Despre situația de la Șapte Seri

Redacția
Texte selectate sau scrise de echipa redacţională: Vasile Ernu, Costi Rogozanu, Florin Poenaru.

Săptămâna trecută, Matei Bărbulescu și Valentina Nicolae au atras atenția prin rețelele de socializare asupra faptului că nu și-au mai primit salariile pentru munca lor la revista Șapte Seri. I-am contactat pe cei doi pentru a ne detalia situația de acolo și punctele lor de vedere.

 

Matei Bărbulescu

Am avut de recuperat echivalentul a patru salarii restante. Banii ăstia s-au adunat pe o perioada mai lungă de patru luni deoarece cât am stat la Șapte Seri, aproape un an, nu mi-am văzut niciodată salariul întreg, doar bucăți din el. Sigur, au fost și câteva luni când nu i-am văzut deloc. Iar chestia asta se întâmplă acolo de mai mult timp. Andras Kovacs, patronul, ne spunea că nu sunt bani, dar că o să fie. Și când o să fie, o să ne luăm banii. Dar cunosc multe persoane care nu și-au recuperat și nici nu mai speră să-și recupereze banii.

Din ianuarie, Șapte Seri a trecut în format mare. Acum chiar e o revistă. Apoi, din martie, a venit Ana Maria Caia redactor șef în locul lui Cristi Neagoe. Mi se pare că e o revistă ok, la nivel de conținut. Eu și Valentina eram redactori, scriam reportaje. Revista se finanțează din publicitate. Au fost câteva luni în care în revistă apăreau reclame moca. Andras spera că cei de la BMW să fie impresionați de asta, iar apoi să ne dea și bani pentru reclame. Prin redacție circula zvonul că Andras primește în schimbul acestui serviciu un Mini Cooper cu care să se plimbe prin oraș.

Revista apare săptămânal, iar de lucrat nu știu cine mai lucrează în afară de manager, redactor șef, colaboratori, tipul de la distribuție și contabile. Redactori nu mai sunt, web editori, cei care se ocupau de urcatul conținutului pe site, nu mai sunt. Oamenii de la marketing nu mai sunt. Situația, în urma presiunii publice, s-a rezolvat. Dar au rămăs destui oameni țepuiți care nu prea mai au ce să facă pentru că a trecut prea mult timp. Cred că le e lehamite și scîrbă.

Valentina Nicolae

Mi-am primit banii vinerea trecută și am încheiat colaborarea cu ei. Aveam de recuperat aproape trei salarii din cinci luni de muncă. Din ce am înțeles de la alți colegi și ei și-au luat banii. Nu știu însă dacă s-a întâmplat asta cu toți foștii angajați.

Oricum, doar în luna în care am fost colaborator mi-am primit salariul întreg, dup-aia numai ciopârțit. Și apropo de colaboratori, se pare că față de ei erau mai conștiincioși cu plățile (probabil pentru că erau sume mai mici sau aveau mai puține taxe de plătit pentru ei, habar n-am). A fost o fază aproape amuzantă acum vreo lună: tocmai primisem mail cu tradiționalul “n-avem încasări, dar cum avem, cum vă chemăm să vă luați banii”. A doua zi după asta, m-am nimerit la un curs cu unul dintre colaboratorii Șapte Seri care s-a scuzat că trebuie să lipsească o oră. Tocmai primise mail să meargă la redacție să-și ridice banii.

Cât timp am lucrat acolo a trebuit în fiecare lună să trimit mail contabilei, Carmen Rostoschi, și directorului executiv, Valentin Ilioi, să întreb de bani. Răspunsurile pe care le primeam erau “n-avem încasări, dar când apare ceva, vă anunțăm”, “nu ne-am revenit cu cash-ul”. Dacă mergeam la redacție, la departamentul financiar, să întreb, răspunsurile erau de obicei însoțite de ridicări din umeri și priviri coborâte, nu neapărat de jenă, cât de deranj. După ce am anunțat că nu mai scriu până nu primesc banii, nu mi s-a mai răspuns la mailuri deloc.

Patronul, Andras Kovacs, mi-a spus vineri că nu înțelege de ce am făcut ce-am făcut (adică pagina de fb), că la Șapte Seri se făceau plăți tot timpul, mi-a bătut obrazul că nu m-am gândit la colegii mei, că le-am făcut rău.

Revista e deținută de Andras Kovacs, se finanțează din reclame (din câte știu eu) și apare în fiecare vineri. Eu și Matei eram reporteri, ne ocupam de cover stories și feature stories, plus muzică, events și, ocazional, advertoriale. Era mișto că nu eram obligați să stăm la redacție, Ana Maria Caia, redactorul-șef, ne voia pe teren mai tot timpul. Faza nasoală era că deadline-ul era sfânt pentru articole, dar inexistent pentru salarii.

 

 

Autor

CriticAtac este o platformă care militează pentru posibilitatea exprimării libere şi în condiţii de egalitate a tuturor vocilor şi opiniilor. De aceea, comentariile care aduc injurii, discriminează, calomniează şi care în general deturnează şi obstrucţionează dialogul vor fi moderate iar contul de utilizator va fi permanent blocat.

Ultimele articole