În România unele dintre cele mai groaznice crime au fost comise în numele religiei.
Bărbatul din Braşov care şi-a omorât zilele trecute soţia şi cei doi copii nu îşi regretă faptele, fiind convins că şi-a trimis familia către o lume mai bună. Dar el nu este o excepţie: după bani, unul dintre cele mai frecvente motive pentru care românii comit crime deosebit de sângeroase este religia.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul pentru Minori Braşov, Daniel Dancă, bărbatul a spus că este şi consumator de droguri. Daniel Dancă a mai declarat, pentru MEDIAFAX, că din punctul său de vedere, bărbatul prezintă o labilitate psihică crescută. ”Din punctul meu de vedere, după ce am stat de vorbă cu el, prezintă o labilitate psihică crescută. Şi-a motivat fapta considerând, de fapt fiind convins, că în felul acesta a facilitat accesul membrilor familiei sale către o lume mai bună, unde aceştia să fie mai liniştiţi. Nu am observat să aibă urme de regret, real, asupra a ceea ce a făcut, fiind convins de teoriile lui. Urmează să mai facem investigaţii să vedem care era atmosfera în familie, dacă se certau sau nu se mai înţelegeau. El afirmă că după ce a comis fapta ar fi comunicat telepatic cu ei si i-au transmis ca sunt mai bine”, a spus procurorul. Potrivit acestuia, crima a fost comisă noaptea, după ce femeia şi copiii s-au culcat. Vecinii spun că bărbatul a avut tot felul de experinţe religioase şi că ar fi participat la ritualuri de exorcizare. Iar criminaliştii au fost îngroziţi de mărturisirile criminalului, în timpul audierilor. Florin Buliga crede în reîncarnare și existența vieților multiple. Anchetatorii au îngheţat în momentul în care bărbatul le-a dezvăluit că a vorbit cu fiecare dintre cei trei în timp ce-i omora. Le-a vorbit până şi-au dat ultima suflare. A spus că aşa trebuia să fie, că în această perioadă, a sărbătorilor pascale, “trebuie să moară anumite persoane alese”
Înainte de a-şi omorî familia, bărbatul a fost la Mănăstirea Şinca, unde mergea frecvent să se reculeagă. Criminalul ar fi suferit un episod de delir mistic după ce a fost la o mănăstire unde spune că a avut de fapt o epifanie. Despre mănăstirea la care a fost bărbatul înainte cu doar o zi – Şinca Veche se spune că ar fi un loc plin de energie pozitivă.
Însă e greu să crezi aşa ceva când isteria bolnavă legată de astfel de locuri considerate sacre este şi ea prezentă. Câteva minţi chinuite sunt de ajuns să pornească o serie de legende care apoi să se transforme în certitudini pentru alţi oameni instabili psihic. Localnicii susțin că de nenumărate ori au auzit coruri de îngeri care parcă cântau în apropierea templului sau chiar anumite vindecări miraculoase s-au produs în preajma Templului Dorințelor. O bătrână povestea că „o fetiţă mută din naştere a grăit în apropierea templului”, anunţându-şi tatăl că şi-a găsit vitele pierdute prin pădure: „Sunt aici, tată!” Altcineva povestea că în timpul rugăciunii a început să vadă sfere luminoase şi fiinţe de lumină. Fotografiile celor care imortalizează locul sunt străbătute de globuri strălucitoare, de halouri şi de imagini luminoase care nu sunt vizibile cu ochiul liber în momentul fotografierii. În grota de lângă mănăstire ar exista şi portretul cuiva dar încă nu se ştie dacă e portretul lui Iisus sau al unui comandant extraterestru.
Şi desigur, pe lângă minunile clasice, mănăstirea Şinca Veche e vizitată des şi de prinţul Charles, asta minune.
La noi, delirul mistic, care are de cele mai multe ori legătură cu schizofrenia, este considerat de către mulţi credincioşi o binecuvântare, semn de recunoaştere a omului credincios care, iată, se află în comunicare directă cu personaje imaginare. Delirul se traduce prin pierderea simțului realităţii, la baza existând convingeri iraţionale, la care persoana aderă fără să conteste autenticitatea lor. Sună cunoscut?
O crimă ciudată a şocat oraşul Oradea anul trecut. Sorin Ioan Rogia, fiul unui cunoscut chirurg orădean şi-a ucis prietenul de 27 de ani cu 20 de lovituri de ciocan în zona capului. În faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi, Sorin Rogia a recunoscut crima şi a declarat că mobilul actului extrem a fost reprezentat de divergenţe în legătură cu concepţiile despre viaţă şi religie avute cu victima, fost coleg în şcoala generală şi prieten apropiat. Se ştia că are probleme psihice şi avea dosar penal pentru incendierea unor construcţii din lemn din centrul oraşului.
