Vasile Ernu în dialog cu Vasile Gogescu, Preşedintele Federatiei Sindicatelor din Comerţ
În primăvara aceasta am citit o ştire care mi-a atras atenţia. „Peste 200 de angajaţi au pichetat, marţi, sediul Auchan, ei acuzând faptul că angajatorul face presiuni asupra membrilor de sindicat pentru a se retrage din această structură. Protestatarii au mai cerut recunoaşterea oficială a Sindicatului Naţional Realitatea, care are peste 2.000 de membri în cadrul companiei. Aceştia au venit la protest cu steaguri ale structurii sindicale şi bannere pe care scria “Solicităm Auchan România recunoaşterea oficială a Sindicatului Naţional Realitatea” şi “Este dreptul lucrătorilor de a adera la sindicat”. Timp de două ore, protestatarii au scandat “Sindicat la Auchan!” şi “Uniţi suntem mai puternici”, iar la finalul acţiunii de protest au înaintat o petiţie managerului de HR al companiei.” (Mediafax).
Ştiam cîte ceva depsre situaţia sindicală din zona privată şi mai ales despre problemele prin care trece acest tip de organizare considerată de secotrul privat un rău care trebuie eradicat cu orice mijloace. Cunosc multinaţionale, această culme a capitalismului modern, care şi-au aruncat angajaţii afară doar pentru că au îndrăznit să se organizeze în sindicate, pentru a-şi proteja minimele drepturi de care dispun. Din păcate statul, cel care ar trebui să medieze şi să reprezinte interesele ambelor părţi, s-a subordonat intereselor corporatistre în detrimentul angajatului, care este marea parte a populaţiei acestei ţări. Vă mai amintiţi de Noul Cod al Muncii care ne promitea „flexibilitate”şi „lapte şi miere”? Ştim astăzi cu exactitate că a fost o lege făcută la comanda Consiliul Investitorilor Străini şi Camera de Comerţ Americană în România. Deci nu în interesul angajatului (Sindicatele au fost împotrivă) şi nici măcar a angajatorului român (confederaţiile patronale nu au fost de acord) ci în interesul unui grup de multinaţionale. Rezultatele încep să se vadă…(V.E.)
Pornind de la informaţia de mai sus am căutat să aflu povestea conflicutului dintre angajaţii Auchan şi patronatul acestei multinaţionale. Zilele acestea am avut ocazia să discut cu Vasile Gogescu, Preşedintele Federatiei Sindicatelor din Comerţ?
Domnule Vasile Gogescu, aş vrea să vă întreb mai întîi pe cine reprezintă Federatia Sindicatelor din Comerţ?
Federatia Sindicatelor din Comert are în componență 13 sindicate cu aproximativ 15 000 membri din care 85% în companii multinaționale(Carrefour, Metro, Selgros, Auchan, Artima). Sindicatele din Metro, Selgros si Carrefour sunt reprezentative la nivelul companiei, respectiv au membri peste 50% dintre angajati. Federatia este afiliată pe plan național la CNS Cartel Alfa, iar pe plan internațional la UNI GlobalUnion.
Recent aţi organizat un protest în faţa sediului rereţentanţei reţelei de hipermarketuri Auchan. Care a fost motivul acestui protest?
La nivelul companiei Real Hypermarket funcționa Sindicatul National Realitatea, afiliat la Federația Sindicatelor din Comerț, reprezentativ la nivelul companiei Real. În urma preluării Real Hypermarket (aproximativ 5000 angajați) de către compania Auchan (aproximativ 5000 angajați nesindicalizați), sindicatul nu a mai îndeplinit condițiile legale de reprezentativitate, adica 50% membri din numărul angajaților. Pentru a îndeplini din nou condițiile de reprezentativitate, sindicatul ar fi trebuit să poată discuta și cu angajații din vechile magazine Auchan. Acest lucru nu a fost permis de către conducerea Auchan. Mai mult de-atât, la training-urile de acomodare ale angajaților cu procedurile din noua companie, reprezentanții companiei își începeau training-ul cu sintagma ”În compania Auchan nu exista sindicat”. În niciun document al companiei nu se recunoștea existența sindicatului și a celor peste 2000 de membri. Deși au existat numeroase solicitări din partea federației de a se permite informarea angajaților din Auchan de existența sindicatului și de posibilitatea de a adera la acesta, conducerea Auchan a refuzat cu obstinație să accepte solicitarea. Protestul organizat de federație a avut următoarele revendicări majore:
-recunoaşterea oficialã a Sindicatului Național Realitatea;
-respectarea dreptului angajaților Auchan de a adera la sindicat.
