Traducem cele 2 materiale (al doilea, doar parţial) sub titlul de mai sus şi care nu necesită mai multe sublinieri. (de Ana Bazac)
1) Washington şi destabilizarea politică a Africii. După lovitura de stat, un război separatist ameninţă Mali / Nile Bowie
31 martie 2012, http://www.globalresearch.ca/index.php?context=va&aid=30054/
http://www.mondialisation.ca/index.php?context=va&aid=30142
Kuala Lumpur. În timp de comunitatea internaţională şi membrii vecini din Comunitatea Economică a Statelor din Africa Occidentală (CESAO) condamnă lovitura de stat militară din Mali, întreprinsă de protagonişti neexperimentaţi, mii de persoane au umplut străzile capitalei maliene, Bamako, în sprijinul noii junte. Cetăţenii purtau pancarte şi banderole pe care scria: „Jos comunitatea internaţională”, „Jos Sarkozy”, şi strigau lozinci în cinstea şefului juntei, căpitamul Amadou Sanogo[1].
Deşi Sanogo vizitase Statele Unite în mai multe rânduri după ce fusese ales de către Pentagon pentru a participa la un program internaţional de educaţie şi antrenament militar năşit de Departamentul de Stat[2], oficialii americani au cerut conducătorilor loviturii de stat maliene să demisioneze şi să permită desfăşurarea unor alegeri libere[3].
Purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Mark Toner, a ameninţat statul sărac din Africa occidentală cu un embargo diplomatic şi financiar substanţial dacă puterea nu este retrocedată preşedintelui destituit Amadou Toumani Touré în 72 de ore[4]. În timp ce jumătate din populaţie trăieşte cu mai puţin de 1,25 $ pe zi[5], impunerea de sancţiuni economice acestei ţări ca o enclavă şi dependentă de import va duce inevitabil la o şi mai mare instabilitate şi la tulburări. Deoarece probabilitatea unui embargo susţine mai mult condiţiile de război într-un mediu demult sărăcit, blocul CESAO şi-a pus trupele în alertă lângă frontierele Mali-ului, fiind gata să intervină dacă situaţia se deteriorează[6]. În cursul crizei din Côte d’Ivoire (Coasta de Fildeş) în 2010-2011, forţele fidele lui Alassane Ouattara, susţinut de către francezi, au întreprins o vastă campanie de atrocităţi împotriva civililor[7], un alt semnal al pericolului pe care îl reprezintă invaziile militare precipitate ale comunităţii internaţionale în regiunile africane în criză.
În timp de Statele Unite şi alţii subliniază importanţa reîntoarcerii la ordinea constituţională, iar malienii susţin junta, soliditatea renumitelor instituţii democratice din Mali este discutabilă. Justificarea principală a loviturii de stat este răspunsul inadecvat al guvernului civil la o campanie permanentă a tuaregilor în favoarea separatismului în nordul Mali-ului, deşi dezordinea recentă de la Bamako a provocat un mers regulat al miliţiilor înarmate tuarege spre sud. Sub steagul Mişcării naţionale pentru eliberarea Azawad (MNEA), miliţiile înarmate tuarege ar fi preluat regiunea Kidal din nord-est, incitând armata maliană, prost echipată, să-şi abandoneze poziţiile strategice din nord[8]. Tuaregii sunt un grup etnic minoritar, tradiţional nomad şi rural de circa 1,5 milioane de persoane şi care caută să-şi formeze un stat autonom numit Azawad. Acest grup trăieşte dispersat pe un teritoriu traversând ţările din Sahel şi din Sahara şi exploatat de către Al-Qaïda în vederea unui Maghreb islamic (AQMI).
Chiar dacă li s-a imputat tuaregilor destabilizarea din nordul Mali-ului, este mai probabil ca AQMI să fie la originea activităţii insurgenţilor din zonă[9]. MNEA a declarat că obiectivul campaniei sale pentru independenţă este constituirea unui bastion pentru a se proteja de violenţa AQMI, în timp ce Bamako a afirmat că MNEA vrea să fondeze un stat islamic în parteneriat cu AQMI[10]. După căderea lui Gadafi în teatrul de război al NATO din Libia, luptători tuaregi înarmaţi malieni şi nigerieni au fost văzuţi coborând spre Sahara în camioanele militare Toyota Salut-Lux, utilizate de către rebelii libieni afiliaţi Al-Qaïda[11].Deşi este destul de greu să distingem veritabilii protagonişti ai violenţei don nordul Mali-ului, activitatea lor s-a intensificat considerabil în urma accesului lor la mortiere, mitraliere, la arme anticar şi antiaeriene ce au aparţinut iniţial Grupului islamic combatant din Libia (GICL), o organizaţie radicală[12].
