Deficitul de democraţie al candidaturii doamnei Cristina Ciumaş, viitor rector UBB

Scandalul mediatic izbucnit în jurul şedinţei de Senat din data de 5 ianuarie 2012, privind nominalizarea unor colegi cu vârste de pensionare pentru acordarea unui an sabatic a scos în evidenţă paradigma de guvernanţă universitară ce a dominat ultimii ani Universitatea Babeş-Bolyai. Menită să anuleze efectele legii ce îi pensiona forţat pe profesorii universitari care au împlinit 65 de ani, şedinţa de Senat s-a evidenţiat prin câteva derapaje majore, dar reprezentative pentru felul în careUBB funcţionează.

Personal consider pensionarea forţată a profesorilor ce au împlinit 65 de ani o măsură abuzivă a legii. E o lege injustă ce generează ample disfuncţionalităţi instituţionale în condiţiile în care posturile universitare au fost blocate în ultimii ani. Guvernarea PDL (prin politica implementată de domnul Funeriu şi continuată cu rigurozitate şi de domnul Baba – vezi articol Miruna Runcan) nu are ca miză constituirea unor spaţii universitare democratice şi creşterea calităţii învaţământului superior. Mizele “reformei educaţionale” sunt în principal politice menite să anihileze rectori şi adversari incomozi sau mize economice menite să instituie în învaţământ o doctrină neo-liberală radicală ce consacră supremaţia Pieţei. Aceste pseudo-reforme se bazează pe o percepţie absolut eronată privind disfuncţionalităţile universitare: una dintre acestea, ce domină epistemic discursul apologetic al reformei curente, este ideea că “dinozaurii” se opun progresului învăţământului românesc şi nu permit dezvoltarea profesională a cadrelor didactice tinere. Că incompetenţa şi mediocritatea nu sunt specifice unei anumite vârste şi că anumiţi profesori universitari pensionabili, conform legii, au făcut performanţă academică ce a dus la constituirea unor departamente universitare profesioniste este un lucru ce s-a pierdut total din vedere.

Modul defectuos însă în care rectoratul a încercat să contracareze efectele acestei legi a scos în evidenţă esenţa şi logica guvernanţei din UBB: puseuri autoritare, instrumentalizarea pârghiilor de putere în mod discreţionar, realizarea unor consensuri opace publicului larg şi transformarea Senatului UBB dintr-un for deliberativ într-unul ce validează formal decizii deja luate. Modul absolut nedemn în care domnul Şandor a fost jignit şi tranformat într-o fiinţă marginală, brutalizarea şi demonizarea oricărei tentative de dezacord cu Decizia Supremă a Rectoratului, hotărâri luate la vârful ierarhiei puterii fără consultarea prealabilă a consiliilor facultăţii ce urmau să susţină financiar acest proiect (şi în unele cazuri chiar fără consultarea decanilor), lipsa de respect faţă de reguli şi proceduri formale – toate acestea sunt insignifiante în raport cu lipsa de reacţie a celor prezenţi: Senatul UBB a votat cu majoritate covârşitoare în favoarea propunerii şi a trecut cu vederea peste toate derapajele şi abuzurile de putere ale forurilor de conducere.

Voi numi această paradigmă a puterii guvernanţă elitist-autocrată şi voi insinua că ea subîntinde mecanismele de putere instituţională din UBB şi acaparează printr-o reţelizare închisă forurile reprezentative ale facultăţilor şi spaţiile decizionale existente. Acest lucru nu se realizează intr-un mod conspirativ şi animat de maleficitatea unor instanţe capilare de putere, ci se auto-instituie în mod structural. Procedează prin intermediul unor automatisme adânc înscrise în logica instituţională la închiderea spaţiilor de deliberare, negocierea intereselor tuturor prin strict persoanele desemnate oficial (sefi de catedră, decani, pro-decani, pro-rectori, membri marcanţi ai Senatului), opacizarea în afara acestei reţele a informaţiilor (administrative, legislative, financiare) vitale unei dezbateri democratice şi decredibilizarea prin canalele oficiale de comunicare a celor care interpelează structurile de putere.

Pe scurt, elitele desemnate conduc şi noi trebuie să avem încredere în ele. Acest tip de guvernanţă se bucură de o largă legitimitate în UBBpentru că hotărârile luate reuşesc mai mereu să impună un vot confirmativ, adică un vot formal ce validează post-hoc ceea ce de fapt votul trebuia să decidă şi să instituie în mod democratic. Rezonanţa pe care deciziile structurilor de putere o declanşează la nivelul structurilor deliberative este paradigmatică pentruUBB. Trebuie sa evităm capcana esenţializării acestor reţele de putere ca fiind omogene şi uniforme (sau ca fiind creaţia domnului Marga). Ele se constituie prin însăşi logica unei democraţii reprezentative închise, ce legitimează şi autorizează elita aleasă să negocieze în locul nostru şi să ne comunice deciziile luate. Nu există propriu-zis un “afară” şi un “dinăuntru” ce se reproduce din patru în patru ani: cei “din afară” se auto-externalizează prin însăşi modul în care înteleg guvernanţa universitară (delegând puterea), cei “dinăuntru” se inchid auto-referential prin insăşi felul în care înţeleg mandatul primit prin votul democratic fondator. Actorii se schimbă recurent, modul de exercitare al puterii rămâne la fel.

