Dependența tăcută: cine și cum confruntă adicția de jocuri de noroc în România

Rotiri fără depunere,

100 de rotiri gratis,

680 de rotiri gratis și 2.200 de lei bonus,

800 de rotiri gratis + 1.000 RON

Descarcă aplicația și învârte acum!

Astăzi ești la un click distanță de rotiri gratuite, păcănele digitale, pariuri online, pe scurt, de jocuri de noroc accesibile din confortul fotoliului. Dacă trăiești într-un oraș cu peste 15.000 de locuitori și într-un cartier mai puțin central, găsești săli de jocuri chiar la câțiva metri de scara ta de bloc. Ești în permanență încurajat de publicitatea agresivă de pe cel puțin unul dintre site-urile pe care le accesezi într-o zi normală de lucru sau de panourile publicitare stradale care îți promit câștiguri fabuloase, mașini scumpe sau viața de succes a vedetelor care promovează jocurile de noroc. Iar unul dintre efectele acestui fenomen, din ce în ce mai prezente în discursul media al societății civile și al specialiștilor din domeniul sănătății, este accelerarea unei grave probleme de sănătate publică: dependența de jocuri de noroc. Problema a căpătat dimensiuni alarmante în întreaga lume, iar Organizația Mondială a Sănătății a inclus jocurile de noroc patologice în clasificările sale pentru tulburările comportamentale, estimând că în jur de 6% din populația globală manifestă comportamente de joc compulsiv sau dependență. Amplificarea accesibilității și promovarea constantă a jocurilor de noroc au dus la o creștere semnificativă a numărului de persoane care dezvoltă dependențe, afectând nu doar sănătatea mintală a acestora, ci și stabilitatea financiară a familiilor din care provin, precum și relațiile sociale.

Jocurile de noroc au o istorie îndelungată, datând de milenii și regăsindu-se în diverse culturi și societăți. Începând cu anii ’80 însă, industria jocurilor de noroc comerciale a cunoscut o creștere fără precedent. În 2023, aceasta a atins o cifră de afaceri globală de aproximativ 540,2 miliarde de dolari, marcând o creștere de peste 13% față de anii anteriori¹. O mare parte din aceste sume provin din jocurile de noroc online, care au cunoscut o expansiune galopantă în timpul pandemiei și au continuat să crească după redeschiderea locațiilor fizice. Piața jocurilor de noroc online a crescut de la 63,5 miliarde de dolari în 2022 la 93,6 miliarde de dolari în 2023, ceea ce indică o tendință ascendentă pentru acest sector, care atrage din ce în ce mai mulți utilizatori la nivel mondial². Se anticipează o tendință de creștere și în anii următori (pentru 2024 este anticipată o creștere de 7,4% – adică, până la 580,3 miliarde de dolari).

Această creștere a fost alimentată de acceptarea legală tot mai mare a jocurilor de noroc, de avansurile tehnologice și de expansiunea sectorului online, fiind susținută și de interesul guvernelor pentru venituri suplimentare (Hodgins & Petry, 2016). În unele părți ale lumii acestea sunt interzise (Binde, 2005).

Ca urmare a expansiunii și succesului jocurilor de noroc comerciale, prevalența globală a problemelor asociate jocului de noroc patologic a devenit o preocupare tot mai mare în domeniul sănătății publice. Conform unei meta-analize sistematice realizată pe baza unor studii efectuate în 68 de țări, s-a constatat că 46,2% din populația adultă globală a participat la jocuri de noroc în ultimele 12 luni, ceea ce echivalează cu aproximativ 2,3 miliarde de persoane. De asemenea, aproximativ 8,7% dintre adulți manifestă comportamente de joc riscante, iar 1,41% suferă de comportamente de joc problematice, cu rate mai ridicate în cazul jocurilor de noroc online și ale celor desfășurate la cazinouri/ săli de jocuri sau sloturi electronice (Tran et al., 2024). Participarea la jocuri de noroc și implicit adicția de acestea a fost accelerată de pandemia de COVID-19 (The Lancet Public Health, 2024)​.

În România, aceasta a devenit un fenomen de interes din ce în ce mai mare, iar singura cercetare care estimează numărul de persoane cu probleme de dependență este realizată de GfK în 2016 și estimează în jur 98.000 de persoane dependente. Voi explora mai târziu motivele legate de lipsa de date mai recente sau lipsa unei cartografieri mai serioase a fenomenului.

Având în vedere relevanța acestei probleme majore de sănătate publică, ar fi importante studii mai serioase legate de acest fenomen în România. Din rațiuni de relevanță și eficiență temporală, resurse limitate, dar mai ales pentru că foarte puține dintre resursele existente la îndemână pentru persoanele care se confruntă cu problema adicției de jocuri de noroc în România sunt mapate, vizibile sau accesibile, mi-am propus în cadrul acestei cercetări să realizez o cartografiere a modului în care arată astăzi tratamentul și prevenția jocurilor de noroc. Cine se ocupă de problema dependenței în România? Cum o face? Cu ce resurse? Ce instituții ar trebui să fie responsabile de programe de tratare a acestui tip de dependență și cum gestionează ele problema? Acestea sunt câteva dintre întrebările la care îmi propun să răspund în următoarele pagini. 

Pentru a obține aceste răspunsuri, pe lângă o documentare a resurselor existente online, am realizat opt interviuri cu reprezentanți din instituții publice, societate civilă, comunități terapeutice/centre de tratament. Astfel, am realizat un interviu cu un reprezentant al Centrul Național de Sănătate Mintală și Luptă Antidrog București – CNSMLA; un interviu cu trei reprezentanți (un șef de cabinet și două angajate ale Serviciului Joc Responsabil) ai Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc (ONJN); un interviu cu psihoterapeut și reprezentant al Aliat ONG – Asociația Aliat pentru sănătate mintală; un interviu cu un reprezentat al Centrului de tratament pentru dependențe Casa Olarului din Șura Mică, județul Sibiu; un interviu cu un reprezentant al Centrul pentru sănătate Oxigen – Bacău; un interviu cu trei reprezentanți ai Asociației Teen Challenge, care are trei centre de tratament și recuperare ale adicției în București și Cluj; un interviu cu un reprezentant al Asociației Joc Responsabil și un interviu cu un reprezentant al Asociației Jucătorii Anonimi. 

Jocul de noroc patologic

Dependența de jocuri de noroc a fost introdusă oficial în Manualul de Diagnostic și Statistică a Tulburărilor Mentale (DSM) în anul 1980, odată cu publicarea DSM-III. În această versiune, dependența de jocuri de noroc a fost clasificată ca o „tulburare de control al impulsurilor”, sub denumirea de „joc de noroc patologic” (pathological gambling).

Ulterior, în 2013, cu publicarea DSM-5, tulburarea a fost reclasificată. A fost mutată din categoria tulburărilor de control a impulsurilor în categoria „tulburărilor legate de substanțe și dependență” (Substance-Related and Addictive Disorders), devenind astfel prima formă de dependență comportamentală (care nu implică substanțe) recunoscută oficial. Prin această schimbare se reflectă și recunoașterea faptului că mecanismele neurobiologice ale dependenței de jocuri de noroc sunt similare cu cele ale dependenței de substanțe, cum ar fi alcoolul sau drogurile.

Cele mai recurente simptome ale dependenței de jocuri de noroc, conform DSM-5, includ o preocupare intensă pentru jocurile de noroc, nevoia de a paria sume din ce în ce mai mari pentru a obține aceeași stare de surescitare și eșecuri repetate în încercările de a controla sau a reduce comportamentul de joc. Alte simptome frecvente includ iritabilitate și neliniște atunci când persoana încearcă să reducă jocul, folosirea jocurilor de noroc pentru a scăpa de problemele personale sau pentru a atenua stările de anxietate și depresie, precum și încercarea de a recupera pierderile prin jocuri suplimentare, un comportament cunoscut sub numele de „urmărirea pierderilor” (chasing losses)- care se traduce ca o încercare de a acoperi pierderile acumulate. Persoanele afectate de dependență pot, de asemenea, să mintă în mod repetat pentru a ascunde amploarea implicării lor în jocuri de noroc și pot risca inclusive relațiile personale, carierele și stabilitatea financiară pentru a-și menține adicția (Petry, 2016).

