1. Scrisul din impuls
Pe acest subiect găsiți aici si aici articole detaliate. Pe scurt, situația arată în felul următor. Cine vrea să publice o carte în România trebuie să se mulțumească cu aproximativ 10% din prețul la raft ca drepturi de autor. Scăzând TVA/CAS, impozit pe venit se ajunge la numai 7% “bani în mână”. Dacă luăm ca reper un preț de 25 lei/exemplar și un tiraj de 3.000 exemplare, onorabil în ziua de azi, rezultă că autorul va încasa pentru roadele tipărite ale muncii sale doar 1,75 lei/exemplar vândut, adică 5.250 lei dacă tot tirajul se epuizează (asta poate dura mai mult de un an însă). Nu pare rău pentru o…lună, dar nu e prea optimistă situația pentru cineva care dorește să trăiască din scris și nu produce mai mult de o carte la 6 luni (mă rog, la un ritm mai alert ar produce probabil doar maculatură). Ca autor de e-book lucrurile stau chiar mai rău, pentru că editurile oferă doar aproximativ 15% brut pe drepturile de autor iar prețul unui exemplar este semnificativ mai mic decât în varianta tipărită (uneori la mai puțin de jumătate din preț). La fel de pesimistă este perspectiva pentru autorii de traduceri. O pagină tradusă în română din engleză/franceză/etc costă 2-3 euro. În final, doar o mână de oameni ajung să trăiască exclusiv din scris iar pentru a ajunge în această postură trebuie să fie atât autori talentați cât și unii bine promovați/mediatizați (s-ar mai fi înregistrat marile succese de public pentru Andreea Marin, Mihaela Rădulescu, Radu Paraschivescu, etc dacă autorii în cauza n-ar fi fost bine cunoscuți prin aparițiile lor la televizor/editorialele din ziarele de cultură sau cele de sport, generaliste, s.a.?). Mai pe larg aici
Există însă soluții salvatoare și pentru autori ceva mai obscuri. Ce-ar fi de pildă să vinzi doar titluri de impact și maculatură între coperți? Ideea mi-a venit când mi-au căzut ochii pe un titlu de pe Elefant.ro. “Suge-o, Ramona!”, ediție broșată, 486 pagini (nu se precizează dimensiunea în…cm), 26 de lei. Apărută în ianuarie 2015 la Editura Trei. Stoc epuizat! (vorbesc de varianta print, o mai găsiți doar ca ebook acum, la 17 lei). Hm! Bănuiesc că s-au găsit câteva sute bune de mici golani care să încerce o glumă proastă cu vreuna din colegele/prietenele/cunostiintele lor. Nici nu mai contează ce scrie între coperți dacă te cheamă Ramona și dai peste titlul asta gros când deschizi de ziua ta pachetul frumos ambalat. Romanul se vrea o poveste despre ieșirea din adolescentă și provocările sale, deci croită exact pe publicul țintă pentru astfel de bancuri. Păstrând rețeta, sunt convins că niște gospodine de 30-50 de ani ar achiziționa cu entuziasm un titlu gen “Dacă mai bei mori, boule!” așa cum subalternii unor sefuleti despotici și bugetari ar cumpăra romanul de acțiune “Trăznite-ar DNA-ul, tati!” . Evident, ca să le dea mai departe.
2. Scrisul la comandă
Aici includ în special variațiunile pe tema jurnalismului militant (Antena3, B1, Evz, România Liberă, Hotnews).Comanda apare la orice publicație-în sensul că jurnalistul are de umplut un anumit spațiu, într-un anumit timp și pe o anumită temă, asta intră în fișa postului-numai că în cazul jurnalismului militant nu sunt acceptate decât anumite atitudini/abordări. O spun din experiența personală, la Hotnews (mai puțin) sau România Liberă (mai mult). În variantă soft, cenzura e prezentată ca lipsă de oportunitate a unei anumite teme (“să mai amânăm”, “să mai cerem puncte de vedere”, “să mai așteptăm” până când…articolul e perimat), în varianta hard editorul nu te publică pentru că nu gandesti “corect”. Din jurnalismul la comandă se poate trăi încă în România, deși greu, cu luni de strâns cureaua când salariul întârzie, cu condiția să nu sări peste cal și să pui accente critice vorbind despre prietenii politici/de business ai patronatului. A apărut însă o specie nouă, analizele la comandă publicate pe platforme pretins independente (vezi Contributors). Un amic mi-a povestit odată cum i s-a propus de către un redactor-șef a cărui soție avea o firmă de PR să producă analize pentru Contributors pe diverse teme (sugerate de clientul firmei de PR, o companie în domeniul energiei) din care să reiasă că prețul la carburanți nu a crescut atât de tare, că redevențele la petrol și gaze nu sunt atât de mici, etc. De altfel, pe Contributors veți găsi o mulțime de analize stufoase, cronofage ca realizare dar oferite aparent gratis pentru platforma în cauză.
