Interviu cu Horațiu Dumbravă, membru CSM
Victoria Stoiciu: Domnule Dumbravă, ați solicitat împreuna cu alți colegi din cadrul Secției de Judecători CSM demisia de onoare a președintelui proaspăt ales al CSM, doamna Oana Schmidt-Hăineală. Care sunt motivele pentru care solicitați acest lucru? Există aspecte nelegale în modalitatea de alegere a președintelui CSM? Din câte se pare, procedurile legale au fost respectate – care sunt atunci obiecțiile dvs.?
Horaţius Dumbravă: Mulţumesc mult pentru invitaţia de a răspunde întrebărilor dvs. Da, nu numai eu, ci majoritatea membrilor Secţiei de Judecători a CSM – 7 membri judecători aleşi – a solicitat public demisia de onoare a d-nei O. S.-H.. Această Poziţie a fost făcută publică la data de 14.01.2013, mass-media fiind informată cu Poziţia Secţiei de Judecători (http://www.juridice.ro/239049/sectia-pentru-judecatori-a-csm-despre-criza-csm.html), precum şi cu o declaraţia de presă asumată de Secţie (http://www.membricsm.ro/declaratia-de-presa-a-sectiei-pentru-judecatori-ca-urmare-a-sedintei-extraordinare-de-astazi/ ).
Am explicat atunci, şi rămânem la aceeaşi părere, că în şedinţa alegerii preşedintelui CSM s-au încălcat dispoziţiile legale cu privire la alegerea anuală a preşedintelui CSM, alegerea s-a desfăşurat prin lipsă de transparenţă şi responsabilitate publică a procedurii de alegere, suspiciuni cu privire la corectitudinea procedurilor, dar şi încălcarea spiritului reglementărilor legale, naţionale ori internaţionale cu privire la conducerea consiliilor judiciare. Argumentele noastre pot fi lecturate în această Poziţie făcută publică.
De la data la care s-a respins cererea noastră de revocare a hotărârii CSM de alegere a preşedintelui, am acceptat, în urma votului dat majoritar de membrii CSM, că d-na O. S.-H. are legitimitate. Legalitatea, însă, probabil, dacă această hotărâre va fi atacată, urmează a fi verificată de instanţa de judecată, care este independentă şi imparţială conform Constituţiei României, dar şi jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor şi Libertăţilor Omului.
În orice caz, ce pot spune e că modul netransparent, partizanatul conducerii din anul 2012 – conducere din care a făcut parte şi O. S.-H. –, lipsa de comunicare cu membrii CSM, modul cvasi-autocrat în care conducerea a acţionat pe parcursul anului 2012, m-au determinat personal să nu-i acord votul la data de 4 ianuarie 2013. Mai mult, din păcate, aceste practici continuă după preluarea președinției de către O. S.-H., lipsa de comunicare, modul autoritar şi lipsit de dialog cu Secţia de Judecători a CSM, face ca şi acest mandat din anul 2013 să se înscrie în aceeaşi linie ca cel din anul 2012.
Din această perspectivă, resping categoric unele observaţii maliţioase că orgoliile au prevalat atunci când am solicitat, ca Secţie, demisia O. S.-H.. Nu, demisia a fost rezultanta nelegalităţilor denunţate de Secţie, dar şi a modului în care O. S.-H. s-a comportat ca membru al conducerii CSM.
VS: Dvs., împreuna cu alți membri ai Secției de Judecători a CSM, care ați votat împotriva doamnei O. S.-H., ați fost acuzați de o parte a presei şi societății civile cum că faceți jocurile USL şi ale lui Voiculescu, că ați trădat tabăra reformatoare şi ați trecut de partea dușmanilor justiției independente. În cel mai bun caz, s-a susținut că jucați rolul ”idioților utili”. Cum comentați aceste acuzații, sunteți de acord că poziția dvs. servește în acest moment intereselor unei anumite tabere politice?
