Geamurile fumurii se lasă ireal de încet în jos. Albul zăpezii îmi lovește retina. Îmi amintesc că am uitat de batistă în cazul în care îmi curg ochii de la frig ori lumină prea puternică. Preventiv, îmi pun deja ochelarii. Din dreapta, Domnul T. îl întreabă pe taximetrist. ”Nu vă supărați, cum ajungem la sediul Federației Române de Fotbal?”. Zâmbesc și înjur în același timp. Domnul T. nu și-a intrat încă în rolul de director (de marketing) cu buget de milioane de euro sub pix. Sper că-și va pierde amabilitatea până la întâlnirea cu Mircea Sandu. Intervin peste nedumerirea taximetristului: ”La Casa Fotbalului!”. ”Aaa… păi mai mergeți vreo 50 de metri și pe stânga e scurtătura (zâmbește șmecher)… prin curtea școlii… vedeți că e o poartă ruginită… apoi la stânga și dreapta”. E ora 14.15. Estimăm că ajungem prea repede. ”Și drumul normal pe unde e?”. Taximetristul e din ce în ce mai mirat. ”Oare ce-or fi pățit oamenii ăștia?”, s-o fi întrebând. ”Au mașină bengoasă, paltoane și ceasuri scumpe, da… vorbesc frumos și vor să meargă pe drumul normal, nu să taie peste linia continuă… hmmm”. Își revine însă din uluială, iar traseul lui seamănă cu a unui șarpe. ”… păi înainte, până la primul semafor… apoi la stânga… iară la stânga… încă o dată la stânga și apoi la dreapta”. ”Mulțumim!”. Geamurile fumurii se ridică. Nu mai văd ultima reacție a taximetristului.
”Ne-am obișnuit să cumpărăm.Pentru echipa națională am venit. Să o luăm!”
S. pornește. Face prea repede la stânga, înainte de primul stop. În cele din urmă, tot prin curtea școlii, prin ”poarta ruginită”, trecem. Mai pierdem însă din timp prin zăpezile de pe lângă National Arena. Mircea Sandu și Bogdan Nițescu, directorul de marketing de la FRF, ne așteaptă la 14.30. Noi ne-am propus să ajungem la 14.35. Dar tot ”la fix” am tras în fața ușei FRF. Domnul T. coboară primul și-i deschide portiera Doamnei M. (directorul de CSR 
). Îmi dau seama că am uitat să-i spun lui S. că el trebuie să-mi deschidă portiera mie. Domnul T. își dă seama, se apleacă înapoi în mașină și-i șoptește lui S. ”Deschide-i ușa Domnului Năstase”. S. coboară și-mi deschide portiera. Înainte de a coborî, am grijă să pornesc înregistrarea. Lângă mașină, renunțăm la parpalace. Ne deschide ofițerul. Domnul T. nu-l lasă să întrebe ceva. ”La domnul președinte am venit. Ne așteaptă. Anunțați-l și pe domnul Nițescu”. Ofițerul se repede pe cele câteva scări care-l despart de pupitrul lui. ”Da… mi-au spus că veniți…” se aude în urma lui. Urcăm și noi, agale, în urma lui. ”Domnul Nițescu vă așteaptă la etajul 2”. Luăm liftul. Își intră în rolul protocolar și Doamna M.: ”E frumoasă clădirea. E luminoasă.” Clinc! Domnul Nițescu ne așteaptă în fața biroului lui Mircea Sandu. E în blugi și o helancă gri. Ne simțim în superioritate. Vorbește ceva cu secretara și apoi ne poftește înăuntru. Mircea Sandu ne așteaptă în mijlocul camerei. Pe un perete, pe o plasmă uriașă, se derulează imagini, pe Realitatea TV, cu dezăpezirile din Moldova. Sonorul e destul de tare, uneori acoperind vocile, dar nici Mircea Sandu și nici altcineva nu dă vreun semn că ar fi deranjat. Zâmbesc și-i mulțumesc în gând prietenului care a prevăzut și aspectul ăsta – un radio ori un televizor care să meargă în fundal, pentru a bruia eventuale înregistrări – tehnologia pe care mizăm nu e sensibilă la interferențe.
