Este extrem de greu, dar nu imposibil ca tinerii să își ia țara înapoi

Ana Bazac
Ana Bazac este profesor de filosofie la Universitatea Politehnica din Bucureşti. Cărţi: Critica politicii. (I). Elemente de epistemologie a politicii (1994), Confuzie şi speranţă (Opţiuni politice ale bucureştenilor şi unele probleme ale socialiştilor români) (1995), Reformismul socialist. Repere (1996), Anarhismul şi mişcarea politică modernă (2002), Puterea societăţii civile (2003), Geopolitică (I) Imperiul şi războiul şi Geopolitică (II) Războiul din Irak în contextul războaielor de după căderea cortinei de fier (2003), „Pacea” din Irak, după victoria decretată în 2003. Probleme internaţionale actuale (Dosare deschise şi o introducere despre comunicarea evenimentelor internaţionale) (2006). Coordonare: Comunicarea politică: repere teoretice şi decizionale (2006), Cultură şi adevăr. Studii despre filosofia lui Tudor Vianu (2007). Coordonare in colaborare: Logica şi provocările sociale. Omagiu profesorului Cornel Popa la 75 de ani (2008), Matrici filosofice şi concepte integrative. Volum omagial Angela Botez (2009), Filosofie şi cultură. In honorem Alexandru Boboc – octoginta annis (2010). Omul activ şi impersonalul "se" (Perspectivă de filosofie socială asupra unor pagini din istoria gândirii româneşti) 2010.

bazacanaAm auzit această expresie – ‘vrem să ne luăm țara înapoi’ – la o fată între miile de protestatari. Și e cea mai sintetică, adevărată și frumoasă declarație despre situația actuală.

Că este și va fi foarte greu – este clar. Că fostele categorii conducătoare de dinainte de 1990 – acei “activiști și securiști” care aveau privilegii, dar a căror confiscare a puterii economice de la întregul popor nu putea merge până la capăt tocmai din cauza valorilor comuniste ce stipulau că proprietatea asupra mijloacelor de producție era comună, și nu privată – au avut grijă, alături de capitalul extern, să își șteargă urmele în jefuirea întregii avuții a statului, este evident. Și-au revândut de n ori proprietățile furate, au distrus industrii performante și le-au dat la fier vechi, au adoptat tactica pământului pârjolit pentru a face loc mall-urilor și afacerilor  “noi” ale multinaționalelor și ale firmelor interne subcontractante: așa că pare imposibilă dezlegarea nodului. Or fără naționalizarea – fără despăgubire, din moment ce banii cumpărătorilor au fost tot din hoții – principalelor mijloace de producție, nici o cerință de abolire a corupției și de subordonare a politicii față de populație (doar asta e democrația, nu?) nu sunt posibile în mod serios.

Tinerii de la proteste sunt, inevitabil, confuzi. Ei se simt, legitim, exponenții opoziției populare împotriva  guvernărilor frauduloase de aproape 26 de ani, dar nu sunt și reprezentanții maturității populare: ei știu ce nu mai vor, dar nu știu ce vor/cum să realizeze ceea ce vor.

De aceea, dacă li se va oferi un guvern  “neutru” care să organizeze alegeri anticipate, dacă li se va promite reducerea parlamentarilor la 300 și o guvernare transparentă, dacă DNA va fi mai rapidă în a evidenția capete de corupți, atunci mulți tineri vor fi canalizați să accepte această deturnare spre o politică ruptă de orice schimbare economică. Iar politica însăși va fi deturnată spre aspecte ce ne umplu de indignare și silă dar care sunt doar superficiale: ca folosirea excesivă a coloanelor oficiale.

Acum are loc marea presiune de manipulare: voci otrăvite repetă că aversiunea împotriva Bisericii ar fi o diversiune comunistă, din moment ce nu Biserica se face vinovată de moartea celor 32 de suflete. Dar Biserica nici nu a fost învinovățită pentru asta.

Sau: PNL nu a furat alegerile, ca PSD, dar, neavând legitimitate (deși acolo e Iohannis), ar trebui ca un partid nepătat, Noua Dreaptă sau partidele lui Macovei sau Băsescu sau…

Sau: stabilitate și predictibilitate pentru ca afacerile să nu stagneze și să ne aducă un rău mai mare decât e acum. Iar asta înseamnă și o încetinire – pentru ca lumea, plină de lehamite, să uite – și chiar o oprire a eventualei, și mult așteptatei, înăspriri a legii față de orice fel de corupție și jecmăniri a avuției statului.

Și e atât de trist! Întreaga clasă politică și economică – și toți slujitorii lor din media și educație – și-au bătut și își bat joc de populație. Chiar ieșirea acesteia în stradă este rezultatul disprețului absolut față de ea. Tinerii sunt distruși chiar de către conaționalii lor de sus: și sunt distruși sistematic și cu bună știință, determinându-i să treacă prin șocul nopților de proteste, al programelor date peste cap, al lipsei de speranță și al disperării în fața lipsei de speranță. Tinerii sunt obosiți cu premeditare: să-și piardă energia, noblețea și altruismul, și să se retragă în deznădejde și fatalism.