HD: Doamnă, aşa cum am mai şi spus, tot prin Secţia de Judecători la 28 ianuarie 2013 într-un comunicat de presă publicat pe site-ul oficial al CSM, am asistat la manipulări murdare, direcţionate în spaţiul public, din păcate chiar prin intermediul unor ziarişti (puţini, e adevărat) împotriva unor conducători ai unor instanţe, dar şi împotriva unor membri aleşi ai CSM. Din punctul meu de vedere, astfel de manipulări ordinare sunt destinate să ascundă faptul că unii membri CSM au avut contacte şi întâlniri politice, fără ca acestea să fie aduse la cunoştinţa celorlalţi membri CSM.
Evident că nu am nici o conexiune politică şi nici contacte sau întâlniri politice; nu am avut nici o întâlnire cu dl. Voiculescu sau cu alt politician nici în cursul anului 2012 şi nici în 2013 până la zi. E şi ridicol ce se susţine, însă ăsta e spaţiul public românesc: se “aruncă” public neadevăruri crase pentru ca unii actori publici nu numai să-şi justifice discursul public, dar chiar să-şi fundamenteze acţiunile decizionale.
În plus, trebuie să vă mărturisesc că nu am încredere în politicieni pentru simplul motiv, în care cred cu tărie, că România arată cum arată azi din cauza clasei politice. Şi nu o spun numai eu, dar o spune şi Comisia Europeană prin ultimele rapoarte MCV. Normal, există şi excepţii, dar eu vorbesc de regulă aici.
Aşa cum am afirmat în nenumărate rânduri, întâlnirile ca şi reprezentanţi ai magistraţilor cu politicieni, indiferent în ce tabără sunt ei locaţi, nu pot avea loc decât instituţional. E o chestiune de decenţă, transparenţă şi legalitate, dar şi de principiul esenţial al statului de drept: separaţia puterilor în stat; este nenatural şi încalcă normele unui stat de drept întâlniri cu politicieni cu care să se discute probleme ale justiţiei – nu, discuţiile trebuie purtate transparent, tocmai pentru a nu exista riscul acuzaţiilor de imixtiune a politicului în justiţie.
Nu în ultimul rând, datoria noastră ca membri CSM şi reprezentanţi ai judecătorilor şi procurorilor este de a nu lăsa nici CSM-ul şi, mai ales, nici sistemul de justiţie să devină prizonierul luptelor politice. Din păcate, însă, prin comportamentul public al conducerii CSM din anul 2012 s-a dat senzaţia, pentru un observator neutru, că aceasta a fost partizană. Şi de aici nu a fost decât un pas pentru acuzele de favorizare a unor politicieni, joc în care au fost atraşi fără vină alţi membri CSM, cum sunt şi subsemnatul.
V.S: Gestul dvs. de a semna buletinele de vot a fost catalogat drept un act de fondare a “Frăției Pivniceru”. Care au fost motivele care v-au determinat să semnați buletinele, din moment ce nu erați obligați prin lege şi votul e secret ?
H.D: Eu îmi semnez buletinele chiar de la prima şedinţă la care am participat ca membru CSM. Şi asta pentru că deliberat am renunţat la secretul votului, tocmai în ideea unei transparenţe decizionale pe care mi-am asumat-o încă de la începutul mandatului.
V.S: Nu credeți că ați creat un precedent periculos care vulnerabilizează poziția magistratului in faţa politicului?
H.D: Nu, dimpotrivă, dacă ne ascundem după secretul votului de abia atunci vulnerabilizăm poziţia magistratului în faţa politicului. Ceea ce s-a şi dovedit în urma penibilului creat: trei instituţii, adică Ministerul Justiţiei, CSM – Secţia de Judecători, şi ÎCCJ prin Preşedinte, adică în total 9 oameni, revendicau 8 voturi. Or, a rezultat foarte clar din verificarea voturilor, imediat după procesul de votare, că doar 8 voturi au fost în defavoarea O. S.-H. şi în favoarea candidatului asumat de marea majoritate a Secţiei de judecători, dl. Aron.
În viitorul proces al revizuirii Constituţiei ar trebui să se renunţe la secretul votului: aceasta este sursa malversaţiunilor şi a turpitudinii lipsei de asumare a responsabilităţii membrilor CSM, fie că sunt membri aleşi sau de drept; secretul votului conduce la înţelegeri şi coordonări în afara clădirii CSM. Dimpotrivă, asumarea deschisă a votului, mai ales în chestiuni de esenţă cum e cea a alegerii conducerii CSM, nu poate decât să transparentizeze majorităţile, să îi responsabilizeze pe membrii CSM şi să evite înţelegeri de tip politicianist.
