Înainte de a vorbi despre lipsa aproape cu desăvârșire a vocilor critice, să ne aplecăm puțin asupra misiunii și rolului BNR. Avem în primul rând stabilitatea prețurilor și stabilitatea sistemului financiar, obiective ratate cu brio în mandatele lui Mugur Isărescu. Faptul că am avut o denominare sub actualul Guvernator și nu orice fel de denominare (4 zerouri,totuși) spune totul. Putea Isărescu să împiedice prăbușirea economiei naționale în anii ‘90, putea să compenseze deciziile greșite ale politicienilor (inflația “politica” deci)? Probabil că nu. Însă nici nu a făcut nimic să le împiedice riscandu-și poziția, nimic vizibil cel puțin. N-am văzut niciun mesaj de bun simț care să arate interesul fața de soarta economiilor victimelor mărunte ale tranziției. Ceva gen “ajustarile din economie nu s-au terminat iar până atunci stabilitatea cursului de schimb rămâne un obiectiv greu de atins” ? Probabil că majoritatea celor cu bani uitați la CEC, care nu înțeleg nici azi cum echivalentul unei Dacii la începutul anilor ‘90 a ajuns cât o pereche de adidași la sfârșitul deceniului, ar fi ratat mesajul. Poate însă ar fi existat destui care să facă o conversie salutară lei/dolari mai devreme în loc să se bucure de dobânzile cu două-trei cifre la lei dar care alergau întotdeauna în spatele prețurilor. Iar despre stabilitatea sistemului financiar, falimentele bancare din anii ‘90 (Bancorex, Bankoop, Albina, Credit Bank, etc), explozia băncilor populare stopată tardiv, lipsa de reacție în cazul unor scandaluri monumentale (Caritas, FNI), sunt o notă cât se poate de proastă pentru BNR, una care nici nu mai trimite la incompententa ci direct la atitudine complice. Sigur, devalizarea băncilor de stat s-a făcut cu sprijinul politicienilor iar o atitudine tranșantă din partea BNR l-ar fi costat probabil postul pe Mugur Isărescu. Acesta a ales să și-l păstreze. Nici n-a îndrăznit să zdruncine rețeaua construită de Vântu în jurul CEC-ului. Mai spre zilele noastre, ponderea mare a neperformentelor din sistemul bancar se datorează și lipsei adecvate de supraveghere din partea BNR, lipsei de voința pentru a descuraja în mod real bulele speculative din economie de la începutul anului 2007. De fapt, acestea au fost mai deegrabă încurajate, vezi decizia de a permite creșterea raportului rată/venituri până la 70% în cazul creditelor populației chiar pe vârful bulei creditului. Și să nu aud că BNR a luptat prin majorarea RMO-urilor-bancherii intuiau prea bine că aderarea la UE va duce în final la egalizarea rezervelor minime obligatorii din țările nou intrate cu cele practicate de statele mai vechi, în jur de 2% deci, odată cu adoptarea monedei unice ce nu putea fi amânată la infinit. BNR și-a ratat deci principalele obiective în timpul lungii domnii a lui Mugur Isărescu și ar fi meritat o atitudine critică. N-am trecut la obiective apărarea cursului de schimb pentru că asta nu intră în fișa postului unei bănci centrale și nu poate fi practic realizată decât pentru scurte perioade de timp, raportul cerere-ofertă ducând paritatea valutară în final unde vrea piața. Vezi mult mediatiazatul atac speculativ din 2008. BNR a apărat leul cu măsuri administative (fiaxarea arbitrară a dobânzilor interbancare, expulzarea unor trezorieri recalcitranți, etc) dar până la urmă avem un curs în prezent mai mare decât atunci (3,68 lei/euro a fost cursul mediu în 2008, cu 3,99 lei/euro la sfârșitul anului 2008) deși se părea că pe termen scurt acțiunile BNR au dat roade și am depășit între timp faza acută a crizei. Costurile întârzierii deprecierii au fost suportate de “beneficiari”-ceva miliarde de euro cheltuite (din cele achiziționate cu greu când economia duduia și investitorii se buluceau în țara) din rezerve și creșterea spectaculoasă a dobânzilor (mai țineți minte cum băncile plăteau 20% la depozite în 2008?). Din lista obiectivelor lipsește însă ceva. Ceva esențial pentru o bancă centrală care se respectă și care nu acționează doar că o agenție de lobby pentru sectorul pe care îl supraveghează și reglementează: educația fiananciara a populației pentru a reduce amplitudinea bulelor din economie. N-ați văzut nicio inițiativă în acest sens până în 2007, nu v-a învățat nimeni cum dilată băncile masa monetară acordând credite din bani pe care nu-i au în totalitate (ci doar procentul necesar RMO-urilor), ce este un ciclu economic, etc. Timide încercări de educație financiară au început după 2009, mai ales din partea băncilor și axate în special pe problema planificării fiananciare, alcătuirea unui buget și altele de acest gen (firesc de vreme ce lumea gâfâia tot mai tare la plata ratelor, era nevoie de planificare și bugete!). BNR a venit și aici la spartul târgului cu un program dedicat elevilor din clasele primare, care învață nimicuri gen subdiviziunile