Există în acest moment o oarecare consternare că doamna Ciumaş a intrat în turul doi [i] şi a atras aproape 40 % din voturile exprimate, clasându-se astfel pe primul loc. Se evidenţiază faptul că a absentat intenţionat şi sistematic de la dezbaterile ce au avut loc (mai puţin la ultima în care intervenţiile au fost standardizate şi formalizate de UBB şi lipsite de orice dinamism), a avut cea mai ştearsă prezenţă electorală (în comparaţie cu PR-ul elaborat al domnului Daniel David, lansările oficiale în prezenţa unor personalităţi a candidaturii domnului Ioan Pop, prezenţei în mass-media a doamnei Enikő Vincze, etc). Doamna Ciumaş a lăsat impresia unei persoane firave, a unui om înţelegător şi lipsit de animozităţi personale, dublată de imaginea fermă a unui profesionist în finanţe şi în contabilitate (pentru o critică vezi articol Simion Şimon) care poate să asigure continuitatea unui mod de guvernanţă sedimentat adânc în UBB (pentru o critică vezi articol Anca Greere).  Dar în termeni de proiecte privind reforma universitară, vizibilitate publică şi discursivizare a proiectelor prin dezbatere cu ceilalţi candidaţi şi cu votanţii din UBB – doamna Ciumaş a fost aproape invizibilă.

Puterea de atragere a voturilor de către doamna pro-rector Cristina Ciumaş stă de fapt în însăşi această prezenţă-absenţă, în însuşi felul în care a reuşit să se plieze pe modul de guvernanţă existent şi pe reţelele instituţionale de putere. Pe ideea continuării mandatului rectorului precedent şi construirea unei imagini de candidat susţinut de acesta şi echipa lui. A câştiga nodurile acestei reţele şi a garanta legitimitatea acestui mod de articulare elitist-autocrată a puterii înseamnă de fapt a acumula voturile pe care această reţea reuşeşte să le mobilizeze. Şi ele sunt extraordinar de multe şi constituie azi o radiografie a vitalităţii acestui mod de imaginare a puteri instituţionale atât de către cei “dinăuntru” cât şi de cei “din afară”.

Faptul că de exemplu, pro-rectorul liniei maghiare [ii] consemna într-un interviu Transindex că “şansele noastre de negociere sunt cele mai bune cu Cristina Ciumaş – vezi articol Szakáts István” (de ce nu doamna Enikő Vincze – candidat de etnie maghiară, sau de ce nu domnul Daniel David – adept deschis al instituirii primatului performanţei academice în care mulţi dintre colegii noştri maghiari excelează; – ambii candidaţi fiind însă în afara structurilor principale de putere) scoate în evidenţă modul în care această guvernanţă elitist-autocrată funcţionează. Închisă în sine, autoconstituindu-se ca instanţă decizională ce deliberează elitist şi care apoi instituie opţiunea asumată ca singurul orizont posibil de traiectorie instituţională. Capitalul de încredere de care “reprezentanţii în teritoriu” ai acestei reţele se bucură este în mare măsură responsabil de numărul mare de voturi exprimate pentru un candidat-absent, un candidat-invizibil ce se înscrie în logica aceluiaşi gen de prestaţie electorală ca şi domnul Decebal-Radu Ciurchea (ultimul a avut cel puţin curajul să critice vehement actuala conducere, însă în rest, cele 5 voturi primite sunt un indicator bun pentru absenţa vizbilităţii din această campanie).

Sunt relativ sceptic că domnul Ioan Aurel Pop va reuşi să surmonteze acest avantaj de poziţionare în reţeaua de putere pe care doamna Cristina Ciumaş îl are. Şi nici susţinerea din partea candidaţilor ieşiţi din cursă nu va ajuta mult. Dacă votanţii doamnei Enikő Vincze sunt la antipodul proiectului neo-liberal pe care Cristina Ciumaş îl propune, votanţii domnului Daniel David sunt mult mai puţin predictibili (modelul humboldian cu elemente antreprenoriale). Pentru că aproape sigur doamna Ciumaş va evita în continuare dezbaterile directe şi frontale şi interpelările publicului  (sau le va accepta doar intr-o formă standardizată şi cu joc de scenă prestabilit) totul va depinde de alianţele pe care domnul Ioan Aurel Pop le poate realiza într-un timp scurt, de echipa de pro-rectori pe care şi-o va forma anticipat, de modul în care va continua dialogul cu colegii de la linia maghiară, unde începe să se contureze teama de un posibil viitor rector naţionalist.

Faptul că două din cele mai frumoase, deschise şi democratice candidaturi au reuşit să mobilizeze un număr aşa de mic de voturi arată că încă nu suntem pregătiţi să dizlocăm releele existente de putere, să imaginăm forme de guvernanţă universitară alternative şi să cerem elitelorUBBsă ne implice pe toţi în deciziile instituţionale.

_______________

[i] Rezultatele primului tur de scrutin au fost:
Prof.univ.dr. Cristina Ciumas  – 475 voturi valabil exprimate:  39.16% 
Prof.univ.dr. Decebal-Radu Ciurchea – 5 voturi valabil exprimate: 0.42%
Prof.univ.dr. Daniel David – 218 voturi valabil exprimate: 17.97 %
Acad.Prof.univ.dr. Ion Aurel Pop – 439 voturi valabil exprimate: 36.19  % 
Prof.univ.dr. Enikö Vincze  – 76 voturi valabil exprimate: 6.26%
(sursa: http://www.ubbcluj.ro/ro/despre/publice/alegeri/rezultate_rector.html )