Un text scris de DAN GHEORGHE in Romania Libera.
Numărul întreruperilor de sarcină care au avut loc între 1958 şi 2008 este mai mare decât populaţia actuală a României. Această statistică înfiorătoare demonstrează politicile demografice dezastruoase pe care le-a avut România în perioade diferite ale istoriei sale recente.
“Ar fi trebuit să mai am azi încă şase fraţi, mai mari decât mine. Dar în viaţă nu suntem decât eu şi un frate de-al meu. Ceilalţi sunt în Cer. I-a avortat mama”. Aceste cuvinte, ce aparţin unei femei de 40 de ani, definesc 50 de ani de politică demografică haotică a acestei ţări. Cifrele vorbesc de la sine – 22.178.906 avorturi, făcute în intervalul cuprins între 1958 şi 2008. Datele aparţin Centrului de Calcul, Statistică Sanitară şi Documentare din Ministerul Sănătăţii. Şi mai interesant este faptul că la sfârşitul acestui interval, adică în 2008, populaţia României, conform datelor oficiale, era de 21.504.442 de locuitori. Deci numărul avorturilor din 50 de ani este mai mare decât populaţia actuală a ţării.
Trei avorturi, în medie, de femeie
“Nu ştiu să se mai fi petrecut un asemenea fenomen, într-o altă ţară europeană. Poate doar în Rusia numărul avorturilor să fie mai mare”, ne-a spus Vasile Gheţău, profesor de Demografie la Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială a Universităţii din Bucureşti şi director al Centrului de Cercetări Demografice “Vladimir Trebici”, din cadrul Institutului Naţional de Cercetări Economice al Academiei Române. La care Borbala Koo, director executiv al Societăţii de Educaţie Contraceptivă şi Sexuală, adaugă diverse statistici, la nivel european, pe o perioadă istorică îndelungată, care arată că media întreruperilor de sarcină din România o depăşeşte pe cea din Vest. La noi revin, în medie, trei avorturi în viaţa unei femei, pe când în Occident o femeie a făcut, tot în medie, cel mult un avort.
1957- legalizarea avorturilor
Specialiştii de la Centrul de Statistică al Ministerului Sănătăţii ne-au spus despre contabilizarea avorturilor din România că operaţiunea a început în 1958. Nu există date mai vechi. An de an se consemna numărul lor – fie că erau la cerere, fie din cauze medicale. Făcute în spitalele sau maternităţile de stat. Anul 1958 are o semnificaţie anume. Pentru că în 1957 s-a emis Decretul 463, prin care a fost legalizat avortul la cerere. Propaganda din anii ’50, pentru avort, desfăşurată în România după tipare sovietice, ne-a fost confirmată de profesorul Gheţău. Rusia sovietică militase, încă de pe vremea lui Lenin, pentru această idee. “Era un ciudat mod de a vedea emanciparea femeii”, remarcă Bogdan Stanciu, preşedintele Asociaţiei “Pro-Vita pentru născuţi şi nenăscuţi” – filiala Bucureşti. După al doilea război mondial, când România a intrat în sfera de influenţă sovietică, pe lângă multe alte “binefaceri” băgate de Moscova pe gâtul românilor, a fost şi politica în favoarea avortului. Urbanizarea şi industrializarea forţată au distrus practic familia tradiţională românească, plină de copii. Noile principii socialiste o scoteau pe femeia română din gospodăria ei şi o expediau direct pe şantiere şi în fabrici.
1965 – record absolut la întreruperi de sarcină
E la noi o legendă, nefondată, cum că anul de vârf al avorturilor din România a fost 1990, primul an de după căderea comunismului românesc. Atunci s-au făcut 992.265 de întreruperi de sarcină. Dar recordul este în cu totul altă perioadă, tocmai în plin comunism. Mai precis în 1965, când s-au făcut 1.115.000 de avorturi. Legale. Acela a fost anul cu cele mai multe avorturi din România, din totalul statisticii realizate la noi, între 1958 şi 2008. Fuseseră încă două “vârfuri”, mai mici, în 1964 – 1.100.000 de avorturi, şi în 1963 – 1.037.000 de cazuri. Decretul 463 a “produs” 7.521.100 de avorturi, în numai nouă ani, din 1958 până în 1966. Sunt cei mai “prolifici” nouă ani, din acest punct de vedere, ai României!
15.000 de femei ucise de pruncii lor
A urmat o perioadă confuză şi în acelaşi timp tragică pentru românce. Anul 1966 aduce Decretul 770, de care mulţi îşi amintesc ca fiind momentul interzicerii avorturilor. Mai nimerit ar fi să spunem că s-a redus numărul lor. O femeie era obligată să dea naştere copilului, dacă a rămas însărcinată înainte de 40 de ani. Putea să avorteze numai dacă avea deja patru copii sau din motive strict medicale. Numărul avorturilor a scăzut semnificativ, după 1966. Dacă urmărim statistica oficială din intervalul 1967 – 1989, vedem că numărul lor a fost, în fiecare an, de cel puţin 200.000, dar nu mai mare de 430.000 de cazuri. O mare necunoscută este legată de avorturile clandestine. Din datele strânse de Societatea de Educaţie Contraceptivă şi Sexuală rezultă că cel puţin 15.000 de femei si-au pierdut viaţa, până în 1989, din această cauză. Unele foloseau tije, andrele, sonde urinare, altele apelau la “babe”, pentru “tratamente” din plante. Orice cale, numai să scape de sarcină. Multe femei s-au ales, în schimb, cu infecţii grave. Doar cele cu adevărat norocoase au scăpat cu viaţă.