A defini viețile posibile, a gândi lumea comună*

Scopul acestui text este de a reveni asupra schimbării pe care o operează feminismul (feminismele), asupra a ce fac ele din viața noastră și ce propun ca vieți posibile și vieți comune. Donna Haraway, una din teoreticienele contemporane ale feminismului, definea recent obiectivul teoriilor feministe ca fiind acela „de a înțelege în mod exact din cine sau din ce este alcătuită lumea” (Haraway, 2010, p.16). A deveni subiect juridic și subiect politic, actriță a propriei vieți sexuale și având posibilitatea de a o alege ca atare, a produce forme noi de subiectivitate, iată prin ce au contribuit și contribuie cu certitudine feminismele în diversitatea lor istorică, și de curând culturală. A spune din ce și din cine se compune lumea înseamnă mai mult decât a permite acelora care sunt menținute și menținuți în afara categoriei subiecților (femei, „sălbatici”, negri.e, homosexuali, lesbiene și alți ceilalți) să o producă. Înseamnă a pune sub semnul întrebării natura relațiilor cu ceilalți și, mai general, orice formă de relaționare. Această propunere ia forma unei profesiuni de credință indisociabil epistemologică și politică, ce poate fi mai mult sau mai puțin extensivă sau extinsă în rândurile și categoriile de subiecți și de relații. Donna Haraway propune astfel o versiune lărgită: „analiza feministă se străduiește mai degrabă să înțeleagă cum funcționează lucrurile, cine participă la acțiune, ce posibilități le sunt oferite și prin ce mijloace actorii acestei lumi ar putea deveni responsabili unii față de ceilalți (…)” (Haraway, 2010, p. 15). Ea propune așadar angajarea reflecției – dincolo de critica universalității si de aceea a logicilor dominației și ale excluziunii care o fondează – privind modul în care indivizii ca ființe sociale sunt legați de mediul lor, într-un sens care să includă, dincolo de responsabilitățile de gen, de „clasă” și de „rasă”, responsabilitățile speciei (și deci relația cu natura, cu artefactele și cu alte specii). Ceea ce este un mod de a sugera că relațiile cu natura, cu instrumentele și cu celelalte specii sunt, de asemenea, niște relații de gen, de „rasă” și de „clasă”.

A pune întrebarea „din cine și din ce se compune lumea” înseamnă așadar a propune piste pentru definirea unei lumi comune, a unui topos, a unui loc, dar și a defini totodată politica (sau etica) relațiilor pe care le etalăm atunci când le definim ca fiind ale noastre. Este vorba aici de inventarea posibilității unei lumi împărtășite în comun, bazată pe faptul de a fi „responsabili unii de ceilalți”, într-o accepțiune care îi consideră atât pe „unii”, cât și pe „ceilalți” în sens larg. Se poate vedea în acest fel modul în care efortul critic de erodare a normelor conduce spre posibilitatea reconstrucției unei „culturi publice” sau a unui „spațiu comun” (Haraway, 2003).