Dar e important acum să vedem ce se poate face. Eu am scris despre un program minimal.

Îl reiterez (așa cum a apărut și în Soluțiile noastre, https://www.criticatac.ro/24632/soluiile-noastre/) :

  • separarea statului de Biserică, taxarea cultelor și revizuirea averii statului date acestora;
  • anularea legii susținerii materiale a foştilor şefi de stat, oricum nu susţinerea cu rentă a „casei regale”, și revizuirea cadourilor făcute de către stat acesteia;
  • continuarea menţionării în Constituţie a proprietăţii statului asupra subsolului;
  • controlul public asupra tuturor instituțiilor publice și transparența activității lor;
  • controlul public asupra instituţiilor private care au legături cu statul;
  • înăsprirea legilor anticorupție și imprescriptibilitatea faptelor de corupție;
  • interzicerea ocupării de orice fel de demnități publice de către cei incriminați de fapte de corupție;
  • anularea legii impunității demnitarilor dincolo de declarațiile și acțiunile lor politice;
  • egalitatea tuturor, deci și a demnitarilor, în fața legii: deci anularea prevederilor potrivit cărora urmărirea penală și judecarea demnitarilor să depindă de parlament;
  • schimbarea legii partidelor politice;
  • schimbarea legii finanţării partidelor politice și a campaniilor electorale;
  • impozit progresiv, anularea facilităților oferite capitalului străin și susținerea unui program de investiții ale statului pentru dezvoltarea țării și crearea locurilor de muncă.

Echitatea este singura care oferă bani pentru dezvoltare și condiții demne pentru toți.

Aceste cerințe – cele mai multe, doar anulări ale privilegiilor, ca și cum ne-am afla de abia într-o nouă revoluție din 1789 – trebuie să fie criterii la care să răspundă partidele politice. Este evident că ele nu pot fi realizate decât toate împreună: și numai trăgând după ele și măsuri economice și de politică externă.

Mai mult, populația are acum de luptat și cu tactici gen Syriza, în care votul obținut de la populație este călcat în picioare.

Condiția democrației înseamnă, cu toată manipularea, că cei de sus au nevoie mai mare de populație decât aceasta are nevoie de “elitele” hoațe. Deci să luptăm pentru democrație!

Iar un prim mod este, într-adevăr, organizarea unui “partid al străzii”: care să reprezinte în mod real o alternativă – și singura democratică – la tacticile celor de sus. Deși pentru a apărea drept garanți ai minimei securități a persoanei, aceștia pot să nici nu pregete în a impune un curs urât evenimentelor (vezi o atenționare pentru noi în foarte buna analiză a alegerilor recente din Turcia, Hamid Alizadeh, Turkey: how did Erdogan win the elections?

Thursday, 05 November 2015, http://www.marxist.com/turkey-how-did-erdoan-win-the-elections.htm), dacă stânga e consecventă și avertizează populația asupra pericolelor ce vin doar de la dreapta (deci dacă stânga are o comunicare mai eficientă decât manipulările dreptei), atunci este posibilă preîntâmpinarea deturnării și înghețării acestui moment de radicalizare populară.

Sunt prea optimistă? Condițiile subiective (structura socială a protestatarilor și nivelul lor de conștiință de clasă) nu permit nici o victorie? Dar, pe de altă parte, a nu ne opune resemnării și a nu susține o eficientizare a revoltelor înseamnă a trăda populația.

 

Autor

  • Ana Bazac este profesor de filosofie la Universitatea Politehnica din Bucureşti. Cărţi: Critica politicii. (I). Elemente de epistemologie a politicii (1994), Confuzie şi speranţă (Opţiuni politice ale bucureştenilor şi unele probleme ale socialiştilor români) (1995), Reformismul socialist. Repere (1996), Anarhismul şi mişcarea politică modernă (2002), Puterea societăţii civile (2003), Geopolitică (I) Imperiul şi războiul şi Geopolitică (II) Războiul din Irak în contextul războaielor de după căderea cortinei de fier (2003), „Pacea” din Irak, după victoria decretată în 2003. Probleme internaţionale actuale (Dosare deschise şi o introducere despre comunicarea evenimentelor internaţionale) (2006). Coordonare: Comunicarea politică: repere teoretice şi decizionale (2006), Cultură şi adevăr. Studii despre filosofia lui Tudor Vianu (2007). Coordonare in colaborare: Logica şi provocările sociale. Omagiu profesorului Cornel Popa la 75 de ani (2008), Matrici filosofice şi concepte integrative. Volum omagial Angela Botez (2009), Filosofie şi cultură. In honorem Alexandru Boboc – octoginta annis (2010). Omul activ şi impersonalul "se" (Perspectivă de filosofie socială asupra unor pagini din istoria gândirii româneşti) 2010.

    View all posts

CriticAtac este o platformă care militează pentru posibilitatea exprimării libere şi în condiţii de egalitate a tuturor vocilor şi opiniilor. De aceea, comentariile care aduc injurii, discriminează, calomniează şi care în general deturnează şi obstrucţionează dialogul vor fi moderate iar contul de utilizator va fi permanent blocat.

Ultimele articole