V.S: Este CSM o instituție politizată?
H.D: Din păcate, da, cred că CSM s-a politizat în cursul anului 2012, mai ales începând din vara anului 2012.
V.S: Cum anume se exercită influenţele politice asupra CSM?
H.D: Au fost o serie de comunicate şi luări de poziţie publice ale conducerii CSM din vara anului 2012 care au indicat acest lucru. Deşi, evident, trebuiau taxate poziţiile unor politicieni, care au atacat nepermis instituțiile unui stat democratic, magistraţii (spre exemplu, reprezentanţi ai Ministerului Public care derulau anchete legate de referendum – vă aduceţi aminte, expresii de “mineriade”, “oameni veniţi din grote” etc), politicienii din cealaltă tabără nu au fost taxaţi pentru declaraţiile făcute. Adică, rapiditatea cu care erau taxate unele declaraţii dintr-o tabără politică şi ignorarea, parcă deliberat, a derapajelor din declaraţiile unor politicieni din cealaltă tabără politică, au ridicat multiple semne de întrebare colegilor judecători şi procurori din ţară. Şi spun acest lucru pentru că aceeaşi problemă mi-a fost invocată la întâlnirile avute cu colegii din ţară din toamna anului 2012.
În plus, să nu uităm că au fost acuzaţii publice referitor la anchetele unei structuri de parchet, legate tot de referendum, prin care erau acuzate anchete abuzive ale acestei structuri de parchet. Chiar dacă mi-e greu să cred că procurorii au intrat prin biserici să-i conducă la anchetă sau că i-ar fi luat abuziv de la domiciliile lor pentru a-i ancheta, putând avea de-a face cu o manipulare, CSM, prin Inspecţia Judiciară avea datoria legală de a se sesiza din oficiu pentru a elimina orice suspiciune cu privire la astfel de acuzaţii.
Nu numai că nu a făcut-o, dar nu a luat în seamă nici sesizări făcute în acest sens, cum a fost o sesizare făcută de aproximativ 100 de cunoscuţi intelectuali (profesori universitari, medici, ingineri, psihologi, regizori, ambasadori, ziarişti, pictori etc), ce au solicitat anchetarea posibilelor anchete abuzive (sesizarea ne-a fost adusă la cunoştinţă tuturor membrilor CSM înainte de a fi trimisă la Inspecţie de către cei care au făcut-o). Motivul respingerii sesizării? Pentru că nu şi-au indicat adresa de domiciliu, cei 91 de intelectuali… Acesta a fost răspunsul Inspecţiei Judiciare! Mai mult decât jenant. Doar memoriul în sine, ca şi scandalul mediatic, ar fi trebuit să conducă Inspecţia Judiciară la sesizarea din oficiu. Cu atât mai mult cu cât în alte cazuri, în aceeaşi perioadă, s-au sesizat din oficiu şi au şi întocmit rapoarte în perioadă record.
Această lipsă de echilibru, de tratare obiectivă şi neutră a tuturor evenimentelor din vara anului 2012, a condus la percepţia unei politizări accentuate a CSM în vara anului 2012. Şi, din păcate, această percepţie rămâne şi după 4 ianuarie 2013. Vă dau doar un exemplu: nu mai departe de 1 februarie 2013, actualul preşedinte, O. S.-H., dă un comunicat în nume personal prin care cere explicaţii de la un politician legat de alegaţiile acestuia în calitatea lui de purtător de cuvânt al unui partid, cum că O. S.-H. ar fi avut o întâlnire la Bruxelles cu oficiali ai CE, susţinând nereal că această întâlnire cu reprezentanţi ai CE s-a circumscris cadrului oficial de colaborare şi că ar fi vizat strict atribuţiile, competenţele şi responsabilităţile CSM în gestionarea MCV, cum se spune în comunicat. Nu, trebuie să spun clar şi răspicat că noi, membrii CSM, nu am ştiut de întâlnirea O. S.-H. cu reprezentanţii CE, nu a avut mandatul nostru, în condiţiile în care conform Constituţiei României şi legilor organice CSM este un organ de decizie colectiv, şi nici nu am fost informaţi ulterior despre conţinutul acestei întâlniri, deşi personal am cerut introducerea pe ordinea de zi a Plenului această chestiune referitoare la mandat şi la informarea Plenului CSM cu privire la cele discutate cu reprezentanţii CE. E absurd să aflăm din comunicate ale O. S.-H., în care mai degrabă se războieşte personal cu politicieni, că aceasta a avut întâlniri în numele CSM cu reprezentanţi ai CE. Ei, acest tip de reacţii eu le văd ca o implicare politicianistă a CSM, obicei de care actuala conducere a CSM trebuie să se dezbare, astfel de obiceiuri fiind străine magistraturii. Repet, nu putem fi prizonierii unei lupte politice care nu e a noastră, iar sistemul de justiţie nu poate fi antrenat în astfel de lupte politice.
