De ce nu sunt bani de pensii? Un alt adevăr incomod

Ştim că nu sunt bani de pensii. Deficitul bugetului asigurărilor sociale de stat (bugetul de pensii, în traducere li­be­ră) a fost de peste 10 miliarde de lei anul trecut şi va depăşi 14 mili­ar­de de lei anul acesta, bani care se transferă de la bugetul de stat pentru a putea acoperi plata pensiilor. Dar nu ştim mai nimic despre cauzele reale ale acestui deficit în afară de versiunea oficial-contabilă conform căreia contribuţiile nu sunt suficiente pentru nivelul actual al pensiilor.

Am coordonat o echipă care a re­a­­lizat un stu­diu econometric într-un pro­iect POSDRU derulat prin Blocul Na­ţional Sindical care şi-a pro­pus să răspundă la această întrebare foarte simplă dar şi neaşteptat de incomodă: de ce nu sunt bani de pensii? Doar 41% din de­ficitul bugetului de pensii are o na­tură cronică, indusă de creş­te­rea pu­ternică a pensiilor din anii electorali 2008 şi 2009. O ponde­re im­­portantă, de 28,5%, o are şi pier­de­rea a aproape 600 de mii de locuri de muncă în 2011 faţă de 2007, ulti­mul an în care bugetul de pensii a fost în echilibru.

Restul până la 100% sunt efectul unor decizii administrative păgu­boa­se. Astfel, transferurile către pilonul II de pensii (pensiile private obligatorii) reprezintă 15% din deficitul bu­ge­tului de pensii în 2011. Atenţie, pi­lo­nul II a fost responsabil chiar de pes­te 50% din deficit în 2008, şi ponderea sa va fi din nou în urcare în anii ur­mători când partea din salariu care se duce la pilonul II va creşte de la 3% la 6%. Până la urmă este chiar o probă de ipocrizie să spui că la pensiile de stat nu sunt bani când tu muţi o parte din aceşti bani către pensiile private obligatorii.

Recomandarea noastră este de eliminare a obligativităţii contribuţiei la pilonul II. În acest fel am eli­mina din start 15% din deficitul bu­getului de pensii (la nivelul anului 2011). Introducerea pensiei mini­me garantate este responsabilă de 5% din deficitul bugetului de pensii. Nu discutăm raţionalitatea sau uti­litatea socială a acestei pensii, ci mo­dul de plată. Ea ar trebui plătită direct de la bugetul de stat, nu să apară ca deficit la bugetul de pensii şi apoi aces­ta să fie fie completat cu mărini­mie de la bugetul de stat.

Este o formă de asistenţă socială şi nu are ce căuta la bugetul de pensii. Implicaţia este că, în loc să sufere alţi pensionari pentru acordarea pensiilor minime garantate, ar suferi alte categorii de cheltuieli bugetare (precum cele cu achiziţiile). Introducerea beneficiarilor din sistemul de apărare şi poliţie în sistemul public de pensii a contribuit şi ea la deficit, cu 5,5%. Iată cum reforma pensiilor a crescut de fapt deficitul bugetului de pensii.

Tăierea salariilor bugetarilor din 2010 are consecinţe şi în 2011: aproa­pe 5% din deficit este determinat de această măsură, pentru că s-au redus corespunzător şi contribuţiile plătite pentru asigurări sociale.

De remarcat că nu există o componentă demografică semnificativă a deficitului, în prezent şi nici în viitorul apropiat. Am mers mai departe şi am vrut să vedem în ce condiţii se poate echilibra bugetul de pensii. O varian­tă este ca la salariul mediu actual să mai fie create circa 1,7 milioane de lo­curi de muncă, toate celelalte va­ria­bi­le rămânând neschimbate. Nu este im­posibil, câtă vreme sunt 3,4 mili­oa­ne locuri de muncă în economia in­for­mală. O altă variantă este ca, păs­trând actualul efectiv al salariaţilor, să crească salariul mediu pe eco­no­mi­e cu circa 750 de lei, toate celelal­te variabile rămânând neschimbate.

Dar nu e obligatoriu ca toate celelalte să rămână neschimbate. Modelarea mai arată şi faptul că, în absenţa pilonului II, numărul angajaţilor ar trebui să crească cu doar 1,2 milioane (la 5,6 milioane) la actualul nivel al sa­la­riului mediu. Dacă se păstrează nu­mă­rul de salariaţi, de asemenea în va­ri­anta desfiinţării pilonului II, atunci este nevoie de un salariu mediu de 2.585 lei pentru echilibrarea bugetului (o creştere de 580 lei faţă de nivelul actual). Să nu uităm că aceste di­rec­ţii pot fi combinate: realiste nu sunt extremele, ci o soluţie de mijloc care să conţină atât crearea de noi lo­curi de muncă, dar şi creşterea sa­la­­riului mi­nim şi mediu pe eco­no­mie. Fireşte, efortul necesar poate fi re­­dus cores­pun­zător prin eliminarea al­tor cauze de natură administrativă ca­re impie­tea­ză asupra bugetului de pen­sii, în­ce­pând cu pensiile private obli­gato­rii.

Text apărut și în Jurnalul.