Pentru a înțelege mai bine prevederile OUG „trenuleț”, adoptată de noul guvern al României pe 30 decembrie 2024, avem nevoie de o abordare dinspre economia politică. Adică să observăm în mod critic întrepătrunderea istorică dintre politic și economic la nivel național, european și global. Altfel, dacă nu luăm în considerare deciziile politice, raționamentele economice ale politicilor guvernamentale pot fi prezentate ca științifice, deci de necontestat. Și ni se poate comunica, precum se și face, că înghețarea salariilor și pensiilor nu este austeritate, pentru că austeritate a fost ce s-a întâmplat între 2010-2014 (vezi aici despre cum s-au vândut măsurile de austeritate de atunci prin ideologia reformei statului).
În cele ce urmează, discut în patru puncte deciziile politice care fundamentează politicile consolidării fiscale implementate la finalul anului 2024, dar pregătite mult mai devreme, și tot sub sintagma reformei statului. În capitalism, statul se reformează continuu, în funcție de nevoile capitalului.
1. Calculele privind nevoia de tăieri din cheltuielile bugetare vin după decizia politică de a defini consolidarea fiscală în primul rând prin aceste reduceri și mult mai puțin prin creșterea veniturilor bugetare prin taxarea capitalului.
În spatele acestei decizii politice stau bine-cunoscutele considerente, tot politice, ale integrării României în sistemul mondial capitalist. Adică o integrare a sa ca o “țară a muncii ieftine”, unde profitabilitatea capitalului pe seama forței de muncă sau gradul de exploatare al salariaților este mai mare decât în majoritatea țărilor europene.
Tabelul 1 arată nu doar că, în 2023, în România, față de media UE, ponderea veniturilor revenită forței de muncă, adică remunerarea salariaților (37.7% față de media UE de 47%) a fost mult mai redusă decât partea apropriată din PIB de către capital, numită excedent brut de exploatare (47% versus media UE de 42.1%). Tabelul reflectă și că, în România, dezavantajul forței de muncă față de capital în acest sens a crescut din 2003 până în 2023 (vezi reducerea ponderii din PIB a remunerării salariaților cu 0.7%, de la 38.4% la 37.7%).
Tabelul 1. Ponderea componentelor de venituri din PIB în 2023 și 2003, Sursa: Eurostat
Au fost și alte considerente, desigur, care au făcut profitabilă integrarea României în capitalismul global, ca piață emergentă. Printre ele, crearea, prin demantelarea economiei socialiste, a unor posibilități mărite și condiții fiscale favorabile pentru investițiile de capital supra-acumulat în țările capitalismului avansat. De aceste posibilități și facilități s-a bucurat și capitalul românesc generat prin acumularea primitivă de pe urma privatizărilor.
Deci, azi, decizia de-a tăia din cheltuielile bugetare, ca metodă principală și prioritară a consolidării fiscale, este „rațională” doar dincolo de deciziile politice fundamentale privind normalizarea împărțirii inegale a veniturilor între forța de muncă și capital în defavoarea celei dintâi. Dincolo de a fi un consens politic retranșat de-a lungul ultimelor trei decenii prin diverse căi de către capital, în condițiile actuale acest lucru se face pentru a menține România cât de cât atractivă față de investițiile de capital, în condițiile unei recesiuni economice în toate țările de care ea este super-dependentă. Contribuția statului la crearea condițiilor favorabile capitalului precum și a facilităților prin care se reduc riscurile investițiilor sale, a fost întotdeauna și peste tot o verigă importantă a capitalismului. Cel puțin de la criza financiară din 2008 încoace asta se spune tot mai explicit de către actorii politici statali și trans-statali. În România de după 1990, aceste lucruri s-au putut observa clar din modul în care reconfigurarea statului și redefinirea rolului său în economie și societate s-a făcut împreună cu, dar și ca o condiție crucială a transformărilor economice (am scris despre asta în acest studiu).
2. Obligațiile României, „recomandate” de Comisia Europeană, Banca Mondială și FMI, nu sunt o noutate. Dar în campania electorală din 2024 nu s-a discutat despre ce înseamnă ele în momentul de față. A aflat cine a putut. Populației i s-a spus că vin vremuri grele, pentru că siguranța națională este periclitată de suveraniștii fasciști și Rusia.
