Gabriela Firea atacă cu un share pe facebook proiectul asociației Dăruiește Viața de a construi un spital de la zero cu banii strânși de la companii și din donațiile a sute de mii de oameni. Iese un scandal monstru din cauza limbajului folosit. În postarea shareuită, autoarea Dana Budeanu, expertă în modă și în tabloid jegos, screme niște ironii de doi bani: ”Ăștia cacare face ei un spital vrea să doneze pintea un aparat”. Budeanu nu făcea decât să-și perie clientela, marea masă de cuscri, nuntași, să-și conserve businessul botezurilor și tăierilor de moț. PSD este reprezentantul acestei burghezii de cuscri și cuscre. Dăruiește Viața este reprezentanta noilor forme de networking. Se bat deci două rețele de socializare (din aia pe bune, în viața reală). Cea cu botezurile e frustă și prăfuită, cealaltă e nouă și reprezintă cu adevărat capitalul serios și ideologia dominantă a ultimilor 30 de ani. Așa că Firea e făcută praf. După ce încearcă să linșeze mediatic inițitativa filantropică, totul i se întoarce cu forță dublă în freză.
Pentru mulți treaba e clară: țața a vrut să distrugă ceva frumos. Statul cel rău vrea să confiște ceva superb venit din inițiativă particulară. Nu mai contează detaliile. Că țață cum o fi, chiar a sprijinit proiectul cu un teren public; că privat și frumos cum o fi proiectul, are nevoie de sprijin public pentru aparatură. Dar fețele ”banului public” sunt ”duamna” și Pintea. Și nu au voie să întineze idealul nobil al unui stat al oamenilor aleși, neîntinați de pesedism. Războiul e profund, nu sunt doar nervi de facebook aici.
Firea, ca mulți alți pesediști, nu înțelege că banii și rețelele politice învechite nu pot îmbunătăți percepția asupra statului, asupra cheltuielilor publice. S-a apucat să cheltuie pe reclamă în toată presa, pe care a și amorțit-o o vreme, ca să demonstreze că ”și noi facem”. Culmea e că da, au fost cheltuieli serioase în zona sănătății. Dar le-a promovat agresiv și inconsistent. NU înțelege că e pierdută o bătălie ideologică importantă. Ea crede că încrederea în cheltuiala publică în general poate fi restaurată prin campanie de PR. Așa că a cheltuit un milion de euro și presa a fost ceva mai blândă. Problema e că acest aparat partinic nu știe să facă investiții care să dea speranță: cum te uiți îndeaproape la spitalele finanțate de Firea (pentru că au fost bani serioși băgați acolo) descoperi imediat cuscrii și cuscrele de la nunți care supraevaluează instalarea unui WC și apoi vin cu plicul generos pe la nunți. Statul are dezavanatajul că poate fi monitorizat. Businessul privat nu, iar pe acesta nu-l chestionează nimeni din principiu, pentru că e de ”prost gust” și lipsă de respect față de victime.
Emoțional
Când se ascute lupta pentru putere, în mod obișnuit se discută în emoții, nu doar provocate de designul adversativ al rețelelor sociale, e pur și simplu modalitatea publică democratică de manifestare a societăților de la periferia UE. Mai mult nu sunt educate elitele noastre să facă. O întreagă pătură de cetățeni cu dorință de schimbare (reală sau de schimbare a propriului job în ceva mai bun) presară lacrimi în orice raționament. Se transpun în pielea unor victime ale unor tragedii, trag la răspundere pe alții pentru alte tragedii. Există și o continuitate în asta: practic, de 30 de ani se vorbește fără menajamente în numele unor victime, ale comunismului, ale minerilor, ale incendiilor, traficului de carne vie etc.
