Europa Socială, Europa Noastră. Priorităţi pentru politica europeană a României.

Publicăm aici poziția Demos privind dezbaterile din jurul Uniunii Europene și viitorul acesteia.

În aceste zile, viitorul Uniunii Europene este dezbătut și pus sub semnul întrebării de către forțele politice europene. Ceea ce va rezulta din această dezbatere va fi noua normalitate politică europeană, decenii de acum încolo, și va influența considerabil societatea românească. Din păcate, partidele politice din România sunt confuze şi lipsite de o viziune clară și coerentă cu privire la implicațiile sociale, economice şi politice ale proiectului european. În aceste momente de răscruce, DEMOS susţine ferm întărirea dimensiunii sociale a UE, a mecanismelor democratice naţionale şi comunitare, precum şi a capacităţii acestora de a proteja drepturile fundamentale.

În ultimii ani, UE s-a concentrat cu precădere asupra consolidării Pieței Unice Europene şi a unor reforme economice neoliberale ce au dus la erodarea bunăstării și a solidarității sociale în statele membre. Slăbirea mecanismelor democratice, erodarea drepturilor angajaţilor, austeritatea pe timp de recesiune, impunerea principiilor pieţei și privatizării bunurilor publice, ignorarea sărăciei atât în Estul, cât şi în Vestul Europei sunt doar câteva manifestări nocive ale acestei direcţii politice. Referendumul pentru ieşirea Marii Britanii, ascensiunea euroscepticilor de dreapta, practica izolaţionistă a guvernelor ţărilor din Grupul de la Vişegrad (Cehia, Polonia, Slovacia și Ungaria) sunt efecte perverse ale acestui dezechilibru, forţele eurosceptice promovând ideea simplistă şi greşită că eşecurile politice din ţările UE se explică exclusiv prin deficienţele Uniunii şi că slăbirea sau desfiinţarea acesteia va rezolva toate problemele.

Fără a considera că UE este o construcţie perfectă sau ideală și luând act de inadecvarea politicilor neoliberale, afirmăm că dezintegrarea sau căderea ei în irelevanţă ar reprezenta un dezastru istoric. Crizele multiple care afectează Uniunea pot fi o oportunitate pentru a reduce distanţa dintre cele două Europe: Europa – piaţă şi Europa – socială. Dincolo de problemele ei, UE a fost pilonul principal al păcii şi prosperităţii pe continent în perioada de după război şi al construcţiei democratice în Estul Europei după 1989. Acestea sunt realizări pe baza cărora se poate reconstrui o Uniune mai democratică și mai solidară decât cea pe care o avem azi. Rearticularea poziției României față de UE ar trebui  să pornească de la principiul că UE nu este doar o piaţă, cât mai ales un spaţiu de valori, dintre care  coeziunea socială devine fundamentală în noul  context economic și geopolitic.

Lipsa de speranţe şi de oportunităţi pentru o parte consistentă a cetăţenilor Uniunii, mai ales pentru cei de la periferie, este reală şi trebuie asumată de cei responsabili la nivel comunitar. Dar strategia de până acum, de promovare a austerităţii şi destructurare a Europei sociale, cu excesele majorităţii ţărilor din Europa de Centrală şi de Est, printre care și România, nu mai poate continua.  Pe de altă parte,  scenariile tip Brexit sau reacţiile de ostilitate faţă de orice formă de continuare a integrării nu vor face decât să agraveze crizele, cu precădere cea socială.

România este o ţară europeană, puternic legată de continent prin istorie, valori, interese şi, foarte important, prin milioane de cetăţeni care lucrează şi se educă pe teritoriul altor state membre. Perioada de tranziţie nu a adus încă o prosperitate echitabil distribuită în România. De pildă, nivelul inegalităţii veniturilor este mai mare în prezent decât în anul 2007, când România a devenit membră a UE: https://goo.gl/kxeetb. Conform Eurostat, România continuă sa fie una dintre țările cu cel mai mare risc de sărăcie sau excluziune socială (37,4 %). Integrarea europeană a oferit oportunităţi de muncă pentru numeroşi cetăţeni, dar nu a creat şi mecanisme de protecţie a acestora; a deschis o piaţă comună, dar nu a încurajat accesul producătorilor la aceasta. Responsabilitatea eşecului construirii unui sistem instituţional performant şi integru şi a unui sistem socio-economic care să reducă decalajele sociale enorme ce ne separă de societățile vestice aparţine, însă, elitei politice şi economice româneşti. Faptul că alte ţări din regiune (Cehia, Slovenia sau Slovacia) au indicatori de coeziune socială adesea cu mult peste nivelul mediu al UE arată că a fi din Est, a fi  fostă ţară comunistă, nu înseamnă condamnare la un sistem socio-economic ce exclude marea parte a cetăţenilor. Inegalitatea redusă şi investiţiile sociale completează economia bazată pe productivitate ridicată şi salarii mari. Sistemul socio-economic al stagnării şi inegalităţii, cultivat de elitele României, nu reprezintă un destin, ci o regretabilă alegere politică.

