Ministrul Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, a fost invitat ieri într-o emisiune TV unde a vorbit despre activitatea sa la minister. Emisiunea a fost remarcabilă, și de aceea o semnalăm aici, datorită prestației lui Ghinea. El a manipulat, sugerând că lansarea de apeluri de proiecte în valoare de 7 miliarde este echivalentă cu realizarea acestora (minutul 17), apoi a dezinformat, profitând și de naivitatea cruntă a moderatorilor, lăsând să se înțeleagă că rambursările aferente exercițiului bugetar 2007-2013 ar reprezenta atrageri de fonduri europene (minutul 19).
Dar nu aceste aspecte au fost cele notabile. Ci faptul că Ghinea duce cu brio mai departe tipul de politică ong-istică produs de Monica Macovei și Alina Mungiu Pippidi la începutul anilor 2000. E versiunea 2.0 a acestui model, împlinirea sa tehnocratică. La fel ca predecesoarele sale, Ghinea vorbește permanent despre sine și realizările sale. Ceea ce în definitiv este o realizare instituțională, exprimată de Ghinea devine o performanță proprie datorată unor calități personale. El nu este doar un simplu ministru (asta-i o treabă desuetă ce ține de politica obișnuită), ci simultan un vizionar și un salvator. Întregul proces de accesare și cheltuire a fondurilor europene este acum organizat propriei sale viziuni care, desigur, se va constitui ca moștenire pentru viitor (E uluitor câtă preocupare există pentru propria moștenire la Ghinea, pretextul interviului fiind lansarea unui raport priving activitatea în cele 100 de zile de la numirea sa la minister). De aceea Ghinea poate vorbi despre POCU ca “proiectul ăsta al meu” (minutul 41). Astfel, întreg exercițiul bugetar 2014-2020 apare ca o manifestare a gândirii și generozității ministrului, nu ca un element birocratic. Dar Ghinea nu este la minister doar pentru a simplifica procedurile de absorbție a fondurilor europene, de a înlesni acest proces, de a gestiona o situație. Ar fi prea puțin, prea limitativ pentru o asemenea ambiție. Concomitent Ghinea se luptă și el, evident, cu corupția. Numai că, desigur, aici nu vorbim de o corupție clasică, ca oricare alta, ci de un ”sistem mult mai pervers”, o veritabilă ”invazie a termitelor” (minutul 10). O luptă sisifică așadar, în care nu se poate câștiga decât cu calitățile unice ale lui Ghinea.
Nu avem de a face aici cu un caz psihologic de megalomanie, ci cu unul politic de ură față de democrație. Ghinea împărtășește cu predecesoarele sale, dar și cu alți reprezentanți ai mediului ONG, faptul că face politică – acum chiar politică de stat la cel mai înalt nivel – fără a fi politician, fără a fi ales, fără a asuma un mandat popular, escamotând politica în administrație reformistă și nonideologică sub forma unei chemări personale ce nu poate fi reprimată. Astfel, acest tip de mesianism este incompatibil atât cu funcționarea normală a instituțiilor (acesta fiind în mod inevitabil subordonate figurii și personalității șefului) cât și, mai ales, cu democrația, de moment ce expertiza tehnică, duhul reformator și geniul vizionar devin bazele puterii, nu votul popular.
Ghinea întruchipează astfel cea mai insidioasă formă de autoritarism contemporan: figura tehnocratului neales gata oricând să subordoneze democrația reformismului definit sui generis. Nu mai e vorba de simpla ambiție tehnocratică a neoliberalismului de a înlocui politica cu administrația, ci cu un fel de a face politică din care dispare până și nevoia de a mai mima democrația. În ciuda reformismului pe care îl clamează, Ghinea practică de fapt o politică anti-democratică. Din acest punct de vedere nu este cu nimic diferit de adversarii săi.
Update: Un articol din Ziarul Financiar care, în ciuda titlului deplasat, are câteva explicații importante pe subiect.