monedei, istoria banilor, etc. Nimic pentru adulții care vor deveni clienții băncilor, nimic cu impact real pe termen lung. Ei, și după acest ocol cam mare ajungem în miezul problemei: de ce lipsesc contestatarii BNR? Păi, de unde ar trebui să vina aceștia? Din tabăra “analiștilor”, politicienilor, ziariștilor de specialitate. Să-i luăm pe rând. Politicenii au scoruri mă proaste decât Mugur Isărescu la capitolul încredere (publicul apreciază faptul că Guvernatorul vorbește calm, într-un jargon multora neinteligibil, că nu se dș în bărci cu ceilalți politicieni și pare să-și facă treabă-deși despre cum și-o face am vorbit însă mai sus) și nu riscă să le coboare și mai mult printr-un conflict cu BNR, instituție care se bucură și de sprijin din exterior (nici nu-i greu de intuit de ce, având în vedere că este mai degrabă avocatul băncilor decât “poliția” lor iar Guvernatorul este membru prin tot felul de comitete, comiții și organizații mai mult sau mai puțin oculte). ”Analiștii” vânturați de media sunt în majoritatea lor economiștii-șefi din bănci. De ce să-și bată cuie în talpă înjurând instituția care a închis de atâtea ori ochii când băncuța lor dragă a mai dat cu bățul în baltă? Cei care vin dinspre asigurări sunt obligați la discreție de starea sectorului pe care îl reprezintă iar cei cu tangente cu piața de capital…dar chiar există așa ceva în România? În plus, analiștii instituționalizați evită să aibe dreptate pe cont propriu sau poziții prea tranșante, recită un fel de mantra colectivă, plină de neologisme și pleacă acasă mulțumiți că n-au ieșit din rând și nu s-au expus inutil. Iar cei câțiva analiști independenți care mai critică BNR au o poveste aparte. Lucian Isar face parte din categoria trezorierilor expulzați în 2008. A criticat multă vreme BNR dar instituția l-a acceptat recent la șefia unei bănci nou înființate (Bancă Feroviară) și de atunci și-a mai nuanțat pozițiile. Florin Câțu a fost eliminat din sistem pe când era la ING iar vocea sa critică, ca și apropierea de PDL la un moment dat, poate fi motivată de dorința unei întoarceri trimfale, într-o poziție mai importantă în loja supraveghetorului sistemului, o revanșă față de cei care l-au ejectat din rândurile lor. Îl mai avem pe Ilie Serbănescu, un om onest după părerea mea și care nu mai poate fi tentat sau momit cu poziții împărțite de BNR la vârstă sa și…cam atât (nu-i pun la socoteală pe cei câțiva bloggeri/jurnalisti independenți, sunt nerelevanti prin dimensiunea tribunei de care beneficiază-cu voia dvs, ultimul pe lista….). Și mai avem presa, în special cea economică. De ce este atât de blândă cu BNR-ul? Până prin 2008, BNR îi cumpăra cumva bunăvoința direct, pentru că publicarea cursului de schimb se făcea pe bani, era ca o…reclamă pentru BNR. După s-a renunțat dar au rămas deplasările în străinatate (documentările la BCE de pildă), seminariile prin țară, onoarea de a fi băgați în seamă care dilată implicit riscurile de a fi trecut pe lista persoanelor non-grata, cele care sunt evitate strategic în sesiunile de întrebări și răspunsuri, așteptările legate de carieră. Unii-numele agrele”-cochetează, bănuiesc, cu idea de
a prinde cândva un post călduț la BNR (Soviani, Guran, Bălan, Hostiuc, Pâslaru, Iacob, etc), o colaborare pe firma proprie cu aceasta sau măcar poziții prin industria financiară și de ce să riște inutil? Asta nu înseamnă că n-au din când în când și poziții critice pentru credibilitate, genul ăla de critică “constructiva”… Alții, eșalonul doi, speră măcar la un post modest în direcția de comunicare BNR-are peste 100 de persoane cum scăpa informația la un moment dat ZF-ul. În sfârșit, cei foarte numeroși și foarte mici, puști de 20-25 de ani, ce abia au deschis ochii în presă, se simț deja importanți când sunt invitați la vreo conferința în sediul istoric al BNR, la care asistă fără să pună vreo întrebare (nici măcar una de ridicat mingea la fileu). Îi suspectez pe destui că nici nu prea înțeleg de fapt cu ce se mănâncă activitatea instituției. Cred că mi-ar ajunge degetele de la o mână să-i enumer pe cei cu adevărat critici, cei care nu fac doar cosmetică editorială când scriu de BNR. De fapt, nu îmi vine pe moment în minte decât un singur nume-Adrian Panaite….În concluzie, o lume mică în care fiecare se cunoaște cu fiecare și cine fluieră în Biserică nu mai e prietenul nostru. Ce ar mai fi de spus? Probabil că avem presa, analiștii și politicienii pe care-i merităm…Când gradul general de educație financiară, înțelegerea în profunzime a fenomenelor financiare va fi mai mare și mai bine repartizată în rândul publicului vor apare alții și, implicit, se va reforma și industria “de profil” plus cerberii săi…Dar cine-dintre factorii de decizie sau măcar cu oarecare influență-are interes ca fenomenul în cauza să se întâmple mai repede?