Comenzile, ”un ceai fierbinte” (pentru mine), ”cafea” (pentru Doamna M. și Domnul T.), și peste partea protocolară se trece pe repede înainte. Mircea Sandu intră direct în problemă. ”Mă bucur să ne cunoaștem și dintr-o perspectivă, de viitor, de imagine…” Îl întrerup. ”Noi ne-am tot asociat cu sportul… de-asta oferta primită ni se pare foarte interesantă. Noi ne-am mai asociat cu alte echipe… cu campioana de la baschet… cu CFR-ul… cu echipa de rugby… Deci ne-am obișnuit să cumpărăm imagini de echipe. E rândul lui Mircea Sandu să mă întrerupă. ”Nivelul la care venim noi acuma cu discuția este, totuși, poate cel mai înalt din sportul românesc… fiind vorba de Federația de Fotbal și de echipa națională, ea este cea mai vizibilă… Să fiți convinși că sunt un om care vine cu toate lucrurile foarte…” Intru eu peste: ”Noi pentru echipa națională am venit. La modul cel mai sincer: SĂ O LUĂM!”.
Replay
Acțiunea de mai sus (desfășurată marți, 14 februarie 2012, la sediul Federației Române de Fotbal) a început cu mai bine de două luni în urmă, în decembrie 2011. Cu un mail din partea FRF, sosit pe adresa Asociației Alburnus Maior, din Roșia Montană. Mailul exprima intenția FRF de a-și vinde drepturile de imagine către RMGC. Doar că (teribil ghinion, pentru Mircea Sandu, evident) mailul a fost trimis tocmai către opozanții proiectului minier. Ulterior, încercând să-mi explic cum a fost posibilă o asemenea gafă de proporții, am găsit o singură explicație: publicitatea și propaganda RMGC, care afirmă, pe toate gardurile, că ”localnicii din Roșia Montană vor doar minerit”. Din cauza agresivității lor, și la FRF, dar și în alte părți, e probabil de neconceput că în Roșia Montană există și oameni care nu vor să plece, nu vor să-și vândă proprietățile, pur și simplu nu vor minerit. Desigur (cum am văzut deja), președintele FRF va arunca toată responsabilitatea gafei pe umerii directorului de marketing, Bogdan Nițescu, care a trimis mailul inițial și a ținut corespondența până în momentul întâlnirii. Pe perioada discuțiilor, Mircea Sandu a menționat însă faptul (ba chiar a ținut să sublinieze asta) că a fost vorba de o inițiativă personală, după ce a văzut interesul RMGC pentru diferite echipe.
Incredibilă nu rămâne însă doar gafa inițială, ci și faptul că aceasta s-a menținut pe parcursul a două luni de discuții preliminare. Faptul că nimic nu i-a avertizat pe cei de la FRF că nu au de a face cu reprezentanți ai RMGC. Că ”președintele” i-a pasat către asistentă, asistenta către directorul de marketing (Domnul T.), Domnul T. către CEO (Dragoș Năstase, alias Mihai Goțiu), Dragoș Năstase înapoi către Domnul T.. Că la întâlnirea a apărut Doamna M. (director de CSR), cu care nu se discutase nimic și pe care nu o menționase cineva până atunci. Că la mailuri ori la telefoane li s-a răspuns cu întârzieri măsurate în zile ori chiar peste o săptămână. Că în nicio discuție sau corespondență nu am menționat vreodată amănunte despre RMGC, nu am pronunțat vreodată numele companiei (singura afirmație făcută fiind că ”suntem de la Roșia Montană”). Memorabil e și faptul că nu am fost legitimați la intrare (cum prevede expres Regulamentul FRF postat pe site-ul instituției) și că nu am făcut schimb de cărți de vizită nici la începutul, nici la finalul întâlnirii.