Sunt teme recurente și interpretări năucitor de subiective. Citeam un text despre destinul dramatic al unei supraviețuitoare de la Colectiv. Și am încremenit la următoarea frază: ”A stat în comă o lună și jumătate, iar când rănile îi erau încă deschise, a fost dată afară din spitalul AKH de la Viena, pentru că statul român nu a plătit la timp facturile.”. Și începe lungul pomelnic al cinismului statului român. Nici un om întreg la minți n-o să spună că statul român e corect în fiecare din relațiile sale cu cetățenii săi. Dar nu te zgârie nimic pe retină din detaliul că un spital din Viena îți aruncă în stradă pacientul cu răni deschise? Aici se vede profund traumă ideologică a spațiului public românesc – totul e pus în relația stat-cetățean, om de rând vs funcționar, politician. Ce sistem ne alegem să-i luptăm împotrivă? Alegem adversarul cel mai slab, e un reflex al unei clase de mijloc gălăgioase, antistat dar cu mari pretenții de la stat. Că așa au învățat de la patronii lor gălăgioși care plătesc taxe puține și cer stipendii multe pentru eroimul lor capitalist.
Tot fără sens e întreaga luptă de statut, prin care te arăți cetățean de rang 1 înjurând la Firea, declanșată de o ceartă strict politică între, pe de o parte, cele două organizatoare ale minunatei campanii pentru facerea unui spital oncologic pentru copii și, de cealaltă parte, primărița Capitalei, ministra sănătății Sorina Pintea și alții. Este o bătălie care nu necesită decât o singură atitudine: o critici pe Firea că e mahalagioaică pentru că preia statusuri cacofile scrise de o expertă în stil care le dă cu nuia peste unghiile lăcuite ăstora de au bani noi. Și atât. S-a terminat scandalul. Dar nu, o ducem până în pânzele albe. Discutăm cu rafinament dacă terenul e al statului sau doar al autorității locale. De ce se împăunează Firea că le-a dat terenul? Lui Firea i se pare nedrept că atunci când se dau bani publici (locali sau de la centru) nu ”se face PR” ca atunci când se adună bani de la privați. Nu înțelege cât entuziasm îți trebuie să aduni voluntar atâția bani de la ”particulari”. Și da, mulți demnitari, își văd bugetele ca pe banii lor. De partea celalată, acuzațiile cum că vrea statul să le confiște banii celor două doamne cu campania îmi par nu doar ridicole, ci profund perverse. Până la urmă a existat discuția despre posibilitatea preluării unor aparate RMN de la stat. Pintea a zis că a vorbit cu asociația filantropică și le-a spus că nu înțelege legal cum se vor face achiziții – dar se jură că nu a amenințat. Ce pare rațional și nu doar emoticon-al că s-a întâmplat? Simplu: și Firea și Pintea ar fi vrut să se asocieze cu inițiativa privată pentru spitalul oncologic și să se înfrupte din comoara de PR. Pintea tot promovează privatizarea pe feliuțe a sănătății, nu e cu nimic mai brează decât dreapta care se își vopsește filantropic un vis rudimentar și plin de bani: să facem din sănătate un drept la care aspiri cu cardul în mână. Disperarea unei pături subțiri din România, câteva milioane de oameni, două-trei, nu multe, este una pe care o înțeleg: băi, în unele cazuri, în țara asta mori și dacă ai bani. Și au dreptate. Asistăm de ani de zile la fabricarea unui stat social dar segregaționist. Unul care să ofere asistență doar merituoșilor, iar aici se unesc în profunzime și pesediști. și useriști, și peneliști. Însă bolile de care suferă România sunt cauzate tocmai de separări brutale de clasă și castă în ultimii 30 de ani. Bacteriile din spitale încă n-au putut fi separate după venituri.
Emoționalul meu
DAAR. Este incredibil cum intrăm în retorica de devastare a statului fără niciun plan. Singurul plan ar fi să o luăm de la zero în privat. ”Privatul” nu mai este anunțat ca privatizare rudimentară ca acum câțiva ani, ci ca filantropie. Cunosc din familie, ca mulți alții, dramele tratamentului cancerului. Și pot spune clar că programul care protejează bolnavii funcționează, protejează cât de cât. Este îngălat birocratic, e nedrept, ”uită” bolnavii din zonele prea sărace ale României. Dar tot e o șansă să te tratezi și să ai ceva extrem de important: moartea demnă. Dacă tot ne batem în experiențe personale, trebuie să spun și eu ce am văzut cu ochii mei: că poți beneficia de un tratament decent cu cheltuieli mult mai mici decât în orice variantă privată europeană. Tot cu ochii mei am văzut și ce se întâmplă cu programul de stat în contactul cu privatul: devine afacere mult mai cinică decât câte un plic scăpat medicului sau asistentei. Banii publici sunt supți cu hărnicie de clinici și fundații private diverse care au găsit metode contabile și birocratice (evaluarea dosarului, consultația etc.) de a taxa un program gratuit. Iar industria umflării notei de plată din bani publici atinge dimensiuni americane. Nu aud nicio critică a acestor practici care pot mânji rapid și inițiativa frumoasă de la ”Bursa de fericire”. Cum vom preveni ”selecția” pacienților prin taxe cinice practicate acum din plin de mediul privat? Nimeni n-are chef, se pare, să-și imagineze un viitor extrem de previzibil: ăla în care vom regreta prezentul jegos de acum, cu șpăgi și bacterii, ăla în care jumătate de populația nu va mai avea acces nici la bacterii.
