte din normalitate incat nu o mai sesizam – e ca aerul pe care-l respiram, e tot ce vedem, auzim, mirosim. Aceasta logica a capitalului, a privatizarii, a patruns atat de adanc in cultura oficiala, la nivelul valorilor si atitudinilor celor mai intime, incat e imposibil de gandit si actionat in afara ei. Petit a sintetizat cam asa: suntem propriul nostru capital privat, propria noastra afacere, brand. Fiecare actiune e o investitie si viata o piata de investitii – ‘Capitalismul si Realitatea coincid’.3
Spatiile private au adesea rolul de a propaga aceasta putere ambientala sau, cum e cazul unor spatii private de arta contemporana, rolul de a descarca eventualele revolte, de a sublima eventualele energii reactionare, de a le dezarmorsa in locuri sigure, inofensive, in care critica si problemele sunt mutate in reprezentare, spectacol. In cuburi albe bine separate de realitate.
Public
Alternativa care adesea se propune acestei logici a privatizarii vietii e logica spatiului public, a proprietatii publice. Elementul cheie in aceasta ecuatie ar fi Statul ca administrator al bunului public.
In principiu Socialismul, ideologia constituita pe baza proprietatii publice, presupune mai putina exploatare, mai multa egalitate, o mai mare mobilitate sociala, mai buna asistenta sociala, asistenta medicala, educatie, etc.
Insa o posibila dezvoltare a acestei ideologii, pe care nu demult am experimentat-o si noi ca tara, intr-o forma mai radicala in asa numita ‘perioada comunista’4, ar fi tendinta administratiei statului de a se cristaliza intr-o clasa dominanta, in oligarhie.
Un alt aspect, pe care-l experimentam la nivel mondial acum, e ca Statul, clasa politica, functioneaza tot mai mult ca o anexa/paravan al capitalului.Aspect sintetizat foarte cinic si clar de Adam Smith, parintele Capitalismului: ‘Guvernul civil (…) e in realitate instituit pentru apararea celor bogati contra celor saraci, sau pentru apararea celor cu avere contra celor care nu au nimic.’5 Ceea ce era valabi atunci e la fel de valabil si acum, in ce priveste rolul statului si spectacolul democratiei, in acest posibil stadiu terminal al Capitalismului.
Politicile se traseaza in structuri suprademocratice (nesupuse votului democratic), cum ar fi FMI, Forumul Economic Mondial, Consiliul Pentru Relatii Internationale, World Trade Organization, etc. Structuri, ce au un rol similar cu Supraeul in teoria psihanalitica – un Superego mondial ce reguleaza politicile si discursurile ce circula prin structurile inferioare: de la institutiile statale, pana in salile de clasa, televizoare si galerii de arta. Se produce astfel cultura oficiala, se construieste normalitatea.
Chomsky arata prin nenumarate exemple, in special in domeniul jurnalismului cum perspectiva de citire a evenimentelor este formata si cum este transmisa. Cum presa preia mai tot timpul perspectiva oficiala de citire a realitatii, chiar si cand critica Statul sau capitalul. Lucrurile functioneaza pe aceleasi tipare in arta, educatie, etc. Poate fi facuta usor legatura intre conceptul de ‘Putere Arbitrara’ a lui Virtanen, descris mai sus si cel de interiorizare a perspectivei oficiale (autocenzura) a lui Chomsky.6
Aceasta logica a spatiului public creaza asadar o subiectivitate dependenta de ierarhie, care are nevoie la tot pasul de confirmarea unei autoritati. Spatiul public intareste aceasta logica la fiecare pas, incepand cu scoala, care dincolo de informatiile mai mult sau mai putin controversate pe care le propaga, introduce in primul rand disciplina, obedienta si necesitatea raportarii continue la autoritate. Se creaza un (auto)control foarte bine ierarhizat, care tinde spre asigurarea unei perspective oficiale asupra lumii.
