Am fost ieri la mitingul Cartel Alfa și am avut câteva surprize plăcute, cu atât mai plăcute cu cât politica și presa noastră nu au organ să le recepteze și să le difuzeze.
Singura mare nedumerire pentru mainstream a fost de ce doar Cartel Alfa, de ce să protestezi pentru că salariile nu sunt oricum micșorate, ce mare chestie că se mută ”formal” taxarea pe angajat, tot angajatorul plătește oricum. Toate au fost completate de suspiciunile premierului Tudose care a aruncat rapid un dubiu ultramediatizat: că sunt prea multe plăți suplimentare dubioase, de ca și cum aceste plăți dubioase n-ar putea fi reglate fără să întorci pe dos principiile statului social.
Să vă spun însă câteva chestii de la fața locului:
– au fost destule sindicate din mediul privat (de la Galați, siderurgie, industria de componente auto, IT etc.) pentru că îngrijorarea trecerii taxelor pe angajat nu e așa, o fiță, poate fi văzută ca pe o nouă etapă de vulnerabilizare în negociere. Pe seară, Olguța Vasilescu a ieșit la prietenul ei Gâdea și a ridicat din umeri, că ea nu știe ce o să facă patronul mai exact. O astfel de iresponsabilitate nu mai poate fi judecată indulgent, asta și cinismul de a tot încăiera sindicatele. PSD nu vrea decât control pe segmente de bugetari pe care îi mai și zăpăcește de cap și restul cu mila.
– discursurile sindicaliștilor au fost foarte bune, mult mai la obiect decât în alți ani. De aia am și făcut comparație cu discursul ”tefelist” de protest, ăla care consideră că salariul e o chestie murdară nu se protestează pentru el și unde narcisismul este rege, ce bine sunt eu, ce frumos sunt eu. Ei bine, oamenii ăia pe scenă, ieri, au vorbit de conflictele cu reprezentanții capitalului, cu patronate, cu legi ale dialogului social făcute împotriva lor. Este prima dată când văd strigată la porta voce mai multă luciditate venită dinspre angajați plătiți cu minimum și mediu decât poeziile obosite ale cetățeanului evoluat sastisit de mentalități și hoție.
– sigur, printre obstacolele unirii dintre sindicaliști și alte categorii de angajați precari stă și o chestie de coolness. Ce țoale ai, ce spate ai. Au dreptate și tefeliștii, un șef de bancă nu va veni niciodată să protesteze cu sindicaliștii. Numai că sindicaliștii ating subiecte mai importante chiar și pentru salariați plătiți peste medie în platformele corporatiste de tip nou
– teme atinse de sindicaliști: inechitatea legislativă mai ales, faptul că legea dialogului social a făcut praf sindicalizarea, mai ales cea din mediul privat; apoi faptul că chestiunea trecerii taxelor la angajat nu e floare la ureche, se pierd principii sociale importante de sprijin pentru șomeri, pentru munca dificilă;
– chestiunea nereprezentării. Și PSD, și opozanții pun investitorul pe primul loc chiar și când lumea se vaită că nu există destul de multă mână de lucru. Toți ar vrea salariați cât mai ieftini, varianta creșterii salariilor este un baubau economic, este o periclitare a piețelor etc.
– nicicând nu s-a văzut mai clar cât de puțin e reprezentat acest discurs în presă, mainstream sau nu. Pentru că nu se acceptă indicatorul principal al proporției salariilor în PIB, cel mai mic de departe în România față de UE. Pentru că nu se acceptă ideea extragerii resurselor bugetare din patrimoniu, din averi, nu din taxarea excesivă a muncii
Cartel Alfa are două tipuri de adversar: un complex de superioritate al unor angajați din privat mai precari decât se cred, și, iată, alte categorii de sindicaliști care sunt prea atașate de guvernarea pesedistă și sunt gata să sacrifice drepturi pentru diverse stipendii, funcții sau promisiuni pe termen scurt. Plus o întreagă propagandă pesedistă care se laudă toată ziua ”că dă bani la oameni”, dar de fapt caută să sumpere noi slăbiri ale unor categorii de angajați. Mobilizarea Cartel Alfa contează cu atât mai mult.
