Pînă să termin textul de faţă, Chevron a anunţat că suspendă explorarea la Pungeşti. Cît, cum, nu se ştie? Chiar şi aşa, sînt mult mai aproape de exploatare decît RMGC. În cazul Roşia Montană, deja se petrec noi nebunii (discuţii secrete, demiteri de director de la Institutul Geologic pentru că a spus că statul a pierdut controlul asupra felului în care se fac exploatările).
Am ieşit aseară la o manifestaţie de solidaritate cu oamenii din Pungeşti. (ce s-a întîmplat acolo e fotografia perfectă a României rurale abuzate: un sat de vîrstnici împins în şanţuri de jandarmi “paşnici”, păcăliţi de toată linia premier-primar, cu mai toţi tinerii plecaţi la muncă în străinătate; mă întreb ce zic de acolo de prin străinătăţuri cînd văd ce-i acasă – statul i-a împins la muncă afară, statul le fraiereşte părinţii).
Marşul din Bucureşti a avut mare viteză. Protest fast-forward. Am ajuns puţin după blocajul de pe Calea Victoriei şi pornirea marşului către Guvern. Toată seara s-a mers rapid cu pauze de 10-15 minute. E probabil o strategie: transpiră jandarmul, apoi lasă-l să se răcească. Sute de oameni din forţele de ordine s-au tot agitat pînă la Guvern.
1500-2500 de oameni, plus-minus 500 în funcţie de zonă. Prima chestie care probabil va ieşi dureros la suprafaţă va fi aceea că există de fapt o felie de manifestanţi care au fost pînă acum la marşurile împotriva exploatării la Roşia dar nu prea aveau chef de subiectul gaze de şist. Erau acele grupuri legate oengistic sau prin firme de consultanţă de diverse proiecte politice de dreapta care de fapt au susţinut mereu demararea în forţă a proiectelor de acest tip. Sper să nu se vadă prea tare falia. La gazele de şist situaţia e şi mai gravă pentru că toate avizele au fost date în linie.
“Staţii de drepţi” ezită să vadă frontul Roşia Montană – gaze de şist ca un front comun. Dacă mai adăugăm şi abuzurile care se pregătesc cu noua lege a sănătăţii şi alte proiecte de izolare a sărăciei, “staţii de drepţi” evident că vor da înapoi. Pentru că miza lor e să arate doar că proiectul de lege al lui Ponta a fost greşit şi atît – chestiunile de principiu sînt fie “prea ecologiste”, “fie anticapitaliste”.
Bun, ne lipim de grup, strigăm la guvern. Se arată degetul, se strigă refuzrezistgazelordeşist. Se ţine un moment de reculegere pentru un om care n-a murit – cîţiva manifestanţi încearcă să explice că nu e mort, momentul se ţine oricum. Sînt unii activişti obsedaţi de linişte şi înţelegere – dar, fraţilor, cînd n-aveţi dreptate ascultaţi-i şi pe alţii! Recomand o şedinţă între diverşii oameni cu portavoce pentru revenire din isterie. Nu ajută pe nimeni.
Apoi, mişcare către Kiseleff. Îmbrînceli cu jandarmii care au rupt mulţimea în două. Într-un sfert de oră bulevardul e ocupat. Jandarmii aleargă prin boscheţi. La un moment dat dispar însă. N-aveau să mai apară decît mult mai tîrziu în Piaţa Romană; cam tot atunci a venit şi o ploaie torenţială.
În marş pe Kiseleff, intrăm în vorbă sau în dialog de sloganuri. Unii strigă înfierbîntaţi la PSD “jos comunismul”. Întreb o doamnă dacă nu cumva se referă totuşi la capitalism. Unii ne privesc amuzaţi cum turuim argumente în mers aşa. Mă rog, noi am strigat şi jos capitalismul, să mai echilibrăm corabia, vorba aia.
Un tip mă trage de mînecă: de ce se preface Realitatea că filmează?, mă întreabă. Tocmai schimbasem două vorbe cu Cristi Vasilcoiu care a urmărit ca de obicei toată desfăşurarea. Aşa că m-am enervat cînd l-am auzit pe “spiritul critic” că “Realitatea oricum nu dă”. Ieri am fost două ore în direct, relatarea evenimentelor şi discuţie despre Pungeşti. Dup-aceea, îmi spuneau amicii rămaşi acasă, Realitatea a dat (din nou) cele mai multe imagini de la manifestaţie. Deci prostiile “critice” de genul ăsta mă enervează. I-am spus-o şi omului că vorbeşte pe nas. Nu i-am mai amintit că VoxPublica a fost primul site românesc care a tras serios alarma cînd Băsescu şi oamenii lui pupau tălpile Chevron în SUA, în 2011.
Ajungem la Arcul de Triumf (de ce? cum s-o fi orientat mulţimea?, habar n-am). Apare o nouă dilemă. Pentru că unii în port naţional, plus diverşi amatori de cîntat România Mare şi frumuseţea neamului vor să confişte mesajul. Cînd încep rugăciunile încep huiduielile. Încearcă şi cu imnul naţional, se aude strigat “penibil!”. Patrioţii se umflă în pene, vin spre grupul nostru. Un patriot mai măricel aşa ţipă la o tipă mărunţică şi deşteaptă care-i explică domnului că n-a venit pentru serbări cu imnul şi rugăciuni la Arcul de Triumf. Ăla termină prin a băga cuvinte precum “javră” şi “jigodie”. I-am spus să termine cu injuriile şi mi-a băgat una tare: că de ce-l tutuiesc? De unde tragem concluzia că patriotismul şi poeziile de curăţenie şi civilizaţie ale staţilor de drepţi s-au sudat bine în ultimii ani.
Dacă cei care vin la protest găsesc drept unică apărare vorbele cu “neamul nostru strămoşesc” s-ar putea să le vină în ajutor inclusiv ăia pe care-i contestă. Că doar niciodată serbările şi cîntările nu-s destul.
Pe la TVR e ultima noastră oprire, marşul a continuat pînă spre Romană.
Concluzii ar fi cîteva:
- cu gazele de şist se complică treaba. Pentru că acolo e abuz pe linie, secretomanie, înţelegere “geostrategică”, toate grămadă. Dacă începi să te gîndeşti prea atent la situaţie, începi în sfîrşit să te iei de sistem cu adevărat. Iar asta e periculos, e “radical”, nu-i aşa?
- În acei 2000 de oameni sînt orientări ideologice diferite. Au fost tolerate prea mult tot felul de alunecări într-o parte anume. În general zonele neoliberală şi neoconservatoare s-au înţeles perfect pentru că au preferat diverse explicaţii superficiale. Explicaţiile alea se epuizează.
- Lupta iese din sfera ecologistă. Trebuie înţeles că dimensiunile sînt mai concrete şi mai generale în acelaşi timp: cînd ai un stat care face concomitent mişcări prin care practic aruncă peste bord un balast de cetăţeni săraci (prin scumpiri de energie, prin proiecte de sănătate care exclud foarte mulţi oameni de la pachete de sănătate normale, nu doar prin otrăvirea mediului) şi mişcări de excludere a unor redistribuiri normale ale exploatării resurselor (REDEVENŢELE la exploatările clasice în curs!), atunci reacţia trebuie să fie mai dură şi mai puţin preocupată de scenetele de tip anii 90.