Deciziile adoptate de șefii de stat și de guvern din zona euro pe 9 decembrie includ și câteva măsuri a căror eventuală implementare se va produce cel mai devreme în luna martie. Pe viitor, ele ar putea contribui la atenuarea efectelor crizei euro. Totuși, ce au uitat aceștia să facă, a fost să ia și niște măsuri pentru soluţionarea problemelor stringente ale crizei în care ne zbatem.
Prin urmare, haideţi să vedem ce au hotărât.
Au înăsprit regulile procedurii referitoare la deficitul excedentar, care erau deja stipulate în Tratatul de la Lisabona și care, dacă ar fi fost aplicate dintru început, ne-ar fi scutit de actuala criză. Noile reguli înlesnesc impunerea de amenzi statelor membre cu un deficit excesiv. Ar trebui amintit faptul că, într-un discurs ţinut anul trecut în faţa parlamentului german, cancelarul Merkel considera că e stupid să pretinzi amenzi grele din partea unor ţări care au un deficit foarte mare, din moment ce acestea oricum nu au bani să le plătească, și propunea schimbarea acestei prevederi a Tratatului. Asta dovedește că niciunul dintre acești șefi de state și guverne nu a citit, de fapt, Tratatul de la Lisabona.
În plus, au stabilit o nouă reglementare fiscală potrivit căreia bugetul general al guvernului nu poate avea un deficit structural anual mai mare de 0,5% din PIB-ul nominal. Statele membre au obligaţia de-a introduce această nouă regulă în sistemele lor juridice naţionale, la un nivel constituţional, sau echivalent acestuia, iar cele care au un deficit excesiv vor fi monitorizate de Comisie și de Consiliu. Din moment ce majoritatea bugetelor au fost deja adoptate, iar modificarea constituţiei implică proceduri legale complicate, transpunerea acestei măsuri la nivel naţional va mai dura ceva vreme.
Termenul noului Tratat referitor la Mecanismul european de Stabilitate a fost devansat, acesta urmând să intre în vigoare nu în 2013, ci în iulie 2012.
Acordul conţine și o referinţă umilitoare pentru Grecia, prin care este salutată hotărârea noului guvern grec și a partidelor care îl susţin de a implementa integral programul acestuia.
Ca atare, pentru Grecia, nimic nu se schimbă în bine. Dimpotrivă, situaţia de-acolo se deteriorează pe zi ce trece. Șomajul a ajuns la 17%, companiile se închid pentru că impozitele din ce în ce mai mari au dus la reducerea consumului, iar măsurile de relansare a creșterii economice sunt inexistente. Numărul grecilor care scormonesc prin lăzile de gunoi sporește văzând cu ochii, iar statul e în pragul colapsului, arătându-se incapabil să-și protejeze cetăţenii de valul de criminalitate în creștere, dar extrem de apt să protejeze guvernul de furia unei populaţii nedreptăţite.
Nimic nu se schimbă nici pentru Europa, de vreme ce, în eventualitatea că aceste decizii vor fi puse în aplicare, asta nu se va întâmpla decât din luna martie încolo. Prin urmare, prăbușirea zonei euro depinde mai ales de comportamentul speculatorilor (a se citi „pieţelor”). Dacă aceștia vor hotărî să atace Italia, Spania și Portugalia, acestea ar putea trage după ele și restul ţărilor din zona euro. Iar dacă un astfel de atac ar fi însoţit și de o scădere a calificativului acordat de așa-zisele agenţii de rating (și e o mare greșeală că li se acordă atâta importanţă) ţărilor din zona euro, atunci, praful se va alege de euro.
Eu, unul, sper că nu se va întâmpla așa ceva. Dar tergiversarea și lipsa de energie „în a lua taurul de coarne” de care dau dovadă „liderii” europeni de peste un an de zile încoace, fac din ce în ce mai probabilă o iminentă catastrofă. O soluţie nu doar eficientă, ci și extrem de curajoasă, ar fi ștergerea datoriei mondiale, ceea ce ar permite întregii umanităţi să o ia de la capăt pe o bază nouă și sănătoasă.
Traducere: Alexandru Macovei