Doi deputaţi liberali vor o modificare rasistă a Constituţiei

Redacția
Texte selectate sau scrise de echipa redacţională: Vasile Ernu, Costi Rogozanu, Florin Poenaru.

Mai întîi imbecilii. Rasism pe faţă într-o propunere de modificare a Constituţiei. De aia îmi permit eticheta “imbecili”. Dacă nişte parlamentari liberali (eu nu ştiu ce se întîmplă în PNL-ul ăla, dar a tunat şi i-a adunat) îşi permit propuneri ca asta, măcar o mică invectivă să ne permitem şi noi.

Aşadar, Mircea Dolha şi Grigore Crăciunescu au depus un amendament la Constituţie prin care ar vrea titulatura de români doar după o analiză “ştiinţifică”.

“Cel mai bun exemplu e cel al romilor, pentru că poartă foarte clar primele litere din cuvântul român, însă pot exista şi alte lucruri care să aducă deservicii originii române. Credem că trebuie să ne păstrăm neatinsă originea română, inclusiv ce ţine de românism. Pot apărea şi alte minorităţi care să se intituleze nu ştiu cum. Nu e normal să se denumeasă şi alţii cu derivate din acest cuvânt”

Amendamentul depus de cei doi deputaţi are următorul cuprins: “Cu exepţia minorităţilor care au rădăcini comune atestate ştiinţific cu românii, nicio altă minoritate nu poate folosi în titulatura ei oficială termenul de român, derivate ale acestuia sau sonorităţi asemănătoare, care pot crea confuzie, inducând o falsă origine română”. (sursa)

Nesimţiţi

Deşi e competiţie dură, cred totuşi că cel mai nesimţit de săptămîna a fost Havrileţ, preşedinte la ANRE. Problema cu aceşti directori e că ei ţin pe faţă cu investitorii privaţi, ei se simt parte din mediul de business. Şi atunci dau pe gură adevărate comunicate de presă pe care nici ăia de la EON nu ar putea să le redacteze mai bine.

Havrileţ:

“A apărut recent o analiză a preţurilor de energie şi gazelor naturale. Deşi România are cele mai mici preţuri la energie şi gaze naturale ca şi marfă, când se analizează puterea de cumpărare nu mai suntem, cel puţin la energie electrică. Suntem mult mai jos. Acum se pune problema, dacă este prea mare preţul la energie electrică sau venitul în general, puterea de cumpărare este mai mică? România acum are un preţ la energie cu 25-30% mai mic decât preţul mediu din UE. Guvernele să se îngrijească pentru creşterea veniturilor populaţiei, creşterea salariilor şi a puterii de cumpărare”

Aveţi aici toată gama de manipulări specifice comercianţilor de resurse strategice, de la Petrom la cine vreţi. E prea mic preţul la noi şi celelalte prostii.

Victor Ponta l-a certat. Dar apoi a dat şi el una din aceeaşi gamă. Cum că la Poştă grevele sperie investitorii.

Apoi, critica lui Ponta la adresa şefului ANRE are o bună doză de irelevanţă – nu-l ceartă pentru că e complet “vîndut” mediului de business care ar trebui controlat; îl ceartă doar pentru că ăla a dat-o pe guvern. Ponta tot urlă cu cîştigurile de casino ale ălor cu energie eoliană care ne iau sume imense direct din buzunar. Fă ceva: măcar recunoaşte că ai fost la Bruxelles şi ăia ne-au dat în cap scurt.

POate tragem la sfîrşitul lui 2013 un TOP 100 imbecili şi nesimţiţi. Puteţi începe cu propuneri.

Autor

CriticAtac este o platformă care militează pentru posibilitatea exprimării libere şi în condiţii de egalitate a tuturor vocilor şi opiniilor. De aceea, comentariile care aduc injurii, discriminează, calomniează şi care în general deturnează şi obstrucţionează dialogul vor fi moderate iar contul de utilizator va fi permanent blocat.

Ultimele articole