V.S: Asociațiile de magistrați, în special UNJR, au solicitat în mod repetat introducerea obligației de depunere a candidaturilor pentru funcția de președinte/vicepreședinte al CSM la termen şi aceasta este obiecția majora din comunicatul emis de UNJR imediat după alegerea președintelui CSM Cred că o asemenea procedură ar creste transparenţa şi ar funcționa ca o pavăză în calea imixtiunilor politicului. Susțineți această propunere? Dacă da, în calitate de membru CSM şi fost președinte al acestei instituții, ce ați făcut în acest sens?
H.D: Da, am şi făcut-o prin Hotărârea de Secţie nr. 94 a Secţiei de Judecători din 29 ianuarie 2013 prin care am adoptat pe baza principiilor de transparenţă şi legalitate că procedura alegerii conducerii CSM trebuie să parcurgă câţiva paşi necesari, şi anume: dezbaterea /discutarea prealabilă în cadrul Secţiei pentru judecători a candidaturii depuse pentru funcţia de preşedinte/vicepreşedinte al CSM; anunţarea candidaturii într-un termen rezonabil; publicarea proiectului de candidatură pe pagina de internet a CSM, în vederea aducerii la cunoştinţa publicului, cu cel puţin 3 zile înainte de data şedinţei Plenului în care au loc alegerile pentru funcţia de preşedinte/vicepreşedinte al CSM; dezbaterea proiectului de candidatură în cadrul şedinţei Plenului CSM în care se prezintă proiectul de către candidat.
În mod cert o astfel de procedură transparentă, publică, ar reduce riscul imixtiunii politicului în alegerea conducerii CSM.
Trebuie să vă reamintesc că anul trecut un alt membru CSM, dl. Alexandru Şerban, şi-a făcut publică intenţia de a candida cu prezentarea publică a proiectului cu câteva zile înainte de ziua alegerilor pentru președinția CSM. S-a preferat şi atunci tot anunţarea şi prezentarea altor candidatori într-un mod total netransparent, respectiv cuplul Ghica – O. S.-H.. Ne gândeam, totuşi, că astfel de practici nu vor mai avea loc, că suntem magistraţi şi că apelul UNJR, corect întru totul, va fi urmat.
Nu s-a întâmplat aşa, se pare că înţelegerile după uşile închise şi chiar în afara clădirii CSM au prevalat şi de această dată. Păcat, în mod cert, nu a fost un proces de alegere democratic, lucru pe care Secţia de Judecători l-a reflectat în Poziţia din 14 ianuarie (amintită anterior).
Aşa cum am spus, astfel de practici mai degrabă specific politicianiste pot fi evitate dacă votul este asumat de cei care-l exercită. Noi, eu, domnul Alexandru Şerban şi domnul Adrian Neacşu, ne-am asumat această responsabilitate şi obligaţie de transparenţă încă de la începutul funcţionării noului CSM, practica semnării votului exercitat, prin renunţarea la secretul votului, am păstrat-o şi o vom păstra până la finalul mandatului, indiferent cum s-ar termina acest mandat.
V.S: Care este opinia dvs. despre revocarea judecătorilor Cristi Dănileţ şi Alina Ghica? Este ea întemeiată legal sau este o revanșă instrumentată politic împotriva unor judecători care au intrat într-un conflict deschis cu unele personalități politice?
