1) E adevărat că CriticAtac e un site de extremă stânga/stalinist?
E adevărat, cu singura excepție că CA nu este nici de extremă stânga și nici stalinist. Eticheta de extremă stânga și stalinism a fost aplicată CA de către establishmentul intelectual și cultural local, profund anti-comunist și de dreapta, având rolul de a discredita orice formă de gândire critică și alternativă. În logica anti-comunistă, extrema stângă, și cu atât mai mult stalinismul, sunt sinonime cu crima. Astfel, deși întrebarea pare naivă, ea joacă un rol clar de anti-oxidant ideologic. În practică, CA este mult mai modest decât lasă să se întrevadă eticheta aplicată dinspre dreapta: un site ce vizează în mod explicit articularea unei ideologii și a unei politici de stânga pe baze marxiste în contextul lumii în care trăim astăzi. Afilierea marxistă și orizontul comunist nu au împiedicat însă publicarea de materiale în cheie non-marxistă sau chiar liberale. Altfel zis, nu puritatea sau fervoarea ideologică caracterizează neapărat CA, ci distanța acestui site față de ideologiile, politicile și sursele de finanțare ale mainstreamului intelectual și cultural local. Or, din această perspectivă, suntem într-adevăr ceva puțin diferit – deci, fără doar și poate, extremiști.
2) E adevărat că CA este nostalgic după Ceaușescu și perioada de dinainte de 1989?
Nu, pentru că niște comuniști nu pot fi nostalgici după capitalismul de stat. CA nu duce dorul unui regim în care nedreptățile fundamentale ale capitalismului au continuat să constituie baza sistemului social, administrarea lor fiind doar pasată din mâna invizibilă a pieței în mâna hipervizibilă a aparatului statal. În fond, cele mai aprigi critici ale perioadei 1945-1989, nu numai în România, au venit dinspre stânga. În timp ce anti-comunismul oficial doar s-a indignat moral față de trecut și l-a folosit doar ca pretext pentru promovarea unei agende deopotrivă neoliberale și neocoservatoare după 1989, stânga a purtat greul analizei concrete a stalinismului și post-stalinismului în Europa de Est și în lume. Că, spre deosebire de dreapta, stânga n-a condamnat regimurile socialiste est-europene de la înălțimea morală a balconului Parlamentului, ci s-a angajat până-n gât în acest travaliu critic de înțelegere și delimitare, o dovedește chiar faptul că, din acest efort istovitor, ea nici nu și-a revenit încă. Explicabil, în fond: căci aici, la stânga marxistă, unde teoria nu-i niciodată întreagă fără practică, condamnarea socialismului real nu poate fi decât simultan realizarea socialismului. Ceea ce, sperăm, nu pică în întregime chiar în sarcina noastră.
3) E adevărat că CA este anti-american și anti-UE, susținându-i însă pe ruși?
Nimeni nu poate ști pentru că CA nu pune problema în termenii aceștia. Desigur, CA este foarte critică cu anumite politici americane, cu imperialismul și centralitatea acestui stat în susținerea sistemului capitalist mondial. Dar critica este una sistemică și structurală, și nu etnică sau pe criterii naționale, mobilizând totodată tot ce are mai bun America de oferit în termeni de idei și resurse intelectuale. Cu UE lucrurile sunt similare: deși pe site se critică politicile UE – în esență neoliberale, nedemocratice și complet birocratice – și mai ales subordonarea colonială a estului și sudului Europei în cadrul UE, CA este ferm de partea proiectului transnațional ce a inspirat apariția UE. Politica la nivel continental este viitorul, în nici un caz vreo iluzie naționalistă locală. Altfel spus, ceea ce cerem de la proiectul european este tocmai realizarea sa, nu abandonarea în mâinile unor birocrați subordonați capitalului global. Deși nu suntem isteric anti-ruși, precum establishmentul anti-comunist de dreapta local (dar și precum neoconservatorii vestici și americani), nu avem nici o simpatie pentru politica Rusiei, la fel de neoliberală, de imperialistă și de nedemocratică ca a oricărui stat capitalist din centrul sistemului mondial. Simpatia noastră este îndreptată către stânga rusă critică ce are de depășit obstacole serioase în Rusia lui Putin.
4) E adevărat că CA susține PSD-ul?
