Au fost cu sutele de mii în toată lumea ieşiţi pe străzi.
N-am putut să ajung în Piaţa Unirii ieri, din păcate, dar ştiam cu toţii ce se va întîmpla. Puţină lume, eventual cîţiva inşi care nu înţeleg cu ce se mănîncă indignarea de tip Occupy Wall Street. Vasile Ernu mi-a spus că a trecut pe acolo, dar că deja apăruseră unii care mai mult au aruncat în penibil chestia cu înţelegerile lor cu jandarmeria. Florin Flueraş a încercat cîte ceva, doar ştie bine ce se întîmplă pe afară. Şi bine a făcut.
Am încercat să găsesc cîteva motive pentru care nu merge ocupat Bucureştiul deocamdată.
- nici sindicatele nu reuşesc să strîngă oameni. nici meciurile de fotbal ale naţionalei. deci să începem prin a spune că nu avem mari aşteptări.
- unul dintre motivele pentru care se întîmplă asta e lipsa de educaţie protestatară: oamenii nu ştiu ce să ceară; cînd o fac, se întîmplă onomatopeic, fără consistenţă (şi o fac cei foarte vulnerabili: la noi pensionarii, în Londra copiii de 12 ani). Mulţi au trecut de limita indignării de foarte mult timp. Iar asta paralizează.
- Să ocupi Piaţa Unirii nu are efect simbolic. Mişcarea asta are clare nuanţe anticorporatism, antibănci. Deci trebuia găsit un loc puternic simbolic din acest punct de vedere. A fost bine şi aşa ca antrenament.
- Mişto-ul. “Ăia sînt hipsteri, ţara arde şi baba se piaptănă” şi altele asemenea, le-aţi auzit în presă sau citit pe facebook. Mişto-ul ăsta obositor şi ultraprovincial iarăşi paralizează mişcarea de stradă. Orice manifestare publică are gradul ei de penibil, trebuie să ţi-l asumi şi să încerci să-l diminuezi.
- suspiciunea faţă de organizarea însăşi: tot sperăm şi aşteptăm mişcări de masă ultraingenue, fără impuls, fără organizare, fără discuţii politice – nu există aşa ceva.
- mesajul “occupy” e formulat încă prea mimetic faţă de Vest. Trebuie autohnotizat ceva mai clar şi mai puternic.
- alta: “criza au făcut-o alţii, să se revolte la ei acolo”. Criza ne-am făcut-o şi cu mîna noastră. frumos, clasic capitalist, cu contracte de sute de pagini semnate cu ochii închişi, cu privilegii date aiurea de stat unei minorităţi care acum urlă acum că sîntem prea asistaţi social.
- paralizia socială nu se datorează genelor poporului cum ne tot repetă ăştia. Dacă iei ultimii ani veţi vedea acţiuni insistente de decredibilizare. Apoi, de mai bine de 15 ani, România a stat închisă în casă cu familia, şi-a pus centrală de apartament şi şi-a băgat picioarele. Din păcate aşteaptă să-i scoată disperarea afară din casă. Ceea ce se va întîmpla.
- Se confundă “dreptul” cu “disperarea”. Oare de ce? În şcoli educaţia civică e zero. În companii, religia e “ai un job deci taci şi înghite”. Protestul e glam sau nu prea mai e.
- cei din clasa de mijloc, deşi foarte slăbită şi apropiată din ce în ce mai tare de sărăcie, văd protestul ca pe o recunoaştere a faptului că au fost puşi jos. Poate vă pare aberant, dar se duc lupte eroice pentru păstrarea statutului. Le găsesc ridicole, dar le şi respect. Oamenii ăştia nici nu vor să audă că se pot cere drepturi aşa cum o fac “pîrliţii” ăia care se strîng cu autobuzele sindicatelor prin pieţe. Aceste prostii le vor ieşi cu greu din cap.
Aştept şi de la voi motive, dar cu un aer ceva mai pozitiv. Bucureştiul nu poate fi “ocupat” deocamdată. Dar de bancuri şi mişto-uri m-am săturat.
pet food express
electrical engineer salary
met life dental
iphone 4s features
philadelphia convention center