TEMA: Ce fel de feminism îmi doresc de 8 martie?
Desi in Romania 8 Martie se numeste “Ziua femeii” si se sarbatoreste cu credinta, este vazuta mai degraba ca o “zi a mamei” sau “inca o zi in care femeile primesc flori, bomboane si felicitari” (sau, mai exact, ca o “inca o zi in care barbatii sint obligati sa cumpere cadouri pentru femei”). 8 Martie in Romania e o zi in care daca se mentioneaza in vreun fel respectul, e vorba cu precadere de respectul datorat mamei ca model ideal al femeii. “Femeia” este folosit aproape intotdeauna la singular, pentru a nu uita ca nu trebuie sa existe prea multe variatiuni pe tema; noi sintem sau ar trebui sa fim toate una: aceeasi traiectorie in viata, aceleasi dorinte, aceleasi abilitati, aceleasi limitari, aceeasi imagine. Si, bineinteles, aceeasi destinatie: cea de a fi o mama – sau oricum sotie – pe care ne amintim s-o cinstim o data sau de 2 ori pe an, in luna martie. (Dar si asta e prea mult, motiv pentru care compania de bere Bergenbier a creat acum patru ani o sarbatoare care devine tot mai populara si institutionalizata si ea: “ziua barbatilor”, sau mai exact a reafirmarii masculinitatii-cliseu… care evident include undeva la baza si misoginia.)
O sarbatoare a carei istorie este puternic si explicit feminista dar si socialista – strins legata de lupta femeilor pentru conditii mai bune de trai si de munca, pentru drepturi civile in societate si pentru egalitatea de gen, iar mai tarziu pentru pace, a devenit la noi ceva lipsit de vreo semnificatie sau importanta politica inca de pe vremea “socialismului” totalitar. Anul trecut de 8 martie, scriam intr-o postare colectiva pe blogul grupului FIA:
“am invatat ca 8 martie e ziua “femeii” in sensul ca e ziua mamelor… era frumos si asa, nu e nimic rau intr-o zi pe an dedicata mamelor. sau in felicitari, flori, superlative la adresa fiecarei mame si declaratii de dragoste. in masura in care astea inseamna ceva. dar n-am invatat niciodata despre istoria acestei zile, de unde vine ea si numele femeilor ale caror actiuni au insemnat ceva in trecutul ei, desi ca tara “socialista” chiar am fi putut tine la radacinile socialiste ale sarbatorii (acum, stiind ca era vorba de miscari si femei din statele unite, rusia si vestul europei, imi este clar de ce nu erau mentionate). copil fiind, nu mi-am pus niciodata intrebarea de unde vine sarbatoarea de 8 martie si de ce nu stim nimic despre asta.
… nu stiu cita lume a luat vreodata in serios nivelul artificial de exaltare al “zilei de 8 martie” ca sarbatoare a femeii in ipostaza suprema de mama. pentru mine, mai interesant a fost intotdeauna faptul ca de 8 martie femeile se solidarizau, petreceau impreuna (parte din zi libera, cluburile femina, etc.); era atit de evident o iesire din tipar, ca un fel de intrerupere a unei stari a lucrurilor. mai ales in contextul in care nimic nu intrerupea starea de fapt a lucrurilor, mie mi se parea in fiecare an ceva extraordinar… cred ca mai mult decit orice, m-a invatat (la un nivel subconstient, dar totusi m-a invatat), importanta simpla dar decisiva a solidaritatii.”