Aceste obligații sunt înscrise în certificatul de naștere al integrării României în sistemul mondial capitalist, în condițiile în care, după 1990, Comisia Europeană și organizațiile financiare internaționale au decis să continue deciziile politice impuse din anii 1980 în comunitățile europene și în întreaga lume cu privire la crearea de noi și noi condiții favorabile acumulării de capital. S-a liberalizat și flexibilizat circulația capitalului peste granițe statale, s-au deschis privatizării și sectoarele care nu aparțineau până atunci sectorului privat, și s-au creat condițiile în care profitabilitatea investițiilor în sectoare non-productive a crescut mai mult decât cea a investițiilor în economia productivă.
Toate acestea au fost contribuții ale factorului politic la salvarea capitalului din crizele pe care capitalismul însuși le creează în mod ciclic. Acum am intrat într-o nouă fază atât a crizelor, cât și a soluțiilor salvatoare de capital. Ce mai este de privatizat, depinde de fiecare țară. Iar în circumstanțele în care circulația liberă a capitalului peste granițele statale începe să cunoască obstacole, actorii economici și politici se implică în militarizare și înarmare, precum și în războaie ca metode de restructurare a ordinii globale și a sferelor de influență.
Asta s-a întâmplat și în România în ultimii 5 ani. Statul și structurile trans-statale au definit și implementat o serie de decizii politice care au avut menirea să soluționeze crizele create de logica acumulării de capital în moduri favorabile capitalului (am scris despre asta în 2020 aici și în 2022 aici). Flexibilizarea disciplinei fiscale de către Comisia Europeană în perioada pandemiei s-a făcut pentru a putea finanța din bugetul public capitalul prin ajutoare de stat. Această decizie politică a flexibilizării a susținut mai departe și profiturile companiilor energetice în contextul în care prețurile care ar fi devenit de neplătit de consumatori ca rezultat al liberalizării și financializării sectorului energetic, au fost susținute de către stat practic ca o subvenție dată companiilor energetice. Acoperirea tuturor acestor ajutoare și subvenții de stat acordate sectorului privat, în paralel cu respectarea obligațiilor privind creșterea cheltuielilor cu militarizarea și înarmarea, tot în favoarea capitalului, de data aceasta cel al industriei militare (și ea financializată) a rezultat în creșterea enormă a datoriilor publice și a deficitului bugetar. Între timp, profitorii din România ai multiplelor crize (epidemiologice, economice, climatice, energetice, geopolitice) nu erau „împovărați” de o taxare similară celei din țările Europei de vest și de nord.
3. Despre creșterea veniturilor angajaților și a pensiilor se spune că a creat datoriile publice și deficitul bugetar, nu măsurile pro-capital amintite mai sus. De obicei, aceste creșteri nu sunt abordate în relație cu costurile exorbitante ale traiului.
Creșterea salariilor în sine nu rezultă în capacitatea crescută a lucrătorilor de-a își asigura un trai decent. Creșterea salariilor în cel mai bun caz acoperă costurile inflației, dar de fapt nu face nici asta: deși salariul minim a crescut cu 9,5% la începutul anului 2024 față de anul anterior, coșul de supraviețuire la alimente s-a scumpit cu aproape 20%. Între septembrie 2020 și decembrie 2023, cheltuielile cu întreținerea locuinței, în care sunt incluse și cele cu energia, au avut cea mai mare creștere – aproape 58% (vezi aici).
În 2024, venitul minim net în România a crescut la 2363 lei (30% din lucrători având câștiguri la acest nivel; vezi aici). În același an, coșul minim de consum pentru un trai decent în cazul unui adult a ajuns la 3972 lei (vezi aici). În ceea ce privește salariul mediu net, acesta a ajuns la 5242 lei – astfel, o familie cu doi adulți care câștigă la acest nivel (având un total de venituri de 10484 lei) și doi copii, abia a ajuns în 2024 să acopere coșul minim de consum pentru un trai decent de 10450 lei în cazul unei astfel de familii (în condițiile în care 80% dintre lucrători au salarii sub salariul mediu pe economie, vezi aici).
În ceea ce privește datornicii la utilități, în România procentul lor a crescut de la 13.7% în 2019 la 17.8% în 2022, comparat cu creșterea în media-UE27 de la 6.2% la 6.9% în aceeași perioadă (Sursă de date : Eurostat).