Existenţa unui al doilea grup separatist dominat de către tuaregi complică situaţia mai mult. Mişcarea caută să impună charia în tot nordul Mali-ului şi este condusă de către Iyad Ag Ghaly, o personalitate salafistă eminentă, bănuit a avea legături cu o filială a AQMI a lui Ayman al –Zawahiri şi condusă de către vărul său, Hama Ag Hamada[13]. Cum separatiştii controlează deja o treime din Mali, o criză alimentară este iminentă în Sahel şi Sahara, deja aproape 80.000 de refugiaţi cerând amnistie în ţările vecine, Algeria, Niger, Mauritania şi Burkina Faso[14]. Cum grupul militant Ancar Dine pare să reclame controlul regiunilor atribuite înainte MNEA[15], avansul său ar putea avea implicaţii mai mari, putând să destabilizeze drastic regiunea.
Prin posibilitatea crescută a mişcărilor ca acelea ale primăverii arabe sî se generalizeze în Sahel , un aflux de refugiaţi va pune o presiune suplimentară pe Algeria şi pe Niger. Algeria va putea să fie destabilizată mai mult dacă situaţia se deteriorează în Mali, iar Franţa se va putea simţi obligată să intervină în treburile vechilor sale colonii, cum s-a şi văzut din nenorocire în Côte d’Ivoire. Există o paralelă între criza din Mali şi evenimentele în curs din Nigeria, o ţară confruntată cu activităţile insurgenţilor separatişti islamici ai lui Boko Haram în nord. Ţinând seama de instabilitatea politică de la Abuja, o lovitură de stat orchestrată de ofiţerii de grade inferioare contra preşedintelui nigerian Goodluck Jonathan, după modelul malian, nu este de neconceput. Iar când Banca Mondială şi Banca Africană de Dezvoltare vor suspenda orice ajutor către Mali, o anumită formă de intervenţie militară este uşor de presupus, dacă apelurile Consiliului de Securitate pentru „restabilirea imediată a ordinii constituţionale şi a guvernului democratic ales” nu sunt respectate[16].
În timp ce vecinii Mali-ului ameninţă să recurgă la sancţiuni şi la forţă militară pentru a răsturna actualul Comitet pentru reinstaurarea democraţiei şi restaurarea statului (CRDRS), condus de căpitanul Amadou Sanogo[17], junta a promis o nouă Constituţie garantând libertatea cuvântului, de gândire şi de mişcare[18]. Sanogo a promis să că nu se va agăţa de putere şi să organizeze alegeri democratice imediat ce insurecţia tuaregă va fi stăpânită. Cei care au luat parte la lovitura de stat nu vor putea participa la alegeri[19]. Afluxul de arme din urma schimbării de către NATO a regimului din Libia a creat noi perspective dezastruoase favorizând un război civil în Mali, în care părţile vor fi înarmate din greu. Rămâne de văzut cum va reacţiona NATO dacă CRDRS refuză să demisioneze şi se angajează într-un conflict interminabil cu separatiştii islamici. Cum armata americană se opune armatei de rezistenţă a lui Seigneur, întinzându-şi prezenţa militară prin intermediul AFRICOM în Republica Democratică Congo, agravarea situaţiei în Mali şi în Nigeria constituie o justificare suplimentară pentru intervenţia străină şi expandarea războiului.
_______________
[1] Mali: des milliers de manifestants soutiennent la junte, comprise en vue, AFP March 28, 2012
[2] Leader of Mali military coup trained in U.S., Washington Post,March 25, 2012
[3] US calls for Mali coup leaders to step down, CNNMarch 30, 2012
[4] Ibid.
[5] Human Development Indices, United Nations Development Programme, 2008
[6] Mali coup: African Spring Russia TodayMarch 29, 2012
[7] Côte d’Ivoire: Ouattara Forces Kill, Rape Civilians During Offensive, Human Rights Watch,April 9, 2011
[8] Tuareg rebels force Mali army out of North, World NewsAustralia,March 31, 2012
[9] Mali’s mutineers maintain unusual tradition of tolerance and turbulence, The Guardian,March 22, 2012
[10] Arab Spring Bleeds Deeper into Africa,Asia TimesMarch 24, 2012
[11] Ibid.