Comun
Ar mai exista o varianta in aceasta discutie. Hardt propune o situare inafara gandirii in termeni de proprietate si o imbratisare a gandirii in termenii de ‘commons’. Nu e vorba de a gandi in termeni de proprietate comuna, ci de o gandire radical diferita, in afara intregii logici a proprietatii – o revolutie in perceptie. Propune ca focusul sa fie nu atat abolirea proprietatii cat afirmarea acestui ‘common’ – ‘afirmarea productiei autonome si deschise a subiectivitatii, relatiilor sociale si a formelor de viata; o creare auto-guvernata si continua a unei noi umanitati.’7
Spatiile private si publice sunt puternic normate, chiar daca nu suntem tot timpul constienti sau deranjati de acest fapt. E suficient sa stam nemiscati zece oameni intr-un spatiu public (strada, piata, etc.) si vom vedea cat de rapid vom fi abordati de ‘autoritati’ (politie, gardieni publici, etc). Nu mai vorbesc despre incercarea de a face putin altceva decat activitatile acceptate intr-un mall, banca, etc. Conventiile acestor locuri sunt foarte puternice, as putea spune chiar violente, dar din cauza ca au fost interiorizate, sunt in general acceptate ca ceva normal.
Presiunile acestor norme si conventii se simt acut, chiar daca nu-s constient articulate. Cand se creaza o cat de mica bresa, o portita de scapare, de eliberare din logica privata sau cea publica, lucrurile explodeaza, senzatia poate fi aproape de extaz – probabil din cauza sentimentului de imputernicire, de reala posibilitate a deciziei, de disparitie a piramidei ierarhice ce apasa pe umeri tot timpul. Nu numai autoritatea dispare si puterea devine fluida, dar se creaza si posibilitatea pentru topirea autoritatii interiorizate.
Se poate vedea in documentarul ‘The Take’ entuziasmul si pasiunile ce pot aparea prin ocuparea fabricilor de catre muncitori si infiintarea de cooperative in Argentina ca urmare a unui vid de putere lasat putin printr-o partiala retragere a logicii capitalului si a falimentului Statului.8
*ocupatie 9
Sau mai recent si la scara mai mica in ocuparea CNDB. Exemplul e interesant pentru ca sunt puse in discutie cele trei tipuri de logica pe care am incercat sa le formulez mai sus.
Propunerea a fost de ocupare a CNDB si ‘dezvoltare a unui prim spatiu comun in care oamenii sa se poata intalni, sa poata discuta, lucra, cerceta, etc. Un spatiu care sa nu fie definit si formatat de o politica institutionala statala sau de logica pietei, eficientei financiare, consumului, etc.’
Motivatiile au fost multiple. Pe de o parte un protest, fata de situatia CNDB. Acesta in loc sa fie preluat ca model de institutie ce merita extins, e constant amenintat de autoritati si acum efectiv scos in strada.
Un alt focus a fost semnalarea unei tendinte mai generale. Asaltul asupra spatiilor de arta din ultimii ani, faptul ca discursul cantitativ (nr de spectatori, etc) si al eficientei devin tot mai normale in lumea artei. In invatamant e tot mai firesc parteneriatul public – privat ce transforma Universitatea intr-un fel de scoala profesionala ce pregateste oameni eficienti si productivi dar lipsiti de discernamant si gandire critica, etc.
In Spatiul Comun au mai venit oameni, comunitati si pentru ce inseamna din punct de vedere politic si uman un astfel de gest de ocupare si participare la crearea unei logici/dinamici diferite de dinamica spatiilor guvernate de paradigma privat-financiara sau public-institutionala.
Cumva face parte din esenta unui spatiu comun sa nu poata fi subsumat unei singure voci/cauze – ca tot felul de astfel de motivatii sa coexiste. Dar, la insistenta unei parti a comunitatii dansului, miscarea s-a capitalizat a devenit clar pentru ceva anume si doar pentru ceva – ‘salvati CNDB’.