Spuneţi-mi vă rog care sînt cele mai mari probleme cu care se conftruntă angajaţii din acest domeniu (mai detaliat)? În ce măsură le sînt respectate drepturile şi în ce măsură sînt protejaţi sau sînt ei capabili să se protejeze de abuzurile angajatorului?
Cele mai mari probleme din sectorul comerț sunt următoarele:
– ore suplimentare neînregistrate și neplătite
– forțarea demisiei angajaților
– salariu foarte mic, apropiat de salariul minim pe economie, în comparație cu volumul mare de muncă
– stres la locul de muncă
Acolo unde există sindicate reprezentative, aceste lucruri au fost rezolvate prin negocierea contractului colectiv de muncă și prin dialog social.
E adevărat că cei din conducerea companiei au refuzat să recunoască structura sindicală şi că fiecare sesiune de pregătire a angajaţilor începea cu mesajul “În Auchan nu avem sindicat”, deşi acestora li se reţine contribuţia? Ce motive invocă conducerea?
Prin mesajul transmis compania încearcă să inducă angajaților faptul că sindicatul nu este agreat, iar dacă cei din Real Hypermarket au avut sindicat este istorie, în Auchan nu există sindicat. Se insinuează de asemenea că cei care ar vrea să-și păstreze pozițiile sau să avanseze are trebui să renunțe la apartenența la sindicat.
Am înţeles că protestele vor continua şi că vi se vor alătura şi colegi din ate ţări în care compania este prezentă, cum ar fi Italia, Spania şi Franţa. În ce măsură sprijinul şi solodaritatea internaţională vă ajută?
Ca reactie la internaționalizarea capitalului și mișcarea sindicală s-a globalizat. Prin UNI GlobalUnion s-au creat alianțe sindicale globale în diferite companii (ex. MetroCash&Carry, Carrefour). Atunci când într-o țară sindicatele au probleme cu o companie, acestea beneficiază de sprijinul sindicatelor din aceeași companie din diferite alte țări. În acest sens, am apelat la sprijinul altor sindicate din Auchan din Europa care ne-au asigurat de suportul și solidaritatea lor.
Din zona corporatistă a multinaţionalelor, al celor cu ştaif care ne învaţă cum se mănîncă “piaţa liberă” pe pîine, vin tot mai multe semnale îngrijorătoare legate de problema sindicalistă. În acest sector devine aproape imposibil să se mai înfiinţeze sau organizeze sindicate. Cunosc cazuri cînd oamenii şi-au pierdut jobul doar pentru că au avut iniţiativa de a organiza sidicate… În ce măsură sînt reale aceste îngrijorări?
Este o realitate, majoritatea companiilor multinaționale sunt anti-sindicale. Nu o dată am reușit să înființăm sindicat într-o companie multinațională, iar cand conducerea companiei a aflat despre existența sindicatului a început să vâneze angajații înscriși în sindicat și pentru diferite motive să-i concedieze (alte motive decât apartenența la sindicat, pentru a nu intra în conflict cu legea).
Ca urmare a afilierii internaționale și a sprijinului sindicatelor din alte țări, companiile din România uneori încep să permită sindicalizarea angajaților. Deschiderea companiilor către sindicate este mai mare în momentele de creștere economică și aproape inexistentă în momentele de criza economică.
Aş vrea să vă întreb care este situaţia sindicatelor în zona privată? Avem de fapt sindicate puternice sau măcar reprezentative în sectorul privat?
In sectorul comerț nu mai există companii de stat, ca urmare membrii noștri lucrează toți în companii private. Sindicatele reprezentative din domeniul privat sunt cele enumerate mai sus…
Dar cum stăm cu reprezentarea sindicală în zona sectoruluid de stat?
Nu mai există companii de stat în sectorul comerț.
