În perioada 12-15 august 2011, în cadrul FânFest 2011, la Roșia Montană au fost organizate o serie de conferințe și dezbateri la care au participat numeroși reprezentanți ai societății civile, arhitecți, arheologi, juriști, artiști și activiști din domeniul mediului, patrimoniului cultural și al drepturilor omului. Conferințele și dezbaterile au avut ca obiect situația localității Roșia Montană, amenințată de distrugere iremediabilă și definitivă de proiectul minier al companiei Roșia Montană Gold Corporation (RMGC).
Analizele, prezentările și dezbaterile au scos în evidență:
1. faptul că Roșia Montană are o șansă extraordinară de a se dezvolta prin valorificarea patrimoniului cultural, natural și imaterial excepțional pe care îl deține, dezvoltare blocată însă abuziv chiar de către autoritățile publice care ar trebui să o faciliteze;
2. minciunile și manipularea agresivă ale propagandei RMGC, susținută în mod vinovat de o mare parte a mass-media autohtone;
3. practici abuzive, realizate în complicitate cu instituții publice și politicieni, care merg de la eludarea procesului legislativ democratic, încălcarea drepturilor omului și statutul de stat de drept pe care România și-l revendică, din păcate doar la nivel declarativ.
1. Șansa Roșiei Montana
Valoarea excepțională a patrimoniului cultural, natural și imaterial de la Roșia Montană a fost evidențiată în numeroase rânduri în ultimii ani. În acest sens s-au pronunțat specialiști români și internaționali, fie în nume propriu, fie în numele unor instituții cu un prestigiu recunoscut – Academia Română, ICOMOS, Europa Nostra, OAR, UAR, Pro Patrimonio, ARA, Heritage etc. În repetate rânduri, toate aceste instituții și personalități au solicitat autorităților române (și în mod special Ministerului Culturii) începerea demersurilor necesare pentru înscrierea Roșiei Montane pe lista monumentelor de patrimoniu mondial UNESCO. Autoritățile publice au refuzat, în mod discreționar, să răspundă tuturor acestor solicitări.
După cum s-a evidențiat în cadrul întâlnirii de la Roșia Montană, un patrimoniu de o asemenea valoare poate genera o dezvoltare durabilă a unei comunități, cu tot ce înseamnă aceasta: locuri de muncă, venituri consistente pentru membrii comunității, bunăstare și o calitate superioară a vieții. În acest sens există exemple de pe întreg mapamondul, precum și în imediata apropiere a Roșiei Montane. Dezvoltarea din ultimii ani a localității Rimetea (aflată la doar 30 de kilometri de Roșia Montană și a cărei valoare a patrimoniului cultural este doar în parte comparabilă cu cea a Roșiei Montane) este o lecție a cărei ignorare de către autoritățile române este condamnabilă.
2. Manipularea RMGC
Beneficiind de complicitatea unei mari părți a mass-media autohtone, influențată de sumele de ordinul zecilor de milioane de euro pompate în conturile acestora, RMGC încearcă să controleze opinia publică, fie prin promovarea agresivă a unei publicități mincinoase, fie prin blocarea mesajelor critice la adresa proiectului minier. Atât anterior, cât și în cadrul întâlnirii de la Roșia Montană, au fost prezentate cazuri concrete de cenzură în mass-media, de presiuni editoriale și de cumpărare a unor instituții media și a unor jurnaliști. De asemenea, au fost prezentate deciziile fără echivoc ale Comitetului Etic al Consiliului Român pentru Publicitate care au calificat reclamele RMGC ca fiind mincinoase în privința beneficiilor pe care statul român le-ar obține și al numărului real de locuri de muncă pe care le-ar genera proiectul RMGC.
În ultimele zile, cu câteva excepții, mass-media locale și naționale au ignorat cel mai mare festival cultural din România realizat în exclusivitate pe bază de voluntariat – FânFest 2011. Numeroase instituții media au prezentat însă pe larg reacțiile RMGC la acest eveniment. Practic, instituțiile media în discuție au prezentat reacțiile RMGC la un eveniment despre care cititorii și telespectatorii nu primiseră vreo informație de la aceleași instituții media. Acest lucru reprezintă o desconsiderare gravă a propriilor cititori și telespectatori, dar și o încălcare a dreptului acestora la o informare echilibrată și corectă.
3. Ilegalități pe bandă rulantă
În această vară, RMGC a obținut un certificat de descărcarea de sarcină arheologică a Masivului Cârnic, într-un mod absolut abuziv, pe baza unui aviz eliberat de Comisia Națională de Arheologie, care încalcă în mod flagrant o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă și într-un mod lipsit total de transparență. Precedentul certificat de descărcare de sarcină arheologică (anulat de instanță) avea același obiect și a fost eliberat de aceleași instituții. Acest lucru nu reprezintă doar un atac la adresa patrimoniului cultural național, ci și o încălcare extrem de gravă a principiului autorității de lucru judecat, un principiu fundamental pentru funcționarea a ceea ce se numește și reprezintă statul de drept.
Pentru a curăța drumul în calea proiectului RMGC a fost inițiat un proiect de Lege a Minelor, care, în mod surprinzător a trecut de Senat, urmând ca în această toamnă să intre la vot în Camera Deputaților. Proiectul conține articole a căror aplicare ar anula toate prevederile legale menite să asigure protejarea patrimoniului cultural și național al României, precum și cele privitoare la dreptul universal și constituțional de proprietate. O asemenea lege ar lăsa fără apărare și la discreția marilor companii zeci de mii de români care au ghinionul să locuiască în zonele vizate de astfel de proiecte abuzive. Roșia Montană este doar unul din alte zeci de proiecte miniere care vizează exploatarea bogățiilor subsolului românesc, fără a lua în considerare dezvoltări durabile alternative, încălcând drepturi și libertăți cetățenești inalienabile și provocând distrugeri iremediabile ale patrimoniului natural și cultural al României.
Așa-zis-ul proiect de ”lege a minelor” este, de fapt, un proiect de lege a exproprierii discreționare și un proiect al dispariției patrimoniului natural, cultural și imaterial al României. Adoptarea unei asemenea legi ar face din noțiunile de drepturile omului și stat de drept simple formule propagandistice și demagogice.
Luând în considerarea toate cele arătate mai sus, Campania ”Salvați Roșia Montană!” solicită în mod public tuturor persoanelor și instituțiilor publice sau private cu competențe în domeniu:
1. Respectarea hotărârilor judecătorești definitive și irevocabile din cazul Roșia Montană.
2. Stoparea proiectului de lege a marii exproprieri naționale (așa-zisa Lege a Minelor).
3. Încetarea (din partea instituțiilor mass-media) a încălcării dreptului cetățenilor la o informare corectă și echilibrată.
4. Începerea demersurilor necesare pentru ca Roșia Montană să-și valorifice adevărata șansă de dezvoltarea durabilă – patrimoniul cultural, natural și imaterial.
Campania ”Salvați Roșia Montană!”
15 august 2011