Astfel, este fundamental pentru noi, ca ţară, să rămânem aproape de proiectul european. Trebuie atât să susținem reforma necesară a UE, cât și să demarăm un proiect major de dezvoltare economică şi socială incluzivă, care să aducă prosperitate, dreptate  socială şi oportunităţi egale tuturor cetăţenilor români, indiferent de locul unde se nasc şi trăiesc. Cele două dimensiuni sunt legate – fără o Uniune puternică, mai ales pe palierul social, dezvoltarea României va fi nu doar dificilă, ci aproape imposibilă. În România, capitalul reprezintă aproape 60% din venitul naţional brut, iar forţa de muncă ia aproape 40%, invers faţă de ce se întâmplă în vechile ţări membre ale UE. Credem că inversarea acestui raport nu se poate face fără mai multă Europă socială, indiferent câtă voinţă politică ar exista la nivel naţional. Din acest punct de vedere, strategia europeană a României, ca ţară mai puţin dezvoltată şi mai inegală social, trebuie să fie realizarea unor alianţe transnaţionale cu actorii europeni care cer mai multă Europă socială.

Priorităţile politicii europene a României, în viziunea DEMOS, sunt următoarele:

1. Întărirea pilonului social al Uniunii, cu accent pe drepturilor angajaţilor, ale celor excluşi de pe piaţa muncii şi ale celor dezavantajaţi și marginalizați social. Concret, trebuie promovate standarde ambiţioase de protecţie socială, de pedepsire severă a abuzurilor patronale, de negociere colectivă între sindicate şi patronate, de reglementare a drepturilor muncitorilor prin legislaţie la nivel comunitar, de egalitate de gen, de acces la locuințe sociale și politici sociale menite să reducă sărăcia. Reglementarea  drepturilor sociale prin legislaţie soft şi a politicilor macroeconomice şi financiare prin legislaţie hard la nivel comunitar este exact genul de dezechilibru între Europa – piaţă şi Europa – socială pe care trebuie să îl corectăm.
2. Adoptarea unui New Deal european, eventual cu punct de plecare în Fondul European de Investiţii Strategice (sau Planul Juncker), dar care să ţintească regiunile dezavantajate ale Uniunii. În acest sens, propunem înfiinţarea unei bănci publice de dezvoltare în România, care să capteze resursele financiare masive ale Planului Juncker. Conform Cartei Albe privind Viitorul Europei, 18,6% din tinerii europeni sub 25 de ani vor fi şomeri până la sfârşitul anului 2017: https://goo.gl/Cro2pB, vezi p. 9. În acest context, Garanția pentru Tineret a UE, subfinanțată în prezent, trebuie majorată semnificativ pentru a permite crearea de locuri de muncă decente pentru procentul enorm de tineri aflați în somaj.
3. Consolidarea liberei circulaţii a cetățenilor și a drepturilor lor sociale, culturale și economice la nivel european și crearea unor parteneriate socio-economice strategice cu ţările în care trăiesc comunităţi largi de cetăţeni români pentru apărarea drepturilor acestora şi stimularea activităţii lor economice în ţările respective şi în România.
4. Relaxarea explicită și formală a regulilor Pactului de Stabilitate şi Creştere privind depăşirea deficitelor bugetare în perioadele de recesiune, pentru a permite investiţii în infrastructura socială, de transport public, de educaţie și  de cercetare, care îmbunătăţesc condiţiile de muncă şi stimulează creşterea valorii adăugate în economie. În absența unor reformulări substanțiale ale principiilor neoliberale ce stau la baza Pactului de Stabilitate şi Creştere și a Criteriilor de Convergenţă adoptate la Maastricht şi ale strategiilor ce produc precarizarea forței de muncă, statele europene membre nu vor reuși să genereze incluziune și echitate socială, alimentând în continuare populismul de dreapta, eurosceptic.
5. Consolidarea politicii de coeziune în toate dimensiunile acesteia – socială, economică şi teritorială – cu accent pe dezvoltarea economiilor locale, protecţia mediului şi crearea de locuri de muncă decente.
6. Reorientarea Politicii Agricole Comune dinspre marile exploataţii spre cele care asigură slujbe decente, o distribuție echitabilă a veniturilor în acest sector, precum şi standarde ridicate de mediu: fermele şi producătorii medii şi mici, cooperativele. Sunt necesare măsuri active de îmbunătăţire a accesului micilor producători agricoli la pieţele de desfacere urbane şi la retailul modern.