3. Scrisul pe blog
Am mai povestit cum am ratat șansa să fac bani din blogging. Asta după ce la capătul a mai bine de 4 ani de postări primisem o binemeritată recunoaștere a muncii depuse, sub forma unui mail. „Salut. Numele meu este Daniel și lucrez la o agenție de marketing online, unde oferim clienților noștri campanii de articole pe bloguri. Am văzut că site-ul cristiandogaru.blogspot.com (pe care am găsit adresă dvs. de e-mail) are PageRank 3, motiv pentru care va contactez cu această propunere de colaborare. Va propun să demarăm un parteneriat, în cadrul căruia eu să va pot trimite teme de articole, iar dvs. să le scrieți și să le publicați pe blogul cristiandogaru.blogspot.com. Nu este vorba de concursuri, ci de plată directă, pentru fiecare articol în parte. În acest moment, eu am de la alte bloguri similare cu al dvs. (adică tot cu PR 3) un preț de 20 ron/ articol. Pentru că îmi place blogul dvs., pot să ofer un preț de 25 ron/ articol scris și publicat pe cristiandogaru.blogspot.com. Estimez un necesar de minim 10 articole pe lună. Pentru detalii, va rog să mă contactați pe dan@ormusmail.com” . Ce-ar fi fost dacă numitului Daniel nu-i prea plăcea blogul meu? Poate mă penaliza și scădea indemnizația per articol la 10-15 lei….Dincolo de faptul că am refuzat politicos explicându-i lui Daniel că n-ar pica bine niște articole „intamplătoare” despre biscuiți cu zaibăr sau aparate de râs cu laser printre modestele mele sfaturi în materie de finanțe personale, nu m-am putut abține să remarc că se plătește modest pentru această formă de prostituție on-line (nu mi s-au cerut să inserez bannere ci articole). Avem iată explicația unor porniri subite ale unor bloggeri care se scoală dimineața chititi să ne explice ce senzație au trăit testând ultimele odorizante de WC cu aromă de scorțișoară, neapărat cu link și cum s-au simțit când au mâncat niște bomboane gumate moi bune și de lipit postere pe frigider (tot cu link). Mă rog, poate o parte dintre aceștia au page rank-ul mai mare, și se aleg cu 50-100 de lei pentru aceste review-uri „spontane”. Aviz blogerilor amatori care visează să câștige un ban din postări: dacă va mulțumiți doar cu o gustare pe zi, poate aveți o șansa. Blogosfera, privită la un moment dat că alternativă la jurnalismul ce uitase să-și exercite spiritul critic în folosul publicului făcând-o însă în interesul patronatului, riscă astfel să devină sinonimă cu publicitatea insidioasă, nemarcată și fără măcar decibelii în plus pe care îi afișează reclamele la TV oferindu-ți pretextul să muți canalul.
4. Postacii/trolli de internet
Sunt angajați de diverse partide, mișcări civice, companii private sau alte interese mai obscure și fac și ei un ban din..scris. Iată aici o poveste despre Samsung și trolii angajați în Taiwan pentru a promova telefoanele sale și a face reclamă negativă HTC. Alta despre trolii ruși aici. Și una despre postacii autohtoni. Cine citește Hotnews și comentariile care se împachetează la articolele despre Ponta/PSD sau Rusia/Putin simte de altfel ceva similar. Recent, am aflat că PDL-ul plătea 10.000 euro postacilor pentru comentarii laudative la adresa partidului și defăimătoare pentru concurența politică. Pagina de Facebook a președintelui Iohannis, cu cele 1,5 milioane de like-uri ar putea avea o rețetă similară. Ar fi cam greu de explicat altfel interesul “publicului” având în vedere banalitatea înfiorătoare a postărilor. Cine sunt trolii/postacii? În cazul Samsung erau probabil studenți. În cazul trolilor politici identitatea lor ar putea fi căutată și printre membri de partid iar în cazul trolilor geo-politici pe lângă categoriile deja enumerate (studenți, mici politruci) ar trebui să privim și spre serviciile de informații. De aici se desprinde ideea că articolul și comentariile la acesta nu reprezintă un tot unitar, cel puțin de când au apărut trolii/postacii în peisaj. O frecvență mai mare a unei anumite atitudini vizibilă printre comentarii nu echivalează cu un sondaj de opinie printre cititori, ci doar cu poziția unor oameni aflați în timpul…serviciului.