Si mai frumos ar fi fost daca acele cluburi Femina, sau ideea de solidaritate insasi, ar fi fost folosite cumva de femei pentru a se organiza. Din pacate, pe-atunci nu ar fi putut fi vorba de asa ceva – nici de organizare, nici de vreun activism real pentru revendicarea unor drepturi si libertati. Este straniu poate ca nici macar atunci nu pastrasem discursul revolutionar, care s-ar fi potrivit in contextul in care noi eram foarte obisnuiti sa golim discursurile revolutionare de orice miez practic si sa folosim cuvintele la nivel de propaganda si sloganuri, fara vreo legatura cu realitatea; era un lucru valabil pentru discursul socialist despre “egalitatea intre barbati si femei” in general si s-ar fi putut aplica cu usurinta si pentru mesajul zilei internationale a femeilor. Insa probabil ca societatea “comunista” in care traiam depasise de mult problemele de gen – nu mai exista discriminare pe baza de gen si toti oamenii erau deja egali iar singura conditie specific “feminina” ramasese cea de mama si prin urmare singurul lucru de facut de 8 martie, o zi a femeilor, era sa sarbatorim (mamele). Astazi, cind in principiu ne-am putea organiza, nu mai exista nici macar dimensiunea de solidaritate a zilei – intreaga sarbatoare este despre consumism si hedonism. In orice caz, in Romania 8 martie nu este despre feminism, militarea pentru drepturi si libertati, conditii mai bune de munca… Ziua s-a separat complet de radacinile ei radicale, stangiste si feministe, si pina acum nici criza economica nu pare sa ne influenteze in alte directii mai politice. In mod nesurprinzator, una din ideile pe care se bazeaza aceasta separare este aceeasi cu cea din trecut: ca acum traim intr-o lume post-feminista, in care am depasit de fapt inegalitatile de gen si nu mai avem nevoie de nici de istoria feminista, nici de mesaje revolutionare.
Si inainte si dupa ’89, indiferent de regim, de structurile economice si politice si forma de guvernamant (sau mai degraba cu ajutorul lor), societatea romaneasca ascunde in spatele unei fatade pozitive si-a propagandei oficiale despre egalitatea de sanse existente la toate nivelurile, o cultura profound patriarhala si misogina, in care femeile se ocupa inca de mare parte din muncile casnice, violenta sexuala si domestica sunt un lucru raspindit si obisnuit (ascuns cu grija “in familie” dar prezent si in spatiile publice), femeile in orice pozitie de putere sau autoritate sunt privite cu neincredere si dispret, feminitatea si masculinitatea trebuie inscrise intr-un tipar bine definit si rigid.
O buna ilustratie pentru masura in care toti oamenii erau egali si nu exista discriminare pe baza de sex in Romania “comunista” este ca intr-o societate in care aproape toate subiectele cu relevanta sociala erau tabu si oricum libertatea de exprimare lipsea cu desavarsire, cel mai mare tabu exista totusi in jurul homosexualitatii, homosexualii fiind persecutati activ. Asta fara a mai starui asupra faptului ca avortul era ilegal si la un moment dat femeile trebuiau sa se supuna controalelor ginecologice la locul de munca; sau ca, in acelasi timp, femeile rome care ajungeau la spital riscau sterilizarea fortata.
Dupa ‘89 s-au facut cativa pasi la nivel formal pentru eliminarea discriminarii directe si se foloseste un alt tip de discurs, dar mediul socio-cultural nu s-a schimbat prea mult. Astazi, in contextul capitalist, “post-socialist” si “post-feminist”, majoritatea romanilor considera ca nu exista probleme de gen si ca nu e nicio nevoie nici de un discurs nici de o miscare feminista la noi, deoarece feminismul ar fi ceva importat din alte parti sau mai mult – si mai rau – multi se opun oricarei idei feministe ca reflex fata de “feminismul de stat” pe care l-au intalnit inainte de ‘89. La fel ca in cazul zilei de 8 martie, astazi oamenii nu cunosc istoria miscarilor feministe de pe tot globul, nu vad femeile ca avind un cuvant de spus si nu fac legatura intre probleme sociale si economice, si in acelasi timp se complac intr-un context in care misoginia si structurile patriarhale ii afecteaza si ii conditioneaza la aproape toate nivelurile: de la viata de zi cu zi, la mass media, la politica.