H.D: Orice, dar numai revanşă politică nu e. A fost o manifestare fără precedent, democratică şi fermă, a solicitărilor de revocare ale celor 1200 de judecători (în favoarea revocării domnului Cristi Dănileţ) şi 13 curţi de apel (în favoarea revocării d-nei Ghica).
Afirm categoric că cei peste 1600 de judecători nu pot fi manipulaţi politic; şi desfid pe oricine lansează astfel de aberaţii.
Judecătorii, inclusiv cei care au votat pentru revocare, nu pot fi minţiţi şi nici manipulaţi. Fie şi numai pentru că sunt o elită profesională a cărei principală obligaţie constituţională este cea a independenţei, a prezervării acesteia.
Aşadar, modul în care adunările generale a peste 130 de instanţe din România – locuri şi spaţii diferite – au decis a fost reflecţia unui proces democratic, cel mai democratic cu putinţă la nivelul administrării instanţelor. Până la urmă, conştiinţa şi legalitatea au stat la baza votului acestor judecători.
De altfel, nu am auzit niciun judecător – mă refer la cei care au votat – să se fi plâns de presiuni externe sau interne sistemului de justiţie în legătură cu exercitarea votului; e greu de crezut că o asemenea mare masă de oameni, a căror independenţă e scrisă in ADN-ul lor, să fi fost manipulaţi sau forţaţi într-un asemenea hal să-şi exprime votul, fie în sensul revocării, fie în sensul respingerii solicitării de revocare. E exclus. Dimpotrivă, tocmai astfel de acuzaţii aduse în spaţiul public îmi par a fi manipulări grosolane, fără consistenţă logică şi, mai ales, partizane.
V.S: Considerați că în actualul context legal este o problemă ca președintele CSM să fie un procuror? Credeți că este o miză pentru revizuirea Constituției asigurarea unui statut constituțional al procurorilor similar cu cel al judecătorilor?
H.D: Am mai spus-o şi o repet, aşa cum de altfel au făcut-o şi colegii mei prin poziţia exprimată la data de 14 ianuarie a.c.: nu, problema nu este ca un procuror să fie, la un moment dat, preşedinte al CSM, ci problema este ca acest procuror – O. S.-H. – să conducă CSM. Şi am expus în acest interviu motivele atât de legalitate, dar şi privind modul în care înţelege să conducă o astfel de instituţie constituţională, de ce ne-au făcut să-i cerem demisia de onoare, dar şi de ce ele mă fac să cred că nu-şi va schimba modul în care va conduce în 2013 CSM-ul faţă de 2012 şi că lipsa de transparenţă, lipsa de dialog şi lipsa de comunicare, ca şi sistemul cvasi-autocrat, vor fi coordonatele acestei conduceri; sper, totuşi, ca pe parcurs să mă înşel, însă după cele aproape 2 luni scurse de mandat semnele nu au fost deloc încurajatoare, dimpotrivă.
V.S: Cum comentați declarația lui Victor Ponta cu privire la decizia judecătorului care a instrumentat dosarul lui Voiculescu, este o imixtiune în treburile justiției? De ce nu s-a autosesizat CSM in acest caz?
H.D: Da, mie îmi pare o imixtiune. M-aş fi aşteptat ca Inspecţia Judiciară să se sesizeze din oficiu, conform atribuţiilor legale, aşa cum a făcut-o în alte rânduri. Poate a şi făcut-o, nu ştiu.
V.S: Sunteți acuzat de ANI că v-ați fi aflat într-un conflict de interese atunci când ați judecat cazul rectorului Universităţii “Petru Maior” din Tg. Mureş, al cărui subaltern fuseseți în 2006. Vă rog să explicați care este poziția dvs. vis a vis de dosarul ANI.
H.D: Aşa cum am mai precizat: aş fi preferat să-mi prezint punctul de vedere în faţa ANI. Aşa era normal şi firesc, mai ales că legea în astfel de cazuri prevede confidenţialitatea unor astfel de verificări. Or, prin “surse”, ANI, exact în momentul în care urmau a se lua decizii importante, cum ar fi solicitarea de revocare a O. S.-H. făcută de Secţia de Judecători, alegerea vicepreşedintelui, a făcut publică verificarea. Am solicitat şi solicit şi acum public atât ANI, cât şi Consiliului Naţional de Integritate să verifice cum a fost posibilă această scurgere în presă, în condiţiile în care eu încă nu mi-am formulat punctul de vedere, nu-mi văzusem “dosarul” de la ANI. De fapt, ceea ce are nevoie ANI e tocmai integritate în astfel de situaţii.