Pregătiri
Și, totuși, de ce am avut nevoie de două luni? Explicația e simplă: pentru că niciun moment nu am crezut că totul e așa ”de simplu” și că putem ajunge atât de departe. Maximul pe care îl speram (la început) era să ajungem la o discuție telefonică cu Mircea Sandu, în care să confirme interesul pentru RMGC. ”Pofta îți vine însă mâncând” și, pe parcurs, am hotărât să întindem coarda la maxim. În fond, dacă le-a reușit celor de la ”The Yes Man”, de ce nu ne-ar reuși și nouă. Inspirați de ”Yes Man” am început să concepem apoi planul. Să strângem recuzita necesară: costum, pantofi, ceasuri ”de firmă”, cămăși, cravate, stilouri, agendă, un colier de mărgele pentru Doamna M., obținut pe ultima sută de metri (stiloul Parker și o cămașă au fost singurele contribuții personale), programări la hair-silist (ah… sacrificiul suprem am renunțat la păr și la barbă), chetă, scenarii, repetiții. Celor care au participat la această acțiune (și nu au fost deloc puțini) le mulțumesc, oficial, acum.
Ce am vrut să obținem
Partea cea mai grea a fost stabilirea (definitivarea) scenariului. Ce vrem să obținem. Scopul a fost clar: să demascăm un numit mod ”de a face afaceri” în România, mai exact modul în care persoane publice (din domeniul politicului ori din alte domenii), instituții publice, cluburi de fotbal ori de alte sporturi, festivaluri de film, teatru, muzică acceptă să spele imaginea cuiva (firme) care are un buget suficient de mare pentru a cumpăra orice. De la spațiu publicitar la conștiințe. Să arătăm umilințele pe care sunt dispuși să le înghită și, nu în ultimul rând, să demonstrăm modul în care decurg ”negocierile” în astfel de situații. De această dată, ținta a fost Mircea Sandu, administratorul unuia dintre cele mai importante branduri ale României: naționala de fotbal.
Ca să reușim toate acestea, un lucru era clar: cererile trebuiau să fie într-atât de aberante, total neplauzibile într-o negociere corectă, încât, în momentul formulării lor (a oricăreia dintre cerințe) să fim dați pe ușă afară. În cele din urmă, am definitivat lista:
- Să reiasă clar că intenția noastră este de a CUMPĂRA (LUA)naționala de fotbal a României și imaginea ei; iar acest lucru să fie menționat explicit;
- Mircea Sandu să accepte (cum ar mai fi făcut și alții) publicarea/difuzarea de interviuri publicitare în mass-media generaliste, de sport ori de business, în care să laude ”AȘA-ZISELE MII DE LOCURI DE MUNCĂ”, ”EFECTELE BENFICE ALE CIANURII”, ”AȘA-ZISELE BENEFICII PENTRU ROMÂNIA”; conținutul materialelor să fie stabilit de departamentele de marketing, iar Mircea Sandu ori alte persoane din federație DOAR SĂ ȘI LE ASUME ÎN NUME PROPRIU, iar noi ”să rezolvăm să apară ca materiale jurnalistice, nu ca publicitate ori advertoriale”;
- Să aducem naționala de fotbal a României la Roșia Montană și să-i punem pe jucători în situații jenante ori cel puțin controversate (”să dea ture în jurul iazului cu cianură”, ”să bea apă în care NOI SPUNEM că ar fi cianură”, ”să se fotografieze în mineri”);
- Să obținem sprijinul explicit al FRF pentru ”a controla suporterii și galeriile”pentru a nu mai afișa banere împotriva proiectului pe stadioanele în care joacă naționala;
- Să-i promitem promovarea jucătorilor tineri pe care FRF decide să-i promoveze, ”PENTRU A NE FOLOSI”de imaginea lor în viitor;
- Să mutăm (programăm) meciuri ale naționalei României la Cluj, pentru ”A PREGĂTI TERENUL”pornirii proiectului de la Băișoara (stațiune de schi de lângă Cluj, unde RMGC deține o licență de explorare);
- Să stabilim o ”complicitate” între noi și reprezentanții FRF pentru ”A LE LUA BANII CANADIENILOR”;
- Să obținem o sumă pentru care Mircea Sandu, FRF, naționala și membrii lotului național sunt dispuși să accepte toate cerințele;
- Să folosim cuvinte dure, neinterpretabile;
- Chiar dacă aceste cerințe sunt formulate de către noi, Mircea Sandu să confirme că este de acord cu ele (”da”, ”sigur”, ”de acord” – de unde și titulatura de yesman).
