Pentru că in România nu prea există jurnaliști. Sunt mulți scriitori la ziar dar extrem extrem de puțini jurnalisti. Și așa se face că de multe ori cele mai bune articole din paginile ziarelor sunt scrise de profesori, ONG-iști si (exceptia confirmă regula) oameni politici ( femei și bărbați)
După evenimentele din 89, odată obținută libertatea presei, breasla s-a confruntat cu o lipsă acută de forță de muncă « necompromisă ». Și așa cum șade bine românului a improvizat.
Mulți absolventi ai facultatilor de « limbă și literatură », de ingineri, filozofi, avocați și doctori s-au improvizat peste noapte « jurnaliști » În lipsa referințelor (internetul pe vremea aceea abia incepea sa patrudă în occident, ziarele străine ajungeau cu greu și cu prețuri mari pe piața românească) s-au școlit la locul de muncă cu generatiile Scînteia, Informația, Scînteia Tineretului, Viața Studențească, România Liberă și Flacăra. S-au școlit cu o generatie care deja uitase jurnalismul, care practica « copy-paste ul » din programul și directivele Partidului Comunist sau ale Conducătorului iubit.
În primul deceniu post comunist cîțiva « no-name » din linia a doua au ajuns directori de ziar, editorialiști, lideri de opinie. Anii 2000 nu au schimbat cu nimic situația. Explozia de titluri și apariția televiziunilor private au generat o mai mare cerere de forță de muncă. Așa că nivelul de calificare al noilor recruți nu a făcut decît să scadă.
Cerere mare, lume puțină, turnover enorm, inflație a salariilor. Plus lăcomia patronilor. În lipsa unui model economic (business model) bazat pe un studiu de piață, majoritatea ziarelor au devenit simple unelte politice sau arme de șantaj dependente de publicitatea de stat sau cea a firmelor private, și ele mai mult sau mai puțin colorate politic.
Situația a involuat odată cu apriția internetului și a serviciilor de marketing. O breaslă la fel de improvizată ca și jurnalistii ei înşişi. Campaniile de autopromovare și de awareness nu au făcut decît să marească găurile din bugetele deja deficitare ale ziarelor.
Deficite care au dus la din ce în ce mai multe compromisuri cu toate sursele generatoare de venit. Între « re-brandiguri », « brain-storming-uri », « team-building-uri » și alte « market-share-uri » conținutul și banii alocați acestuia au trecut in plan secundar.
Anul 2005 a marcat începutul declinului. Și aici vine prima cauză a dispariției ziarelor.
Lipsa de conținut
Inflația de editorialisti. Mulți dintre foștii scriitorii la ziar cu ceva vechime au devenit editorialiști si analiști. Și cum erau destul de mulți ziarele s-au umplut de editoriale, contraeditoriale si/sau articole de opinie. Cîte patru dacă nu cinci in aceeasi ediție. Loc mult, (în paginile ziarului) vorbe multe, informație zero. Și cum editorialistul e plătit mai bine decît simplul jurnalist de bază s-au mai restrîns si bugetele alocate deplasărilor, reportajelor, documentărilor. Așa că articolele conținînd INFORMAȚIE pură au început să devină din ce în ce mai scurte. Și mai rare. Iar cititorii să dispară căutînd alte surse de informare. Tirajele au scăzut și odată cu ele și veniturile. Atît cele generate de vînzări cît și, implicit, cele generate de publicitate.
Apariția televiziunilor de știri, popularizarea internetului și a edițiilor on-line au accelerat pierderea cititorilor creînd problema « cercului vicios al informației » Televiziunile în emisiunile de seară (cu cea mai mare audiență) își iau informația din « scoop-urile » edițiilor on-line. Iar cititorul de « hîrtie » nu găsește dimineața la chioșc decît informație deja dezbătută, « analizată » și digerată în seara precedentă la TV. Eventual chiar de aceiași editorialiști sau scriitori de opinii la ziar. Un exemplu de management dîmbovițean (improvizat și el) patronii televiziuniilor fiind de multe ori și cei ai ziarelor pe care le păgubesc lipsindu-le de cititori.
Politica internă și derviatele ei scandaluri cotidiene au acaparat primele pagini și majoritatea spațiului ziarelor neglijînd restul lumii. În epoca globalizarii presa românească și odată cu ea cititorul lambda se indreaptă cu pași mari spre o totală autarhie informațională. Polarizarea politică excesivă a ziarelor a deschis drumul discursurilor și analizelor maniheiste decrebilizînd astfel și puținul conținut echilibrat și independent.
