Vasile Ernu în dialog cu Olivier Peyroux despre criza imigranților.
Olivier Peyroux este sociolog francez şi coordonează un studiu în acest domeniu. Este autorul volumului: Fantasies and Realities of Child Exploitation in Western Europe.
- Să începem cu cauzele. Care sânt principalele cauze ale noului val al imigraţiei actuale, supranumit şi “criza imigranților”?
În ceea ce privește Orientul Mijlociu (Siria, Irak și în curând Libia) asistăm la o retrasare a frontierelor stabilite de marile puteri odată cu căderea imperiului Otoman. Această mișcare fără precedent riscă să afecteze zone omogene etnic cu prețul persecuțiilor și al dezrădăcinării familiilor din aceste teritorii. Populațiile care nu aparțin comunității ”bune” sunt considerate dușmane în ciuda secolelor de conviețuire pașnică.
La nivelul Africii, situația e mai complicată: există migrație economică, persoane care fug din pricina dictaturii (cazul Eritreei) sau migranți cantonați în Libia care încearcă să părăsească țara.
În fine, sunt și oameni din Afganistan care încearcă să ajungă în Europa de mai bine de zece ani din motivele de insecuritate pe care le cunoaștem.
- În ce măsură ţările occidentale au o vină în această criză regională care a produs acest nou val masiv al migraţiei?
Fără să ne întoarcem foarte departe în istorie, e evident că în Orientul Mijlociu ca și în anumite țări din Africa Occidentală (companii petroliere și state) au căutat de mai bine de un secol să pună mâna pe resursele petroliere și de gaze naturale ale regiunilor în cauză. Sfârșitul războiului rece a însemnat creșterea tensiunilor și o prezență mai agresivă a occidentalilor. Intervențiile occidentale în Irak și Libia care au însemnat sfârșitul vechilor dictaturi și avantajarea unor anumite confesiuni (în special șiiții în Irak) au condus la o implozie a acestor state ca state națiune. În cele din urmă identitatea colectivă e definită pe criterii etnice și comunitare mai degrabă decât pe criterii ideologice de inspirație marxistă asociate cultului unui lider.
- Cine sînt de fapt cei care pleacă, care uneori îşi riscă şi viaţa?
Profilele sunt din ce în ce mai variate, deși majoritatea este formată din bărbați celibatari cu vârste cuprinse între 18 și 40 de ani. În țările în conflict cum e Siria sau Irakul famillii întregi cu copii mici încearcă să fugă. În alte păți, fie că e vorba despre Africa sau Afganistan, din 2005 vedem venind în Europa de Vest tot mai mulți minori neacompaniați care profită de statutul lor, statut care îi ferește de expulzare. Indiferent care ar fi motivele care le împing pe aceste persoane să plece, riscurile întâlnite pe parcursul călătoriei sunt asemănătoare, dat fiind că ei parcurg aceleași trasee.
- Spune-mi te rog care sunt traseele lor? De unde pleacă, unde staţionează şi unde vor să ajungă?
Traseele sunt extrem de instabile în funcție de riscuri, de costuri și de posibilitățile de traversare. Dacă până acum mulți migranți din Africa treceau prin Libia, insecuritatea și hoții îi fac pe aceștia să își încercere norocul prin Magreb sau Turcia. Pentru cei din Orientul Mijlociu sau Afganistan, traseul terestru e folosit mai frecvent: Turcia, Grecia, Macedonia, Serbia și Ungaria. În ceea ce privește traseele maritime, din Libia se pleacă mereu, dar aceste rute tind să fie evitate din pricina riscurilor. Traseele maritime au adesea ca punct de plecare Turcia pentru a ajunge în insula grecească Kos, știindu-se că poliția grecească lasă să treacă migranții. În fine, cei cu mai multe mijloace financiare folosesc traseul aerian. Merg în America de Sud și apoi cumpără bilet către o destinație care nu necesită viză, dar optează pentru un zbor care are escală în Europa.
- Care sînt metodele prin care pleacă, cît plătesc ca să ajungă în UE?
Căile maritime care pornesc din Libia sunt folosite de călăuze cu experiență care iau în jur de 1000 de euro de persoană. În ceea ce privește căile terestre fiecare trecere a frontierei are propriul preț care se ridică la circa 300 de euro de persoană înainte de intrarea în spațiul Schengen la care se adaugă taxele de tranport și de subzistență. Prezența unor grupuri care jefuiesc traficanții, diferitele șpăgi fac ca o asemenea călătorie să coste câteva mii de euro de persoană. Dincolo de banii cheltuiți, aceste persoane sunt expuse în mod regulat la acte de violență, amenințări și condiții de viață extreme care creează numeroase traume.
