Asociaţia Secular-Umanistă din România (ASUR) publică o propunere de politică publică pentru finanţarea cultelor religioase. Prima parte a textului, de expunere a situaţiei actuale, e relativ cunoscută, după numeroasele scandaluri pe tema asta: avem un mecanism oficial de finanţare proporţională a bisericilor, dar peste care vin decizii abuzive ale guvernului şi autorităţilor locale de împroprietărire a bisericii majoritare, două exemple flagrante fiind terenul de construcţie al Catedralei Mîntuirii Neamului (sau Banului, cum spun maliţioşii) şi clădirea fostului Parlament.
Însă ASUR propune sistemul german, în care contribuţia pentru culte e colectată de stat în numele acestora, iar cei care nu doresc să o plătească nu trebuie decît să renunţe la apartenenţa la vreun cult. Interesantă este argumentaţia în favoarea acestui sistem:
Din punct de vedere legislativ si demografic, situaţia religioasă din România este similară celei din Germania:
1. Nu există o Biserică de Stat
“În România nu există religie de stat” (Legea Cultelor; L 489/2006, art. 9)
2. Cultele au statut de utilitate publică
Legea Cultelor; L 489/2006, art. 8
3. Există o relativă omogenitate religioasă
86% din populaţie se declară de religie Ortodoxă
Astfel, pe lîngă faptul că statul ar încasa un comision pentru colectarea contribuţiei, acest sistem ar mai avea şi avantajele clasice ale secularizării (absenţa ingerinţelor reciproce dintre politic şi religios, transparenţă etc.) plus avantajul, a cărui nevoie se resimte brutal în România, de a obliga cultele să fie mai responsabile faţă de enoriaşi.
De asemenea, textul citează prevederi mai puţin cunoscute din legislaţia actuală care ar permite adoptarea acestui sistem:
– Legislaţia prevede auto-finanţarea cultelor:
“Cheltuielile pentru întreţinerea cultelor şi desfăşurarea activităţilor lor se vor acoperi, în primul rând [s.n.], din veniturile proprii ale cultelor […]” (Legea Cultelor; L 489/2006, art. 10, al. 1)– Legislaţia prevede posibilitatea auto-finanţării prin contribuţiile credincioşilor:
“Cultele pot stabili contribuţii din partea credincioşilor lor pentru susţinerea activităţilor pe care le desfăşoară.” (Legea Cultelor; L 489/2006, art. 10, al. 2)
E o propunere coerentă, bine argumentată, care, chiar dacă are şanse mici pentru viitorul imediat, poate avea şanse pe termen mediu sau lung şi poate să exercite presiune şi fără să fie adoptată efectiv. Reacţiile sociale faţă de lăcomia de bani şi putere a liderilor BOR sînt tot mai puternice, iar recensămîntul de luna viitoare s-ar putea să aducă surprize.
Dacă pînă acum numărul oficial de atei era insignifiant, să sperăm că de data asta cît mai mulţi dintre cei care au această opţiune vor avea curajul să o şi declare; dacă procentul lor va fi semnificativ, asta va schimba raportul de forţe şi va presa BOR să se schimbe în bine, adică să se gîndească mai mult la credinţă decît la putere şi mai mult la misiunea ei socială decît la bani, terenuri şi clădiri.
Inconştienţa liderilor BOR şi gîndirea ei egoistă pe termen ultra-scurt împinge situaţia spre conflict, dar asta nu înseamnă că e preferabil să păstrăm aparenţele şi să înăbuşim tensiunile deja existente. Dimpotrivă, avem nevoie de o clarificare a spectrului, deci inclusiv de o declarare onestă a lipsei credinţei religioase, şi de o punere mai tranşantă a problemei, inclusiv din cauză că altfel aceste tensiuni înăbuşite considerabile ar putea răbufni într-un mod nedorit de nimeni.
Ateii care pînă acum au ezitat să-şi declare opţiunea deoarece li se părea că astfel ar intra într-o logică a conflictului se înşelau, sau cel puţin s-ar înşela în anul 2011. Dimpotrivă, declarîndu-şi opţiunea la recensămînt şi în general susţinîndu-şi mai clar revendicările seculare ar contribui la clarificarea situaţiei şi la medierea durabilă a conflictului.