Ce am obținut (fragmente de conversație)
Mircea Sandu: Mă bucur să ne cunoaștem și dintr-o perspectivă, de viitor, de imagine…
Dragoș Năstase (CEO): Noi ne-am tot asociat cu sportul… de-asta oferta primită ni se pare foarte interesantă. Noi ne-am mai asociat cu alte echipe… cu campioana de la baschet… cu CFR-ul… cu echipa de rugby… Deci ne-am obișnuit să cumpărăm imagini de echipe.
Mircea Sandu: Nivelul la care venim noi acuma cu discuția este, totuși, poate cel mai înalt din sportul românesc… fiind vorba de Federația de Fotbal și de echipa națională, ea este cea mai vizibilă… Să fiți convinși că sunt un om care vine cu toate lucrurile foarte…
Dragoș Năstase: Noi pentru echipa națională am venit. La modul cel mai sincer: SĂ O LUĂM!
***
Dragoș Năstase: Eu zice că vom ajunge să colaborăm. Acum am venit să discutăm un pic niște amănunte legate de propunerea trimisă către Roșia Montană… Niște amănunte dacă le-am putea clarifica ar fi cel mai bine… Deci vă gândiți ca la un sponsor principal să fie…
Mircea Sandu: Deci mă gândesc că impactul este în momentul în care apari în permanență pe treining, pe tricoul de antrenament… pe tot ce înseamnă inelul unde se pregătește echipa națională… probabil și pe inelul la meciurile oficiale… aia cumpărăm de la un partener la care am vândut, nu-i o problemă… Sigur, dreptul de imagine al echipei naționale, echipament în civil… pentru că ei au drepturile lor… echipamentul echipei naționale… ei… drepturile sunt ale federației și le pot… Ca să fac rost de bani, vând și eu imagine…
Dragoș Năstase: Iar noi la rândul nostru PUTEM FOLOSI…
Mircea Sandu: PUTEȚI FOLOSI, SIGUR…
Dragoș Năstase: Mai mult decât FOLOSIREA NAȚIONALEI DE FOTBAL A ROMÂNIEI, noi avem și alte parteneriate în care persoane… vin și ne susțin în diferite contexte… îl avem pe academicianul Răzvan Theodorescu, îl avem din publicitate pe Bogdan Naumovici, o avem pe fata asta, Corina Vințan, pe care o punem la Guvern… în curând o să fie înapoi în Guvern… și ne gândim ca și din partea dumneavoastră să avem o astfel de susținere… vor fi materiale, interviuri în care dumneavoastră…
Mircea Sandu (peste Dragoș Năstase): Sigur, sigur…
Dragoș Năstase: … în care dumneavoastră susțineți AȘA-ZISELE MII DE LOCURI DE MUNCĂ pe care le facem … faptul că CIANURA NU E AȘA CUM ZIC UNII…
Mircea Sandu: Io înțeleg, că aicea sunt interese și interese…
Dragoș Năstase: Exact. Ăsta sunt genul de interviuri… poate Bogdan (Nițescu – n.a.) știe… care nu apar doar în ziarele de sport… o să apară și în televiziune, în ziare de business… în care dumneavoastră sau oameni din federație vin… interviurile se negociază… DUMNEAVOASTRĂ VĂ UITAȚI, LE ACCEPTAȚI, LE ASUMAȚI mai departe…
Mircea Sandu (peste Dragoș Năstase): Sigur…
Dragoș Năstase: Apoi ar mai fi niște evenimente pe care am dori să le organizăm, dacă se poate, la Roșia Montană… doamna Director M. vă poate spune mai exact, pentru că ea se ocupă de genul ăsta de evenimente…
Doamna M.: Un eveniment la care noi ne-am gândit că ar fi chiar un beneficiu de imagine pentru ambele părți ar fi o vizită a nationalei la Roșia Montană. Pentru noi este foarte important să arătăm lumii Roșia Montană…
Mircea Sandu: Aaa… ok. Sigur.