Dependența de jocuri de noroc afectează în mod disproporționat persoanele vulnerabile, în special pe cele provenite din clasele sociale cu un statut socio-economic redus. Studiile arată că persoanele cu venituri mici, șomerii, sau cei cu un nivel scăzut de educație sunt mai predispuse să dezvolte comportamente de joc problematice (Wardle et al., 2019; Abbott et al., 2018). Aceste categorii sociale sunt adesea ținta campaniilor de marketing agresiv ale industriei jocurilor de noroc, iar locațiile de jocuri de noroc sunt frecvent concentrate în comunități defavorizate (Rintoul et al., 2013). Printre cauzele identificate se numără accesul limitat la resurse de recreere și divertisment, instabilitatea financiară și stresul cronic asociat cu sărăcia, care fac ca jocurile de noroc să fie percepute ca o potențială soluție rapidă pentru a câștiga bani (Shaffer et al., 2004). De asemenea, pentru persoanele din aceste pături sociale există bariere mai greu de trecut în accesul la tratamentele necesare pentru dependență, ceea ce perpetuează ciclul vicios al adicției (Hing et al., 2015).

Dependența tăcută 

Spre deosebire de dependența de droguri, dependența de jocuri de noroc este una mai puțin vizibilă, tăcută, nu te afectează neapărat fizic. Și atunci poți să păstrezi cumva o imagine despre tine și îți creezi această viață dublă. Însă pe dinăuntru te mănâncă, te roade. (reprezentant Asociația Jucătorii Anonimi)

Spre deosebire de dependențele de substanțe, cum ar fi alcoolul sau drogurile, dependența de jocuri de noroc nu prezintă semne fizice evidente, cum ar fi modificări ale aspectului fizic sau deteriorarea sănătății generale. În consecință, persoanele afectate de această dependență pot părea sănătoase din punct de vedere fizic, deși se confruntă cu o adicție severă și destabilizantă (Petry, 2016). Un aspect distinctiv al acestei tulburări este capacitatea celor afectați de a-și ascunde comportamentul de familie, prieteni și colegi. Multe persoane continuă să își desfășoare activitățile zilnice fără a oferi indicii evidente ale problemelor legate de jocurile de noroc, deși adesea participă la jocuri online sau în locații mai izolate, unde interacțiunile lor sunt mai puțin vizibile (Dowling et al., 2016). Dependența de jocuri de noroc tinde să fie însoțită de izolare socială, alimentată de rușine și vinovăție. Această izolare amplifică problema, deoarece cei afectați evită să solicite ajutor din cauza percepției că dependența este o problemă de voință personală, fapt ce perpetuează sentimentul de eșec și înrăutățește situația (Hing et al., 2015).

Principalele consecințe ale dependenței de jocuri de noroc sunt financiare și emoționale. Persoanele afectate acumulează adesea datorii semnificative, își pierd locul de muncă și întâmpină dificultăți în relațiile de familie și prietenie. În plus, aceste dificultăți sunt adesea însoțite de stres intens și tulburări mintale, cum ar fi depresia și anxietatea (Grant et al., 2010). Spre deosebire de alte forme de dependență, aceste efecte sunt mai greu de observat din exterior, deoarece se manifestă în principal în viața personală și relațională a individului, fiind astfel mai greu de detectat de către cei din afara cercului apropiat (Petry, 2016).

În acest moment în România nu există date la zi legate de numărul persoane care au comportamente de joc patologic, nu știm care este profilul acestora sau cum îi afectează dependența. Și tăcerea este cu atât mai asurzitoare. 

Nici nu știm câți sunt. Dar eu mă întreb dacă or fi așa de mulți și nouă ne vin 500 pe an… deci n-aș vrea să diminuez fenomenul, pentru că într-un fel sunt sponsorizat de industrie și cineva ar spune că… dar dacă nu există. Nu o să vedeți niciun politician, să întrebe de ce nu se fac programe. Toți au nevoie de o problemă să o pună pe tapet. (…) Poate că gogoașa nu e așa de mare și dacă se dezumflă gogoașa trebuie să discuți de alte subiecte. (reprezentant Asociația Joc Responsabil)

Când este vorba de o problemă de sănătate mintală, întreaga societate are un mecanism de apărare cretin, mă scuzați, în care spune că „nu e vorba despre mine, nu e vorba despre al meu.” Și asta face ca lucrurile să se cronicizeze și să ajungă în situații în care nu mai poți să faci mare lucru. Când e vorba de jocuri de noroc, suntem în negare. „Nu e adevărat. N-a făcut el asta. N-are cum.” Una dintre problemele în identificarea numărului de dependenți cu date din afara industriei este și pentru că multă lume e în negare. (reprezentant CNSMLA)

De ce nu există studii? Reprezentantul Asociației Joc Responsabil sugerează că nu există interes politic spre realizarea unor studii serioase, fiindcă se dorește utilizarea electorală a problemei dependenței de jocuri de noroc la dimensiuni mai mari decât este de fapt. Și, cu siguranță, voința politică exprimată în cele 11 inițiative legislative din ultimul an legate de reglementarea jocurilor de noroc nu a fost secondată și de cercetări sau date mai consistente care să ofere o imagine mai clară asupra magnitudinii dependenței de jocuri de noroc din România. Explicația pentru lipsa datelor poate să stea pe de-o parte în resursele mici investite în cercetare în România, precum și în interesul scăzut al industriei de a arăta cu date clare unde a ajuns fenomenul dependenței generate de jocurile de noroc comerciale. În realitate, și ultimul studiu care estima numărul de dependenți din România din 2016 al GfK, care identifica un număr de 98.000 persoane afectate de dependență, a fost comandat tot de către industrie, care între timp nu a mai investit în acest gen de cunoaștere. Desigur, responsabilitatea realizării acestor studii și cercetări este a instituțiilor publice, mai ales a celor care se ocupă de sănătatea publică, de sănătatea mintală, de colectarea taxelor pentru viciu și pentru Serviciul Joc Responsabil. 

Pentru fiecare om care are dependență de gambling, suferă între 6 și 10 persoane. Și e dramatic să vezi familii care nu știu ce să facă, nu știu de unde să o apuce, copilul e deja adult și efectiv nu își mai trăiesc viața. Sunt mai afectați chiar decât gamblerii. (terapeut și reprezentant Aliat ONG) 

Dependența de jocuri de noroc nu afectează doar persoana care dezvoltă acest comportament, ci are consecințe devastatoare și asupra celor apropiați, inclusiv asupra familiilor și a cercului apropiat de prieteni. Conform datelor, pentru fiecare persoană dependentă de jocuri de noroc, între 6 și 10 persoane din cercul lor social suferă, fie din cauza stresului emoțional, fie din cauza dificultăților financiare generate de dependență (Goodwin et al., 2017). Impactul asupra familiei poate fi chiar mai mare decât asupra persoanei dependente, întrucât membrii familiei sunt deseori neputincioși în fața deteriorării relațiilor, a problemelor economice și a comportamentelor de izolare ale dependenților. Studiile arată că partenerii de viață ai persoanelor dependente de jocuri de noroc experimentează o deteriorare semnificativă a sănătății mintale, dezvoltând adesea anxietate, depresie și chiar simptome de stres post-traumatic (Dowling et al., 2016). De asemenea, copiii dependenților de jocuri de noroc se confruntă cu neglijare emoțională, instabilitate financiară și disfuncționalități familiale majore (Kalischuk et al., 2006), ceea ce le afectează dezvoltarea pe termen lung.

Nici un om sănătos nu intră într-o sală de jocuri și gata, devine dependent.(…) Adicțiile niciodată nu călătoresc singure, întotdeauna sunt altele. (terapeut și reprezentant Aliat ONG) 

Adicția de jocuri de noroc nu se manifestă de obicei ca un fenomen izolat, ci apare frecvent în contextul altor probleme de sănătate mintală și comportamente adictive. Persoanele cu probleme de sănătate mintală, cum ar fi depresia, anxietatea, tulburările de personalitate sau tulburarea bipolară, au șanse semnificativ mai mari să dezvolte o dependență de jocuri de noroc (Petry et al., 2005). Persoanele care suferă de o afecțiune psihiatrică au de 17 ori mai multe șanse să dezvolte probleme legate de jocurile de noroc. Această suprapunere între problemele psihologice, psihiatrice și comportamentul de joc patologic sugerează că adicția de jocuri de noroc poate fi și un simptom al unor disfuncții psihologice și neurobiologice mai profunde.