Ce se schimbă dacă privim lumea din perspectiva vieților marginale? Formulată în acest fel de către Sandra Harding (1993), întrebarea apare ca o propunere de mutualizare sau, mai bine zis, de demultiplicare a experienței feministe. Prin urmare, subiectul cunoașterii feministe este subiectul oricărei cunoașteri eliberatoare (sau emancipatoare). Este vorba despre o dinamică, o responsabilitate, o potențialitate care se acordă în mod necesar la plural. Analizând diversitatea experiențelor vieților restituite în cadrul a ceea ce numim postcolonial & subaltern studies, Sandra Harding afirmă că interesul „vieților marginale” rezidă în faptul că acestea propun, explorează, ridică „probleme semnificative”. Definite astfel, în fragilitatea lor, în contingența și în varietatea lor incomensurabilă, aceste vieți devin un punct de vedere (sau o experiență de viață) ce constituie un mijloc puternic de cunoaștere și subversiune. Sunt, spune aceasta, „cel mai potrivit loc pentru a chestiona ordinea socială”. Ce efect asupra  cunoaşterii și politicii are faptul de a gândi de pe o poziţie marginală, întrebarea inițiată de Foucault, poate fi astfel redirecționată și rearticulată. A gândi de pe o poziţie marginală presupune a angaja chestiunea vieții însăși și a condițiilor de posibilitate sociale și politice. Judith Butler a indicat foarte clar acest lucru atunci când a readus în discuție efortul consimțit. „A contracara violența normelor care guvernează genul”, a dezvălui prejudecățile, a denaturaliza discursurile și practicile homofobe, toate acestea „le-am făcut”, spune ea, „din dorința de a trăi, de a face viața posibilă și de a regândi posibilul însuși” (Butler, 2005, p. 20). A gândi înseamnă aici a trăi, adică a exista într-o lume a prezențelor „care contează” (that matter). Înseamnă, altfel spus, a recompune lumea acestor prezențe de carne și de sânge, de „carne și sens” ar spune Donna Haraway (2010), și, lărgind astfel compoziția lumii, a o produce într-un mod alternativ, diferit. Așa cum propune Judith Revel când îl citește pe Foucault, ideea nu este ca ceea ce e „comun” să fie „fondul diferențelor”, ci „produsul acestora” (Revel, 2003). Și în acest caz, avem o perspectivă dinamică și plurală. „Politicul” se confundă cu devenirea și cu posibilele articulări.

A porni de la experiența femeilor, de la păturile sociale, minoritățile sexuale sau colonizații de ieri și de astăzi, cu scopul de a chestiona centrul, normele și funcționalitățile ordonate și inconștiente ale socialului, înseamnă a genera o critică paradoxală, întrucât se pune problema definirii a cine e minoritar, ce e norma, ce e marginea şi ce e centrul. Grupurile sociale și culturale marginalizate, dominate sau oprimate sunt de cele mai multe ori grupuri majoritare numeric. Iar aici încep contradicțiile care alcătuiesc conţinutul cotidian al vieţilor celor care încearcă să construiască niște cauze de apărat ori niște lupte de purtat în prezent. Subiectul unificat al acțiunii este unul care ne scapă astăzi, așa cum ne scapă subiectul (post)feminismului care este unul fluid, eterogen și contradictoriu. Există, de fapt, mai multe subiecte ale „subiectului femeie” (femei din clase superioare, femei albe, femei negre, femei din păturile populare, lesbiene). În context (post)feminist, pierderea subiectului unic (al acțiunii individuale și colective) și a idealului totalității este percepută ca o binefacere și ca un resort pentru noi conexiuni, pentru noi oportunități. Subiectul colectiv „femeie” este considerat în acest context un soi de identificator în mișcare, nefinalizat și în devenire, într-un context şi el ce urmează a fi definit. Este o „figură mobilă” (De Lauretis, 2007), „o umanitate imaginată”, este o sursă a conectării în măsura în care prefigurează „promisiunea unui universal în perpetuă mișcare, un limbaj comun” (Haraway, 2007, p. 231). Nu este nici ancoraj, nici fixare, nici, bineînțeles,  esență, el este o serie de atașamente și de conexiuni în curs de înfăptuire și anume, prin asta, poate avea viitor împreună cu și dincolo de problemele sau cauzele feministe.

Problema contradicției și a eterogenității poate fi declinată și altfel, pornind, mai ales, de la propunerea Sandrei Harding de a „gândi începând cu o perspectivă ceva mai largă decât a unei singure vieți” (1993, p. 66). Însă ce-ar putea să însemne a gândi „începând cu o perspectivă ceva mai largă decât a unei singure vieți”? Înseamnă a ne gândi la acele muncitoare care construiesc o cooperativă pentru a salva propria fabrică de lenjerie din Orléans – cum ne-o demonstrează și documentarul Entre nos mains [Pe mâna noastră] (2010) realizat de Marianne Otéro – dar a ne gândi în același timp și la externalizarea activității, cât și la condițiile de muncă ale altor muncitoare în industria textilă din China sau Mexic. A gândi „începând cu o perspectivă ceva mai largă decât a unei singure vieți” înseamnă a gândi responsabilitatea noastră de clasă în raport cu celelalte femei și a pune sub semnul întrebării temeinicia dorinței și libertății noastre de a revendica dreptul de a procrea prin intermediul unui alt corp (mame surogat) fără a judeca în consecință ceea ce înțelegem astăzi prin economia relațiilor dintre bărbați și femei bogate, pe de o parte, și femei sărace, pe de altă parte, în general, asimetria dintre Nord și Sud. A gândi „începând cu o perspectivă ceva mai largă decât a unei singure vieți” înseamnă a gândi responsabilitatea noastră ca specie și responsabilitatea noastră privind generațiile viitoare, cât și a reflecta, spre exemplu, la ce ar putea deveni o lume în care reproducerea umană, care definea animalitatea noastră comună, ar fi înlocuită de reproducerea veterinară – o gestație fără sexualitate, funcționalizată, înregimentată, salarizată.