O ultimă lovitură a fost introducerea masivă a « incentive-urilor ». Ziare+cărți, reviste+ chiloți, creme, prezervative, DVD-uri, biblii si almanahuri. Iarăși marii « manageri » auto-școliți pe malul Dîmboviței au dovedit – dacă mai era nevoie – incapacitatea lor de a construi un model economic viabil. Tirajele au continuat să scadă și deficitele să crească.
Odată cu criza au urmat și primele măsuri manageriale « à la roumaine ». Cele mai simple, cele mai lipsite de curaj și de imaginație : Reducerea de personal și de salarii.
Corectorii au fost inlocuiți cu un DEX-online (la revedere gramatica) iar documentaliștii cu Google sau Wikipedia (la revedere BIBLIOgrafia). Puțina « calitate » care mai exista a primit lovitura de grație prin lipsa de mijloace și de oameni calificați. Aduse de neinspirații publisheri autohtoni la niste tiraje de flyere pentru discoteci din Rîmnicu-Vîlcea ziare importante au renunțat la versiunea tipărită.
Dar nu a fost deajuns. Ultima dovadă a lipsei totale de inteligență ale sus-numiților este procentajul din ce in ce mai mare de subiecte « magazin » și « tabloid » in ziarele pretențios clasificate « quality ». Tendință mult mai vizibilă în versiunile on-line. Și cum fenomenul de turmă în țara lui George Becali se aplică și în media, televiziunile de știri au preluat geniala idee a tabloidizării scoțînd la lumina o nouă categorie de jurnaliști-specialiști-aniliști în cancanuri, divorțuri, și mondenități.
Criza financiară și « on-line-ul » au promovat o nouă generație de scriitori la ziar. Cea a tinerilor absolvenți ai facultăților private care au adus cu ei lipsa de vocabular, « copy-paste-ul » nerușinat, neologismele de ei inventate, și pachetul aferent de greșeli de tot felul.
Tendința generală : « le nivellement par le bas » sau pe românește aducerea la cel mai mic numitor comun. Numitorul comun în acest caz fiind lectorii tabloidelor și spectatorii OTV-ului.
Intelectualii publici, mai tineri sau mai bătrîni se indignează în ziarele în care se mai (re)citesc ei si banda lor de « prieteni » dar continuă să își publice – pentru cîteva sute de lei in plus – opiniile despere tot ce ne înconjoară, pintre țîțe siliconate si rețete de bucătarie în Adevărul, Gândul sau Evenimentul Zilei. Publicul însă continuă să budeze chioșcurile.
Editorialști : Disprețul.
Disprețul manifest al acestei specii de scriitori la ziar față de public. Acești indivizi care consideră publicul ca pe o bandă de proști incapabili de a avea o opinie. Acești indivizi pricepuți în toate care ne ofilesc urechile și ne obosesc ochii cu discursuri de cîrciumă. Culmea ridicolului sunt emisiunile în care se strîng cîte patru cinci care mai de care mai « editorialiști analiști speciliști » eventual acompaniați de cîțiva politicieni incapabili să pronunțe o (una) frază corectă in limba maternă, ne povestesc cu maxim de seriozitate primele măsuri pe care le va lua dl. Barack Hussein Obama II cînd va fi reales în 2012 sau producția la hectar a cultivatorilor de rapiță după aderarea la « ieuro » în 2015.
Unde este jurnalistul capabil să povestească în 5000 de semne fapte. Să transmită informația fără să incerce să-și distilize propria sa opinie ? Unde este jurnalistul capabil să mă facă să înțeleg o informație fără subiectivism ? Unde este jurnalistul care să mă incite să aprofundez un anume subiect , să deschid o carte sau un dicționar ? Unde este jurnalistul care sa mă facă « să mă culc un pic mai puțin prost » în fiecare seară ?
Dispariția puținilor jurnaliști adevarați, inflația de editoriliști distribuitori de opinii, toleranța lipsei de profesionalism în redacții nu au făcut decît să genereze o totală lispsă de încredere în presă, o desafecțiune a cititorului de jurnalism și direcționarea lui spre internet – locul in care orice zvon, orice informație neverificată, orice opinie lipsită de argumente riscă sa fie luate în serios.