În 2016, la Movileni, Ionel Mihăilă, de 37 de ani, şi-a decapitat mama, în vârstă de 71 de ani, pe care o considera, spun anchetatorii, un demon, deoarece îl ruga să muncească în gospodărie şi îi spunea să pună sifon în vin. „Pe fondul unor motivaţii de ordin mistico-religios şi al unui mod de manifestare de o extremă violenţă, inculpatul a decapitat-o pur şi simplu pe mama sa, prin folosirea unui cuţit, după care a luat capul acesteia şi l-a înfipt pur şi simplu într-unul din parii din gardul locuinţei. Este foarte convins că ceea ce a făcut este un act de dreptate divină. De altfel, s-a dus la preot după ce a comis această faptă, ca să îi spună că a restabilit ordinea. Preotul a sunat la 112. Era în dimineaţa zilei de 8 octombrie şi, fiind sărbătoare, lumea a început să meragă la biserică iar casa dumnealor este vizavi de biserică. El a pus capul mamei cu spatele către biserică, spunând că nu are dreptul să privească spre biserică. Nimic nu justifica această violenţă. Este primul astfel de caz atât de violent din experienţa mea”, a declarat Liliana Istrate, purtător de cuvânt la Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi.
În 2014, în judeţul Suceava, un bărbat şi-a ucis părinţii în ajunul Crăciunului, apoi le-a aruncat trupurile într-o râpă. Poliţiştii au fost alertaţi de un localnic, acesta anunţând că a găsit într-o râpă cadavrul unui bătrân de 77 de ani. La câţiva metri distanţă a fost găsită şi soţia acestuia, în varsta de 71 de ani. Cadavrele prezentau taieturi adânci în zona gâtului, iar la scurt timp după declanşarea cercetărilor, politiştii le-au identificat pe victime. Criminalul, în vârstă de 46 de ani a recunoscut, senin, că şi-a ucis părinţii, întrucât a trebuit să ducă la capăt munca Domnului. Mai mult, acesta le-a spus poliţiştilor că tatăl său l-a ucis pe Ioan Botezătorul.
În decembrie 2012, trupul unei femei a fost găsit pe un câmp din satul Nadăr, devorat parţial de câini. Autorii crimei Cosmin Moraru (ginerele victimei) şi soţia sa Krisztina – fiica victimei fugiseră din ţară, fiind reţinuţi în Elveţia, de unde au fost predaţi autorităţilor române. Cosmin Moraru făcuse parte dintr-un grup ultra-ortodox în studenţie, participând la întruniri ale credincioşilor radicali. Mai fusese căsătorit o dată, avusese o decepţie cruntă şi suferea de tulburări psihice. Fiica victimei, Krisztina, profesoară de economie la unul dintre liceele din oraş, devenise şi ea foarte credincioasă cu o lună îniante de crimă iar la şcoală îşi schimbase comportamentul complet: „Nu mai preda nimic şi devenise brusc interesată de religie, mai ales de calea de urmat pentru iertarea păcatelor de moarte. Nu mai avea nicio legătură cu materia. La ultima oră, pe 29 noiembrie, ne-a vorbit despre îngeri, despre Dumnezeu şi demoni coborâţi pe pământ. Ne-a spus că ne-am născut încătuşati şi că toţi o să murim, n-am înţeles nimic”. Celor doi soţi le intrase în cap că vine Apocalipsa. În acelaţi timp, Cosmin Moraru ţinea consultaţii juridice on-line, cu plata în cont şi folosindu-se de un web-cam. Ultimii săi clienţi spun că acesta deviase brusc de la sobrietatea pe care o arătase anterior, cântând la chitară în timpul consultaţiei şi vorbind despre credinţă, păcat şi mântuire. În acelaşi timp avea aprinse lumânari în jurul său.
În iarna anului 2012, întreaga ţară era şocată de de cazul ucigaşului de la Perla. Pe atunci, un fost poliţist, Gheorghe Vlădan, intra peste soţia sa în coaforul în care lucra şi o împuşca mortal, trăngând şi în casieriţă, care şi-a pierdut şi ea viaţa. Motivul? Bărbatul şi-a fi pierdut minţile atunci când a aflat că femeia vrea să divorţeze. Între timp, psihologii au decis că Vlădan se afla în deplinatatea facultăţilor mintale atunci când a săvârşit crima, motiv pentru care a fost condamnat la închisoare pe viaţă. La doar doi ani de la crimă, bărbatul susţinea că s-a pocăit pentru a vorbi cu soţia lui prin intermediul credinţei.