În prezent, oricum dependențele persoanelor cu care lucrăm sunt multe… sunt polidependențe. Sunt și dependențe de comportament, și au și dependențe de alte substanțe, droguri. Marea majoritate au și pariat, au jucat. (reprezentant Asociația Teen Challenge)

Jocurile de noroc patologice sunt frecvent asociate cu alte tipuri de comportamente care provoacă dependență, cum ar fi consumul de alcool, droguri sau nicotină (Yakovenko & Hodgins, 2018). Adesea, persoanele care dezvoltă o adicție de jocuri de noroc au un istoric anterior de alte dependențe, fie că este vorba de consum de substanțe, fie de comportamente adictive mai puțin evidente, cum ar fi jocurile video sau consumul de alcool la vârste fragede.

Dopamina ta e distorsionată. Toleranța a crescut și apoi te trezești cu gambling-ul care aduce foarte multă dopamină. (reprezentant Aliat ONG)

Jocurile de noroc activează circuitele dopaminergice din creier, care sunt similare cu cele implicate în alte tipuri de adicții, precum cele de droguri sau alcool (Clark, 2010). Persoanele care au deja un istoric de dependență pot experimenta un dezechilibru neurochimic mai pronunțat, ceea ce crește riscul de a dezvolta o nouă formă de adicție, cum ar fi cea pentru jocuri de noroc.

Riscul de suicid este, de asemenea, un factor alarmant în cazul persoanelor dependente de jocuri de noroc. Potrivit statisticilor, o persoană din cinci dependenți de jocuri de noroc are o tentativă de suicid. Aceasta este cea mai mare rată de suicid în rândul tuturor adicțiilor, subliniind severitatea impactului asupra sănătății mintale a acestor persoane. Suicidul apare adesea ca o consecință a depresiei și a sentimentelor de deznădejde asociate cu pierderile financiare, problemele familiale și sentimentul de izolare socială (Manning et al., 2017).

Orice dependență e boală cronică. Boală cronică înseamnă „pe tot parcursul vieții”. Oricine a atins pragul ăsta al dependenței, pe tot parcursul vieții lui trebuie să fie atent, să monitorizeze și să prevină recăderile. Și pentru asta e nevoie de ajutor. (terapeut și reprezentant Aliat ONG) 

Dependența de jocuri de noroc este considerată o problemă cronică, ceea ce implică necesitatea unui tratament pe termen lung și a monitorizării constante pentru a preveni recăderile. Cercetările arată că dependența de jocuri de noroc are caracteristici similare altor boli cronice, cum ar fi diabetul sau hipertensiunea, necesitând o combinație de tratament continuu, terapie cognitiv-comportamentală și, în multe cazuri, suport medicamentos (Petry, 2005). Studiile subliniază faptul că rata de recădere este ridicată, și fără un plan de sprijin pe termen lung, riscul de recidivă este semnificativ (Grant et al., 2010). De asemenea, sprijinul comunitar și participarea la grupuri precum Jucătorii Anonimi pot juca un rol esențial în menținerea abstinenței și prevenirea recăderilor (Hodgins et al., 2007). Prevenția recăderilor implică atât un suport psihosocial continuu, cât și accesul la resurse care să ajute individul să facă față factorilor declanșatori și stresului din viața de zi cu zi.

Înainte de a ne uita la ce poate face și care sunt resursele aflate la dispoziția unui dependent care caută tratament, e important să ne uităm și la ce mecanisme de prevenire există astăzi implementate și cum funcționează acestea. În continuare, voi vorbi despre două elemente esențiale în acest demers, conceptul de „joc responsabil” și mecanismul de autoexcludere, ele fiind strâns legate una de cealaltă într-un proces mai amplu de responsabilizare individuală a dependenților. 

Joc Responsabil

Din câte îmi aduc aminte, cred că operatorul numit Novomatic, ei au dezvoltat prima dată conceptul de joc responsabil în urmă cu 10-12 ani. (reprezentant Asociația Joc Responsabil)

Introducerea conceptului de „joc responsabil” în România de către un operator de jocuri de noroc poate părea la o primă vedere contradictorie, însă traseul acestuia și al politicilor publice legate de el este similar țărilor în care a apărut și a fost dezvoltat. Conceptul de „joc responsabil” (responsible gambling) a apărut în anii ‘90, în special odată cu expansiunea rapidă a industriilor de jocuri de noroc comerciale, mai ales în țări ca Australia, Anglia și SUA, și a fost dezvoltat de către operatorii de jocuri de noroc în contextul preocupărilor tot mai mari privind daunele sociale și economice provocate de acestea. Principalul model teoretic care a fundamentat acest discurs este cunoscut sub numele de „modelul Reno” (Reno Model), care a promovat ideea că jucătorii, odată informați despre riscuri, trebuie să își asume responsabilitatea personală pentru deciziile lor legate de jocurile de noroc (Blaszczynski et al., 2004)​. Modelul a fost numit după orașul Reno, Nevada, locul unde s-a ținut o conferință de referință, cu un cadru științific, în vederea promovării conceptului de „joc responsabil”. Acesta a fost dezvoltat și promovat de cercetători influenți în domeniul jocurilor de noroc, cum ar fi Blaszczynski, Ladouceur și Shaffer (2004) și a avut un impact major asupra reglementărilor legate de jocurile de noroc din întreaga lume.

Principalele elemente ale modelului Reno sunt: responsabilitatea individuală, obligația operatorilor de jocuri de noroc de a furniza informații transparente și de a oferi instrumente precum limitele autoimpuse și programele de autoexcludere pentru a sprijini jucătorii să ia decizii responsabile. Guvernele sunt văzute ca având rolul de a reglementa și de a impune standarde, dar accentul este pus mai degrabă pe autoreglementarea industriei. Modelul Reno consideră că majoritatea oamenilor pot juca în mod recreațional, fără să fie afectați negativ, și că doar o mică parte din jucători dezvoltă probleme de dependență (problem gamblers). De aceea, prevenirea se concentrează mai mult pe educația consumatorilor și pe intervențiile specifice pentru jucătorii cu probleme, în loc să modifice produsele sau să impună reglementări mai stricte asupra industriei (Blaszczynski et al., 2004).    

Statul a crescut enorm taxele de joc responsabil, începând cu ianuarie 2024. Și enorm înseamnă de 100 de ori. Până în 2024, un operator online plătea 5.000 de euro taxă pentru joc responsabil statului român. Pe lângă taxa de viciu și pe lângă taxele de exploatare, care sunt și ele substanțiale, începând cu ianuarie 2024 această taxă a devenit o jumătate de milion de euro. (reprezentant Asociația Joc Responsabil)                                                                                                

În România, termenul de „joc responsabil” este folosit pentru a descrie mai multe lucruri, iar această suprapunere, chiar dacă principial respectă modelul descris mai sus, de multe ori creează confuzie. Astfel, conceptul definește în primul rând un set de reglementări ce a început să fie implementat încă din 2009 la inițiativa unui operator de jocuri de noroc, dar care a luat amploare și a beneficiat de legislație specifică din partea statului român abia începând cu 2023. Statul român colectează în prezent de la operatorii de jocuri de noroc atât taxe de viciu (pentru jocurile de noroc caracteristice slot-machine și pentru videoloterie în valoare de 500 euro/post autorizat/an), cât și o taxă pentru activitatea serviciului Joc Responsabil din cadrul ONJN, menită să finanțeze activități de „promovare a respectării principiilor şi măsurilor privind jocurile de noroc responsabile social”. Contribuțiile anuale au următoarele valori: 

(i) organizatorii de jocuri de noroc la distanţă licenţiaţi din clasa I – 500.000 euro anual;

(ii) persoanele juridice implicate direct în domeniul jocurilor de noroc tradiţionale şi la distanţă licenţiate din clasa II – 15.000 euro anual;

(iii) jocurile la distanţă monopol de stat clasa III – 100.000 euro anual;

(iv) organizatorii de jocuri de noroc tradiţionale licenţiaţi, după cum urmează:

– pentru jocurile loto: 200.000 euro anual;

– pentru jocurile de videoloterie: 100 euro pentru fiecare aparat anual;

– pentru pariurile mutuale: 50.000 euro anual;

– pentru pariurile în cotă fixă: 200.000 euro anual;

– pentru pariurile în contrapartidă: 100.000 euro anual;

– pentru jocurile de noroc caracteristice cazinourilor: 4.000 euro anual pentru fiecare masă de joc;

– pentru jocurile caracteristice clubului de poker: 5.000 euro anual pentru fiecare club;

– pentru jocurile tip slot-machine se va aplica etapizat după cum urmează:

• 300 euro anual pentru fiecare slot autorizat în cursul anului 2024;

• 500 euro anual pentru fiecare slot autorizat în cursul anului 2025 şi următorii ani;

– pentru jocurile bingo desfăşurate în săli de joc: 5.000 euro anual;

– pentru jocurile de noroc bingo organizate prin intermediul sistemelor reţelelor de televiziune: 500.000 euro anual.