Citându-l pe Habermas, Uma Devi, Lise Widing și Arlie Hochschild întrebuințează noțiunea de „lumi ale vieții” pentru a descrie acele „bunuri comune” capturate și distruse de către dezvoltarea fără sfârșit a capitalismului și extinderea fără limite a regimului de marșandizare a bunurilor și persoanelor (2010, p. 129). Şi aici, chestiunea e complexă, iar punctele de vedere, eterogene. Globalizarea schimbului și migrațiile pe care acesta le determină pot fi definite și interpretate ca oportunități pentru numeroasele tinere din rândul claselor defavorizate din Asia sau Africa, care vin să populeze orașele și casele țărilor învecinate sau îndepărtate pentru a presta muncă de care, adică de îngrijire a copiilor și a vârstnicilor din păturile superioare ale acestor noi „orașe globale” definite de Saskia Sassen (2009, 2010). A deveni menajeră sau femeie de servici, fie și una foarte tânără, înseamnă a merge la oraș, a ocupa acolo un loc de muncă, a primi un salariu, a se sustrage patronajului familial și local, a parcurge un traseu al emancipării care poate fi privit și revendicat ca atare, așa cum apare de exemplu în studiile realizate despre „slujnicuțele din Abidjan” (Jacquemin, 2009, Lesclingand, 2011). Cu toate acestea, afirmă Devi, Isaksen și Hochschild – și fără a merge până la situațiile de exploatare (sau chiar de sclavie) cele mai bătătoare la ochi și mai cunoscute despre care nu trebuie să uităm că există – cu toate acestea, deci, într-un cadru pe care l-am putea numi „normalizat” (însă, în general, neorganizat pentru că este informal) al muncii de tip care, aceste schimburi au un cost social care nu este evaluat. Evocând infirmierele din Kerala (India), care vin să îngrijească bolnavi din clasele mijlocii și superioare din Dubai, privând de facto anturajul din care provin și mai ales, pe proprii copii de prezența (grija) lor, aceste autoare vorbesc de eroziunea „lumilor vieții”, de spolierea „bunurilor comune” din Sud, de deteriorarea de către „Nord” a „solidarităților sociale din Sud” (2010). Că solidaritățile sociale (și, în special, munca de care) rezidă aici sau în altă parte în munca gratuită ori salarizată a femeilor este o problemă politică și socială care se menține, că „orașul global” preferă și absoarbe resursele Sudului (Sassen, 2010) și că noi toate și toți suntem, până la un anumit nivel, beneficiari, iată o formă de violență a cărei evidență este încă ocultată. Cum poți gândi într-un plan comun experiența de viață a migrantei (cu bilanțul pozitiv și negativ pe care-l poate ea face propriei experiențe), ceea ce poate exista ca promisiune în faptul că aceasta accede la acest alt univers și ceea ce ştim ca date structurale care compun asimetria reiterată la nesfârșit de către această economie a dominației? Și în această privinţă, întrebările se mențin.