Anul 2012 a fost cel mai sângeros apropo de crimele comise în urma unui delir mistic. Un alt caz s-a petrecut la Focşani unde Florin Puşcoiu l-a omorât pe preotul Tudor Marin cu un cuţit chiar în biserică. Pe una dintre hârtiile lăsate de Florin Puşcoiu lângă victima înjunghiată scria: „Propăvăduitorul îmbrăcat în blană de oaie trebuie pedepsit”.
Însă, poate cel mai cunoscut caz de crimă în urma unui episode de delir mistic este cel al uciderii călugăriţei Irina Cornici, 23 de ani, în urma unei exorcizări. Tânăra schizofrenică a fost omorată de călugărul Daniel Petru Corogeanu în 2005.
Scurtă inserţie din interviul de atunci cu criminalul călugăriţei, călugăr la rândul său:
EVZ: Nu suferea de nici o boală?
Călugărul Daniel: Am constatat cu toţii că era vorba de diavol, şi asta se demonstrează clar. Prin cuvintele ei, prin comportamentul ei. Este deosebirea dintre un nebun psihic şi un îndrăcit. Toţi care am fost în jurul ei am constatat clar, sută la sută, că era vorba de diavol. Se vedea că era influenţa duhurilor rele. Este ceea ce nu crede presa, şi nu credeţi pentru că n-aveţi credinţă. Pentru că nu credeţi că există diavol. Şi vă fac o propunere, daca vreţi, senzaţională. Să vă duceţi la alte mănăstiri, unde sunt cazuri nu unul la o lună, la două luni! Ca să vedeţi cazuri în fiecare zi. Duceţi-vă la Călugăreni (lângă Suceava – n.r.) şi o să vedeţi cum acţionează posedaţii, că nu poţi să-i ţii nici măcar în lanţuri. Se ridică în sus, cad în cap, fac tot felul de nebunii. Pe ei de ce nu-i duce la doctor? Dracii nu se vindecă luând pastile. Diavolii fug cu post şi rugăciune.
Da, fug definitiv, mai ales când omori omul. În orice caz, desi preotul a fost condamnat la 7 ani de închisoare, presa a avut grijă să perpetueze ideea că tot ce s-a întâmplat la mănăstirea Tanacu a avut legătură cu divinitatea într-un fel sau altul. Într-un articol postat în urmă cu câteva zile aflăm că procurorul care a anchetat cazul a murit subit. După ce a stat la serviciu 12 ore, i s-a facut rău, iar apoi în doar o lună de zile a murit. Judecătorul de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie care ar fi dat sentinţa definitivă a murit şi el la fel de suspect şi neaşteptat. După modelul justiţia versus justiţia divină.
Cazuri uşoare de delir mistic cu mâncare, bani şi dracii de la Untold
Ieşeanul Oliver Stan Florin, cel care a detonat o bombă artizanală, la Facultatea de Telecomunicaţii din cadrul Universităţii Tehnice “Gh. Asachi”, a fost diagnosticat, în 2006, cu schizofrenie, acesta prezenta şi delir mistic, cei care îl îngrijeau spunând că se credea Mesia.
Un alt caz, o gălăţeancă în vârstă de 37 de ani, Gabriela nu a mai mâncat timp de o lună pentru că “aşa îi spun sfinţii” şi deși dependentă de medicamente pentru a trece peste episoadele psihotice, a refuzat să îşi ia tratamentul prescris de medici. Mama sa a cerut ajutor peste tot pentru ca fiica ei să fie salvată chiar împotriva voinţei ei. Inclusiv medicilor care însă i-au spus că dacă nu e violentă nu se poate interna împotriva voinţei ei. Femeia se îmbolnăvise de depresie după ce a plecat să muncească în Spania pentru a strânge bani pentru operaţia mamei bolnavă de cancer, dar acest lucru i-a distrus relaţia şi a divorţat.
În 2016, Mihai Seplecan, fost președinte al Consiliului Județean Cluj, în perioada iunie – decembrie 2015, susținea că festivalul Untold de la Cluj este un ritual masonic, unde este invocat Antihristul. Îngrijorător nu e doar delirul mistic care l-a cuprins pe Seplecan cât comentariile din subsolul articolului despre aberaţiile acestuia, comentarii ale unor oameni care îl încurajează şi îi dau dreptate.
