Un interviu cu Dorin Tudoran in EVZ. In citeva zile il avem invitat si noi la VideoCriticAtac.
(fragment)
Când a vizitat România, Herta Müller a fost destul de dură cu scriitorii şi cu românii pentru atitudinea lor din perioada dictaturii. Cum vedeţi polemică iscată?
Cred că atunci s-a văzut foarte bine fractura între cei plecaţi şi cei rămaşi. Herta Müller a avut un fel de viaţă care nu o lasă să ierte anumite lucruri. Şi atunci reacţia ei este foarte dură. Ceilalţi, la rândul lor, nu au reacţionat foarte înţelept. Nu cred că Liiceanu a făcut bine când a spus că, fiind gazdă, n-a putut s-o «plesnească». Ar fi trebuit chiar acolo, pe scenă, să-i spună.
Ar fi avut ce să-i spună?
Nu ştiu, eu zic doar că ar fi făcut bine să-i spună ce crede. Nicolae Manolescu, la fel, a spus că nici Herta Müller n-a protestat niciodată. Eu i-am replicat şi în particular că Herta Müller a reacţionat faţă de dictatură în felul ei, plătind de altfel foarte scump. Că lucrurile nu au fost publice, e altceva.
Mircea Cărtărescu?
Eu l-am înţeles pe Mircea când a spus “am vorbit cu Herta în particular şi i-am mărturisit că eu nici Europa Liberă nu ascultam”. Nu cred că Herta a făcut bine lansând o afirmaţie publică bazată pe o discuţie privată. Cred că şi termenul nemţesc folosit pentru a caracteriza oameni precum Mircea Cărtărescu a deranjat. Tradus corect nu i se poate aplica lui. El nu a făcut nimic, cum singur recunoaşte, dar nici nu poţi să spui că era tovarăş de drum al comuniştilor. Vorbim, de fapt, despre două structuri foarte diferite. Pentru mine, Mircea Cărtărescu este modelul de câştigător absolut. Felul lui de-a fi, de-a trece prin lume, cu pasiunea lui absolut înrobitoare pentru scris – este făcut să câştige. Herta Müller este celălalt temperament. Ea a obţinut o chestie enormă, dar a trecut prin iad de câteva ori. Iar argumentul că ea a făcut ce-a făcut fiindcă avea unde să plece, în vreme ce noi, românii, n-am făcut nimic pentru că nu aveam, mi se pare foarte ieftin. Herta Müller, aşa dură cum este, cred că suferă foarte tare fiindcă i s-a furat România.
Nu suferiţi şi dumneavoastră de acelaşi simptom?
E adevărat, dar eu nu aveam unde să plec. Hertei Müller i s-a transmis tot timpul acest mesaj. Iar ea a venit după premiul Nobel şi practic ne-a spus că, deşi a luat tot ce poate lua un scriitor, nu-i convine că i s-a furat România. Cred că avea dreptul să spună asta. Faptul că ceilalţi au luat-o la modul că şi din cauza lor i s-a furat, a complicat lucrurile foarte tare. Hertei Müller nu i-a fost luată ţara din cauză că Liiceanu tăcea şi acum vorbeşte foarte mult. Dar Herta are partea ei de dreptate: dacă şi Liiceanu, Ionescu şi Popescu ar fi vorbit în anii aceia, poate s-ar fi întâmplat ca în Polonia sau Cehia.
Aveţi vreun gram de optimism pentru viitorul României?
Domnule Stoicescu, e foarte greu să vii în vizită în România şi să spui nu. Trebuie să fii politicos când intri în casa cuiva.
N-aţi jucat niciodată totuşi rolul acesta, al celui care spune lucruri de complezenţă.
(câteva secunde de tăcere) După alegeri, i-am trimis un mesaj domnului Băsescu, în care i-am spus că îl felicit şi că îi scriu pentru că spusese anterior că a înţeles lecţia câştigării alegerilor pe muchie şi că în al doilea mandat va încerca să fie preşedintele tuturor românilor. Nu cred că s-a întâmplat lucrul ăsta. Dar nu e vorba doar despre o persoană, ci şi despre ceilalţi. Cât timp actorii politici trăiesc şi acţionează aşa cum o fac, e o dramă. Iar damblaua asta este epidemică, s-a întins. Uitaţi-vă pe forumuri, în presă sau pe bloguri. Omul nu te mai citeşte ca să vadă dacă e de acord cu tine sau nu, o face doar pentru a-ţi transmite că pentru el tu nu reprezinţi nimic. Îşi satisface două necesităţi: de a spune, de sub pseudonim, că el există şi de a-ţi transmite că tu, deşi semnezi cu numele tău, nu exişti.