Autor: CATALIN STURZA / Cultura
Jeffrey Sachs e unul dintre copiii-minune ai Harvardului: la 13 ani urma cursuri de matematica la nivel universitar, iar la 28 de ani era deja profesor titular de economie la Harvard. Doi ani mai târziu, consilia guvernul bolivian despre cum sa administreze o „terapie economica de soc“, pentru a reduce inflatia. Ceva mai târziu, in 1989, acorda consultanta Poloniei, in tranzitia spre economia de piata, dupa destramarea lagarului comunist. Totusi,
proiectul sau de a eradica foametea in câteva sate africane, intitulat „The Millenium Villages“ – arata Howard W. French in „Pacific Standard“ –, e departe de a se ridica la nivelul reputatiei si a listei lungi de publicatii semnate de economistul de la Harvard.
Howard W. French porneste de la cartea unei jurnaliste americane care a urmarit, indeaproape, activitatea lui Jeffrey Sachs in Africa. Nina Munk si-a petrecut sase ani insotindu-l pe Sachs prin satele africane, iar concluziile ei, prinse intr-o carte recenta intitulata „The Idealist“, sunt departe de a fi magulitoare. Pe scurt, Sachs s-a asezat in fruntea unei echipe de treizeci de oameni de stiinta americani care au pus cap la cap un plan pentru eradicarea saraciei in Africa. Premisele erau acelea ca, planuind atent si investind suficienti bani, saracia extrema va putea fi inlaturata, in Africa – si pe intreg pamântul! – pâna in 2025. Primul pas a fost „The Millenium Villages“, un fel de proiect-pilot din marele plan de eradicare a saraciei; manualul proiectului avea 147 de pagini, iar, pe teren, cele 12 sate subsahariene incluse in proiect ar fi trebuit sa treaca printr-o relansare economica spectaculoasa in doar cinci ani.
Numai ca, la fata locului, problemele s-au dovedit mai complexe. Satenii, in loc sa-si pastreze stitlul de viata nomad, au devenit sedentari, odata cu sosirea ajutoarelor, sub forma de alimente din abundenta. In jurul surselor de apa s-a intins rapid o mahala, inecata in gunoaie, unde conflictele izbucneau la tot pasul. Sachs a schimbat din nou si din nou planul initial, mutând termenele-limita si luând, adesea, decizii contradictorii. Intr-un moment, raspunsul era atragerea turistilor; in momentul urmator, taranii – care de generatii intregi produsesera doar atâta hrana cât sa supravietuiasca – trebuiau transformati in antreprenori gata sa ia credite de la banci, ca sa produca hrana pentru export.
Cu cât jurnalista americana ajunge sa-l cunoasca mai bine pe Sachs, cu atât vede, mai mult, in el lipsa deschiderii de a recunoaste ca ar exista vreun neajuns in ideile sale despre progres sau in implementarea lor – scrie Howard W. French. Insa povestea satelor prinse in proiectul „The Millenium Villages“ e departe de a fi singulara. Miliardele de dolari investite, in ultimele decenii, in Africa de lumea occidentala nu au avut efecte mult mai bune. Iar planul lui Sachs nu era, in esenta, diferit de ideile vehiculate inca din anii ’50. Puterile occidentale au abordat adesea solutii contradictorii pentru Africa, fara a recunoaste niciodata, in mod public, esecul acestor interventii.
Care a fost sursa esecului, in cazul proiectului gândit, la New York, de Jeffrey Sachs? Tocmai manualul de 147 de pagini, aplicat ad literam, fara a tine seama de cunostintele acumulate de beneficiarii proiectului despre propriul mediu de viata timp de multe generatii. Ceea ce nu a reusit sa accepte Sachs – arata Howard W. French – e ca Africa rurala este plina de epavele proiectelor de dezvoltare esuate in ultimii 60 de ani, impuse din exterior.
Sachs vorbeste, intre timp, despre un nor „foarte, foarte intunecat“ care ameninta sa inghita omenirea. „Pentru o vreme indelungata, am vrut sa simplific lucrurile, lasând deoparte problemele lumii bogate si concentrându-ma asupra saraciei extreme, spune Jeffrey Sachs. Dar se pare ca toate lucrurile sunt, pâna la urma, legate intre ele.“