Să vă dau eu antidemocraţie bancară. Isărescu. Tîmpenia cu monitorizarea

Redacția
Texte selectate sau scrise de echipa redacţională: Vasile Ernu, Costi Rogozanu, Florin Poenaru.

Costi Rogozanu pe VoxPublica

Deschid dimneaţa computerul şi vaierele se ridică democratic către cer. Mai citesc şi cîte o tristeţe de material, azi în El pais, cu acelaşi Sorin Ioniţă sau mai ştiu eu ce obosit monologator din societatea civilă prea angajată într-o direcţie clară Băsescu-omul-european. Aşa că nu pot decît să apreciez o invitaţie la calm a Alinei Mungiu Pippidi şi o taxare cît de cît a societăţii civile de doi bani care a umplut presa străină.

Mă mai uit o dată cu uimire la declaraţia lui Isărescu prin care practic invita speculatorii să calce în picioare moneda “subevaluată”. Sper să aibă un plan, altfel e nasol să anunţi o execuţie în acest hal…

Ceea ce mi-a amintit de adevărata ştire a săptămînii, una care aminteşte de nedemocraţia băncilor private, FMI, BNR care au intrat împreună cu TOŢI politicienii cu bocancii peste clasa împrumutaţilor români. Strategia o fi fost să facem şi bail out la băncile de la noi şi să ţinem şi cursul respirabil ca să nu-i sufocăm pe fraierii care plăteau respectivul bail out. Adevărata ştire aşadar, scrisă foarte bine aici:

Doar că argumentul bancherilor, susţinut de BNR şi de Finanţe s-a dovedit pe 12 iulie 2012 ca fiind fals şi chiar mincinos în cazul celor care l-au susţinut şi cunoşteau dreptul european. Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a răspuns unei sesizări venite de la Judecătoria Călăraşi în decembrie 2010, într-un proces în care Volksbank a contestat amenda primită de la Protecţia Consumatorului ca urmare a nerespectării OUG 50/2010. Instanţa din România întreba atunci CJUE dacă OUG 50 este legală, având în vedere că a fost adoptată cu modificări faţă Directiva 48/2008 şi la acel moment se aplica şi contractelor în derulare.

Curtea de Justiţie a decis că statele membre pot extinde aplicarea legii şi la contractele în derulare, pentru că acest lucru „nu intră sub incidenţa vreunuia dintre domeniile pentru care legiuitorul Uniunii a intenţionat să obţină dispoziţii armonizate”:

„Articolul 30 alineatul (1) din Directiva 2008/48 trebuie interpretat în sensul că nu se opune ca o măsură națională menită să transpună această directivă în dreptul intern să definească domeniul său de aplicare temporal astfel încât respectiva măsură să se aplice și unor contracte de credit precum cele în discuție în acțiunea principală, care sunt excluse din domeniul de aplicare material al acestei directive și care erau în derulare la data intrării în vigoare a măsurii naționale menționate”.

De asemenea, CJUE a decis că statul poate să limiteze numărul de comisioane, să extindă legea la creditele ipotecare/imobiliare şi că Protecţia consumatorilor are dreptul de a aplica sancţiuni băncilor.

Ce spune CJUE devine lege pentru toate instanţele, nu doar din România, ci de oriunde în UE unde există probleme similare.

„Băncile aveau nevoie de un argument juridic ca să scape de OUG 50. Au spus atunci că directiva europeană nu se poate aplica creditelor în derulare. Eu am atras atenţia că legiuitorul are dreptul să extindă prevederile directivei – clauza de minimus -, am fost diabolizat de tot felul de avocaţi în presă. Argumentul legal a fost preluat de Volksbank şi de BCR care au mers cu el la Isărescu, apoi FMI a spus că OUG 50 trebuie modificată şi că legea falimentului personal trebuie respinsă”, spune avocatul Gheorghe Piperea, care reprezintă în instanţă mai multe grupuri de clienţi (niciunul dintre procesele sale nu se bazează pe fosta OUG 50). (complet aici)

Problema e că actualul guvern nu pare nici măcar dispus să recupereze un vechi abuz la care a fost complice. BNR e FMI, iar FMI s-a băgat în cazul acelei OUG 50 absolut nedemocratic. Nici Liiceanu, nici Sorin Ioniţă, nici toţi ăia care-mi umplu emailul sau fb-ul de metafizică democratică n-au zis nimic. Tot UE trebuie să zică şi de astea…

În schimb, continuă ameninţările cu Schengen. Europa părea să aştepte înfrigurată să ne bage în Europa cu trei viteze (noi fiind zona inferioară) cu ajutorul unei noi crize de autoînvinovăţire în grup. Era prea de tot să asculte de extremiştii olandezi. Acum ascultă direct de luminaţii publici români şi ne-o trage cu cuvintele noastre.


Tîmpenia cu monitorizarea

De ce e bun TVR Info, pentru că verifică lucrurile şi poate dezminţi tîmpenii. Cum e aia cu monitorizarea:

Zvonul că preşedintele Partidului Socialist European, Serghei Stanişev, ar fi declarat că referendumul din 29 iulie va fi monitorizat de Comisia Europeană a fost infirmat de corespondentul TVR la Bruxelles. Magdalena Moreh a vorbit cu Pascal Verdoux, corespondentul de la France 2 care a stat de vorbă cu Stanişev înainte ca acesta să se urce în maşină, iar ziaristul francez i-a spus că nici vorbă de o asemenea declaraţie. (complet aici)

o ocazie neaşteptată de a ne arunca singuri în Europa cu trei viteze (noi şi bulgarii fiind ultima treaptă, normal)

monitorizare

tvrinfo

Să vină lumea la vot.

In jurul orei 11.00 presedintele suspendat a fost vizitat de Gabriel Liiceanu. Acesta a declarat ca a venit sa vada ce face Traian Basescu si sa-si declare sprijinul pentru el, pentru ca „nu este normal ce se intampla”.
„Eu o sa ma implic in chemarea oamenilor la vot, sa vina noua milioane ca sa nu le dam ocazia parlamentarilor sa invalideze referendumul”, a spus Liiceanu. (sursa)

Autor

CriticAtac este o platformă care militează pentru posibilitatea exprimării libere şi în condiţii de egalitate a tuturor vocilor şi opiniilor. De aceea, comentariile care aduc injurii, discriminează, calomniează şi care în general deturnează şi obstrucţionează dialogul vor fi moderate iar contul de utilizator va fi permanent blocat.

Ultimele articole