Când vom încerca să fim și raționali, când vom înceta să urlăm că o întrebare normală strică bunătate de emoție? Nu, filantropii nu pot fi întrebați pentru că ei reprezintă suferința, victimele, iar întrebările sunt o lipsă de respect. Pe mine nu mă interesează proasta creștere a Gabrilei Firea, ambiția ei nemăsurată. (Nu vreau să deschid discuția cu buna creștere de ambele părți, ăia cu ”muia” și ăia cu țățismul agresiv, iarăși nu mă interesează). Noi nu vorbim de sistem deși ne dăm toată ziua antisistem. Nu vorbim despre neregulile enorme din industria privată a sănătății. Nu vorbim despre cum vrem să reparăm statul: incluziv?, adică mai înghesuiți așa dar cu toții, sau exclusivist, ceva în care statul să însemne cetățeni de diverse categorii definite legal. Aici eu am un program clar: egalitatea în fața morții este esențială.
În cazul Colectiv, tot nu se vorbește deloc despre responsabilitatea patronilor și (bieților) organizatori. . Mi-am luat sute de înjurături când am scris un text despre deznodământul juridic după astfel de tragedii în SUA sau Olanda sau Brazilia – adică chiar condamnarea organizatorilor direcți, patronii de cluburi și managerii evenimentului. Crud și simplu. E o blasfemie să te iei de antreprenor, important e să ataci ceva numit generic ”statul”. Funcționăm în continuare ”pe propria răspundere”. ”Propria răspundere” nu e corupție, e laissez-faire care își ia periodic tainul de vieți. Ca să dau și un alt exemplu, e corect să spui că infrastructura proastă produce accidente rutiere. Dar, în ultimă instanță, responsabil e șoferul imprudent care îi omoară pe alții cu iresponsabilitatea sa. Ca să nu mai zic că dacă spui că autostrăzile rezolvă problema, nu vezi cât de mult ne-am deformat creierii încât nu mai credem în transport în comun sigur, ne închinăm doar la mașina mică.
Stat și filantropie
De partea cealaltă a baricadei stau un stil de guvernanți care au făcut din instituții diverse, de la pompieri la procurori simple fortărețe care gândesc ca un SRL pe bani de la stat. Ierarhie și secretizare. Ce n-a terminat piața liberă termină instituții-fortăreață neverificate, nesupuse procedurilor sau controlului democratic și eficient administrativ. Fiecare râvnește poziția nedemocratică a altuia. Vătaful patron particular ar vrea să fie general. Generalul ar vrea să fie CEO.
OMV Petrom a donat 10 milioane de euro pentru cauza bună a spitalului oncologic pentru copii. În același timp marile companii au atacat din toate puterile decizii democratice în stat prin care li se impuneau taxe mai mari. Și ceea ce se cheamă ”societatea civilă” pe la noi, o majoritate înduioșătoare de oameni de bine care cred în sponsorizări și lumea bună, s-a lipit fără probleme de cauza filantropică a marilor companii de a nu fi taxate! Doar în Estul Europei poate exista aș ceva: vorba lui Florin Poenaru, atenție, asta e avangardă, nu retardare democratică. Observația e profundă pentru că mulți dintre cei care se închină la Vest nu înțeleg că se închină pentru că respectă ce a rămas acolo din statul social, nu se închină la uberizare și capitalism sălbatic. Dar da, pupă moaștele statului social, proslăvind măreția pieței libere care distruge de decenii beneficiile obținute acum 50 de ani.