Doamna M.: Și la aceasta… Dacă îmi permiteți să vă spun la ce ne-am gândit noi. Evident… după cum vedeți și dumneavoastră un asemenea eveniment… Ne-am gândit: câțiva jucători de la națională să meargă efectiv în carieră, în mină. Lumea trebuie să vadă ce înseamnă o astfel de carieră, pentru că noi am face la Roșia Montană cea mai mare (carieră – n.a.) din Europa și lumea trebuie să vadă ce înseamnă. Evident …
Mircea Sandu: Da, cu un tricou pe ei…
Doamna M.: Da, evident, asta putem sa facem la fața locului și să fie cât mai vizibil. De asemenea, noi vrem să construim acolo un iaz de decantare foarte mare, care, la fel, de fiecare dată când încercăm lumii să îl explicăm, spunem că este cât câteva terenuri de fotbal… și atunci… ca lumea să poată să vizualizeze ceea ce presupune… Și atunci, câțiva dintre jucători, dacă ar putea să apară cumva în jurul iazului… Să dea câteva ture. Ar mai fi o… să zicem, sesiune de imagine. Nu este folosită numai de noi, asta se folosește de majoritatea… De asemenea, ca la finalul unui asemenea tur al Roșiei Montane, câțiva dintre jucători să închine un pahar în care NOI SPUNEM CĂ ESTE CIANUĂ. Evident, nu este… e mult sub limitele admise. Și… prin asta să arătăm lumii că nu este așa de rea. Pentru că problema de imagine, din nefericire, este legată de impactul cianurii…
Mircea Sandu: Da ministrul (Mediului, Laszlo Borbely – n.r.) a spus, că va bea apă din asta…
Doamna M.: Dumnealui ne-a recomandat indirect o asemenea abordare, ca dumnealui ar fi dispus să bea apă din iazul de decantare și deci… noi ne-am gândit la un eveniment de genul acesta. Evident, urmează să le discutăm…
Mircea Sandu: Acum… o să vedem asta cu băut din iaz…
Dragoș Năstase: Nu… E un pahar de apă în care NOI SPUNEM că e cianură (râsete). Asta… Bem cianura….
Mircea Sandu (jovial): Pentru unii e bună. Mai ales din politică.
***
VA CONTINUA: În următorul episod, veți putea citi cum a reacționat Mircea Sandu la celelalte cerințe (controlul galeriilor, promovarea jucătorilor, mutarea unor meciuri la Cluj), dar și cu ce A PLUSAT, din proprie inițiativă, peste aceste cerințe! De asemenea, veți afla și suma pentru care e dispus să facă aceste lucruri
***
NOTĂ: Dragoș Năstase (CEO-ul ”de la Roșia Montană”) este un nume ales aleatoriu, fără a avea nicio legătură cu persoane care poartă acest nume. Același lucru este valabil și în cazul Doamnei M. (CSR Manager) și a Domnului T. (Marketing Manager). La începutul acestei acțiuni, am stabilit că le voi proteja identitatea celor doi prieteni care au interpretat rolurile. De asemenea, persoanele care apar în filmulețul următor (în care îl puteți asculta și pe Mircea Sandu) sunt mesageri, nu persoanele care au participat la pregătirea demascării și care au realizat, de altfel, filmul.