Critică sau cunoaştere?

TEMA: Ce fel de feminism îmi doresc de 8 martie?

Au existat la un moment dat în cercurile activistelor rome, discuţii[1]legate de faptul că mişcarea feministă a femeilor de culoare poate fi extrapolată şi femeilor rome. Există un feminism al femeilor rome?

Sunt femeile rome pregătite pentru mişcarea feministă?Au fost doar câteva dintre întrebările la care ne-am dorit răspunsuri.Această analiză s-a dorit a fi un punct de pornire care să ne arate dacă şi în ce măsură putem vorbi despre feminism şi femei rome. Din păcate nu s-a materializat. Şi nici nu am găsit răspunsurile dorite. Nu este însă niciodată prea târziu…

Între dominaţie socială, marginalizare şi auto-marginalizare stă mişcarea feministă. Sau ar trebui să stea, pentru că, din păcate, atunci când vorbim despre statutul social al femeilor rome nu se întâmplă asta.

Mişcarea feministă a avut întotdeauna la bază un set de valori, principii şi interese comune împărtăşite de către adeptele/adepţii acestei mişcări. O mare parte dintre acestea au fost preluate de către intelectualele românce, femei prestigioase, care prin efort susţinut şi voinţă au reuşit dobândirea anumitor drepturi şi libertăţi. Dar ce se întâmplă

atunci când valorile suferă modificări, interesele se subdivizează şi devin interese specifice de grup? Este mişcarea feministă din România pregătită pentru a face loc intereselor specifice ale femeilor rome pe agenda publică? Mai mult decât atât, femeile rome sunt pregătite să aducă în discuţia publică problemele specifice grupului din care provin? Consider că marea provocare pentru feminismul din România o constituie, la momentul actual, găsirea unei agende comune, a unei voci comune, pornind de la experienţe împărtăşite în care femeile rome, femeile aparţinând grupurilor vulnerabile, dar nu numai, să se regăsească.

Mişcarea feministă ar trebui să constituie modalitatea prin care dominaţia socială asupra femeilor rome şi auto-marginalizarea să poată fi combătute. Însă elitismul feminismului şi reticenţa femeilor rome sunt piedici pentru a forma o voce comună în acest sens.

Si daca despre elitismul feminismului s-a vorbit deseori, alaturarea acestei mişcări cu femeile rome a părut pentru mulţi, nu o utopie, aşa cum aţi crede, ci un subiect de amuzament pentru societate. Căci nu-i aşa…de ce să căutăm soluţii, când putem râde sau critica. Ne este mai uşor să respingem ceea ce nu înţelegem, să catalogăm drept anormal tot ceea ce nu se încadrează în spiritul normelor sociale în care am fost educaţi.

O societate laică, puternic afectată de situaţia economică precară, nu prea permite dezvoltarea femeilor, cu atat mai mult a femeilor rome. Cauzele care împiedică emanciparea acestora rezidă în statutul social, economic, dar ţin în mare măsură şi de  climatul cultural şi de mediu în care trăiesc şi care determină statutul de inferioritate atât în rândul societăţii cât şi în cel al comunităţii din care provin. Diferenţele existente între femeile rome şi restul populaţiei se accentuează, pe măsură ce imaginile negative despre ele devin mai puternice, devenind noua lor identitate, fără ca ele să şi-o fi asumat-o.

Nu în ultimul rând, modul în care le este atribuit rolul în familie şi în comunitate, contribuie la dominaţia lor atât în societate cât şi în comunitate. Putem spune deci că societatea exercită diferite forme de dominaţie asupra grupului minoritar etnic, iar acesta la rându-i exercită aceleaşi forme de dominaţie în cadrul grupului său, asupra femeilor rome. În aceste condiţii, fiind prinse între dominaţia societăţii şi a propriului grup etnic,  aleg ele între identitatea etnică şi cea de gen?

Puse în postura de a alege între a lupta pentru a îmbunătăţi situaţia romilor ca popor unitar şi a lupta pentru îmbunătăţirea situaţiei femeilor rome cu problemele specifice ale acestora, aleg problemele colective ale romilor, omiţând decalajele puternice existente între femeile şi bărbaţii romi. Cu toate acestea, ambele problematici sunt la fel importante şi prioritare, iar abordarea lor nu trebuie privită în termeni de opoziţie, ci mai degrabă de compatibilitate. Spun asta, deoarece majoritatea oamenilor sunt învăţaţi să gândească în termeni de „sau/sau”.

Sunt conştiente de faptul că bărbaţii romi sunt trataţi diferenţiat, nu deţin putere socială, economică şi politică, şi cu toate acestea nu consideră că ar avea acelaşi statut social cu ei şi nici nu intuiesc şansa lor de independenţă, de eliberare în acest lucru.

Multe femei rome, incluzându-le şi pe cele participante activ la viaţa publică, refuză să susţină feminismul, deoarece nu cunosc bine semnificaţia termenului sau asociază termenul cu homosexualitatea. Sunt mult mai familiarizate cu părerile negative reprezentate prin intermediul mass-media.

Modul în care femeile rome aleg să rezolve probleme colective ale romilor, în detrimentul problemelor specifice grupului din care provin, nu este unic în istoria emancipării femeilor. Mişcarea femeilor de culoare din Statele Unite este un exemplu în acest.

