Procesul fostului prim-ministru islandez a început luni, 5 martie. Geir Haarde este acuzat că nu a reacţionat prin măsuri adecvate la criza financiară care afecta Islanda în 2008. Oare exemplul acestui proces poate fi urmat şi de alte ţări? Cotidianul spaniol El Pais a adresat această întrebare mai multor experţi şi jurnalişti.
Fostul prim-ministru islandez Geir H. Haarde este judecat de un tribunal special, pentru “neglijenţă majoră” în legătură cu dezastrul financiar din 2008. În Islanda, criza financiară s-a manifestat prin falimentul a trei bănci, suspendarea rambursării datoriei externe, scăderea valorii monedei naţionale şi creşterea ratei şomajului, care a atins nivelul de 10%. Oare guvernele statelor europene fuseseră alertate în prealabil în legătură cu iminenţa crizei? Ce parte de responsabilitate trebuie atribuită băncilor? Oare justiţia trebuie să dea dovadă de o mai mare fermitate faţă de actorii politici sau bancheri?
Kattya Cascante, analist la Fundación Alternativas, o asociaţie apropiată de Partidul Socialist spaniol
Pentru a-i trage la răspundere pe politicieni, trebuie să analizăm eficienţa măsurilor întreprinse, dar şi să înţelegem de ce s-a optat pentru unele obiective în detrimentul altora. În sistemele democratice, guvernul are obligaţii, iar parlamentul trebuie să realizeze o adevărată supraveghere a conţinutului deciziilor politice şi trebuie să aibă acces la informaţiile necesare. Însă, aceste informaţii – care ţin de imperativul transparenţei, având rolul de a consolida încrederea interinstituţională şi de a spori exigenţele instituţiilor publice – lipsesc cu desăvârşire în toate sistemele politice.
Jordi Vaquer, director al Institutului de studii privind politica internaţională CIDOB, cu sediul în Barcelona
Un lucru este cert: imediat ce imunitatea le este ridicată, politicienii care au comis ilegalităţi trebuie deferiţi justiţiei. Dar această obligaţie a politicienilor de a oferi explicaţii trebuie aplicată în primul rând prin mecanisme politice. Acest lucru se întâmplă prin alegeri, dar şi prin parlamente, care în multe ţări nu mai sunt decât scene ale unor rivalităţi grosolane între partide sau ale adversităţilor din interiorul formaţiunilor politice – formaţiuni care devin incapabile să îi tragă la răspundere pe propriii lideri, fiind reduse la tăcere din cauza unei pretinse “loialităţi”.
Totuşi, trebuie să fim atenţi să nu idealizăm cazul din Islanda! Înaintea crizei financiare, Islanda era subordonată unui sistem clientelar şi unei complicităţi între instituţii şi bănci care luase o turnură aproape de tip mafiot, este o ţară în care vechiul sistem refuză să se prăbuşească. În acest context, liderii care au întârziat luarea unor decizii politice pentru a putea vinde acţiuni s-au sustras justiţiei. Este incontestabil că Geir Haarde a dat dovadă de neglijenţă, dar prietenul său David Oddsson, care a fost prim-ministru timp de 20 de ani şi apoi guvernator al Băncii centrale, astăzi fiind director al unuia dintre marile ziare islandeze, nu doar că s-a sustras cercetărilor, dar mai face şi presiuni pentru blocarea anchetelor.
Gonzalo Fanjul, jurnalist la El Pais
Suntem toţi bucuroşi să vedem că un politician este adus în faţa justiţiei din cauza modului defectuos în care a gestionat criza financiară, dar nu sunt convins că aceasta este metoda cea mai dezirabilă. Închisoarea este pentru corupţi şi pentru infractori. Însă cei incapabili, cei lipsiţi de scrupule şi imbecilii trebuie sancţionaţi la urne.
Cred că esenţial este să identificăm motivele care i-au îndemnat (şi care încă îi îndeamnă) pe liderii politici să acţioneze într-un mod sau altul. În faţa căror interese cedează? Cine are acces la ei şi la legile lor şi cine nu? În anumite cazuri nu trebuie exclusă deloc responsabilitatea penală. Eu, personal, m-aş mulţumi să prezinte scuze sau cel puţin să exprime unele dubii. Este abia o primă etapă, însă una care este absolut necesară pentru a începe să ne îndreptăm în direcţia cea bună.
Ana García Femenía, consilier pentru evaluarea şi planificarea politicilor publice la Universitatea Complutense din Madrid
Sperăm că ceea ce se întâmplă acum în Islanda este începutul unei evoluţii atât de mult aşteptate în privinţa evaluării sferei politice de către politicieni şi de către cetăţeni. S-a ajuns la această situaţie probabil din cauza refuzului permanent al politicienilor de a-şi asuma responsabilităţile. Până la punctul în care cetăţenii au ajuns la un fel de lipsă de interes faţă de sistem. Faptul că un politician trebuie judecat pentru consecinţele acţiunilor sale trebuie să ne facă să ne gândim la mecanismele intermediare de supraveghere şi evaluare a politicilor publice, la mecanismele de luare a deciziilor, la cei care au responsabilităţile, la instrumentele care există pentru analizarea şi reorientarea politicilor după ce acestea încep să fie aplicate, etc…
Antonio Elorza, analist politic, profesor de Ştiinţe Politice la Universitatea Complutense din Madrid
Responsabilităţile în această criză, la cele mai înalte niveluri politice şi administrative, dar şi în deciziile aflate la originea dezastrului, trebuie în primul rând făcute publice. Ulterior, dacă reglementările în vigoare permit, condamnarea celor responsabili ar fi un aport considerabil la democraţie.
Juan Arias, corespondentul El Pais în Brazilia
În opinia mea, cazul fostului premier islandez Geir H. Haarde ar trebui luat drept exemplu şi aplicat şi altor lideri politici. În contextul unor crize de o asemenea amploare, care afectează zilnic milioane de oameni, este inadmisibil ca niciun vinovat să nu răspundă pentru acţiunile sale. Chiar şi în cele mai mici companii, directorul trebuie să răspundă în caz de faliment. Din punctul meu de vedere, în afară de bancheri şi de directorii companiilor, în ultimă instanţă cei responsabili sunt politicienii, pentru lipsa de vigilenţă, iar, în unele cazuri, mai rău, pentru complicitatea cu primii. Absenţa celor vinovaţi în crize precum cea cu care ne confruntăm reprezintă cel mai mare dispreţ faţă de victime. Şi să nu răspundă nimeni? Eu am tot respectul faţă de Islanda.