Ieri 15 oameni au ‘salvat’ galeria noua, azi 15 oameni ‘salveaza’ Centrul, maine alti 15 alt spatiu, daca or mai fi – fiecare cu patratelul sau. Asta mi se pare cu adevarat utopic ca si strategie si naiv ca intelegere a lucrurilor – sa avem impresia ca situatiile astea sunt doar accidente particulare si ca le putem salva; sa incercam sa oprim timpul, sa nu pierdem ce-am avut, sa conservam.
Noutatea de data asta a fost tocmai ca depasisem putin acest stadiu, ca nu am mai reactionat la prima mana ca niste animale inghesuite la colt, ci am incercat sa propunem ceva, sa construim o alta logica de coexistenta, etc. S-a format poate pentru prima data o solidaritate care a mers mai departe de simpla reactie defensiva, protest, aparare de teritoriu. Treptat se construia ceva ce incepuse sa aiba potentialul unei (mini)revolutii, in sensul ca am devenit din spectatori ai politicilor, actori.
Ocuparea avea valoare in sine, ca gest politic, dincolo de ce forma, institutionala sau nu, ar fi luat lucrurile mai departe. Ceva s-a taiat, entuziasmul, pasiunea au disparut de indata ce s-a produs reintoarcerea la logica publica/privata. Miza a redevenit una mica din punct de vedere politic – un protest obisnuit, cu o atitudine miloaga fata de autoritati.
Dar oricum cred ca ceva s-a declansat. Sper sa fie doar o repetitie pentru actiuni viitoare. Poate va fi mult mai greu pentru ca nu vom mai avea spatii public-artistice prietenoase pe care sa le ocupam si va trebui sa mergem sa facem dezbateri in banci, cursuri in mall-uri. Sa ocupam sedii de corporatii, firme de publicitate, Ministerul Culturii, Catedrala Mantuirii Neamului.
Mai mult decat ocuparea unor spatii, e vorba in primul rand de refuzul tipului de subiectivitate pe care aceste spatii, mai mult sau mai putin tacit, o impun si o normalizeaza. Pentru simpla existenta trebuie sa ducem un continuu razboi – sa ne ocupam propria subiectivitate ca pe un teritoriu strain. Sa ducem un costisitor si dificil razboi de ocupatie, in primul rand cu noi insine.
_________
1. Franco ‘Bifo’ Berardi, Soul at Work, Los Angeles, Semiotext(e), 2009, 24
2. Akseli Virtanen, ‘Arbitrary Power: Or, on Organization without Ends’, ephemera, (conference papers), 2005
3. Santiago López Petit in Marina Gržinić, ‘Subjectivization, Biopolitics And Necropolitics: where do we stand?’, REARTIKULACIJA #6, 2009, http://www.reartikulacija.org/?p=59
4. Adam Smith, ‘An Inquiry into the Nature and Causes of the Wealth of Nations: A Selected Edition’, Kathryn Sutherland (Editor), Oxford: Paperbacks, 2008
5. Asa numita ‘perioada Comunista’ din punct de vedere conceptual a fost cat se poate de indepartata de ideologia Comunista si mai apropiata de Oligarhie sau Capitalism de Stat cu elemente socialiste.
6. Noam Chomsky, ‘Necessary illusions’, London, Pluto Press, 1999;
7. Michael Hardt, ‘Reclaim the common in communism’, http://m.guardian.co.uk/commentisfree/2011/feb/03/communism-capitalism-socialism-property? cat=commentisfree&type=article, 2011
8. Avi Lewis and Naomi Klein, ‘The Take’ (documentary) – http://www.youtube.com/watch?v=LEzXln5kbuw
9. *ocupatie a fost tag-ul folosit pe twitter pentru recenta actiune de ocupare a CNDB. E legat si de propunerea ca Spatiul Comun sa fie folosit productiv. Si sper sa functioneze in continuare pentru dezvoltarea ideii de Spatiu Comun.