În fine, cu privire la poziţia mea faţă de aceste verificări, am făcut-o publică după ce pe “surse” presa a fost informată. E foarte simplu: prin distribuire aleatorie am fost îndrituit cu soluţionarea unei cauze la sesizarea ANI, pârât fiind rectorul Universităţii “Petru Maior” Tg. Mureş.
Da, am fost preparator la una din facultăţile acestei Universităţi.
Aveam două căi de a evita un posibil conflict de interese: cel de a sesiza colegiul de conducere al instanţei (o posibilitate legală) sau de a formula în chiar cauza respectivă cerere de abţinere (o obligaţie legală). Cum eu prezidam colegiul de conducere, ca şi preşedinte al Curţii de Apel Tg Mureş la acea vreme, şi tocmai în ideea de a evita un alt conflict de interese prin sesizarea colegiului de conducere pe care-l conduceam, şi cum formularea cererii de abţinere făcea inutilă sesizarea colegiului de conducere, am ales, evident, obligaţia legală, procedurală, şi am formulat cerere de abţinere.
De altfel, între o posibilitate, cum e cea de a sesiza colegiul de conducere al instanţei – care dă doar recomandare, şi obligaţia legală, e normal să prevaleze obligaţia de a mă abţine, lucru pe care l-am şi făcut.
Cererea de abţinere a fost respinsă de un judecător desemnat aleatoriu, care a avut, normal, garanţiile de independenţă şi imparţialitate, iar soluţia lui s-a bazat pe o chestiune de principiu, şi anume că astfel de relaţii “oficiale”, între mine, adică fost preparator la acea universitate, şi rector nu mă putea împiedica să judec.
De altfel, după ce acest judecător s-a pronunţat, am discutat deschis această problemă de principiu cu colegii de secţie, aşa cum făceam de fiecare dată cu colegii de secţii când apăreau probleme de interpretare a unor texte de lege. Toţi, în afară de mine, au fost în acord cu colega mea care mi-a respins cererea de abţinere.
Trebuie să vă spun că dacă aş fi într-o atare situaţie, aş proceda la fel: aş formula cerere de abţinere. Dar, evident, m-aş supune hotărârii irevocabile date de judecător. Pentru că altfel, nu?, aş intra în altă dandana: refuzul de a judeca, ce echivalează cu un clar abuz în serviciu. Vă întreb: aveam o altă alternativă de a nu soluţiona cauza, după ce mi-a fost respinsă pe chestiuni de principiu cererea de abţinere?
Nu în ultimul rând, chiar legea de organizare şi funcţionare a ANI spune foarte clar, cu subiect şi predicat, că ANI nu are competenţa în a verifica incompatibilităţile juridice, cu atât mai mult dacă acestea sunt invocate în faţa instanţelor; astfel de incompatibilităţi sunt în competenţa exclusivă a instanţelor de judecată. De altfel, dacă s-ar proceda în sensul în care o incompatibilitate ridicată în faţa instanţei de judecată (recuzare, abţinere) ar fi în sarcina verificării unui organ administrativ, cum este ANI, s-ar încălca principiul separaţiei puterilor în stat şi principiul independenţei justiţiei, lucru inadmisibil într-un stat de drept; mai mult, s-ar putea ajunge la abuzuri ca puterea executivă, adică un organ administrativ, să controleze în acest fel justiţia.
V.S: O parte a presei si a politicienilor, inclusiv premierul Ponta, a vorbit despre presiunile la care au fost supuși judecătorii care au votat împotriva doamnei Hăineală? Sunteți unul dintre cei care au votat împotriva ei – puteți afirma că s-au exercitat presiuni asupra dvs.? Cum vă explicați “atacul” aproape concomitent din partea DNA şi a ANI asupra dvs. şi a judecătorului Adi Neacșu?