Din păcate, nu este adevărat. Am vrea să susținem PSD-ul, dar PSD-ul face acest lucru imposibil. Așa cum s-a subliniat de atâtea ori pe site, PSD e tot un partid cu politici neoliberale menite a conserva interesele clasei capitaliste locale, conservator social și cultural, rupt de orice bază socială concretă și neinteresat de promovarea unei agende sociale sau măcar minimal progresiste. La naiba, PSD-ul nu este nici măcar vag populist, iar în ciuda mărimii sale, se comportă, cel puțin recent, ca un partid de buzunar. Eticheta de stânga pe care acesta și-o arogă, sau pe care dreapta i-o aplică, este complet eronată. Protecția socială pe care acest partid o promovează uneori este una de tip medieval, similară celei în care baronii își protejau supușii și populația din subordine – în nici un caz o politică conștientă de stânga. În mod normal, dacă contextul istoric ar fi fost diferit, PSD-ul ar fi fost un partid clar de dreapta. Pentru noi, e un partid de dreapta.
Însă, acestea fiind spuse, nu putem să nu vedem o deosebită sensibilitate critică la establishmentul cultural şi intelectual atunci cînd PSD e la putere, şi o deosebită orbire la cele mai evidente abuzuri comise de guvernările susţinute de dreapta. Mai bine un partid de stînga vopsit decît unul autentic de dreapta.
5) E adevărat că CA susține violența și preluarea puterii prin violență?
În principiu nu, dar nici n-o excludem. Întregul edificiu social se bazează pe exercitarea unei violențe structurale a unei clase de oameni asupra altei clase. Or, acestei violențe structurale nu i se poate opune nici votul, nici persuasiunea. Clasa capitalistă, și întreg eșafodajul social menit a-i apăra și reproduce interesele, nu va fi convinsă cu vorba bună să renunțe la acestea. Poliția va fi mereu limita politicului. Dar chiar dacă suntem conștienți de această relație structurală, asta nu înseamnă că la CA umblăm înarmați sau că ne antrenăm pentru vreo mare bătălie imediată cu sistemul. Deocamdată încă mergem mai des la bibliotecă și în bar decât la sala de forță, iar armele noastre sunt tastatura, internetul și, desigur, forța Jedi. Mai mult, încă dezbatem dacă și cum ar exista posibilitatea unui partid de stânga, sau dacă mai bine lăsăm această povară revoluționară pentru generația următoare. Deci, suntem ferm ancorați în instituțiile democrației burgheze. Altfel, deși retoric CA este acuzat de violență și vise marțiale, se trec cu vederea mișcări politice ce chiar pun în practică astfel de vise, prin tabere de vară de antrenament în munți, organizare în batalioane cu structură militară și nostalgii despre rezistența anti-comunistă din munți. Ca peste tot în lume, problema stângii nu este de fapt aceea că se organizează pentru luptă, ci că trebuie să se organizeze pentru auto-apărare. Experiența colegilor ucrainieni în ultimele luni (dar nu numai) arată exact unde se află pericolul violenței.
6) E adevărat că CA urmărește suprimarea religiei și persecutarea oamenilor religioși?
Nu neapărat. CA urmărește doar întoarcerea religiei la ea acasă, din spațiul public înapoi în biserică și în suflețel. Faptul că această poziție prin definiție liberală trece azi, chiar și în ochii liberalilor, ca o soluție violentă, totalitară, e doar dovada că pătura liberală, suportul însuși al democrației burgheze, și-a pierdut orice iluzie în raționalitatea posibilă a lumii sale, care-i apare astăzi doar cu semn negativ, ca violență și arbitrarietate. Din acest punct de vedere, și spre deosebire de liberalismul declamat al opiniei publice, CA încă mai crede în liberalism.
7) E adevărat că CA urmărește abolirea proprietății private și suprimarea libertății individuale?