70% din aceste contribuții se virează către bugetul de stat, iar procentul de 30% rămas din totalul sumelor încasate este utilizat pentru activitatea serviciului Joc Responsabil.

O să vedeți că și dacă ai intrat pe site-ul unui operator online au o zonă de Joc Responsabil care înseamnă cu totul altceva. Include o parte din ce facem noi, dar înseamnă mai mult. De exemplu, pentru un client al unui operator de Joc Responsabil faptul că poate să-și controleze suma depusă. Poți să pui o limită la cât depus. Special ca să te oblige să nu depășești limita asta în momentul când pasiunile tale vor altceva. Poți să te și autoexcluzi. (reprezentant al Asociației Joc Responsabil)

În paralel, multe dintre site-urile operatorilor de jocuri de noroc au o secțiune în site în care își definesc propria abordare privind jocul responsabil. În România, există 6 organizații patronale ale operatorilor de jocuri de noroc: AOPJNR – Asociația Organizatorilor și Producătorilor de Jocuri de Noroc din România, Romslot, Rombet, Romanian Bookmakers, Exprogame, APONJN. Trei dintre aceste asociații patronale (Romslot, Rombet și Romanian Bookmakers) sunt membrii fondatori ai Asociației Joc Responsabil, care reprezintă de fapt principalul outlet al acestora de CSR, „operând programul inițiat de Novomatic și aplicându-l la nivelul întregii industrii”.

Anul trecut am reușit să strâng anul maxim de glorie, anul meu de când sunt aici. Cam 260.000 de euro. Sunt bani care pot fi folosiți să se facă programe serioase, de prevenție, de tratament. (reprezentant al Asociației Joc Responsabil)

Asociația Joc Responsabil a fost fondată în 2018 și „elaborează și implementează programe de educare și prevenție a dependenței de jocuri de noroc, precum și de consiliere psihologică a persoanelor care au depășit limita recreațională a practicării jocurilor de noroc”, conform descrierii de pe site. În acest moment, desfășoară 5 programe mari și 1 proiect finanțat de Consiliul local al Sectorului 2:

1. Programul Joc responsabil, care presupune ședințe de consiliere gratuită. Dacă inițial programul oferea 5 ședințe gratuite, în mai 2023 numărul acestora a fost redus doar la 3, iar în anumite situații, conform reprezentantului instituției „aprob încă 3 ședințe dacă vedem că respectivul se antrenează, își dorește, pentru că trebuie să ai o motivație internă, credem că mai poate și are motivația necesară. Uneori și psihologii mai oferă ședințe gratuite.” Accesul la aceste ședințe se poate face fie prin Linia Verde de pe site-ul asociației (în anul 2023 au fost 1.942 de apeluri către această linie), fie prin redirecționarea din chat-ul live sau prin email. Scăderea numărului de ședințe gratuite de la 5 la 3 a fost determinată de faptul că taxele pe Joc Responsabil ale statului au diminuat fondurile de CSR redistribuite de către cele trei patronate către Asociație. „Anul ăsta, pentru că am trecut printr-o perioadă puțin mai dificilă financiar, dar cred că începem să ne revenim, am limitat și numărul admișilor. Am avut trei luni în care am oprit doar primii 15 înscriși. Am avut un flag de limitat în call center admiterea. După care din august am revenit la 35 de admiși.” În anul 2023 au fost oferite 626 de ședințe de psihoterapie. Asociația colaborează cu 5 cabinete: unul în Iași, cu 1 psiholog), unul în Cluj, unul în Constanța (cu 1 psiholog) și două la București (cu mai mulți psihologi). 
2. Programul Consiliere 24/7: un serviciu de consiliere psihologică online de tip Live Chat disponibil 24 de ore, 7 zile pe săptămână. În anul 2023, au fost 5.141 apeluri la programul non-stop de consiliere. 

Permanent un psiholog este disponibil unei discuții pe chat. Dacă e cazul, apelează și telefonic în situațiile mai aparte. Deci asta este partea de cameră de gardă. Se preia în timp real cazul respectiv. Unii dintre ei n-au nicio problemă, ne întreabă cum să-și ia bonusul sau să-și afle parola. Restul au o problemă sau e din familie cineva. (…) Din discuția cu psihologul sunt îndrumați către primul program de terapie. Ele merg în tandem aceste programe. (Reprezentant Asociația Joc Responsabil)

3. Programul „Antrenat de Majorat”: Un program de educare a adolescenților din ultimii ani de liceu pentru adoptarea unei atitudini responsabile față de jocurile de noroc și de prevenire a dependenței de gambling, în care nu se discută despre jocuri de noroc sau adicție conform site-ului asociației, ci despre teme relevante pentru adolescenți: anturaj, relaționare socială, valoarea și câștigul banilor, prioritățile vieții, cum se gestionează un buget etc. Programul constă în discuții realizate cu colective de elevi realizate de către Dr. Cristian Andrei, neuropsihiatru pentru copii și adolescenți. În anul 2023, au participat 1.736 de elevi la programul de prevenție de la 15 licee din București și Focșani. 
4. Grupuri de suport virtuale: Asociația a început anul cu cinci grupuri de suport virtual, patru grupuri pentru jucători și un grup pentru aparținători – familie și prieteni; începând cu luna mai a acestui an, au susținut financiar doar două grupuri pentru jucători și grupul pentru aparținători. Aceste grupuri sunt de obicei formate din 20 de persoane participante și un coordonator-psiholog. Peste 100 de persoane au primit sprijin prin acest program.
5. Programul de training pentru angajații din industrie: cursuri pentru lucrătorii din sălile de jocuri de noroc. În decursul anului 2023, au fost organizate 6 sesiuni de training (fiecare având două module), la care au participat 120 de angajați de la majoritatea sponsorilor Asociației. 
6. „Navigând în siguranță – Prevenirea dependenței de jocuri de noroc, tehnologie și combaterea bullying-ului pentru tineri” – primul program susținut din fonduri publice, cofinanțat de Primăria Sectorului 2, cu scop educativ; 3.777 de elevi și 1.058 de adulți au participat la sesiunile programului. 

Asociația Joc Responsabil duce în spate un efort de educare, sprijin și consiliere semnificative, iar programele oferite sunt gratuite, într-un peisaj unde finanțările și inițiativele care nu implică anumite costuri pentru persoanele în căutare de sprijin sunt firave. Însă premisa de la care pornește, așa cum îi spune și numele, este aceea a responsabilității individuale și a comportamentului responsabil legate de jocuri de noroc. 