De la critică la definirea unei mişcări pentru stoparea oprimării femeilor

Definită încă din secolul al 19-lea ca fiind „chestiunea femeilor”, mişcarea feministă a abordat o serie de teme de dezbatere referitoare la condiţia femeii în societate, în viaţa de familie, în raport cu bărbaţii, etc. teme curajoase ridicate de nişte femei, ce au stârnit controverse sau au câştigat noi adepţi.

Temele puse în discuţia publică de către feministele avangardiste sunt extrem de importante deoarece au rămas într-un fel sau altul în conştiinţa bărbaţilor şi a femeilor. Poate tocmai de aceea, feminismul este privit cu atâta reticenţă. Mesajele lor nu au fost întotdeauna clar exprimate, de aceea au lăsat loc la interpretări de genul: feminismul intră în contradicţie cu viaţa de familie – împiedică femeia în dezvoltarea personală si profesională sau feministele doresc inversarea relaţiilor de putere deţinute de bărbaţi precum si asocierea cu homosexualitatea. Aceste interpretări ale feminismului, au ridicat şi vor ridica în continuare suspiciuni mai ales în rândul femeilor rome a căror viaţă este marcată de cutume, tradiţii, spirit de solidaritate, interese colective şi care se vor vedea puse de data aceasta în opoziţie cu lupta lor împotriva rasismului, luptă pe care o duc împreună cu bărbaţii romi. Vor fi puse în situaţia de a alege între sau/sau – să sufere de pe urma oprimării sexiste sau aceea a rasismului? Vor fi angajate în lupta pentru combaterea discriminării etnice împotriva romilor sau luptau pentru stoparea inegalităţilor de gen?

Ceea ce-şi doreau şi îşi doresc în continuare feministele este construirea conştiinţei de gen, prin analiza relaţiilor de gen, a relaţiilor de putere şi relevarea poziţiei inferioare a femeilor de pretutindeni, cu alte cuvinte problemele femeilor ce ţin de domeniul privat să nu fie doar experienţe personale şi întâmplări individuale, ci să fie definite într-un cadru politic, prin implicarea instrumentelor politice. Acest scop presupune dezbaterea statutului inferior al femeilor în familie (problema maternităţii, a responsabilităţii pentru creşterea şi educarea copiilor) şi în viaţa publică (prin posibilitatea de a fi implicate în procesul de decizie politică, de a lua decizii privind viaţa profesională, personală, etc). Femeile rome nu se regăsesc în discursul public feminist, pentru că nu trăiesc experienţe comune cu acesta. Rasismul şi statutul social inferior sunt tratate cu superficialitate, la capitolul „există şi femeile rome care au probleme specifice”, iar acest fapt le determină să se plaseze în afara acestei mişcări.

Nu se ţine cont de complexitatea şi diversitatea experienţelor femeilor din medii diferite, chiar dacă în ultimii ani s-au abordat subiecte dintre cele mai delicate, precum: violenţa domestică, cancerul la sân, cancerul de col uterin, astfel încât să stârnească controverse, totuşi, subiecte importante precum: prostituţia, violul marital, căsătoriile timpurii, nu au fost abordate. Din păcate temele aduse în discuţie au arătat, încă o dată, faptul că societatea românească este una conservatoare, că femeile nu sunt pregătite să discute astfel de subiecte, dovada fiind faptul că nu există o dezbatere reală, ci doar iniţiative la vârf, realizate de către persoane cu popularitate, în speranţa că vor reuşi să tragă un semnal de alarmă.

Un alt motiv pentru care femeile rome nu se regăsesc în mişcarea feministă este dat însăşi de poziţia lor inferioară. Ele se regăsesc în experienţele cotidiene[2] la intersecţia dintre discriminarea etnică, de statut social şi de gen. Statutul social echivalează cu puterea, cu cei care au acces la resurse, fapt ce nu poate fi asociat femeilor rome a căror pozitie inferioară este dovedită[3]. De aici este explicabilă şi auto-marginalizarea.

Astfel că, vorbind despre interese comune, femeile rome au în comun cu bărbaţii romi lupta pentru combaterea discriminării etnice. Însă în plan privat suferă de decalaj de putere, deşi ele nu percep diferenţa ca pe o inegalitate. Cauzele care împiedică emanciparea lor rezidă în primul rând în statutul social perceput în familie şi determinat în primul rând de procesul muncii.

Se conştientizează faptul că sexismul le permite bărbaţilor să aibă privilegii ce femeilor rome le sunt refuzate, la fel cum conştientizează faptul că bărbaţii sunt un grup oprimat în cadrul societăţii, însă aceste ierarhizări şi valorificări[4] nu fac decât, încă o dată, să transforme diferenţele în inegalităţi. Iar aceste diferenţe se definesc prin dominaţie socială a unui grup de către altul.

De aceea este cu atât mai importantă reuşita feministelor de a include pe agenda publică o parte din experienţele femeilor, sub sloganul „ceea ce este personal este politic”. Rămâne însă un subiect cu atât mai provocator pentru că trebuie să atingă în egală măsură mai multe planuri ale vieţii femeilor, din diverse pături sociale. Şi trebuie să încurajeze în egală măsură la cunoaştere şi înţelegere.