Criza migranților în Europa a căzut în spectacolul grotesc al statelor care dezbat dacă ele sunt responsabile, și dacă da, în ce măsură ar fi. Oamenii sunt categorisiți în refugiați saumigranți economici. Germania vrea să ajute doar sirieni, nu și afghanii, irakienii și pakistanezii care așteaptă în Ungaria și în alte părți. Slovacia vrea să ia doar creștini. Ungaria, se pare, nu vrea pe nimeni. Marea Britanie este profund îngrijorată – încă! – de același vechi subiect, hoții de beneficii sociale. Lunateci în secțiunile de comentarii vorbesc despre “noi” și despre “ei”, și despre cum sunt șantajați emoțional.
În timp ce pisica este plimbată dintr-o parte în alta, grotescul iese la iveală. Problema devine structurată ca amenințarea la adresa Europei. Angela Merkel se îngrijorează că s-ar putea restabili controlul pașapoartelor și trecerile de frontieră în zona Schengen. Politicienii maghiari și slovaci sunt îngrijorați de amenințările asupra “culturii europene”. În loc să fie preocupați de violența la care sunt supuși refugiații și migranții (termenul pe care îl folosim nici nu contează cu adevărat), atunci cînd încearcă să treacă de garduri de sârmă ghimpată și să supraviețuiască pe Mediterana, atunci cînd dorm pe beton cu familiile lor pe lângă gări, ferindu-se de poliție și de amenințarea detenției și a gazului lacrimogen, politicienii europeni se apropie periculos de mult de o nou interpretare greșită: violența de care trebuie să ne temem este violența împotriva unui ideal european și a unei norme culturale europene (care, să fim clari, nu există).
Această proastă interpretare a violenței este un răspuns greșit, și unul care eșuează. Capacitatea statelor europene de a pune problema în termenii lor este, cu siguranță, încet depășită de povara numărului de oameni. Solidaritatea dintre refugiați și grupurile de cetățeni denunță statele și lipsa lor de acțiune.
Punerea problemei în termeni de responsabilitate a statului crează situații în care viețile oamenilor devin secundare față de problemele economice și sociale, reale sau imaginare, ale statului. Criza migranților în Europa nu poate, nu trebuie să fie văzută ca o problemă de responsabilitate a statului. Formele de interpertare care sunt astfel folosite sunt parohiale și limitate. Aceasta nu este o problemă a responsabilității, ci a priorității pe care viața umană și demnitatea o au asupra statului și a vechilor lui moravuri. Răspunsul în această situație trebuie cu siguranță să depășească statul, să îl facă irelevant, să lucreze pe baza solidarității umane și să depășească distincțiile dintre cetățeni și migranți sau refugiați.
Prem Kumar Rajaram
Department of Sociology & Social Anthropology
Central European University
Preluat de pe blogul Migszol . Traducere Daniela Ana.