În ultimii ani, cercetătorii au început să aducă critici la adresa strategiilor utilizate de industria jocurilor de noroc, guverne și anumite grupuri de cercetători, care prezintă jocurile de noroc ca pe o problemă ce ține în mare măsură de responsabilitatea individuală (van Schalkwyk et al., 2019). Această abordare, specifică paradigmei de „joc responsabil”, descrie jocurile de noroc ca o activitate recreativă pe care majoritatea adulților o pot practica într-un mod rațional, fără a suferi consecințe negative (Hancock și Smith, 2017a; Orford, 2019). Tot mai mulți specialiști din domeniul sănătății publice critică această perspectivă, argumentând că ea induce ideea că problemele de joc apar doar atunci când indivizii folosesc greșit produsele sau adoptă comportamente iresponsabile (Hancock și Smith, 2017a; Miller și Thomas, 2018; Francis și Livingstone, 2021). Charles Livingstone și Anna Rintoul (2020) argumentează că modelul Reno folosit în strategiile de „joc responsabil” a fost adoptat pe scară largă pentru a menține un status quo favorabil industriei, punând accent pe responsabilitatea individuală a jucătorilor, în timp ce ignoră structura și caracteristicile produselor care contribuie la dependență. În loc să abordeze rădăcinile problemei și să prevină apariția daunelor, abordările bazate pe „joc responsabil” se concentrează pe intervenții individualizate și pe tratarea celor care deja au suferit efecte negative. Cercetătorii, precum Hancock și Smith (2017), au criticat modelul Reno pentru că promovează o abordare libertariană care protejează interesele industriei și legitimează un sistem care produce daune. 

O alternativă la „jocul responsabil” este adoptarea unei abordări de sănătate publică. Aceasta se concentrează pe prevenirea la nivel de populație și pe identificarea și modificarea factorilor care contribuie la comportamentele nocive, așa cum s-a făcut în alte domenii, precum controlul tutunului sau prevenirea accidentelor rutiere. Livingstone și Rintoul (2020) susțin că intervențiile bazate pe sănătatea publică ar putea reduce semnificativ daunele prin reglementarea mai strictă a caracteristicilor produselor și limitarea accesibilității jocurilor de noroc, în loc să se bazeze doar pe autoreglementarea industriei. Norvegia este unul dintre exemplele de succes, unde guvernul a implementat măsuri stricte, inclusiv limite de pierdere zilnice și lunare pentru slot machines și utilizarea conturilor înregistrate pentru monitorizarea comportamentului de joc. Aceste măsuri au dus la o reducere semnificativă a daunelor. De asemenea, Suedia și Finlanda au adoptat legi care limitează pierderile la jocurile de noroc online rapide, iar Marea Britanie a redus mizele maxime pentru terminalele de pariuri cu cotă fixă (FOBTs), de la 100£ la 2£, ca măsură de prevenire a pierderilor foarte mari. 

Autoexcluderea

Autoexcluderea este o strategie care intră în modelul Reno de reducere a riscurilor legate de jocurile de noroc și care presupune permiterea jucătorilor să se înscrie voluntar pentru a le fi refuzat accesul în cazinouri sau pe platformele online de jocuri. Cercetările recente arată că autoexcluderea poate reduce temporar comportamentele problematice, dar eficiența sa este limitată de factori precum ușurința de a încălca autoexcluderea și lipsa suportului psihologic adiacent (Hing et al., 2022). În acest moment în România există legislație privind mecanismele de autoexcludere: Legea 326 din 28 noiembrie 2022 prevedea obligativitatea ca operatorii de jocuri de noroc să întocmească baze de date cu jucătorii autoexcluși și indezirabili, pentru ca apoi să identifice oamenii la intrarea în săli și să nu le mai permită accesul. După un an și jumătate legea nu avea norme de implementare, iar în octombrie 2023 a fost suplimentată prin OUG 82/2023 cu noi prevederi noi privind autoexcluderea. Până în momentul publicării acestei cercetări, în România nu există un registru național pentru persoanele care vor să se autoexcludă de la jocurile de noroc, deși legea obligă la înființarea unei baze de date centralizate. Conform OUG 82/2023, instituția responsabilă de registrul unic este Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc (ONJN). 

Este un volum foarte mare. Cerințele sunt din ce în ce mai multe pe zona de autoexcluderi încât efectiv noi ca oameni nu putem face față. (reprezentant ONJN)

În momentul de față, cei de la ONJN estimează că sunt 6.000 de persoane care au depus cerere de autoexcludere. Însă procesul de autoexcludere durează mult mai mult decât ar trebui pentru că nu există un sistem digitalizat prin care cererile pot fi înregistrate și procesate. Din cauza blocajelor instituționale legate de achiziții, dar și a procedurilor birocratice legate de implementarea unui registru unic național al jucătorilor autoexcluși, în acest moment psihologul angajat în cadrul Serviciului Joc Responsabil al ONJN trebuie să introducă manual cererile de autoexcludere într-o bază de date Excel. Pentru că solicitările online sunt dublate de solicitări fizice, ele trebuie să ajungă fizic la ONJN. În momentul în care ajung fizic, ele trebuie să treacă prin cel puțin 4 mâini și notate în 3 registre pentru a putea fi procesate în baza de date. Tot procesul durează cel puțin 2 săptămâni, așa cum este descrie kafkian un reprezentant al instituției: 

Operatorul are obligativitatea să trimită cererea în cel mult două zile de la data formulării cererii de autoexcludere. Pentru persoanele autoexcluse sunt două, cinci zile pentru indezirabile. Mai departe, ei trimit. Hai să spunem că majoritatea se țin de chestia asta și trimit la două zile după ce s-a formulat cererea. Ajunge la ONJN: ajunge hârtia la registratură, după ce ajunge la registratură, primește număr de acolo, ajunge hârtia la cabinet. Stă la cabinet aici să se pună o rezoluție și alt eventual număr de către Secretarul General. Apoi ajunge la DGM, unde trebuie să pună directorul rezoluție pe document. Mai e un registru și acolo. Vorbim deja de al doilea registru și deja a trecut prin 3 mâini. După care ajunge la Serviciul Joc Responsabil, unde trebuie încă o dată un număr de înregistrare pentru acest document. Asta e o chestie care poate ține și două săptămâni. (…) Ne ia cel puțin 2 ore doar să notăm în registru toate cererile, abia apoi să procesăm în Excel. (reprezentant ONJN)

Reprezentanții ONJN vorbesc despre inerție și birocrație în instituțiile publice, despre dificultatea cu care pot fi făcute achiziții sau desfășurate proiecte, care nu numai că blochează inițiativele care ar putea veni din partea Serviciului Joc Responsabil, dar întârzie și periclitează inclusiv activități curente.

În zona de achiziții, dacă ai nevoie pentru un eveniment de catering, de formator, dacă inviți pe cineva să vorbească la unul dintre evenimente și să-i dau 1.000 de lei, că a vorbit și a avut o prezentare la eveniment, e extrem de complicat. Pentru că ei nu știu decât, ce? Comandăm 400 de agrafe, 500 de pixulețe. Cum i-ai scos din matca asta cu dosărelul, cu hârtiuța, s-a terminat. (reprezentant ONJN)

Una dintre problemele menționate de către reprezentanții ONJN este și faptul că prevederile legale dispuse au fost făcute fără a defini și sarcini, și moduri de implementare clare. Instituția a primit sarcina de a implementa mecanismul autoexcluderii, însă fără proceduri și mecanisme clare. 

Au pus niște articole, începând cu legea 326 din 2022. Vii și bagi niște prevederi în lege, o modifici, dar nu știi exact cum se poate aplica. (reprezentant ONJN)

De asemenea, menționează că odată cu presiunea publică, există multe inițiative legislative în Camera Deputaților, însă modurile de implementare sunt uneori deficitare, pentru că procedurile legale nu sunt suficient dezvoltate și apar sincope în acest proces. Dau exemplul închiderii locațiilor de joc din localitățile sub 15.000 de locuitori care a rezultat în contestări ale deciziei câștigate de către operatori. 

Din politicianism, iese cineva în față să spune am făcut chestia asta. Nu, n-am făcut nimic. Pentru că din punct de vedere concret, OK, cum te organizezi, noi am suspendat activitatea acelor săli de jocuri din locații de sub 15.000, dar organizatorii de jocuri care au fost, le-au contestat, sunt zeci care au câștigat. (reprezentant ONJN)

Viziunea celor trei reprezentanți prezenți la interviu este însă una optimistă, și așa cum afirmă ei înșiși, consideră că instituția este pe drumul schimbării și că acest lucru începe să producă efecte:

Pare că instituția, în ultimii ani, a trecut așa, printr-un un fel de valuri, dar valurile astea pare că s-au întâmplat, au intrat, au ieșit oameni, au intrat, au ieșit oameni, dar nu s-a schimbat nimic în ce implementează foarte mult. Acum se schimbă, în ultimele, mă rog, în ultimul an. Eu zic că se schimbă. Și oamenii. Și încercăm să aducem oameni de calitate care să lucreze pentru ceva în care cred, nu să vină doar ca să-și ia salarii, să stea la serviciu și după aceea să plece acasă. (reprezentant ONJN)

Ce poate face astăzi un dependent de jocuri de noroc? 

