Interviul a fost realizat de Corina Tulbure în cadrul congresului MARX IS MUSS, BERLIN, 2012.
Tariq Ali (britanic născut în Pakistan) este istoric, romancier și regizor. Este membru al echipei editoriale al New Left Review. Are contribuţii permanente în The Guardian, CounterPunch şi London Review of Books. Autor, printre altele, al volumelor: Pakistan: Military Rule or People’s Power (1970), Can Pakistan Survive? The Death of a State (1991), Pirates Of The Caribbean: Axis Of Hope (2006), The Duel (2008) , The Obama Syndrome (2010).
În ce situație crezi că se află țările din Europa de Est ? Fac parte din Uniunea Europeană, dar forța de muncă a acestor țări e tratată de multe ori ca mână de lucru ieftină dintr-o colonie.
Pentru o lungă perioadă de timp aceste state și-au exprimat nemulțumirea pentru că au fost considerate satelite ale fostei URSS. Această constatare nu este foarte departe de adevăr. Totuși, între timp, cred că s-a întâmplat ceva și mai grav: aceste țări au făcut un salt, și din sateliți ai fostei URSS s-au transformat în sateliți ai Statelor Unite. Eu consider că este vorba de țări care nu au avut o independență reală, de facto, pur și simplu au tranzitat de la o sferă de influență la alta. De ce actuala influență ar fi în mod automat mai bună decât cea anterioară? În epoca anterioară, ma refer la perioada socialistă, cel puțin existau locuințe subvenționate de Stat, un sistem de sănătate cu acces universal, o educație accesibilă pentru toți. Evident că exista o diferență în distribuția bogăției între cetățenii obișnuiți și persoanele care aparțineau aparatului birocratic, dar nu era o diferență atât de accentuată ca cea din ziua de azi. Când ne gândim cum trăia un membru din conducerea de partid din acele vremuri, vedem că existau diferențe: locuia de exemplu într-un apartament cu patru camere în loc de un apartament cu o cameră. Dar acest lucru nu înseamnă nimic în comparație cu inegalitățile sociale din zilele noastre. Și lumea a uitat acest trecut, dar vechea generație încă mai are amintiri de atunci. De aceea, cred că pentru multe țări din Europa de Est, nu toate, schimbarea a echivalat unui dezastru. Din punct de vedere economic, condițiile de trai ale populației în general s-au înrăutățit, prețurile au urcat, iar prețul proprietăților a sărit în aer. Din punct de vedere economic, sunt state colonizate de Uniunea Europeană, ca să fiu mai precis, de Germania.
Crezi că aceleși proces se poate identifica în țările din Sudul Europei? Asistăm la o viitoare “colonizare economică” prin intermediul măsurilor impuse după operațiunile de “salvare” a acestor țări?
Dacă ne uităm la Grecia sau Italia, bancherii europeni sunt cei care decid cine va guverna aceste țări. În fond sunt state guvernate de bancheri numiți de Uniunea Europeană cu acceptul prealabil al guvernului german. Ce mai este atunci democrația, dacă bancherii, vinovați pentru această criză, se transformă în mandatarii noștri? Spania este o țară care se află în faliment, condițiile de viață se înrăutățesc pe zi ce trece. În cazul în care azi s-ar convoca un proces electoral, guvernul ales anul trecut în Spania, de dreapta, ar fi dat afară. Partidul Socialist a capitulat în fața tuturor măsurilor de austeritate luate de guvernul de dreapta, așa că stânga spaniolă trebuie să-și construiască o nouă organizație. Stânga Unită (Izquierda Unida) chiar dacă este o opțiune valabilă trebuie să înceapă să acționeze, să se deschidă mișcării “indignados”, să-și construiască un nou discurs, să nu rămână închisă în vechiul mod de a interveni în viața politică. Problemele cărora trebuie să le facem față sunt imense, dar în același timp apar noi posibilități pentru a le contraataca.
Care mai este rolul partidelor politice azi? Mulți alegători consideră că votul reprezintă un gest simbolic, fără efecte. Cum te poziționezi: să renunțăm în masă la vot, ca o formă de protest sau să “ocupăm” scena politică?