OMV Petrom ar fi trebuit să plătească în ultimii zece ani spre 1 miliard taxe în plus, dacă ar fi fost să-i taxăm ca-n Austria (adică dublu). Nu avem un stat așa puternic. Dar am fi strâns destui bani cât să întărim inclusiv speranța într-un stat ceva mai funcțional. Când îl numești doar stat-hoț închizi de fapt discuția despre ce societate vrem. Și mai ales închizi discuția despre ce tip de filantropie vrem: donația de 20% din impozitul ridicol pe profitul unor astfel de companii (așa au fost colectați grosul banilor pentru spitalul suspomenit) sau pur și simplu taxare mai eficientă și supravegherea cheltuielii publice? În asta din urmă nu mai crede nimeni. Societatea românească în partea ei activă și pretins progresistă nu mai vrea decât inițiativă individuală, privată și bunătate sufletească. Sincer, tocmai asta mă umple de scârbă. Spălătura pe creier neoliberală nu putea fi mai completă.
Mijloc
Totuși, una din marile realizări ale PSD este întărirea clasei de mijloc, mult mai mult decât combaterea sărăciei. Cred că asta și i-a ucis la un nivel de tectonică socială. Mă iau după un raport Credit Suisse, care spune că cei cu avere peste 100000 de euro sunt de trei ori mai mulți decât acum câțiva ani! Sigur, s-a dublat și numărul milionarilor, într-o perioadă extrem de scurtă de timp. Dar știrea e că marele vis românesc de întărire a mijlocului s-a împlinit într-un ritm accelerat.
Am văzut PSD-iști spunând că nu vor ca-n Chile, dar drumul ăla e, iar mare lucru pentru oprirea acestei situații nu a fost făcut. În jos e doar o urgie tăcută, ca de obicei, ceva mai mult anesteziată de salariul minim și de ceva în plus la pensie. Dar ăstora de jos li se surpă drepturi și accesul la servicii fundamentale. Nu au timp să vadă pe termen lung. Și nici nu prea au de ales între PSD și altă formă politică cu dorință de redistribuire. PSD a vrut involuntar să-și creeze o clasă de mijloc proprie. A creat-o mecanic, iar ăștia, când s-au văzut cu sacii în căruță, au trecut firesc în goana după statut și autoapărare de statul mânjit care nu-i merită. Clasa de mijloc pe fonduri europene și clasa de mijloc din fonduri PNDL își doresc același lucru: segregare, izolarea de pericolul ”servicii pentru toți”. De aia situația e disperat de ”neointerbelică”. Elitele se simt elite, dar mai ales au învățat să se recunoască, împreună cu aspiranții, ca parte dintr-o societate separată, merituoasă.
Zilele trecute, PSD-iștii citau mândri BNR-ul cu cifre despre cât de mult au crescut depozitele ”românilor”. Dar, din nou, nimeni n-a stat să combine cifrele astea cu datele date acum vreo doi ani de Florin Georgescu. 66% din deponenți dețineau 1% din totalul depozitelor! Mai puțin de 4% dețin 67% din totalul depunerilor. Nu cred că s-au schimbat radical datele, doar au crescut sumele. Ăștia din urmă vor prefera întotdeauna filantropia și nu taxarea.
Iar noi vom fi prinși, până când?, între muile de dreapta și meschinăria târgoveață a unor Firea sau Pintea sau Olguța nervoase că au banii, dar n-au statutul ales de orășence de elită, iubite de grupurile filantroape. Asta e, unii rămân cu tăierea de moț, alții cu team buildingurile. Din ambiția filantropilor trebuie să reținem că există o voință enormă de mutat instituțiile din loc – direcția în care vor să le mute e una complet incertă, sunt noi forme de privatizare, vopsite cu bune intenții. Din bârfoteca urâcioasă a PSD-ului trebuie să reținem că banul public nu mai e recunoscut de nimeni, că cheltuieli reale chiar și pentru inițiative private sunt privite din oficiu cu suspiciune. Efectul va fi dezastruos: în loc de raționalizarea și creșterea cheltuielilor de stat, vom avea emoție și boceală de înaltă calitate și competiție de PR.