Pentru ca un dependent să poată primi tratament medicamentos și să fie asistat în momentul sevrajului pentru dependența lui, acesta se poate duce fie la secția de psihiatrie a spitalului județean de care aparține, fie la spitalele de psihiatrie specializate. Însă infrastructura de stat se oprește aici. Spitalele de psihiatrie și secțiile de psihiatrie din cadrul spitalelor de stat acoperă doar prima verigă din ceea ce înseamnă tratament. În aceste locații, unui dependent i se poate da medicație, iar când este eliberat i se poate recomanda să se ducă la un psiholog. Ca să ajungă la un psiholog, un dependent se poate duce la o clinică privată care e în contract cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS). În cadrul acestor clinici private, poate să beneficieze fie de gratuitate pentru ședințe de terapie, dar asta din ce în ce mai rar, fie de coplată. Când ne gândim la oameni care nu mai au bani din cauza gambling-ului, atunci mulți, de fapt, rămân fără partea asta de consiliere psihologică, care trebuie să fie de o durată mai lungă. (psihoterapeut și reprezentant Aliat ONG)

În România, accesul la servicii de sănătate mintală este dificil pentru persoanele care nu dispun de resursele necesare pentru a investi într-un program de tratament pentru tratarea dependenței de jocuri de noroc. În același timp, pentru a accesa acest gen de servicii, dependenții au nevoie de un anumit grad de conștientizare, educație și sprijin din partea mediului proxim. 

În acest moment, accesul la servicii de tratament pentru dependența de jocuri de noroc este similar oricărui alt tip de problemă de sănătate mintală – poate fi realizat prin intermediul instituțiilor de sănătate mintală, cum ar fi spitalele de psihiatrie și centrele de sănătate mintală (CAS). Dependenții pot solicita ajutor inițial fie prin intermediul medicului de familie, care le poate oferi o trimitere către un specialist, fie pot accesa direct secțiile de psihiatrie din spitalele județene sau din spitalele specializate. Aici li se oferă medicație pentru tratarea simptomelor acute și asistarea sevrajului, dacă este cazul. Aceasta este doar prima etapă a tratamentului, iar după externare, pacienților li se recomandă să continue cu consiliere psihologică de lungă durată pentru a preveni recăderile.

Accesul la psihoterapie poate fi realizat prin clinici private care au contracte cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS), oferind ședințe gratuite sau cu coplată. Din cauza legislației și birocrației implicate însă, există un număr foarte limitat clinici și terapeuți care oferă servicii gratuite sau prin coplată. Pentru mulți pacienți, din cauza pierderilor financiare cauzate de dependență, costurile terapiei private este restrictiv, ceea ce face ca accesul la consilierea psihologică necesară să fie restricționat pentru cei cu resurse limitate. Conform reprezentantei CNSMLA, în ultimii patru ani, doar 236 de persoane au fost diagnosticate oficial cu dependență de jocuri de noroc, deși numărul real este mult mai mare.

Deși rețeaua de servicii de sănătate mintală din România oferă suport pentru tratarea dependenței de jocuri de noroc, infrastructura este insuficientă. România dispune de 34 de spitale de psihiatrie și 122 de spitale generale cu secții de psihiatrie, însă acestea nu pot acoperi în mod adecvat cererea. În plus, centrele de sănătate mintală, care funcționează ca ambulatorii, sunt insuficiente, iar normele actuale impun un singur centru de sănătate mintală pentru adulți la fiecare 150.000 de locuitori, ceea ce nu răspunde nevoilor actuale ale populației. De exemplu, în județe dens populate precum Prahova, există doar un singur centru de sănătate mintală, în condițiile în care cererea este mult mai mare.

Unul dintre cele mai mari obstacole în tratarea dependențelor în România, inclusiv a dependenței de jocuri de noroc, este lipsa de pregătire a personalului medical și a specialiștilor în adictologie. În ciuda creșterii numărului de persoane afectate de diverse dependențe, există puține opțiuni formale pentru educarea și formarea specialiștilor în acest domeniu. 

Abia din aprilie 2024 în România a fost acreditat un curs postuniversitar de adictologie, organizat la Iași, la Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa”, prin eforturile medicului primar Ovidiu Alexinschi de la Institutul de Psihiatrie „Socola”, Iași, fondator al Clinicii No Addict și printre organizatorii conferinței anuale No Addict, aflată la a 7-a ediție în 2024 și organizată în colaborare cu Asociația Română de Psihiatrie și Psihoterapie și Colegiul Medicilor Iași. Cursul de adictologie din cadrul Universității de Medicină și Farmacie Iași oferă pregătire teoretică și practică pentru medici psihiatri și alți specialiști interesați de tratamentul dependențelor, care vor beneficia în perioada 2024 – 2025 de 360 de ore de educație medicală și module practice, însă capacitatea sa este limitată, cu doar 33 de cursanți. 

În ceea ce privește infrastructura de internare pe termen mediu-lung pentru tratarea adicțiilor, România nu are niciun centru de tratare a adulților dependenți. Singurul centru gratuit de tratament al dependenței care vizează însă doar minorii este CREAATiV – Centrul de Recuperare și Educație împotriva Adicțiilor pentru Adolescenți și Tineri organizat în cadrul Spitalului de Psihiatrie Voila, Câmpina și deschis în 2024. 

Există planuri pentru deschiderea unui centru și pentru adulți la Cluj. În aprilie 2024, Comisia de Urbanism a municipiului Cluj-Napoca a aprobat Planul Urbanistic Zonal pentru construirea unui nou centru de recuperare din adicții, amplasat pe Valea Gârbăului. Centrul va avea o capacitate de 60 de locuri, împărțite egal și pentru adulți și minori. Suprafața totală alocată proiectului este de 10.504 metri pătrați, cu o rezervă suplimentară de 4.000 de metri pătrați pentru posibile extinderi viitoare. 

În acest moment însă, opțiunile de tratament cu internare pe termen mai lung pentru adulții dependenți (atât de jocuri de noroc, cât și alte tipuri de dependență) sunt limitate, majoritatea celor care au nevoie de tratament având acces doar la comunități terapeutice administrate de ONG-uri, biserici sau clinici private.

În continuare vom descrie activitatea a trei centre cu care am discutat în cadrul acestei cercetări: unul dintre centre este privat (Centrul Oxigen), un al doilea este coordonat de către Crucea Albastră România, iar al treilea face parte din rețeaua Teen Challenge, o organizație cu caracter religios. De asemenea, în Anexa 1 am încercat să inventariez centrele rezidențiale de tratament pentru adicții identificate în această cercetare. 

Centrul Casa Olarului din Șura Mică, parte din rețeaua Crucii Albastre, este unul dintre cele mai vechi centre de reabilitare rezidențială pentru tratarea dependențelor din România, fiind fondat în 1994. Acesta a fost înființat ca răspuns la necesitatea acută de a oferi sprijin persoanelor afectate de diverse tipuri de adicții (inițial alcoolul și drogurile, mai nou și jocurile de noroc) și se bazează pe o abordare multidisciplinară care include psihoterapie de grup, terapie individuală, terapie ocupațională (ergoterapie) și consiliere spirituală. Centrul funcționează pe baza contribuțiilor financiare ale pacienților, fiecare pacient plătind o sumă de aproximativ 140 de lei pe zi pentru cazare, masă și terapie. Majoritatea persoanelor internate în centru sunt bărbați cu vârste variabile, provenind atât din România, cât și din străinătate, în special din diaspora românească din Europa. În ultimii ani, centrul a înregistrat o creștere a numărului de pacienți dependenți de jocuri de noroc, aceștia reprezentând aproximativ 10-15% din totalul pacienților internați​. Centrul primește și femei, deși acestea reprezintă un procent mai mic, de aproximativ 15-20% din totalul pacienților. Centrul acordă o mare importanță sprijinului comunitar și familial. 