[12] Qaddafi’s Weapons, Taken by Old Allies, Reinvigorate an Insurgent Army in Mali The New York Times, February 5, 2012
[13] Islamist fighters call for Sharia law in Mali, AFP,March 13, 2012
[14] Les rebelles touaregs contrôlent un tiers du Mali, Libération, March 13, 2012
[15] Armed Islamist group claims control in northeast Mali AFP,March 20, 2012
[16] Mali coup: World commends mutineers, BBC,March 23, 2012
[17] Mali neighbors threaten to reverse coup, Reuters,March 27, 2012
[18] Mali coup: West African leaders abandon visit, BBC,March 29, 2012
[19] New Mali leaders reveal constitution, Russia TodayMarch 23, 2012
2) Forumul pentru un altfel de Mali (FORAM): Mali, cromica unei recolonizări programate,
www.foram-forum-mali.org
www.centre-cahba-bamako.org
Pusă în lumină prin amputarea a două treimi din teritoriul său, lovitura de stat din 22 martie 2012 şi embargoul total al CESAO, deci extrema vulnerabilitate a Mali-ului ţine înainte de toate de trădarea elitelor sale. Ele caută să nu fie în vizorul public şi resping orice dezbatere de fond despre mizele mondializării capitaliste. Dar de acum înainte totul e mai clar: recolonizarea ţării prin intermediul politicilor neoliberale intră într-o nouă fază care urmează schema libiană, mai puţin intervenţia NATO.
Imperialismul colectiv a vrut să exploateze ura şi dorinţa de răzbunare a unei părţi a populaţiei care are sentimentul de a fi fost marginalizată. Rebeliunea tuaregă şi-a găsit perfect locul în afacere. Revendicarea a două treimi din teritoriul malian de către MNEA a fost satisfăcută cu complicitatea „comunităţii internaţionale”.
Osul malian fiind mult mai puţin tare decât cel libian, a fost suficient să se tragă folos de pe urma stării de dezordine a armatei şi de a închide ochii în faţa progreselor atacatorilor echipaţi din greu cu arme sofisticate provenite din arsenalele libiene.
Toate astea s-au petrecut rapid, între 17 ianuarie 2012 şi 4 aprilie 2012. Puternicii membri ai „comunităţii internaţionale” n-au trebuit, deci, să se murdărească pe mâini. Ei cred că au onoarea neştirbită pentru că au făcut declaraţii de principiu despre inviolabilitatea integrităţii teritoriale a Mali-ului. Or, numai atunci când rebelii din MNEA au declarat că şi-au atins obiectivele, SUA le-au cerut să „înceteze” operaţiunile militare.
Mizele de energie, de securitate, de migraţii şi ideologice ale războiului global îşi găsesc expresia în această recolonizare pe care conducătorii malieni nu o văzuseră şi pe care unii dintre ei refuză şi acum să o recunoască. Franţa speră să obţină de la viitoarea republică laică şi democratică a Azawad ceea ce preşedintele malian Amadou Toumani Touré (ATT) nu a ştiut sau vrut să îi acorde: baza de la Tessalit, foarte importantă din punct de vedere economic şi militar; ca şi fermitatea în lupta contra emigraţiei clandestine şi contra AQMI.
Mai mult sau mai puţin indiferentă în faţa sorţii poporului malian supus dublei agresiuni a rebelilor şi a CESAO, opinia publică occidentală s-a emoţionat după ce a aflat de participarea lui Ançar dine şi a AQMI la această recolonizare a Mali.
…CESAO a cerut restaurarea rapidă a ordinii constituţionale. Ea nu a fost impresionată de mobilizarea victimelor democraţiei formale şi corupte care trăiesc lovitura de stat ca pe o eliberare…
Căpitanul Amadou Haya Sanogo a acceptat reîntoarcerea ordinii constituţionale. Acest progres, salutat de cea mai mare parte a populaţiei, nu a fost suficient pentru unii şefi de stat din CESAO. Ca urmare, a fost pus în aplicare embargoul. El constă în:
– suspendarea Mali din toate instanţele CESAO;
– chemarea ambasadorilor în Mali a ţărilor CESAO;
– închiderea frontierelor;
– îngheţarea activelor maliene din Banca Centrală a Statelor din Africa de Vest (BCSAV) şi încetarea aprovizionării Mali de către băncile naţionale din CESAO;
– suspendarea programelor de ajutor pentru dezvoltare.
…Mai important decât ajutorul extern pentru familiile care beneficiază de ele, fondurile din diaspora, care trec prin Western Union şi Money Gram, vor lipsi şi ele.
