De la 7 ani la 11 ani, am cîntat în fiecare dimineaţă Trei culori cunosc pe lume. Cînd i-am spus tovarăşei învăţătoare că eu cunosc mai mult de trei, mi-am luat, pe caietul dictando, două linii la palmă şi un porcuşor (ştampila care însemna că ai scris ceva greşit, opusă floricelei mult rîvnite).
Am cîntat fără să înţeleg de ce cînt şi care e sensul cuvintelor pe care le rostesc. Faptul că cinci ani de zile am intonat robotic un cîntec, nu mi-a influenţat cu nimic ’’fibra patriotică’’, n-am devenit mai conştientă de valorile naţionale şi nici n-am dus mai departe culorile simbolice ale ţării mele. Iar cînd n-am mai cîntat, n-am mai cîntat şi gata.
Pe 14 februarie, Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport din Camera Deputaţilor a primit ’’spre dezbatere şi avizare, proiectul de Lege pentru modificarea Legii nr.75/1994, privind aprobarea drapelului României, intonarea imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României de către autorităţile şi instituţiile publice’’. Comisia a emis aviz favorabil asupra proiectului de lege (aici).
Modificările vizează articolul 9 din Legea nr.75/1994 (aici legea), care sună în varianta nouă cam aşa – ’’elevii din ciclul primar pot intona la începutul orelor doar prima strofă din imnul naţional’’ şi articolul 10, punctul g – În învăţămîntul obligatoriu particular şi de stat, cursurile încep în fiecare zi de luni cu intonarea imnului. Nerespectarea acestei prevederi atrage după sine sancţionarea profesorului în conformitate cu Legea nr.1/2011 art.280, al.b, progresiv, incepand cu observatia scrisa’’.
Dacă profesorul refuză impunerea sarcinii de stat constînd în intonarea imnului în fiecare luni dimineaţă, sancţionarea lui poate ajunge, potrivit art. 289 la ’’desfacerea diciplinară a contractului de muncă’’. Deci, dacă profesorul nu se supune disciplinat şi nu cîntă supus imnul ca un elev care trebuie să execute ordine fără să pună întrebări poate să zboare din învăţămînt. Nu se prevăd nici un fel de sancţiuni pentru elevii care nu vor să cînte (ar fi fost şi culmea!), în schimb pentru profesorii maturi şi conştieni de misiunea lor patriotică – da.
Elevilor li se impune o nouă formă de dresaj colectiv, care îi reduce la stadiul de roboţei, de executanţi ai unor directive devenite, prin lege, indiscutabile.
N-am înţeles de ce elevii din ciclul primar sînt consideraţi incapabili să ducă la bun sfîrşit imnul şi nici de ce ziua de luni este sfîntă pentru intonarea imnului. Să fie începutul de săptămînă mai patriotic decît restul?
Maria Stavrositu – deputat PDL – este iniţiatoarea acestui proiect de mare ’’mobilizare întru patriotism’’ şcolar.
Expunerea motivelor sale (aici) apasă pe coarda sensibilă şi perversă a naţionalului care alunecă spre naţionalism şi spre mult invocatele valori şi simboluri prin care unii încearcă să-şi legitimeze ’’apartenenţa bună’’ la popor şi patrie.
Aflăm din motivele expuse de Maria Stavrositu că şcoala este un mediu în care se formează patriotismul, ca şi cum este nevoie de o astfel de formare impusă, şi nu de opţiunea personală a fiecărui elev. Sau ca şi cum faptul că, într-o dimineaţă de luni, bifezi cîntatul imnului înseamnă că eşti un adevărat patriot, un elev mîndru de ţara lui.
Prin verbiajul idolatrizant şi naţionalist pe care îl constat în argumentarea necesităţii acestui proiect -’’Statul trebuie să se implice activ intr-un efort sustinut de comunicare coerenta a ceea ce ne reprezinta ca natiune, astfel incat simbolurile nationale sa ramana obiecte de veneratie si dupa terminarea scolii’’ – sîntem în faţa unui discurs care operează cu impunerea abuzivă a unui mod de manifestare, pe care statul îl consideră capabil să ne reprezinte. Capcana simbolurilor naţionale ca ’’obiecte de veneraţie’’ ne transformă în executanţi ai unui comportament de înlocuire a educaţiei cu propaganda de stat, care ne cere să ne aplecăm supuşi şi să venerăm pioşi însemnele simbolice ale naţiunii.
De ce să fie şcoala – o instituţie unde ar fi de dorit să se exercite gîndirea critică şi interogarea reprezentărilor gata construite – locul în care se predau lecţii de patriotism şi unde se manipulează conştiinţa de apartenenţă?
Educaţia în România nu este altceva decît o industrie ineptă de obligaţii acceptate cu mîinile pe lîngă corp. O sumă de ’’trebuie’’, care încearcă să facă din elevi sclavi.