În discuţiile despre referendumul care urmează pe 29 sunt invocate trei acte: proiectul de lege din 2012 atacat la CC, legea în vigoare 3/2000 şi OUG 41/2012.
Legea 3/2000 prevede în art. 10 că demiterea Preşedintelui României este aprobată, dacă a întrunit majoritatea voturilor cetăţenilor înscrişi în listele electorale.
Atât proiectul de lege din 2012 atacat la CC şi asupra cărui s-a pronunţat Curtea, cât şi OUG operează aceeaşi modificare: demiterea Preşedintelui României este aprobată dacă a întrunit majoritatea voturilor valabil exprimate ale cetăţenilor care au participat la referendum.
Diferenţa dintre OUG şi proiectul de lege este că primul este un act în vigoare, iar al doilea nu. Decizia Curţii înţeleasă prin noţiunea de stat de drept la care se face referire cu atât de mult patos exclude interpretarea deciziei Curţii ca postulată de undeva din afara legii. Dimpotrivă, stat de drept presupune că însăşi Curtea se supune unor proceduri legale şi deci interpretarea juridică a deciziei se face prin grila oferită de Constituţie şi Legea 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale care îi reglementează activitatea.
Există două feluri de control pe care îl exercită CC – a priori şi a posteriori. În controlul a priori exercitat de CC în urma ridicării unei obiecţii se analizează numai constituţionalitatea unei legi înainte de promulgare, care nu este în vigoare, conform art. 15 al. 1 din Legea 47/1992. Urmărind această lege, este exclusă controlului de la bun început OUG 41/2012 din simplul motiv că de la momentul sesizării până în prezent produce efecte, este în vigoare. Actele în vigoare pot fi supuse controlului a posteriori, pe cale de excepţie, care poate fi ridicată direct de către Avocatul Poporului conform art. 32 din aceeaşi lege.
Dacă se admite obiecţia, proiectul de lege nu se mai promulgă, nu se publică în Monitorul Oficial, nu intră în vigoare. Însă CC a precizat că proiectul este constituţional, în măsura în care asigură participarea la referendum a cel puţin jumătate plus unul din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente. Respectarea deciziei Curţii înseamnă că înainte de promulgarea proiectului de lege, Parlamentul este obligat să reexamineze dispoziţia declarată neconstituţională pentru punerea ei în acord cu decizia Curţii, cum se prevede în art. 18 al. 3 din legea 47/1992, iar acest proces nu va avea nici o influenţă asupra OUG.
În prezent se aplică OUG 41/2012 asupra căreia Curtea nu a fost sesizată. Ideea că s-ar fi pronunţat indirect şi asupra OUG nu are temei, însăşi Legea 47/1992 prevede în art. 2 al. (3) Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, şi în art. 32 se prevede un subiect anume care poate sesiza Curtea cu privire la actele în vigoare: Avocatul Poporului. Cu toate acestea, numai Curtea se pronunţă asupra propriei competenţe, supunându-se doar Constituţiei şi legii proprii 47/1992, deci urmează să vedem în motivare cum a interpretat Curtea.
Articolul din OUG care se referă la validitatea referendumului cu votul a majorităţii celor prezenţi nu este automat constituţional dacă CC a confirmat constituţionalitatea unui articol identic celui din OUG printr-o decizie în 2007. Jurisprudenţa nu este izvor de drept, CC nu este ţinută de propriile decizii anterioare. OUG ar trebui să se aplice fiindcă este singurul act normativ în vigoare care reglementează referendumul şi fiindcă CC nu a fost sesizată să se pronunţe asupra acestui act, iar dacă totuşi prin decizia dată s-a pronunţat şi asupra OUG, acest lucru poate reieşi numai din motivarea Curţii.