Scumpirea vieţii, care, ea singură, fusese la baza unui climat cvasi-insurecţional înainte de rebeliune şi de lovitura de stat, se agravează. Preţurile urcă ameţitor în regiunile ocupate unde tâlhăriile vizează mai ales alimentele şi medicamentele, care încep să lipsească.
…Când ordinea constituţională „normală” serveşte de paravan
„Nu vrem vechiul, ci numai noul”, au scandat manifestanţii malieni în timpul evenimentelor sângeroase din martie 1991, pentru a-şi traduce aspiraţia profundă pentru o schimbare democratică veritabilă. Erau convinşi că preşedintele Moussa Traoré era singurul vinovat de naufragiul naţiunii şi că îndepărtarea sa era suficientă ca să se instaureze democraţia şi justiţia. Or, nu a fost.
În 2o de ani de „tranziţie democratică”, asistată şi tămâiată de către „comunitatea internaţională”, muntele a născut un şoricel. Lovitura de stat a survenit la 5 săptămâni după primul tur al alegerilor prezidenţiale, într-un context cvasi-insurecţional.
Cu totul diferită de ceea ce trebuia să fie, democraţia servea drept paravan pentru afaceri.
Să judecăm:
– Multipartidismul pe care îl dorisem din toată inima, în loc să favorizeze dezbaterile de idei şi confruntarea proiectelor privind societatea, s-a tradus prin proliferarea partidelor al căror număr depăşeşte acum 140 într-o ţară cu 14 milioane de locuitori. Rupţi cu totul de baza lor electorală, conducătorii aleşi se ocupă tot timpul de tot felul de strategii de captare a „ajutorului pentru dezvoltare” şi a oportunităţilor de afaceri pe care le oferă sistemul neoliberal.
– Tocmai câştigătorii acestui sistem economic şi politic mafiot au fost cei care, ca „miliardari democraţi”, s-au luptat pentru locul lui ATT, cumpărând tot, de la buletine de vot la conştiinţa electorilor.
– „Îmbogăţiţi-vă şi tăceţi” este regula nescrisă a jocului politic, în timp ce operaţiile cosmetice de bună guvernanţă întreprinse de către Biroul verificatorului General întreţin iluzia exemplarităţii democratice.
– Copiii lor care, cu ostentaţie, îşi sărbătoresc miliardele măresc indignarea tinerilor dezmoşteniţi care n-au dreptul nici la o şcoală de calitate şi nici la un loc de muncă sau venit, şi nici la o viză pentru a merge să-şi caute norocul în alte zări.
– Nici un partid politic nu poate să se prevaleze astăzi de o bază electorală educată şi impregnată de mize şi obiective de schimbare în aşa fel încât să-şi aleagă conducătorii în cunoştinţă de cauză şi să-i controleze în exerciţiul funcţiunii lor. electoratul nu este contactat decât sporadic, dar este asaltat în ajunul scrutinelor de către candidaţii totdeauna gata să-şi plătească voturile.
– Societatea civilă, al cărei rol este să educe, să controleze şi să interpeleze clasa politică, trăieşte din compromisuri şi din şantaje. Ea beneficiază de finanţări de către partenerii tehnici şi financiari (PTF), tocmai evitând subiectele care supără.
– Libertatea de expresie, scump obţinută, se află sub supravegherea mediilor publice. Ea se traduce prin existenţa unui peisaj mediatic dens (ziare şi posturi de radio private) care, pentru a supravieţui, se comportă ca societatea civilă: ştiind să se vândă. În ceea ce priveşte unicul canal naţional de televiziune, ORTM, ea este „vocea stăpânului său”.
– Antreprenorii veritabili, locali sau din diaspora, care ar dori să investească în ţinuturile lor, sunt demotivaţi de către o administraţie coruptă, gata să pună piedici celor mai bune iniţiative atunci când nu-şi atinge socotelile.
….pentru a salva într-adevăr Mali-ul, trebuie:
– să se evidenţieze drama naţională pentru ca să se reînnoiască gândirea critică şi curajul politic. Este iluzoriu şi suicidar să credem că suntem o ţară liberă şi independentă care are doar nevoie de conducători aleşi democratic pentru a merge înainte. Apărătorii acestei teze sunt câştigătorii ordinii nedrepte şi violente a lumii, mai cu grijă pentru interesele lor decât pentru soarta poporului malian.