Aproape adevărat. Dar cu altă ordine a cuvintelor în frază. CA urmărește abolirea ecuației care identifică proprietatea privată a celor puțini, aproprierea mijloacelor de reproducere socială de către o mână de oameni, cu dreptul „natural” la libera expresie și activitate a omului în general. CA acuză dubla operație de naturalizare și legitimare aflată la lucru aici, prin care, pe de o parte, niște realități istorice particulare și contingente – capitalismul actual, cu inegalitățile și nedreptățile sale specifice – sunt văzute ca expresia firească a libertății naturale a omului, în același timp în care, pe de altă parte, această condiție „naturală” a omului este redusă, peste istorie, la tipologia și fizionomia întreprinzătorului capitalist. CA ține doar să atragă atenția că între bunul sălbatic, mic proprietar al măciucii și libertății sale, naturalmente predispus la mici schimburi de bunuri cu concetățenii săi (presupunând că un asemenea personaj ar fi într-adevăr figura adamică a istoriei noastre), și contemporanii noștri de calibrul Google sau Gazprom, traseul formelor de proprietate și libertate nu e tocmai continuu, natural, neîntrerupt de istorie și necontaminat de politic. Cât privește sărmana libertate individuală, până una alta ea e amenințată nu de o iminentă socializare a mijloacelor de producție, ci tocmai de domnia nederanjată a proprietății private. 5 milioane de homeleși la 11 milioane de locuințe neocupate în Europa: aceasta este realitatea și contradicția manifestă a dreptului la proprietate în context capitalist.
8) E adevărat că CA se opune campaniei anti-corupție si refuză curățirea morală a României?
Nu tocmai. CA e trup și suflet de partea campaniei anti-corupție. CA ar vrea doar ca acest demers justițiar să nu fie doar un demers justițiar – ci să fie situat într-un demers mai amplu de înțelegere, denunțare și combatere a caracterului sistematic și necesar al actelor de corupție particulare. CA încearcă așadar să sublinieze că actele de corupție nu sunt doar o particularitate estico-balcanică, un deficit local de civilizație, ci constituie o tendință explicabilă și tot mai accentuată de reproducere și acumulare a capitalului (inclusiv din centrele sale) în aceste vremuri actuale de criză și recesiune prelungită. De asemenea, CA ține să aducă în atenția publică apropierea paradigmatică dintre modelul neoliberal de guvernamentalitate (axat pe privatizarea necesară a drepturilor și serviciilor publice) și mecanismul de bază al corupției – înțeles ca rezolvare prin mijloace economice a unor probleme de natură legală, politică, administrativă, deci publică. În fine, și în consecință, CA mai ține să precizeze că, din această perspectivă, campania exclusiv juridică de combatere a corupției, aplicată într-un context de hegemonie politică, economică și socială a modelului neoliberal, chiar dacă produce, pe termen scurt și imediat, condamnări lăudabile în cazuri particulare de corupție, pe termen lung tinde tocmai – prin valurile succesive de privatizare a chestiunilor publice – la scoaterea corupției sistematice de sub incidența legii penale și la normalizarea ei, de data asta ca deontologie firească a lumii corporate. În lumea capitalului liber și dereglementat, plasele din portbagajul lui Decebal-Traian Remeș vor ajunge doar o irelevantă anecdotă locală. Doar fraierii vor mai face corupție.
9) E adevărat că CA este finanțat de Soros/Ebert/UE etc.?
Din păcate CA nu este finanțată de nimeni, deși ne-am dori foarte mult acest lucru. Am avut o colaborare cu Friedrich Ebert Stiftung pentru realizarea unor teme cu caracter social și editarea antologiei CA la final de an. Ce e foarte adevărat însă e că de-a lungul timpului CA și redactorii săi au primit finanțări de la: statul român, ungar, sovietic, american, italian, francez, Soros, Confindustria, Erste, NEC, Sorin Ovidiu Vântu, ICR, UE, FMI… Îi asigurăm pe investitorii noștri că acești bani au fost folosiți înțelept. Cum au venit, așa au plecat: fără să afecteze vreodată politica redacțională a platformei sau convingerile și practica redactorilor săi. În rest, ne înclinăm în fața oricărui proiect progresist care reușește să lase un impact social, fără să acumuleze restanțe la întreținere, doar prin efort voluntar sau finanțat fiind doar din fondurile curate ale liberilor producători asociați. Pentru ispășirea noastră, anunțăm în scurt timp înființarea unei tiparnițe proprii de bani.
10) E adevărat că CA face politică?
Da. În toate sensurile de mai sus. Că e loc de mai mult, nu-ncape îndoiala.