Lumea se surpă, deci să filozofăm. Să pop-filozofăm.
Un text-întrebare pentru Cătălin Tolontan (inutil să mai spun cît îl respect pe tip, dar iată că sînt undeva acele lucruri care ne despart). Nu ţine de partea din articolul ăsta care se referă la Ghiţă & Schwartzenberg. Acolo-s de acord că oamenii trăiesc în filmul lor ciudat, poate chiar cu nuanţe de paranoia&servicii, cum spune Tolo că a auzit în Dorobanţi. Nu-s de acord să mai stabilim şi partea bună, şi partea rea.
Eu şi Tolontan nu ne vom înţelege probabil niciodată asupra sfinţeniei proprietăţii, deja o frază “de dînşii inventată” pentru ceea ce aş numi mai curînd “proprietarul de datorii”. Eu sînt proprietar de datorii şi lucrez la proprietar de datorii mai mari, cam asta e una din esenţele capitalismului. Putere şi vulnerabilitate, ambele pe datorie.
Ce m-a deranjat e că şi Cătălin repetă fraze propagandistice fără să le cearnă atent aşa cum face cu alte ocazii. De exemplu, repetă celebra lamentaţie cu insuficientul capitalism românesc:
Nu suferim de prea mult capitalism, ci de prea puțin.
Or, Cătălin, din tot ce văd în jur văd doar exces de capitalism şi prea puţin din acea chestie pe care Vestul n-o pune în broşurile de răspîndire a religiei pieţei libere: reglementare, grijă faţă de angajaţi, taxare, capitole strategice în piaţă coordonate atent de stat. Pentru că da, istorici importanţi au căzut de acord măcar asupra acestei chestiuni: capitalismul e strîns legat de stat. Ăia care concurează liber pe piaţă sînt antreprenorii naivi sau ultrainventivi şi au businessuri neglijabile ca volum – ăia care lucrează cu reglementări privilegiate, monopoluri, ăia sînt “capitalişti” de dicţionar şi despre din “ăia” discutăm şi în România şi despre ăia vorbim şi cînd privim cu invidie la măreţele corporaţii de energie, telefonie etc.
De ce nu vorbim cinstit (iar tu ai fost mult mai încercat decît mine) despre cum a distrus “piaţa liberă” foarte multe lucruri pe care le iubeam amîndoi (inclusiv visul unei prese ceva mai bune). După 20 de ani cred că am învăţat doar capitalism sălbatic, am auzit numai poezia eliberării prin inventivitate şi muncă şi restul a fost numit “socialism” – uită-te la mine cum am ajuns să fiu numit comunist pentru că vreau sistem de sănătate de stat sau pentru că vreau întîi reglementări puternice în zona corporate şi nu lovituri drastice în clasa săracă (în care intră şi mai toată fostă “clasă de mijloc”).
România e un exemplu de manual despre cum capitalul erodează alert orice formă de exprimare democratică atunci cînd statul îi face jocul umil şi propagandistic – o erodează, nu o distruge, clasic, iarăşi. Să nu-mi spui că mai crezi şi în chestia aia “capitalism fără democraţie nu se poate”.
Citezi cu nesaţ din articolul lui Voinescu – care la rîndul său cita din celebrul discurs al lui Sarkozy.Un articol tradus blînd unde nu apar aşa de dur ideile exprimate de preşedintele francez: “Ideea atotputerniciei pieţei care să nu fie deranjată de nicio regulă, de nicio intervenţie politică, a fost o idee nebunească. Ideea că pieţele au întotdeauna dreptate a fost o idee nebunească.” (Voinescu traduce “idee folle” prin “idee proasta”, ha). Sarkozy spune că esenţa capitalismului este antreprenoriatul, că acolo ar trebui să ne întoarcem. Istoria nu ne spune asta, dar ne trebuie prea mult timp şi loc pentru argumente aşa că nu mai explic, doar îmi asum: capitalismul e un lung şir de crize şi reaşezări, cele mai echitabile redistribuiri ale capitalului către cei mulţi făcîndu-se doar providenţial-politic. În rezumat: poate ar trebui să fim mai precauţi cu preamărirea capitalismului pur şi frumos cînd pînă şi cei care au profitat din plin de pe urma lui se nuanţează şi se reaşează.
Cît despre certurile astea mici Ghiţă-Vîntu, tu eşti un fericit, ai aplicat teorema pură a proprietăţii şi ţi-au ieşit o victimă şi un agresor. Eu m-am săturat să vorbesc la scară mică Ghiţă-Vîntu-Voiculescu-şi-cine-mai-vrei şi-ţi spun că greşim constant cu ce ne dorim. Vrei capitalism pur şi dur? Atunci îţi doresc să citeşti cît mai puţine ştiri cu “rogozanu a plecat de ici-colo, de colo-dincolo” şi îmi doresc să citesc şi mai puţine ştiri cu “Tolontan a plecat dincolo şi apoi dincolo şi a luat-o iar de la zero”. Sper ca într-o zi să nu mai vrei atît de puţin. Dar cît timp ne mai tîrîm prin treaba asta numită capitalism, măcar să n-o mai investim cu atîta forţă etică, filozofică, mistică de-a dreptul uneori.