Unul dintre lucrurile care le spuneau nemții în clinica lor, acum 30 de ani, era că dependența este o boală a relațiilor. Dacă vrem să vindecăm dependența, trebuie să construim relații mai echilibrate, mai sănătoase, mai autentice și chiar să renunțăm la relațiile care ne-au făcut mai mult rău​.

La externare, pacienții sunt încurajați să participe la grupuri de suport, inclusiv la grupurile Jucătorii Anonimi sau Alcoolicii Anonimi.

Centrul are un grad de ocupare constant, cu aproximativ 20-25 de pacienți internați în orice moment și un program minim recomandat de o lună, dar cu posibilitatea de prelungire până la șase luni, în funcție de necesitățile individuale.

Reprezentantul centrului reclamă lipsa de sprijin financiar constant din partea statului, în contextul în care asistența oferită prin Ministerul Muncii și Solidarității Sociale este limitată. Contribuția pacienților acoperă aproximativ 80% din bugetul necesar, ceea ce face dificil accesul la tratament pentru persoanele care nu își pot permite să plătească.

Centrul Oxigen din Bacău, înființat ca inițiativă privată în 2017, este unul dintre puținele centre din regiunea Moldovei dedicate recuperării persoanelor afectate de adicții. Capacitatea centrului este de aproximativ 25 de locuri, iar internarea minimă recomandată este de două luni pentru consumatorii de alcool și de trei luni pentru celelalte tipuri de dependențe, care adesea au implicații mai complexe. Un aspect central al abordării terapeutice de la Oxigen este metoda celor 12 pași, un program de recuperare bazat pe sprijinul comunitar și învățarea treptată a strategiilor de gestionare a dependenței. Terapia se desfășoară prin intermediul ședințelor zilnice de grup și consiliere individuală, cu scopul de a ajuta pacienții să înțeleagă cauzalitatea problemelor lor și să își schimbe modul de gândire și comportament. 

Infuzia asta de informație, care se face în centru, faptul că te rupe din mediul de afară… nu-ți dă șansa să rătăcești prea mult. (reprezentant Centrul Oxigen)

În ciuda eforturilor echipei, centrul se confruntă cu diferite probleme, printre care lipsa finanțării adecvate și dificultăți în a atrage și menține personal calificat. De altfel, mulți terapeuți aleg să părăsească centrul după o perioadă de timp, epuizați de intensitatea emoțională a muncii și de resursele limitate. Centrul funcționează pe baza contribuțiilor financiare ale pacienților, taxa lunară fiind de aproximativ 6.000 de lei. Aceste fonduri acoperă costurile de funcționare, dar limitează accesul persoanelor cu resurse financiare reduse, ceea ce face ca multe persoane afectate de dependențe să nu poată accesa tratamentul necesar. 

Asociația Teen Challenge România, activă de peste 20 de ani, se concentrează pe recuperarea și prevenirea dependențelor multiple, inclusiv de alcool, droguri, și alte substanțe. Activitatea asociației este structurată în jurul a trei centre rezidențiale: unul pentru băieți la Grădiștea, un centru pentru fete la Balotești și un alt centru pentru băieți la Cluj, cu o capacitate maximă de aproximativ 24 de persoane. Vârstele persoanelor internate în centrele asociației diferă, acceptând atât minori, cât și persoane adulte. 

În aceste centre, băieții petrec aproximativ 11 luni și două săptămâni, iar fetele rămân în program pentru aproximativ 9 luni și jumătate. Participanții sunt implicați într-un program intens, care include activități zilnice menite să îi învețe să gestioneze dependența și să revină la o viață normală: combină disciplina, valorile creștine și un model comportamental care promovează învățarea unor tipare sănătoase de comportament și renunțarea la obiceiurile disfuncționale (participanții în programul Teen Challenge sunt implicați direct în munca domestică a centrului, de la gătit și spălat vase, la grădinărit și curățenie).

Cotizația lunară pe care participanții trebuie să o achite este în jur de 4.000 de lei. Totuși, mulți dintre cei care beneficiază de serviciile centrului nu au posibilități financiare pentru a acoperi aceste costuri, motiv pentru care asociația se susține din donații și fonduri externe.

Un aspect esențial al programului Teen Challenge este orientarea sa religioasă, fundamentată pe valorile creștine. Deși acest element generează uneori reticență, asociația subliniază că suportul spiritual oferit are un rol important în procesul de recuperare și transformare a vieții persoanelor afectate de dependențe. Din 2019, Teen Challenge a inițiat și programe de prevenire a dependențelor, desfășurate în școli, licee și universități, având ca scop sensibilizarea tinerilor asupra riscurilor asociate consumului de substanțe și a altor comportamente adictive.

După finalizarea tratamentului într-un centru rezidențial, sprijinul comunitar joacă un rol esențial în menținerea abstinenței și prevenirea recăderilor pentru persoanele care au suferit de dependență. Literatura de specialitate subliniază importanța suportului post-tratament, arătând că reintegrarea socială și sprijinul din partea grupurilor comunitare, precum Jucătorii Anonimi, sunt cruciale pentru succesul pe termen lung al recuperării (Laudet et al., 2004). Grupurile precum Jucătorii Anonimi oferă un cadru sigur în care persoanele își pot împărtăși experiențele, primesc îndrumare și suport emoțional învață strategii de gestionare a provocărilor zilnice, toate acestea contribuind la reducerea riscului de recădere (Hodgins et al., 2007).

Unul dintre beneficiile majore ale sprijinului oferit de grupuri de acest tip este că oferă continuitate și o rețea socială în care persoanele își pot dezvolta noi relații sănătoase, bazate pe solidaritate și înțelegere reciprocă. Conform studiilor, suportul comunitar și participarea regulată la întâlniri reduc semnificativ riscul de recădere, mai ales în primele luni după finalizarea tratamentului rezidențial (Moos & Moos, 2006). Faptul că membrii grupului sunt ei înșiși foști dependenți conferă un nivel suplimentar de empatie și autenticitate, elemente esențiale în crearea unui sentiment de apartenență și de sprijin reciproc.

În România a început să funcționez acest tip de sprijin comunitar începând din 2017, ceea ce ar putea fi simptomatic și pentru un moment critic de necesitate a acestui tip de sprijin, într-un context de creștere a numărului de dependenți. 

Asociația Jucătorii Anonimi din România, inspirată de modelul Gamblers Anonymous din SUA, a început să activeze în 2017, inițial cu un grup de suport la Cluj-Napoca. De atunci, asociația s-a extins și organizează întâlniri fizice și online în mai multe orașe din România, inclusiv București, Botoșani, Sibiu, Arad și Iași. În timpul pandemiei, organizarea online a grupurilor a facilitat extinderea și accesul la sprijin pentru un număr tot mai mare de persoane. În prezent, asociația funcționează cu 10 grupuri active la nivel național, dintre care unele combină prezența fizică și online.

Asociația este structurată într-un mod informal, fără conducători, ci cu membri voluntari care oferă sprijin pe baza experienței personale. Membrii se reunesc zilnic pentru întâlniri de suport bazate pe programul celor 12 pași, similar cu modelul Alcoolicilor Anonimi. Aceste întâlniri sunt moderat structurate, iar în cadrul lor se discută atât despre cum să gestionezi dependența, cât și despre relațiile cu familia, prevenirea recăderilor și sprijinul emoțional reciproc.

Un proaspăt intrat în recuperare, un beneficiar proaspăt intrat în recuperare, are nevoie de suport în continuare. Cel mai probabil până la sfârșitul vieții. (reprezentant Asociația Jucătorii Anonimi)

Sprijinul oferit de Jucătorii Anonimi este esențial în procesul de recuperare al membrilor, creează un mediu sigur și empatic în care aceștia își pot împărtăși experiențele și pot găsi speranță. Unul dintre elementele cheie ale programului este prezența unui sponsor, un membru mai experimentat, care oferă îndrumare și sprijin personalizat, ceea ce conform reprezentantului intervievat duce la dezvoltarea unui sentiment de responsabilitate și oferă celor noi în comunitate un model de urmat.