H.D: Doamnă, eu sunt greu de impresionat chiar în ipoteza că s-ar declanşa verificări, anchete în ce mă priveşte, în legătură cu un vot exercitat ca membru CSM. Dar, da, există multiple semne de întrebare, cel puţin la nivelul aparenţei, cu privire la modul în care unele instituţii exterioare CSM au acţionat.
Să vă dau doar un exemplu: în data de 7 ianuarie (deci după votul dat în data de 4 ianuarie 2013 şi tocmai când contestam vehement legalitatea alegerii OSH ca preşedinte) am primit un fax prin care eram înştiinţat de ANI că sunt supus verificării şi că sesizarea din oficiu a ANI a început în vara anului 2011, deci în luna iunie 2011 ANI începe verificările, dar eu sunt înştiinţat de acest lucru la peste 17 luni. Dincolo de faptul că legea interzice o astfel de modalitate de înştiinţare prin fax, dimpotrivă prevede că modalitatea de înştiinţare este prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire – aşa spune legea, au existat şi există prea multe coincidenţe supărătoare. Şi asta pentru că tot la data de 7 ianuarie colegul meu Adrian Neacşu a fost înştiinţat prima dată tot prin fax că şi el este supus verificării ANI şi, ca un făcut, şi în cazul lui verificarea a început în luna iunie 2011. Prea multe coincidenţe şi semne de întrebare şi cineva trebuie să răspundă pentru aceste coincidenţe.
V.S: Care este opinia dvs. despre ANI şi DNA: sunt ele un instrument vital al luptei anti-corupție sau, așa cum acuză unele voci, mijloace pentru presiune politică?
H.D: Fără îndoială că sunt instrumente esenţiale în lupta anticorupţie. Sper să nu fie mijloace pentru presiune politică. Oricum, DNA a avut o activitate în ultimii ani care, putem spune, a schimbat nu numai imaginea justiţiei, dar poate şi faţa României.
Aşa cum am mai spus, trebuie să nu devenim prizonierii luptei politice, este necesar să ieşim din această logică păguboasă: nu este lupta noastră, a magistraţilor, aşa cum nu este nici lupta celor care lucrează în ANI.
Din păcate, s-au cheltuit mult prea multe energii în lupta pentru putere la nivelul Ministerului Public, în loc să ne preocupe, ca sistem, problemele acute pentru acesta: intrarea în vigoare a noilor coduri. În acelaşi timp, însă, nu pot să nu spun, şi asta nu numai pe baza experienţei căruia îi sunt supus eu şi câţiva colegi, că e nevoie de o reflecţie asupra întregii activităţi a DNA şi, eventual, ANI (deşi aceasta din urmă e o structură administrativă autonomă).
Iată, nu mai departe decât acum o săptămână, Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a dispus efectuarea de către Inspecţia Judiciară a unor verificări privind stadiul procesual al cauzelor, aflate în fază de urmărire penală sau în fază de judecată, în care Consiliul Superior al Magistraturii, prin Secţia pentru Judecători, şi-a exercitat atribuţiile legale prin care a dat încuviinţare la solicitarea DNA pentru judecători, cu termen de finalizare a raportului până la data de 15.03.2013.
Sunt dosare care zac pe masa procurorilor sau la instanţe, cauze extrem de sensibile şi cu impact public. Acestea trebuie să-şi găsească o rezolvare: nu soluţia de netrimitere în judecată sau de trimitere în judecată, de achitare sau condamnare contează, ci să se dea o soluţie. Din punctul nostru de vedere, trebuie să ştim cum şi pentru ce dăm această încuviinţare, tocmai ca şi garanţi ai independenţei justiţiei, pentru că prin nerespectarea unui termen nerezonabil în soluţionarea unor astfel de cauze ne pune pe gânduri cu privire la garantarea independenţei justiţiei.