- Cine sînt călăuzele, traficaţii? Ce ştim despre ei ?
În ceea ce îi privește, și aici situațiile variază foarte mult. În Libia numeroase grupuri (aici avem în vedere și foștii militari) s-au reorientat către foarte profitabilul trafic de migranți. În ceea ce privește ruta prin Balcani aceasta este compusă chiar din migranți în asociere cu localnici și uneori cu polițiștii, din spusele migranților.
- În discursul conservator se vorbeşte despre o “nouă invazie a barbarilor”, că UE este invadată. În realitate statisticile ne arată că nu UE ci altele sînt ţările care au cel mai mare aflux de imigranţi. Cum stăm la acest capitol?
Este eivdent că Europa este la acest moment mult mai puțin afectată decât țările vecine Siriei. În Liban, conform datelor oficieale, sunt 1.5 milioane de persoane înregistrate de HCR, în realitate se pare că sunt în jur de 2.5 milione la o țară de 3.5 milioane de locuitori. Situația din Europa nu este comparabilă, dacă estimăm numărul refugiaților la 1.5 milioane din acest moment până la finele anului. Acest număr raportat la 504 milioane de locuitori cât are Europa înseamnă mai puțin de 1%. În unele țări ca Suedia sau Germania, ținând cont de îmbătrânirea populației, e nevoie de muncitori migranți. Cifra estimată de mai multe studii în privința Germaniei este de două milioane de migranți din acest moment până în 2020. Sosirea refugiaților nu trebuie să fie percepută ca o povară pentru Europa.
- Se vorbeşte foarte mult despre o infiltrare a teroriştilor printre refugiaţi. Există o bună analiză în Reuters unde ni se spune că militantii islamişti nu au motive să se infiltreze printre refugiaţi, ci mai degraba fluxul este invers: dinspre Europa spre Siria. Cum vezi povestea asta?
În această privință, este dificil să prevedem care vor fi strategiile adoptate. În propaganda Statului Islamic printre musulmanii din Europa, Califatul este prezentat ca tărâmul făgăduinței pentru musulmanii a căror teritoriu tinde către vechiul Califat din viziunile Profetului. Este vorba despre o versiune musulmană a viziunilor israelite. Acest nou stat ar avea menirea de a găzdui musulmanii din lumea întreagă alături de familiile lor ceea ce e diferit de câmpul de antrenament al Al-Quaida a căror scop este formarea de teroriști. Este vorba despre populațiile sunite care trăiesc în sânul Statului islamic, cu diferența că, prin opoziție cu alte reguni, ei beneficiază de o securitate câștigată cu un preț pe care nu l-au mai plătit de mulți ani sau cu adeziunea lor totală. Pentru a rezuma, Statul Islamic este o organizație teroristă de tip nou al cărei obiectiv principal este de a-și extinde teritoriul prin recrutarea de combatanți din lumea întreagă. Dacă amenințările privind Europa sunt reale, ele rămân totuși foarte mici în comparație cu cele care vizează populațiile non-sunite care trăiesc în regiune.
- În acest moment graniţele UE sînt închise pentru ei, nu există un coridor umanitar, nu e clară politica UE faţă de această criză. Care e de fapt politica şi atitudinea UE faţă de această criză fără precedent? Statele UE oare nu pot schimba situația?
Gestiunea fluxului de migranți este pe cale să redefinească relațiile geopolitice între Europa și vecinii săi. Acest lucru se aplică mai ales în cazul Turciei unde mai bine de două milioane de refugiați sunt blocați și o bună parte dintre ei sunt exploatați economic. Până în prezent politica UE în materie de migrație a constat în finanțarea unor alte țări în scopul de a stopa migranții să vină în UE. Este și motivul pentru care Gadafi a fost reabilitat în cursul anilor 2000. Gestiunea directă a migranților de către țările europene se face mult mai dificil și haotic, așa cum putem vedea, fără să mai vorbim de atitudinea suspicioasă a partidelor politice preocupate de câștigarea voturilor populiste și de extremă dreaptă. Concret, marea majoritate a țărilor nu știu cum să găzduiască refugiații care vin în număr mare. Toată logistica și structurile actuale trebuie regândite.
Traducere: Maria Cernat