Mișcările de ocupare a piețelor, a spațiilor publice sunt foarte importante, dar este vorba doar de un gest simbolic. Se ocupă un spațiu public, dar politicul, indirect își urmează drumul său anterior. De aceea mișcarea Occupy nu a formulat o ofertă concretă pentru lume, o alternativă, și aici este esența problemei. Ocuparea piețelor în sine dovedește existența unei nemulțumiri profunde. Însă după masivele mișcari de ocupare a piețelor în Spania, ce s-a întâmplat până la urmă? Nu au avut niciun impact asupra alegerilor, deoarece tinerii au afirmat că nu vor merge la vot. Este o atitudine pe care o înțeleg, dar în același timp cred că ar fi trebuit să voteze, cel puțin să fi votat cu orice partid de stânga care ar fi meritat votul. Bineînțeles că nu mă refer la a vota cu socialiștii sau cu partidele de dreapta, ci să fi votat cu partide de stânga care constituie o alternativă valabilă. Acest vot e ca un angajament pe care o persoană îl ia față de ea însăși, merită dus la capăt. În ziua de azi nu există nicio alternativă politică care să nu implice participarea la vot. În cadrul spațiului politic încă nu s-a creat o altă opțiune.
Ce mai înseamnă social-democrația azi?
La ora actuală social-democrația nu mai înseamnă nimic. Este sinonimă cu a aparține centrului, centrului politic. Acest centru politic nu este diferit în esența sa de conservatorism. În ceea ce privește politica externă, ea echivalează cu sprijinirea războaielor Statelor Unite și ocuparea unor țări, iar în politică internă este egală cu sprijinirea măsurilor de austeritate. Prin urmare, care este diferența? De fapt, asistăm la o corupere a sistemului democrației parlamentare. Și faptul că ajungem la acest rezultat, este o consecință a politicilor de centru, de centru-dreapta și de centru-stânga. S-a creat ceva nou care este extremismul de centru. Centrul acționează ca un bloc unitar atunci când simte că sunt periclitate interesale sale.
În fața problemei generalizate de degradare a condițiilor de muncă, cum se poate reacționa? Prin emigrare, printr-o soluție individuală sau prin organizare locală pentru schimbarea situației?
Este foarte greu să se poată vorbi de existența unei soluții în acest moment. Fiecare dintre țările Uniunii Europene se află în criză și imigranții sunt loviți foarte puternic de criză. În fiecare dintre țări, dreapta și extrema dreaptă se poziționează împotriva imigranților, este o situație clasică pentru o criză economică gravă. Angajații autohtoni din țări precum Grecia, Spania, Italia sau Franța ar trebui să se solidarizeze cu imigranții săraci, pentru că situația acestor imigranți nu este foarte diferită de situația pe care o trăiesc sau o vor trăi ei înșiși. Dimpotrivă, lucrătorii autohtoni din aceste țări vor fi următoarele victime ale precarietății condițiilor de muncă. Din nefericire, în acest moment nu s-a consolidat niciun răspuns al angajaților împotriva capitalismului actual.
Care ar fi rolul sindicatelor într-o lume globalizată? Protejarea drepturilor lucrătorului local sau consolidarea unei mișcări sindicale la nivel internațional?
Evident că ar fi foarte bine să ajungem la o mișcare a lucrătorilor la nivel global, dar trebuie pornit de la nivelul național. O mostră a debilității luptei sindicale este modul în care sindicatele au integrat în rândurile lor muncitorii imigranți. La urma urmei, muncitorii imigranți merg în alte țări pentru a realiza activitățile pe care muncitorii locali nu mai vor să le ducă la capăt, acesta este adevărul. De exemplu, Grecia, o țară săracă, încurajează sosirea imigranților. În Grecia lucrează câteva sute de mii de muncitori pakistanezi, care suferă agresiuni din partea mișcărilor de extremă dreaptă și atacuri asupra locuințelor proprii din porturile din Atena. Și de ce s-au dus în Grecia? Pentru a obține un loc de muncă, pentru că există un tip de activitate pentru ei, este vorba de muncile pe care grecii nu mai doresc să le facă, ca înainte.
Vorbind de discriminare, crezi că propaganda care există azi în Europa împotriva musulmanilor este similară celei promovate de extrema dreaptă în anii 1930?
Este aproape identică, foarte asemănătoare acelui model de propagandă. În plus, aceleași argumente care se foloseau în acel moment împotriva evreilor, se rostesc azi, în toată Europa, împotriva musulmanilor: sărbătorile lor religioase sunt diferite, au o gastronomie care nu ne place, se îmbracă într-un mod straniu, vorbesc o altă limbă, în sfârșit, nu fac parte din lumea noastră. În trecut evreii erau considerați “bolșevici”, iar acum musulmanii sunt catalogați drept “teroriști”.