Concluzii

Capitalismul modern și expansiunea jocurilor de noroc comerciale sunt două forțe interdependente și mutual benefice, atât în ceea ce privește profiturile, cât și în menținerea structurilor economice inechitabile. Jocurilor de noroc au ajuns o industrie legală și profitabilă, iar concepte și abordări de tipul „joc responsabil” sunt utilizate pentru a muta responsabilitatea daunelor cauzate de jocurile de noroc asupra indivizilor, în locul companiilor și statului. În  acest raport am încercat să arăt că problema jocurilor de noroc care nu este una individuală, ci una a întregului sistem și că necesită o responsabilitate colectivă, inclusiv din partea guvernelor și a industriei​. 

În acest moment, România eșuează în a adresa problemele sistemice cauzate de jocurile de noroc comerciale și cu atât mai mult în a asista și sprijini persoanele care ajung să se confrunte cu adicția. Inițiativele sporadice și insuficiente prezente în acest raport sunt lăudabile și o gură de aer proaspăt, însă tratamentul adicției ar trebui să fie privit ca o prioritate de sănătate publică și să includă atât medici, psihologi, asistenți sociali și suport pentru familiile afectate, deoarece consecințele dependenței de jocuri de noroc nu se limitează doar la individ, ci afectează și cercul familial și social al acestuia și societatea în general.

Anexa 1

A. Centre/clinici de tratament și alte servicii de sprijin

Lista de mai jos nu este și nu își dorește să reprezinte o mapare exhaustivă a actorilor și centrelor existente în peisajul tratamentului, sprijinului și prevenției dependenței de jocuri de noroc. Ele sunt centrele la care a fost cel mai ușor de ajuns prin metoda bulgărelui de zăpadă sau au fost menționate de către persoanele intervievate în cadrul cercetării. 

*Centre care au participat la cercetare. Informațiile furnizate sunt confirmate de reprezentați ai acestora. Restul centrelor prezente în tabel au fost menționate de către participanții la cercetare, iar informațiile furnizate în tabel sunt obținute de pe site-urile acestora. 

B. Servicii de sprijin

Jucătorii Anonimi – comunitate de sprijin pe modelul Gamblers Anonymous din SUA. Are la bază regula celor 12 pași, autogestionarea și autofinanțarea. Membrii ei sunt foști jucători care au reușit să se reabiliteze și noi persoane interesate să se vindece. Participarea la grupurile de suport ale comunității este gratuită. Acest tip de serviciu este printre puținele resurse gratuite existente. 

https://jucatorianonimi.ro/ 

Pe lângă aceste resurse, persoanele interesate pot accesa programele gratuite pe care le oferă Asociația Joc Responsabil.

https://jocresponsabil.ro/

1. https://www.thebusinessresearchcompany.com/report/gambling-global-market-report ↩︎
2. https://gamblingngo.com/guides/gambling-stats-facts/ ↩︎

Bibliografie 

1. Abbott, M. W., Romild, U., & Volberg, R. A. (2018). „The prevalence, incidence, and gender and age-specific incidence of problem gambling: Results of the Swedish longitudinal gambling study (Swelogs)”. Addiction, 113(4), 699-707.
2. Binde, P. (2005). „Gambling across cultures: Mapping worldwide occurrence and learning from ethnographic comparison”. International Gambling Studies, 5(1), 1-27. doi: 10.1080/14459790500097913.
3. Cassidy, R. (2020). Vicious Games: Capitalism and Gambling. Pluto Press.
4. Clark, L. (2010). „Decision-making during gambling: an integration of cognitive and psychobiological approaches”. Philosophical Transactions of the Royal Society B: Biological Sciences, 365(1538), 319-330.
5. Dowling, N. A., Suomi, A., Jackson, A. C., & Lavis, T. (2016). „Problem gambling family impacts: Development of the problem gambling family impact scale”. Journal of Gambling Studies, 32(3), 935-955.
6. Gabellini, E., Lucchini, F., & Gattoni, M. E. (2023). „Prevalence of Problem Gambling: A Meta-analysis of Recent Empirical Research (2016-2022)”. Journal of Gambling Studies, 39(3), 1027-1057. doi: 10.1007/s10899-022-10180-0.
7. Goodwin, B. C., Browne, M., Rockloff, M. J., & Rose, J. (2017). „A typical problem gambler affects six others”. International Gambling Studies, 17(2), 276-289.
8. Grant, J. E., Potenza, M. N., Weinstein, A., & Gorelick, D. A. (2010). „Introduction to behavioral addictions”. The American Journal of Drug and Alcohol Abuse, 36(5), 233-241.
9. Hing, N., Gainsbury, S. M., Blaszczynski, A., Wood, R., Lubman, D., & Russell, A. (2015). „Interactive gambling”. Addiction, 110(9), 1388-1404.
10. Hing, N., Nuske, E., & Gainsbury, S. (2022).„ The effectiveness of self-exclusion in gambling harm minimization”.
11. Hodgins, D. C., & Petry, N. M. (2016). „The world of gambling: The national gambling experiences series”. Addiction, 111(9), 1516-1518.
12. Hodgins, D. C., Stea, J. N., & Grant, J. E. (2007). „Gambling disorders”. The Lancet, 378(9806), 1874-1884.
13. Kalischuk, R. G., Nowatzki, N., Cardwell, K., Klein, K., & Solowoniuk, J. (2006). „Problem gambling and its impact on families: A literature review”. International Gambling Studies, 6(1), 31-60.
14. Laudet, A. B., Magura, S., Vogel, H. S., & Knight, E. L. (2004). „Recovery challenges among dually diagnosed individuals: Implications for services”. Journal of Substance Abuse Treatment, 26(2), 91-98.
15. Manning, V., Dowling, N. A., Rodda, S. N., Volberg, R., Lubman, D. I., & Gamblers Help Services. (2017). „Problem gambling and suicidality: An analysis of suicide ideation, plans, and attempts among a treatment sample”. Journal of Affective Disorders, 221, 66-73.
16. Moos, R. H., & Moos, B. S. (2006). „Participation in treatment and Alcoholics Anonymous: A 16-year follow-up of initially untreated individuals”. Journal of Clinical Psychology, 62(6), 735-750.
17. Petry, N. M. (2005). Pathological gambling: Etiology, comorbidity, and treatment. American Psychological Association.
18. Petry, N. M., Stinson, F. S., & Grant, B. F. (2005). „Comorbidity of DSM-IV pathological gambling and other psychiatric disorders: Results from the national epidemiologic survey on alcohol and related conditions”. Journal of Clinical Psychiatry, 66(5), 564-574.
19. Rintoul, A. C., Deblaquiere, J., & Thomas, A. (2021). „Responsible gambling codes of conduct: Lack of harm minimisation intervention in the context of venue self-regulation”. Addiction Research & Theory, 29(2), 91-102. https://doi.org/10.1080/16066359.2020.1714037.
20. Rintoul, A. C., Livingstone, C., Mellor, A. P., & Jolley, D. (2013). „Modelling vulnerability to gambling-related harm: How disadvantage predicts gambling losses”. Addiction Research & Theory, 21(4), 329-338.
21. Shaffer, H. J., Hall, M. N., & Vander Bilt, J. (2004). „Estimating the prevalence of disordered gambling behavior in the United States and Canada: A research synthesis”. American Journal of Public Health, 94(1), 91-96.
22. Tran, B. X., Moir, M., Hall, W., Gardner, D., & Lautenschlager, N. T. (2024). „Global prevalence of gambling: A systematic review and meta-analysis”. The Lancet Public Health, 9(2), 227-240. https://doi.org/10.1016/S2468-2667(23)30215-7.
23. The Lancet Public Health. (2024). „Global burden of gambling and policy implications”. The Lancet Public Health, 9(2), 227-240.
24. Wardle, H., Reith, G., Langham, E., & Rogers, R. D. (2019). „Gambling and public health: We need policy action to prevent harm”. European Journal of Public Health, 31(6), 1217-1223. https://doi.org/10.1093/eurpub/ckab122.
25. Wardle, H., Reith, G., Langham, E., & Rogers, R. D. (2019). „Gambling and public health: We need policy action to prevent harm”. The Lancet Public Health, 4(7), e300-e301.
26. Yakovenko, I., & Hodgins, D. C. (2018). „A scoping review of co-morbidity in individuals with disordered gambling”. International Gambling Studies, 18(1), 143-172.

Proiect cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.