Constatăm cu indignare că a fost găsit vinovatul de către Curtea Constituţională a României: sindicalistul. Îl deranjează pe angajator. Cică, spun judecătorii care au votat în majoritate pentru ca sindicalistul să fie rapid măturat de angajator, activitatea sindicală nu poate veni în coliziune cu interesele angajatorului. Ba chiar asta-i istoria, că poate foarte adesea veni în conflict cu interesele patronului, tocmai de aia a curs sînge pe străzi timp de secole ca să se obţină nişte drepturi elementare pentru angajaţi. Dar mai bine citiţi motivarea halucinantă a Curţii Constituţionale (care o fi devenit între timp curte de arbitraj de business şi nu ne-am dat noi seama):
În aceeași zi, Plenul Curții Constituționale, învestit în temeiul art.146 lit.d) din Constituţia României şi al art.29 din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a luat în dezbatere excepţia de neconstituționalitate a dispozițiilor art.60 alin.(1) lit.g) din Legea nr.53/2003-Codul muncii, conform cărora: „(1) Concedierea salariaţilor nu poate fi dispusă:[…] g) pe durata exercitării unei funcţii eligibile într-un organism sindical, cu excepţia situaţiei în care concedierea este dispusă pentru o abatere disciplinară gravă sau pentru abateri disciplinare repetate, săvârşite de către acel salariat.”
În urma deliberărilor, cu majoritate de voturi, Curtea a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispoziţiile art.60 alin.(1) lit.g) din Legea nr.53/2003 – Codul muncii sunt neconstituţionale. Curtea a reţinut că scopul reglementării, acela de a proteja activitatea sindicală prin instituirea unei măsuri de protecţie a mandatului exercitat de reprezentanţii aleşi în organele de conducere ale sindicatelor, nu poate veni în coliziune cu interesele angajatorului, care, respectând dispoziţiile criticate, este pus în situaţia de a suporta o sarcină excesivă, de natură a-i afecta dreptul de proprietate, consacrat de art.44 din Constituţie. Evident că o protecţie a persoanelor alese în organele de conducere ale sindicatului se impune, dar o astfel de protecţie trebuie să funcţioneze exclusiv în raport cu activitatea sindicală efectiv desfăşurată (asigurată, de altfel, de prevederile art.220 alin.2 din Codul muncii), iar nu în ceea ce priveşte activitatea profesională, de bază, a angajatului, care este într-o situaţie juridică identică cu ceilalţi angajaţi sub aspectul incidenţei dispoziţiilor art.61 şi art.65 din Codul muncii.
Decizia este definitivă și general obligatorie și se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi instanței care a sesizat Curtea Constituțională, respectiv Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Argumentaţiile reţinute în motivarea soluţiilor pronunţate de Curtea Constituţională vor fi prezentate în cuprinsul deciziilor, care se vor publica în Monitorul Oficial al României, Partea I. (sursa: ccr.ro)