7. Reformă fiscală la nivel comunitar. Statele cu cea mai injustă distribuţie a veniturilor, precum România, sunt şi cele care au cel mai redus nivel al veniturilor bugetare încasate. Este în interesul României sa iasă din acest cerc vicios prin armonizare fiscală la nivel comunitar, deoarece numai prin coordonare comunitară se poate confrunta problema preţurilor de transfer şi a evitării plăţii impozitelor prin folosirea paradisurilor fiscale. România trebuie să susțină la nivel UE o reglementare mai severă cu privire la: a. fluxurile financiare ilicite, b. opțiunea de sustragere licită de la plata impozitelor, soluția fiind aplicarea principiului taxării profiturilor în țara unde se obțin (Country by Country Reporting), c. taxe pe tranzacțiile financiare transfrontaliere și descurajarea plasării banilor în paradisuri fiscale. Capitalul este organizat la nivel transnaţional, deci taxarea adecvată a acestuia nu poate fi făcută decât la acelaşi nivel, ceea ce presupune adâncirea integrării pe plan fiscal.
8. O politică industrială comună pentru consolidarea economiei europene într-un context global, în care marii jucători îşi susţin tot mai agresiv exportatorii şi pun obstacole în calea importurilor, ameninţând salariile, locurile şi condiţiile de muncă din UE. Din acest punct de vedere, transformarea Băncii Europene de Investiţii în bancă de dezvoltare şi coordonarea ei cu bănci naţionale de dezvoltare socio-economică poate reprezenta baza financiară a acestei iniţiative. Aflată în semi-periferia producţiei industriale occidentale, România este expusă în mod deosebit riscului de relocalizare a producţiei axate pe salarii şi standarde de muncă modeste. O politică industrială activă, prin instrumente adecvate şi prin regândirea politicii de ajutor de stat, este necesară pentru a pune economia românească pe baze mai solide şi pentru a permite salarizări adecvate costului vieții.
9.  Susţinerea tranziţiei către sursele de energie regenerabilă, îmbunătăţirea calităţii infrastructurii de transport al energiei, acces la energie curată şi ieftină pentru consumatorii casnici. Măsuri active de combatere a încălzirii climatice, de combatere a poluării şi de  protejare a biodiversităţii.
10. O politică de deschidere şi solidaritate faţă de cei care fug din faţa războiului, persecuţiei şi foametei şi care caută protecţie pe teritoriul Uniunii, precum şi ajutor în sprijinul ţărilor de graniţă ale Uniunii care îi primesc.
11. O reevaluare a ‘Declarației de la Bologna’ și a transformării nefaste a învațământului superior european în concordanță cu principiile pieței centrate predominant pe competitivitate și pe fundamentarea unei ‘economii a cunoașterii’. Rezultat direct al politicilor Strategiei de la Lisabona, procesul de la Bologna a impus o viziune neoliberală ce viza standardizarea, privatizarea și instrumentalizarea sistemelor educaționale europene în vederea globalizării producției și financializării economiei. Aceste reforme au pierdut din vedere dimensiunea culturală, socială și critică a invățământului în favoarea unei perspective centrate pe competitivitate si mecanisme de piață. Crearea unui Spaţiu European al Învăţământului Superior nu trebuie să piardă din vedere decalajele între țările membre din Estul și Vestul Europei în termeni de investiții în infrastructura educațională. În absența unor politici adecvate, țările din Europa de Est riscă să rămână economii periferice, furnizând investitorilor din Uniunea Europeană în principal  forţă de muncă semi-calificată şi ieftină.

Reacţiile defensive şi critica morală, specifice populismului de dreapta, eurosceptic, nu reprezintă soluţii pentru problemele ţărilor UE. Doar măsuri de consolidare a Europei sociale- precum cele de mai sus- ar fi de natură să asigure cetăţenii europeni că Uniunea poate fi o sursă de protecţie sistematică şi eficace împotriva dislocărilor şi disparităţilor produse de piaţa comună şi de schimbările din economia globală.

Uniunea Europeană este o garanţie continuă că derivele autoritariste pot fi limitate, că drepturile fundamentale sunt respectate şi că există  sisteme robuste de protecţie a persoanelor şi comunităţilor. România are o marjă de manevră importantă, dar în mod particular are şi un decalaj de dezvoltare mai mare de recuperat. Depinde în primul rând de noi dacă reuşim să ne mobilizăm într-un proiect mai mare, în care Uniunea să fie atât cadru, cât şi punct de sprijin.

Mai multe despre Platforma Demos: http://www.platforma-demos.ro

Sursă foto: Suomi National Polar-orbiting Partnership satellite, NASA/Reuters