Azi in Romania, spre deosebire de perioada totalitara, discursul dominant despre “depasirea problemelor de gen” se bazeaza nu pe amagirea ca am ajuns deja la o constienta “feminista” totala, ci pe niste puncte de vedere care sunt in acelasi timp conservatoare/reactionare (“dar femeile si barbatii sunt diferiti, nici nu trebuie sa fie egali”) si pretins post-feministe (“femeile au deja toate drepturile civile, n-a mai ramas nimic de revendicat”). In sfera politica dominanta, abordarea este comuna atit dreptei cit si stingii; de fapt, uneori stinga este chiar mai reactionara in ce priveste problemele de gen decit dreapta. Desigur, dreapta are propriul discurs despre rolul femeii, propriul proiect care vizeaza controlul reproducerii si sexualitatii ei, proptit de idei si traditii religioase inca puternice chiar daca in societatea noastra actuala ele sunt prea putin compatibile cu vietile traite ale oamenilor. Dar la fel de putin surprinzator daca stii cit de putin pret se pune pe intersectiile dintre grupuri sociale si problemele cu care se confrunta ele, anti-feminismul si misoginia mai mult sau mai putin asumata sunt la ele acasa in mediile progresiste, declarat “stingiste”. Daca in 2000 Playboy Romania publica de 1 aprilie un articol-“gluma” despre cum sa-ti bati nevasta fara sa-i lasi urme, in 2005 un site-proiect anticonsumist numit Pulafashion continea o “gluma” despre purtarea tricoului Pulafashion cind mergi la viol. In ambele cazuri, atit gestul initial cit si raspunsurile oferite celor care au protestat coincideau – si aratau o lipsa de interes pentru femei ca agenti, ca audienta, ca “oameni de langa noi”. Chiar in cel mai bun caz, si la initiativele de jos in sus, care vorbesc de oameni, de echitate si comunitate, antisexismul nu este considerat parte integranta dintr-un proiect de dreptate sociala. Pentru majoritatea barbatilor – dar si femeilor – “de stinga”, sexismul este prea adanc impamintenit (daca nu la ei, atunci in societate si la cei din jurul lor) incat sa faca din antisexism un proiect personal, asumat; mai usor este sa perpetueze niste structuri si deprinderi patriarhale (cine are o voce, ce subiecte sunt considerate legitime, ce probleme sunt aduse in centru si in ce fel). Iar pentru asta, “feminismul” trebuie declarat un moft sau combatut la fel ca in mainstream, prin atribuirea unor caracteristici-“sperietoare”: clasicele acuzatii la adresa feministelor ca misandre, interesate de subiecte fara relevanta locala, rupte de realitate. E drept ca mai departe de aceste clisee, cea mai proeminenta forma a feminismului nu incurajeaza o solidarizare din partea stingii grassroots, independente (fiind o abordare care se rezuma la egalitatea de sanse intre barbati si femei in cadrul sistemului existent, indiferent ca el se bazeaza structural pe inechitati si abuzuri); pe de alta parte, exista destule initiative si voci feministe realmente “de stinga” care nu sunt auzite si ascultate sistematic, inclusiv de catre co-participanti in cercurile stingiste. Si pe Critic Atac, acest lucru se poate observa ori de cate ori intervine vreo discutie pe tema feminismului si feministelor: argumentele feministe nu sunt nici anticipate, nici luate in serios si combatute punctual… sau nu sunt combatute deloc. Se ajunge la discutii ale vocilor dominante cu propriile idei preconcepute despre “feminism” sau cel mult cu cei care sint de acord cu ele; iar sexismul sesizat, in sine, nu este adresat – dimpotriva, e scuzat pentru ca misoginia, problemele care afecteaza femeile, tot ceea ce ar intrerupe ordinea patriarhala, nu constituie pentru multi subiecte de importanta reala.
Intr-un astfel de context in care feminismul e general desconsiderat (pentru ca e considerat o amenintare si trebuie taiat din radacini), nu avem de ce sa ne miram ca ziua de 8 martie e tratata ca o sarbatoare comerciala si total golita de vreo semnificatie feminista, in care limitarea importantei femeilor la rolul de mame, sotii si nu in ultimul rand stilpi ai economiei de consum se afirma si restabileste. Tot ce ne ramane noua – pentru 8 martie si in general – este sa incercam sa readucem in centru realitatea pe care o cunoastem: istoria care ne-a condus in punctul in care ne gasim, lucrurile pentru care ne-am luptat si au fost deja cistigate, libertatile pe care inca trebuie sa le mai revendicam, nevoia pentru o feminitate si o masculinitate care sa ne ajute cu ceva ca femei si barbati, rolurile multiple ale femeilor in societate.
Temele SocialAtac sînt sprijinite de Fundaţia Friedrich Ebert România 