Gellu Naum a scris ceva poezie & proză. Hoţii, când i-au spart casa de la Bucureşti (era vară, iar el şi Lyggia se aflau la Comana), i-au furat (şi) o fotografie cu Buster Keaton (suprarealistă hoţie, nu?). A fost prieten cu Victor Brauner, iar la Paris, când îşi continua studiile filozofice la Sorbona, i-a cunoscut pe André Breton şi pe câţiva suprarealişti francezi. “Pregătiţi-vă borcanele cu spirt! A apărut un nou monstru…”, s-a scris într-o cronică de întâmpinare, atunci când i-a apărut volumul de poeme Drumeţul incendiar (cu trei calcuri de Victor Brauner). “Acestea sunt lucruri, constatări sociale…”, spunea Gellu Naum.
Mai aproape de zilele noastre, în epoca Iohannis-Ponta, un alt scriitor, un gazetar, Moise Guran (de aici încolo MG), se autogratulează cu apelativul monstru. Dar staţi liniştiţi, nu trebuie să pregătim oarece borcane cu spirt. O colecţie de platitudini, intens re(publicate) după 1989, îl pot transforma pe autor în cel mult un monstru rizibil, un personaj amuzant în stare să sperie copiii cu poveşti statistice inventate. Dar de ce îşi zice MG monstru? Ce context naţional să se fi întâmplat ca omul de radio-televiziune-gazetă să răbufnească aşa de “monstruos”? Dublarea valorii alocaţiei copiilor este motivul real al reacţiilor vitriolante moisegurăneşti. Fără discernământ, MG flutură nişte date statistice a căror probitate este una îndoielnică (nu se prezintă sursa, doar se bâguie ceva despre Banca Mondială). În fine, să presupunem că cifrele prezentate de gazetarul-analist vor fi fiind unele corecte şi coerente. Schimbă asta cu ceva fondul problemei? MG are o părere (aşa se face aici în ţara asta, gândirea funcţionează cu păreri), cum două tipuri de cifre, 1,5 mil de alcoolici în România şi 2 milioane de părinţi în sărăcie extremă, sunt suspect de similare. Cu jumătate de gură, aminteşte ceva de o corelaţie. Corelaţie între ce? Între cele două cifre? Când eşti rudimentar în materie statistică, decenţa spune că trebuie să fii discret şi să nu te exprimi. Probabilitatea ca un alcoolic să fie totodată şi sărac este foarte mare. Şi ce rezultă din asta? Că trebuie să reducem alocaţiile la minim ca să nu finanţăm alcoolismul? E de-a dreptul ilar. Hmm, nu, trebuie să încurajăm munca, să oferim hăinuţe şi alimente pentru copiii alcoolicilor, “am şi eu copil acasă” (şi eu nu sunt alcoolic, ar vrea să ne spună prezentatorul), poveştile clasice din categoria Mândruţă-Guran-Tăpălagă-Pora.
Pentru această însăilare jurnalistică, nu ar fi rău de precizat că “oricine ştie că un coeficient de corelaţie, chiar unul ridicat, nu justifică afirmaţia că ar exista o relaţie cauzală”, iar “datele statistice nu ne arată modul în care vreun lucru funcţionează sau se potriveşte cu un altul” (Kenneth N. Waltz, Teoria politicii internaţionale, p. 29). “Iluzia inductivistă” (Lévi-Strauss), adică acea credinţă conform căreia adevărul este cucerit prin acumularea din ce în ce mai multor date şi prin exprimarea din ce în ce mai multor cazuri, nu este calea obligatorie către cunoaşterea cauzelor. Datele, asociaţiile iluzorii, pot fi simple banalităţi care nu au deloc nevoie de a fi explicate (Ibidem, p. 30). Sau, după cum se exprima Heinrich Hertz, “ceea ce este derivat din experienţă poate fi din nou anulat de către experienţă” (Heinrich Hertz, The Principles of Mechanics, p. 357).
Dar să nu lungim prea mult discuţia. Este inutilă, iar reclama ce i se face gazetarului este una oricum supradimensionată în raport cu bietele “cifre şi corelaţii” marca MG. Nu ştiu dacă măsura adoptată de parlamentari este una pur populistă (posibil să fie aşa). Ştiu precis însă că a încerca să demonstrezi nu ştiu ce cauze ale alcoolismului, amplificând un efect (ale căror cauze sunt multiple) pe seama inclusiv a creşterii alocaţiei pentru copii, folosind câteva cifre pipernicite, reprezintă o formă plată de diletantism. Făcându-mi gimnastica jurnalistică, prin intermediul producţiei sulfuroase marca MG, prin gând mi-au trecut versurile lui Gellu Naum (iarăşi Gellu Naum): “De câte ori îmi fac mica mea gimnastică lentă/printre băieţii tunşi într-adevăr ca nişte şobolani…”.