Anul trecut, un alt braşovean, Dan Cămârzan, afacerist oarecum căpătuit, dezvoltator a trei complexe rezidenţiale, a postat pe YouTube mai multe înregistrări în care susţine că este încarnarea lui Dumnezeu. El avea un serial pe YouTube, intitulat „I am God” (Sunt Dumnezeu). Bărbatul a dezvoltat complexul rezidenţial Tampa Gardens şi Europe Residence, lucrând şi la complexul Signature Residence. „Eu sunt Dumnezeu. Arsenie Boca, Părintele Pantelimon şi cu profetul Ilie au zis că Dumnezeu va veni la Braşov”. Dumnezeu n-a mai venit la Braşov însă afaceristul a dat o ţeapă dumnezeiască clienţilor săi, peste 90 de familii au plătit sume uriaşe pentru un apartament de lux, dar aşteaptă de mai bine de un an construcţia blocului cu 14 etaje care trebuia să fie dat la cheie în primăvara anului trecut. Păgubiţii spun că au plătit între 3.000 şi 80.000 de euro în avans, iar mulţi dintre ei au luat credite la bănci pe care le plătesc acum fără să se aleagă decît cu paguba. De altfel, Dan Cămârzan este cunoscut pentru lăcomia legată de bani, el a intrat în atenţia presei în vara 2008, cînd a dat 15.000 de euro pe o şampanie într-un club de fiţe din Mamaia. În prezent a aderat la mişcarea Suveranilor. Aceşti oameni susţin că statul le-a emis certificat de naştere şi buletin fără să le ceară acordul, aşa că nu recunosc actele respective şi nici consecinţele juridice care derivă din ele. Îşi spun “suverani” sau “fiinţe născute vii” şi şi-au luat libertatea de a-şi alege nume şi de a-şi confecţiona propriile acte de identitate.Suveranii au ajuns cunoscuţi (mai ales în mediul online) după apariţia unui clip video în care un membru al grupării care a fost prins conducând o maşină neînmatriculată, fără carnet de conducere s-a legitimat aşa: ”Eu, fiinţă vie, naturală, vie în viaţă, cu suflet, trup, carne, oase, nume propriu steusantis, om, privat. Îmi pun amprenta de la degetul mare de viu ale mâinilor stânga şi dreapta cu sângelemeu de viu ca şi mărturie a ceea ce declar pe propria-mi răspundere.”
La noi, repet, delirul mistic este considerat ceva natural, întregul concept fiind de fapt mediatizat şi marketizat ca având legătură cu puterea credinţei celui care este martor al unei forțe supranaturale sau vede ceva care rămâne secret ochilor celor neiniţiaţi. În delirul mistic, bolnavul are convingerea că este purtătorul unei misiuni de ordin moral, religios, spiritual. El este menit fie să reinstaureze armonia şi pacea în lume şi să răspândească pacea şi credinţa, fie să-i cureţe de păcate pe semenii săi şi să îndepărteze demonii. În ţesătura delirului, de inspiratie biblică, apar adeseori tulburări de percepţie de tipul halucinaţiilor vizuale sau auditive, în care bolnavul aude şi vede îngeri, diavoli sau sfinţi şi profeţi. În faza predelirantă, bolnavul are tendinţa de a se izola, poate deveni suspicios, iritabil, preocupat excesiv de semnificaţia unor evenimente, gesturi, simboluri, schimbându-şi treptat felul obişnuit de a trăi până atunci. Este receptiv la orice ar putea să-i serveasca drept argument pentru susţinerea falselor sale credinţe. Treptat, ajunge să fie inabordabil în faţa unor explicaţii logice. În debutul brusc, bolnavul are revelaţia, intuiţia principalei sale idei delirante în jurul căreia construieşte apoi delirul. De obicei, delirul mistic are legătură cu schizofrenia pe care de cele mai multe ori o anunţă. Schizofrenia este o boală care se poate trata dar nu prin exorcizări, blesteme şi alte poveşti de genul acesta ci cu un tratament prescris de un psihiatru. Din păcate, deși trăim în 2018, la noi şi nu numai, oamenii încă mai participă la ritualuri de exorcizare. Ultimul caz de exorcizare mediatizat a avut loc anul trecut la Bacău în incinta bisericii Jandarmeriei. După scandal, superiorii preotului care a realizat şedinţa de exorcizare, Iulian Ichim, au pus sigiliu pe biserică. Iar pentru că i-au cerut factură şi bon fiscal pentru cele făcute concluzia preotului a fost simplă “din momentul în care am facut exorcizarea, cel rău a început să lucreze asupra mea”.