Marian Pana pe Curs de Guvernare (fragment)
La intrarea în UE, România se situa exact la media statelor membre (0,31). În jurul valorii de 0,25 se afla un grup de state din care fac parte Japonia, Danemarca, Belgia, Cehia, Slovacia şi Ungaria. Valori similare cu cele de la noi se înregistrează în Austria şi Croaţia, dar şi în ţări precum Etiopia sau Ghana.
Franţa, Olanda, Elveţia şi Canada au un nivel de inegalitate sensibil mai ridicat ( circa 0,33), situaţie care se amplifică treptate în Italia şi Marea Britanie (0,36), SUA şi Turcia (0,40), China şi Rusia (0,45) şi tot aşa până la Paraguay, Chile şi Columbia (0,57).
Brazilia şi Africa de Sud se apropie de 0,60 iar peste această limită se grupează Swaziland, Republica Centrafricană, Sierra Leone, Botswana, Lesotho şi Namibia. Trebuie subliniat, însă că nivelul Gini nu are legătură cu nivelul de trai ci doar cu distribuţia avuţiei disponibile.
Pentru a avea o imagine mai clară referitor la aceste cifre, un coeficient Gini de 0,50 semnifică faptul că un sfert din populaţie deţine trei sferturi din avuţia naţională iar restului de trei sferturi îi revine numai un sfert. Avantajul acestui tip de estimare este că nu depinde de mărimea populaţiei şi nici de situaţia socială sau politică.
La noi, evoluţia a fost iniţial lentă, în sensul creşterii inegalităţii, cu valori succesive de 0,28 până în 1998, 0,29 în 1999, 0,30 în 2001, 0,31 în 2004 şi 0,32 în 2008. Criza a accelerat puternic inegalitatea socială. Economistul-şef al BNR, Valentin Lazea, atrăgea atenţia la mijlocul anului trecut că am ajuns deja la un coeficient Gini de 0,36, situat la limita de sus a UE.
“Cea mai mare parte a populaţiei poate trăi mai bine, în mod sustenabil, dacă exista un contract social intern, prin care paturile bogate sa accepte să cedeze o parte din veniturile lor păturilor sarace. Aceastea din urmă, însă, trebuie să dovedească faptul că merita un astfel de sacrificiu“, afirma atunci Valentin Lazea.