A gândi lumea comună înseamnă așadar a pune la treabă aceste experiențe „ceva mai largi decât ale unei singure vieți”. Înseamnă a considera raporturile economice, sociale și de gen, structural constrângătoare, însă a căror greutate cântărește vrând-nevrând semnificativ asupra unora sau altora dintre noi, în funcție de vârstă , de gen, de poziție socială și de origini naționale și culturale. Înseamnă a gândi marjele de manevră, potențialitățile, spațiile de subversiune și de deturnare, a compune și a propune alianțe și conexiuni locale și contingente pentru a acționa. Însă chiar dacă posibilitățile sunt astfel deschise, este de domeniul evidenței că neoliberalismul ca raționalitate politică ce tinde să se extindă și să condiționeze ansamblul spațiilor disponibile (Brown, 2007) ne schimbă viețile cu mult mai radical și mai durabil decât pot să o facă vreuna din utopiile emancipatoare la care iau parte feminismele.

Traducere de Igor Mocanu

Bibliografie:

Butler, Judith, Trouble dans le genre. Le féminisme et la subversion de l’identité, Paris, La Découverte, 2005 [orig. Gender Trouble: Feminism and the Subversion of Identity, 1990, Routledge.
Traducere în româneste, Genul – un măr al discordiei. Feminismul și subversiunea identității, Editura Univers, Colecția „Sinteze“, București, 2000];

Brown, Wendy, Les habits neufs de la politique mondiale. Néolibéralisme et néoconservatisme [Noile haine ale politicii mondiale. Neoliberalism și neoconservatorism], Editions Les Prairies Ordinaires, Paris, 2007;

Devi, Uma, Isaksen, Widding și Hochschild, Artie, „La crise mondiale du care: point de vue de la mère et de l’enfant” [„Criza mondială a muncii de tip care: perspectiva mamei și a copilului”], în Falquet, Jules (e.a.), Le sexe de la mondialisation. Genre, classe, race et nouvelle division du travail [Sexul globalizării. Genul, clasa, rasa și noua diviziune a muncii], Paris, PNFSP, pp. 121-136;

De Lauretis, Teresa, Theorie queer et cultures populaires de Foucault à Cronenberg [Teoria queer și culturile populare de la Foucault la Cronenberg], Paris,La Dispute, 2007;

Haraway, Donna, „The Promises of Monsters: A Regenerative Politics for Innapropriated Others”, în Haraway, Donna, The Haraway Reader, Routledge, 2003, pp. 63-124;

Haraway, Donna, Manifeste cyborg et autres essais. Sciences, fictions, féminismes [Manifestul cyborg și alte eseuri. științe, ficțiuni, feminisme], antologie de Laurence Allard, Delphine Gardey și Nathalie Magnan, Paris, Exils, 2007;

Haraway, Donna, Manifeste des espéces de compagnie. Chiens, humains et autres partenaires [Manifestul creaturilor de companie. Câini, oameni și alți parteneri], Terra Incognita, Editions de l’Eclat, 2010 [2002] ;

Harding, Sandra, „Rethinking Standpoint Epistemology: What is «Strong Objectivity»?”, Alcoff, Linda, Potter, Elizabeth (coord.), Feminist Epistemologies, Routledge, London and New York, 1993, pp. 49-82;

Jacquemin, Mélanie, „Petites nièces et petites bonnes à Abidjan. Les mutations de la domésticité juvénile” [„Nepoțele și slujnicuțe la Abidjan. Mutațiile domesticității juvenile”], Travail, genre et sociétés [Muncă, gen și societăți], nr. 22, 2009, pp. 53-74;

Lesclingand, Marie, „Migrations des jeunes filles au Mali: exploitation ou émancipation?” [„Migrațiile tinerelor în Mali: exploatare sau emancipare?”], Travail, genre et sociétés [Muncă, gen și societăți], nr. 25, 2011, pp. 23-40;

Revel, Judith, „Devenir-femme de la politique” [„Devenind-femeie din politică”], Multitudes [Multitudini], nr. 12, primăvara 2003, pp. 125-134;

Sassen, Saskia, La globalisation, une sociologie [Globalizarea, o sociologie], Paris, Gallimard, 2009;

Sassen, Saskia, „Mondialisation et géographie globale du travail” [„Mondializarea și geografia globală a muncii”], în Falquet, Jules (e.a.), Op. cit., pp. 27-42.