Dezinfectanţii concentraţi atacă viruşii, dezinfectanţii diluaţi par să atace neuronii, şi de aici încă o mobilizare foarte tulbure, care se blochează în aceleaşi lozinci strict lipsite de orice sens sau utilitate, corupţia ucide, clasa politică e ticăloasă etc. cerinţele sînt şi mai tulburi ca la momentul Colectiv (nici ălea nu străluceau prin coerenţă şi sens), un protest de ieri de la Cluj se numea, ca la grădiniţă, “Haideţi să facem ceva!” dacă n-au reuşit să-şi dea seama înainte de eveniment ce trebuie făcut, m-aş mira să fi aflat în timpul lui. investigaţiile lui Tolontan sînt într-adevăr foarte bune, dar nici autorul nici cititorii lui nu par să ştie ce să facă cu ele. articolul mai vechi al lui Tolontan care demonstra clar că DNA e unul din principalii autori ai Colectiv-ului a rămas fără nici un fel de urmări sau ecouri, din toate părţile
Lumea spumegă din nou de indignare cu dezinfectanţii, dar nimeni nu vorbeşte de bugetul penibil al sănătăţii din ultimele decenii, de regulă instalat ferm pe ultimul loc din Europa, sau de faptul că privatizarea sănătăţii e un proiect derulat de toate partidele pentru că aşa cer acele clase sociale care contează politic, pentru că nu toate contează politic. clasele prospere şi bine plasate îşi impun voinţa şi prin vot, şi pe lîngă vot, şi în România, şi în America, asta e situaţia cît se poate de clară. şi aceste clase acum în România vor sănătate privată, să nu se mai frece cu ţăranii şi să nu mai primească aceleaşi servicii ca toată lumea, deşi contribuie mai mult (să terminăm odată cu comunismul). dar tocmai de-aia faptul că tot ele sînt indignate nu are sens.
Desigur, propagandistic vorbind indignarea asta are un sens, tocmai să grăbească privatizarea, o nouă tură de auto-victimizare şi impunere publică nu strică niciodată etc. numai că politic începe să devină mai ciudat. eu am înţeles tehnocraţia, sigur, şi ca un episod din lupta sfîntă împotriva PSD, dar şi ca scurtcircuitare a democraţiei ăleia şchioape, care nu îi servea suficient de rapid şi zîmbitor pe cetăţenii care contează. Iohannis şi noile partide antisistem cumva la fel. tocmai de aia e şi uşor să fii ipocrit şi să aduci la putere un Iohannis şi apoi să-l critici imediat, sînt soluţii interşanjabile, pericolul nu e mare. dar noua situaţie e periculoasă, pentru că furia populară (din nou, poporul care contează) începe să se ia mai în serios decît ar trebui pentru efectul de imagine şi, oricît de praf era vechea partidocraţie, noul sistem pare şi mai ineficient şi fragil. dacă partidele clasice nu revin la jocul lor de alternanţă inutilă dar stabilă şi se continuă pe linia de ronţăit soluţii politice ca pe seminţe, cea mai logică evoluţie ar fi ceva pe urmele Ungariei-Poloniei, ceva cu multă religie, etnie şi proprietate