De fapt, ce spune legea în acest domeniu al organizării şi funcţionarii sindicale? Şi în ce măsură această lege funcţionează?
Legea 62 a Dialogului social din 2011 blochează, după părerea mea, formarea de noi sindicate, deoarece acestea nu sunt recunoscute ca parteneri sociali decât după obținerea reprezentativității, adică sindicalizarea a cel puțin 50% din angajații companiei. În companiile mari acest lucru poate dura și 2-3 ani, timp în care sindicatul nu poate negocia un contract colectiv de muncă. În plus, nici membri de sindicat nu ar plăti o cotizație timp de 2-3 ani că poate sindicatul va deveni reprezentativ și îi va putea reprezenta în fața angajatorului. Dreptul la grevă practic nu există (condițiile legale sunt imposibil de respectat). Eu aș numi această lege „Legea împotriva dialogului social”.
Guvernul actual cu o componentă importantă social-democrată menține salariul minim pe economie la un nivel nepermis de jos și în același timp nu dorește modificarea Codului muncii sau a Legii Dialogului social; astfel, legislația antisindicală transformă lucrătorii aproape în sclavi fără niciun instrument de a-și crește salariile sau a-și îmbunătăți condițiile de muncă (de ex. prin negocierile colective). Suntem probabil singurul stat european în care se întâlnesc un salariu minim extrem de scăzut și o legislație profund anti-sindicală.
Spuneţi-mi vă rog cum afectează noua legislaţie a muncii şi a dialogului social puterea de negociere a sindicatelor?
Până la atingerea pragului de reprezentativitate un sindicat nu există în fața angajatorului. Cei care au lucrat la lege au avut în vedere doar angajații/sindicatele din sectorul de stat, nimeni nu a luat în considerare sectorul privat și modul în care se poate organiza un sindicat în companiile private cum sunt cele multinaționale.
În mediul privat nici măcar prevederile acestea nu se respectă (de ex. dreptul angajaților la consultare și informare).
Neavând un drept real la grevă, negocierea este mai mult o târguială de tipul “mai dă, stăpâne, mailasă, jupâne“. De cele mai multe ori sindicatele trebuie să accepte “mărinimoasa” ofertă a angajatorului.
Credeţi că e necesar să avem un contract colectiv de muncă la nivel naţional sau negocierile trebuie să fie descentralizate şi concentrate mai ales la nivel de companie/ramură?
Lipsa puterii de negociere a sindicatelor a dus și la scăderea forței acestora. Un contract colectiv de muncă la nivel național ar ajuta mult angajații din micile întreprinderi, unde singurele drepturi respectate (atunci când sunt respectate) sunt cele minime. Odată cu desființarea CCM unic la nivel național, toți acești angajați au rămas neacoperiți de vreun tip de contract colectiv de muncă iar în micile întreprinderi se aplică doar legea junglei.
In sectorul comerț este practic imposibilă existența unui contract colectiv de muncă la nivel de sector. În comerț lucrează peste 700 000 angajați, marea majoritate în întreprinderi cu sub 15 angajați. Legea prevede că un sindicat se poate înființa numai la nivelul companiei cu un număr de minim 15 membri. Deci, în majoritatea companiilor din comerț angajaților nu li se respectă dreptul constituțional la asociere. Pentru negocierea unui contract colectiv de muncă la nivel de sector, Federația ar trebui să reprezinte peste 50% din angajații din sector, lucru imposibil în condițiile explicate mai sus.
Consider că este nevoie de toate cele trei contracte colective de muncă, fiecare are rostul lui; dacă vreunul ar fi fost inutil nimeni nu s-ar fi deranjat să-l abroge.
Spuneţi-mi vă rog dacă aveţi vreo evidenţă a creşterii formelor de muncă „atipice” (prin agenţi de intermediere a muncii, de exemplu) în multinaţionalele din sector şi dacă da, ce puteţi face ca sindicat în acest domeniu?
Deocamdată fenomenul forței de muncă închiriată este sub nivelul celorlalte țări din UE. El însă există, iar pentru angajații care lucrează pentru agențiile de intermediere nu există nici un instrument de control al modului în care le sunt respectate sau nu drepturile.