Denunțarea indezirabililor: noul civism timișorean

Un text de Manuel Munteanu apărut în Gazeta de Artă Politică

Strada m-a-nvățat să fiu și vagabond și domn

Dacă faci 16 stai chill că nu te torn

la gardă

Da’ tot îți pun dinții pe beton¹

În Timișoara, denunțarea persoanelor defavorizate a devenit un act de civism. Denunțurile sunt incitate de poliție și de o serie de panici urbane precum hoții de buzunare sau invazia refugiaților. Cei care denunță sunt considerați adevărați justițiari și campioni ai civismului, adevărate modele de comportament occidental. Asistăm astfel la un nou tip de civism, în care denunțătorii își revendică o formă de justiție care oprimă anumite categorii care nu se conformează standardelor de civilizație. De la denunțarea hoților de buzunare până la denunțarea corupților clasei politice nu este decât un pas mic. Așadar, denunțurile se alătură mișcării Rezist în re-consolidarea puterii represive ale statului român neo-liberal, în care sărăcia este o crimă.

Introducere: despre denunț

Acest text nu este un denunț, este o analiză².

Denunțul este o practică larg răspândită istoric și geografic în timpurile moderne. De obicei definit ca fiind comunicarea cetățenilor către stat sau altă autoritate, conținând acuzații de fapte ilegale sau greșite comise de alți cetățeni, instituții sau persoane publice, denunțul poate include solicitarea pedepsirii celor denunțați³. De la Republica Venețiană⁴, trecând prin denunțarea anti-semitismului guvernului de către Zola⁵ și până la extinsa cultură a turnătoriei securistice, denunțul ia diferite forme și poate traversa spectrele ideologice.

În România denunțul a fost rareori analizat ca practică instituționalizată sau cotidiană. Este un loc comun că regimurile dintre 1945 și 1989 au abuzat de denunțurile populației pentru a-și întări propriul aparat represiv și pentru a-și extinde controlul. Studiile despre Securitate și crimele sale nu omit să precizeze rolul denunțurilor extrase voluntar sau nu de la cetățeni, deși nu există un consens în legătură cu importanța primară a acestora în solidificarea represiunii poliției secrete⁶. Există totuși opinia generalizată, anecdotică sau nu, că românii ar fi un popor de turnători, și că deci denunțul ar fi o practică uzuală în societatea românească, indiferent de perioada istorică analizată⁷.

Refugiați, cerșetori și alți indezirabili: timișorenii sesizează poliția

„Indezirabilii Timișoarei”, Sursa foto zambilici.ro

Citind comunicatele de presă ale Poliției Locale din Timișoara din ultimii doi ani, am observat un fenomen oarecum nou și intrigant: accentul pus pe „sesizările populației” în mai toate aceste comunicate. Nu doar că Poliția face necontenit apel la populație să notifice autoritățile atunci când observă vreo neregulă – dar există o majoritate covârșitoare a acțiunilor represive ale Poliției – evacuări, alungări, ridicări, arestări etc. – care vin „ca urmare a sesizărilor cetățenilor”.

Fenomenul arată cât de strânsă este colaborarea populației Timișoarei cu Poliția în direcția suprimării grupurilor sociale indezirabile. Complicitatea timișorenilor cu autoritățile spune un lucru esențial pentru înțelegerea etosului contemporan în urbea de pe Bega. Denunțul este văzut ca un act de civism, un act prin care timișoreanul își îndeplinește datoria cetățenească. Mai mult, denunțul este văzut ca un gest mic dar important pentru a reașeza Timișoara în galaxia orașelor europene civilizate (Viena, Munchen, Milan). De la telefoane anonime date Poliției și până la cetățeni justițiari care duc adevărate campanii în mediul online, denunțul în Timișoara este ridicat la rang de practică civilizatoare, în ton cu alte mari acte similare, cum ar fi Revoluția din 1989, sau Proclamația de la Timișoara.