– Să se regândească indispensabila democratizare a Mali-ului în termeni de a doua eliberare. Această exigenţă care se impunea pe plan politic, economic, monetar şi cultural are de acum înainte şi o dimensiune teritorială. Sarcina este cu atât mai dură cu cât mizele sunt colosale iar raporturile – cu torul asimetrice,
– Să se dezvolte rezistenţa prin întărirea morală, creativitate politică şi solidaritate faţă de cei mai în nevoie: femeile, tinerii, sătenii. Tentativa de a mobiliza 50 de milioane de dolari pentru cumpărarea de armament sau să se facă apel la forţa de interpunere a CESAO deschide doar drumul unui război asimetric şi fără sfârşit,
– Să câştigăm în luciditate şi maturitate politică spunându-ne că „viniturile care au ieşit la suprafaţă” şi care dictează legea în economie şi în materie de democratizare au, înainte de toate, nevoie de imensele bogăţii ale continentului nostru şi că trec sub tăcere violenţa modelului economic pe care îl „planetarizează”; în timp ce Mali se înnămoleşte în războiul din nord iar populaţia se întreabă cum va supravieţui, jefuirea aurului, bogat în această ţară, are loc într-un ritm alert în folosul multinaţionalelor. Trebuie să dăm dovadă de perspicacitate în analiza mizelor şi a raporturilor de forţe, şi curajoşi în apărarea intereselor ţării noastre care nu trebuie confundată cu contul bancar al câtorva indivizi legitimaţi prin alegeri frauduloase,
– Să facem din Mali un caz şcoală pentru CESAO, ai cărei şefi de stat, în intransigenţa lor faţă de lovitura de la 22 martie, nutresc teama de a fi dislocaţi atât din poziţiile lor de rentieri cât şi din certitudinile lor. remarca este valabilă pentru partidele politice al căror vis este să nu piardă prilejurile oferite de deschiderea economiilor noastre pieţei mondiale lipsite de loialitate;
– Să aducem aminte puterilor occidentale că ele pun azi în lucru aceleaşi politici de subordonare şi de jaf care au dus la emigraţia „clandestină”, integrismul religios şi atentatele pe care le califică drept teroriste.
Conchidem, în lumina celor spuse, că şefii de stat din CESAO nu pot fi şi judecători şi părţi în hotărârile lor privind democraţia (din Mali), ci popoarelor suverane.
Gravitatea situaţiei din Mali şi din Sahel cere convergenţa luptelor popoarelor agresate din nord şi din sud, ai căror actuali conducători, cei care dau lecţii de democraţie şi aţâţă războaie, sunt mai legaţi de agenţiile de rating decât de electorii lor.
A face dreptate poporului martir din Mali în circumstanţele actuale începe prin ridicarea imediată a embargo-ului şi în recunoaşterea dreptului său la iniţiativă, la gândire şi la a propune CESAO o strategie concertată de ieşire din criză.
Bamako, 4 aprilie 2012
Semnatari: Aminata d. Traore (animatrice du Foram, essayiste) ; Seydou Badian Kouyaté (ecrivain) ; Assetou Foune Samaké (enseignante) ; Karamoko Bamba (mouvement Nko) ; Ismael Diabaté (Artiste peintre) ; Doumbi Fakoly (ecrivain) ; Jean Bosco Konaré (Historien) ; mandé Alpha Diarra (ecrivain) ; Madani Koumaré ( economiste) ; Boris Boubacar Diop (Ecrivain) ; Abdoulaye Niang (economiste) ; Boubacar Coulibaly (Expert comptable) ; Ndo Cissé (Université des Lettres) ; Nathalie Mdela Mounier (écrivain) ; Aissata Cissé (communicatrice) ; Mariam Kanakomo (communicatrice) ; Safi Sy (Educatrice) ; Sylvie Sanogo (Educatrice) ; Haoua Keita ; Abdoulaye Sangare (Avocat)
*
Ultima oră: Sâmbătă 7 aprilie 2012, şeful juntei a declarat că, în câteva zile, va transfera puterea unui guvern civil, http://thestar.com.my/news/story.asp?file=/2012/4/7/worldupdates/2012-04-07T145140Z_15_BRE83503Y_RTROPTT_0_UK-MALI&sec=Worldupdates.
AMM a demisionat oficial pentru a permite ca şi junta să transfere puterea unui guvern civil în schimbul încetării sancţiunilor, 8 aprilie 2012, http://www.aljazeera.com/news/africa/2012/04/201248172256860746.html
Traducere de Ana Bazac