Povestea 1: Un francez, un rus, un polonez şi un român se destăinuie. Şi despre denunţ
Discutam cu un amic zilele acestea privind spre ce se întîmplă în mai toată Europa de Vest şi de Est şi observam următorul fenomen îngrijorător. Toleranța, corectitudinea politică şi alte valori liberale au pentru occidentalul contemporan acelaşi rol pe care-l au pentru Rusia actuală valorile tradiționalismului şi ortodoxiei. Însă problema nu constă doar în faptul că avem de-a face cu ceea ce pretențios numim “discursul hegemoniei”, cel care legitimează actuala orînduire în diverse contexte politice. Marea problemă e legată de o catastrofă intelectuală şi culturală de proporții: discuția despre fenomene este înlocuită cu cea despre noţiuni, iar în loc să discutăm fenomenele şi interesele puse în joc noi discutăm abstract despre aşa zisele “valori”. Setul acestor valori pot fi diferite în dependență de specificul istoric, cultural şi social al fiecărei pături sociale, ţări şi regiuni. În Franţa se pune multă miză pe o toleranță ipocrită. În Rusia se mizează cu la fel de multă ipocrizie pe valori precum tradiționalismul şi ortodoxia, iar elitele din ţări precum Polonia şi România jonglează în spațiul public cu ambele seturi de valori. În toate cazurile însă vedem un fenomen comun: creșterea politicii represive construite pe afirmarea şi aderarea publică la un set clar de “valori”.
În toate aceste cazuri nouă ni se cere recunoașterea necondiționată a ideologiei dominante ca pe o primă condiție de a fi acceptat în societate ca membru integru, ca parte nealterată a corpului social şi statal. În Franţa trebuie să fii Charlie (fără să fii caricaturist şi să simpatizezi revista), în Rusia trebuie să fii pravoslavnic şi conservator (nu este obligator să fii credincios), iar în Polonia şi România trebuie să fii simultan catholic/ortodox şi să aderi la valorile liberale (chiar dacă ele se bat cap în cap). În Arabia Saudită trebuie să mimezi perfect cerințele islamului medieval (chiar dacă tu ai alte convingeri intime).
Şi aşa dispare dialogul, polemica, argumetele. Mai rămîne un singur gen care acum face ravagii: denunţul. Cine nu e ca noi, cine nu foloseşte „discursul hegemonic oficial”, îl radem. Cum: mai întîi îl denunţăm. Genul denunţ duce în definitiv la ură şi violenţă iar cei care îl declanşează la scară mare sînt nimeni alţii decit intelectualii&jurnaliştii care au trecut cu arme şi muniţii de partea „cea bună şi profitabiă”. Priviţi spre Rusia (este o tendinţă globală însă fenomenul se vede mult mai bine la periferia „necivilizată”). Ea doar dă semnalul. „Coloana a 5-a”, „duşmanii poporului”, „trădătorii neamului”, „listele negre”: ei trebuie mai întîi denunţaţi, după care defăimaţi, împinşi spre zona inumanului şi patologicului şi în definitiv raşi în diverse forme. De la denunţul purificator pînă la crimă e un pas. Aviz intelectualilor şi jurnaliştilor de la noi care-şi fac din denunţ un blazon al calităţii.
Povestea 2: Omul în vreme de pace şi război
M-a vizitat un amic evreu rus. Avea un traseu Moscova-Kiev-Ierusalim prin Bucureşti. E un bun conoscător al războiului. Ne-am uitat la summitul de pace de la Minsk şi am discutat tragedia asasinării lui Nemţov. Îmi zice: noi am intrat deja în logica războiului. Se referea la ruşi, ucraineni şi evrei. Oricum peste tot miroase a praf de puşcă.
– Cum adică? – întreb eu.
– Ştii cum se deosebeşte omul care trăieşte în vreme de pace faţă de cel care trăieşte în vreme de război?
– Cum ?
– Omul în vreme de pace încearcă cel puţin să mai negocieze, să înţeleagă, să-şi mai explice cine-i vinovat şi cine nu. Caută nuanţe. Pentru omul aflat în timp de război tot ce-i important, tot ce contează, e să definească cît mai clar, repede şi bine cine-i prieten şi cine-i duşman, cine-s „ai noştri” şi cine-s „ai lor”. Dispar nuanţele şi adevărul. Totul se împarte în duşman şi prieten.
– Ah ce bine-i pentru voi, zic eu.
– De ce? se miră el.
– Pentru că la voi e aşa doar în timp de război pe cînd la noi acest fenomen se întîmplă în timp de pace. Nici nu vreau să-mi imaginez în ce ne vom transforma în vremuri de război. Sau poate a început războiul şi la noi şi nu m-am prins eu?????