Mai mult, intenţia mea e să cer Secţiei să dispună verificare cu privire la toate cauzele aflate la procurori, că e DNA sau alte structuri ale MP, pentru a afla stadiul anchetei penale (nu acuzaţiile şi modul în care procurorii îşi conduc ancheta, pentru că altfel am imixtiona în activitatea procurorilor), ci data la care au fost sesizaţi sau s-au sesizat din oficiu, data la care s-a început urmărirea penală, data eventualei puneri în mişcare a acţiunii penale şi stadiul procesual. Aceasta este obligaţia noastră, a membrilor CSM, în garantarea independenţei justiţiei; pentru că dacă sunt ţinute la “sertar” dosare penale ani de zile, cu nerespectarea unui termen rezonabil de soluţionare a acestora, nu am nici o rezervă să afirm că s-ar putea pune problema aducerii unei atingeri independenţei justiţiei.
Aici mai trebuie să mai spun că este esenţial ca DNA şi celelalte structuri ale Ministerului Public să ia exemplul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală. Ultimele rapoarte MCV au lăudat case managementul–ul instituit la nivelul Secţiei penale a ÎCCJ, unde se constată o soluţionare cu celeritate a cauzelor, indiferent de soluţia asupra căreia se opreşte instanţa. Nu văd de ce nu se poate cere aceeaşi celeritate în cauzele sensibile, în care sunt implicaţi miniştri, parlamentari, magistraţi, să existe acelaşi tip de case management; repet, nu soluţia e importantă, ci soluţionarea de către parchete a unor astfel de cauze cu celeritate; altfel, acuzele în ce priveşte aceste parchete, mai ales DNA, pot să curgă în continuare şi să existe o stare de tensiune nesănătoasă chiar pentru funcţionarea acestor structuri de parchete. Spre exemplu, la instanţe s-a instituit o monitorizare a cauzelor vechi aflate pe rolul lor; mai mult, s-au şi declanşat acţiuni disciplinare de către Inspecţia Judiciară pe acest motiv; nu văd de ce să nu existe o monitorizare din această perspectivă şi pentru parchete.
V.S: Cum vedeți ieșirea din actualul blocaj instituțional de la CSM?
H.D: Prin intrarea în legalitate. Am explicat ce înseamnă asta. În plus, prin transparenţă decizională, prin dialog şi comunicare şi renunţarea la atitudine autocrate.
Să vedem ce se va decide cu privire la revocarea de către curţile de apel şi judecătorii a celor doi membri, d-na Alina Ghica şi domnul Cristi Danileţ, pentru că există multă emoţie în rândul colegilor judecători, dar şi procurori, din ţară cu privire la această decizie ce urmează a o lua CSM-ul.
V.S: Cum comentați raportul MCV?
Raportul conţine două părţi distincte: una care analizează evoluţiile la nivel politic în România de la precedentul raport din iulie 2012 şi o a doua care se referă sumar la actualizarea obiectivelor de referinţă din cadrul Mecanismului de Verificare şi Cooperare instituit în 2007.
Este evident că justiţia a ieşit bine din acest raport, publicat în ianuarie 2013.
De altfel, Secţia de Judecători, în 29 ianuarie 2013, a avut o poziţie publică cu privire la acest raport. Printre altele, în aceasta luare de poziție, Secţia aminteşte că un moment important în anul 2013 pentru demonstrarea capacităţii Consiliului Superior al Magistraturii de a garanta numiri transparente şi obiective în funcţiile de conducere de la vârful sistemului judiciar este, pe lângă numirile restante la vârful conducerii parchetelor, numirea conducerii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Cu privire la presiunile exercitate de mijloacele de informare în masă reţinute in Raport, Secţia ţine să amintească existenţa unor campanii media recente îndreptate împotriva instanţelor judecătoreşti constituite în adunările generale, precum şi a unor conducători de instanţe.
De asemenea, Secţia pentru Judecători consideră că publicarea hotărârilor instanţelor judecătoreşti pe internet constituie pe lângă o sursă de informare pentru judecători şi un instrument pentru corecta punere în aplicare a noilor prevederi din codurile de procedură referitoare la unificarea practicii judiciare prin intermediul întrebării preliminare. Amintim că în prezent proiectul Jurindex a fost reorganizat în Institutul pentru Informare Juridică – Romanian Legal Institute Information (RoLII).
Față de presiunea excesivă a volumului de muncă asupra instanțelor, există preocupări permanente la nivelul CSM pentru restructurarea instanțelor, pentru reechilibrarea sarcinii de lucru și a numărului de angajați.