Sesizările timișorenilor cu privire la grupurile sociale marginalizate au avut cu predilecție tema lipsei curățeniei și a deficitului de imagine pe care aceștia îl aduc. Astfel, spre sfârșitul lui 2016, organele au intervenit într-o piață de mărfuri din centrul orașului, unde „au existat, de-a lungul timpului, numeroase sesizări de la cetățeni referitoare la aspectul inestetic, neîngrijit, prezența persoanelor fără adăpost, modul în care se desfășoară actele de comerț, precum și faptul că toate acestea aduc prejudicii de imagine orașului nostru”⁸. Mizeria creată de oamenii străzii creează disconfort, lucru reclamat fără pregetare de cetățeni⁹. Aceeași stare de disconfort este cauzată și de persoanele fără adăpost din centrul orașului care „apelează la mila publică [și] consumă alcool”¹⁰ sau de cele dintr-un parc central care „se ascund în vegetație” și „care peste zi ies și cerșesc, creând disconfort trecătorilor”¹¹. Poliția timișoreană a intervenit prompt pentru a „asana cuiburile de cerșetori și a combate iremediabil acest fenomen”¹².

Tema mizeriei care creează disconfort arată un prim motiv al denunțului civic în Timișoara. Denunțul vine ca urmare a unei strâmbături din nas a timișorenilor, care sunt deranjați de imaginea sărăciei și iritați de apelurile insistente ale cerșetorilor. Faptul că acea piață și acel parc nu sunt doar spații centrale, dar se și află în vecinătatea noului City Business Centre¹³, subliniază contrastele economice și sociale dintre utilizatorii centrului, și nevoia de a gentrifica acest spațiu. Totodată, denunțul vine și ca urmare a unei îndoieli timișorene că aceste disconforturi pot merge mână în mână cu imaginea lustruită a Timișoarei ca oraș de cinci stele¹⁴.

Piața 700 și City Business Centre, Sursa foto www.ratt.ro

Cealaltă temă a denunțurilor timișorenilor este legată de infracționalitatea oamenilor străzii. Încă de la începutul lui 2016, Timișoara a fost asaltată de panica hoților de buzunare din tramvaie și troleibuze. Din ce în ce mai mulți cetățeni au început să semnaleze persoane care jefuiesc călătorii în mijloacele de transport în comun și au început să pună presiune pe autorități pentru a stopa acest fenomen. Cum reacția autorităților a întârziat să apară, lucrurile au degenerat într-o adevărată isterie urbană, în care hoții de buzunare au devenit una din principalele probleme ale orașului¹⁵. Voi analiza mai jos această panică; pentru moment e suficient de menționat că Poliția Locală Timișoara a început să dea atenție valului de sesizări împotriva hoților de buzunare. În această direcție, în mai 2017, organele de poliție au demarat o „acțiune amplă” în mijloacele de transport în comun, în urma căreia s-au aplicat 25 de amenzi pentru diverse acte care lezau ordinea publică. Persoanele care au fost denunțate ca fiind hoți de buzunare au fost duse la secție dar nu au putut fi sancționate pentru vreo infracțiune¹⁶. Totuși, autoritățile nu s-au lăsat descurajate și au decis să organizeze periodic asemenea acțiuni, „bazându-se și solicitând sprijinul populației în probarea faptelor” ilegale¹⁷.

În fine, o a treia temă a denunțurilor făcute de timișoreni o reprezintă panica ce s-a creat în jurul refugiaților care și-au găsit adăpost în orașul de pe Bega sau au fost adăpostiți cu forța în Centrul de Tranzit de acolo. Situațiile de panică urbană au început să apară încă de la începutul lui 2016, când câțiva timișoreni au sesizat un grup de „imigranți extrem de agresivi” care umblau noaptea prin centrul orașului. Acest fapt a alimentat o serie de reacții anti-refugiați în rândul cetățenilor¹⁸. Grupul de agresivi trăia însă într-un regim cvasi-carceral în Centrul de Tranzit, astfel încât nu au mai apărut pe străzi, iar pentru încă un an orașul a putut dormi, fiind liniștit că printre străinii care îl asaltează nu se află și refugiați puși pe război islamic.

Continuarea aici