În România, 44.2% dintre chiriași privați sunt supraîncărcați cu costurile locuirii (cheltuie peste 40% din venituri pe costurile locuirii), față de media UE de 20% (Eurostat). În lipsa locuințelor publice, toți cei care nu au în proprietate o locuință și nu sunt eligibili la credite imobiliare (numărul celor din urmă fiind în creștere în condițiile scumpirii creditelor prin creșterea dobânzilor) sunt împinși către piața chiriilor. Asta înseamnă o mare povară pentru ei mai ales în orașele României unde economia merge mai bine și locuința devine o clasă de active (vezi aici).
În România, 15% dintre locuitori nu își pot încălzi adecvat locuința pentru că nu au bani (față de media UE de 9%). Asta se întâmplă în condițiile în care, în țara noastră, cei mai săraci 20% din populație câștigă de 6 ori mai puțin decât cei mai bogaţi 20% (media UE la acest indicator fiind de 4.7 ori). Iar coeficientul Gini al inegalităților în România, este de 31%, mai mare ca în țări precum Austria, Belgia, Danemarca, Finlanda, Franța, Germania, Norvegia, Olanda sau Suedia (Sursă: Eurostat).
În perioada creșterii veniturilor și pensiilor în 2024, în România rata inflației a ajuns să fie cea mai mare din Uniunea Europeană. Inflația a însemnat creșterea profitului în sectorului privat avantajat de plafonarea și compensarea prețurilor (mai ales în sectorul energetic și al comerțului cu produse alimentare).
Înghețarea salariilor și pensiilor în 2025 fără controlul prețurilor înseamnă austeritate pentru cei mulți și profituri mai mari pentru capital. În următorii ani vom avea parte de austeritate și militarizare (vezi aici), și ni se va spune în continuare că ele rezultă din considerente economice și de securitate, fără să fie asumate explicit ca decizii politice specifice etapei capitalismului global pe care o trăim. În România asta nu este o noutate, aici se evită cu orice preț discuția critică despre capitalism, acest regim de economie politică fiind naturalizat printr-un anti-comunism instituționalizat. După 35 de ani de transformări capitaliste, acesta încă pretinde că luptă cu rămășițele comunismului de dinainte de 1990, presupuse bariere în calea bunăstării și democrației promise de capitalismul socotit drept autentic, dar, de fapt, el este un instrument al descurajării și stigmatizării căutării unei alternative socialiste față de capitalism.
4. Rațiunea economică a consolidării fiscale prin reducerea cheltuielilor bugetare rezultă din decizia politică a statului de a susține acumularea de capital, azi cu atenție sporită față de capitalul financiar.
Capitalul supra-acumulat și datorită schemelor de ajutoare de stat și a subvențiilor, acum ar putea să contribuie la veniturile publice care să susțină investiții publice în sănătate, învățământ, locuire, capabile să ducă la bunăstare socială pentru toți și nu doar în creștere economică benefică doar pentru unii. Dar statul nu impune asta sectorului privat, el închide această cale a consolidării fiscale (pe care nu a deschis-o de fapt niciodată în România), deci îi rămâne doar calea reducerii cheltuielilor publice.
Și, evident, nici capitalul nu își dorește asta, abia așteaptă slăbirea în continuare a sectoarelor publice, inclusiv învățământ și sănătate, pentru a realiza mult solicitata privatizare a acestora. Orice tentativă mică de creștere a taxării profitului și dividendelor generează atacuri puternice ale sectorului privat. Împotriva statului, împotriva forței de muncă, împotriva pensionarilor. Desigur, capitalul își apără drepturile câștigate în țara muncii ieftine, în care, în pofida creșterii veniturilor, traiul decent al celor care câștigă sub venitul mediu pe economie rămâne o aspirație neîndeplinită. Lupta capitalului este considerată demnă și rațională și neideologizată. În timp ce lupta forței de muncă pentru drepturile sale este respinsă ca o tentativă populistă sau nostalgică față de ceaușism sau chiar parte din politica extremei drepte asociate cu fascismul.
Capitalul supra-acumulat se va investi în instrumente financiare, ceea ce va întări poziția economică a fondurilor de investiţii. Conform regulilor Capital Markets Union (2015) al Uniunii Europene, programul guvernului pro-european din București de azi prevede crearea şi dezvoltarea unei pieţe de creştere pentru IMM-uri pe Bursa de Valori Bucureşti, continuarea ajutoarelor din fonduri europene pentru listarea companiilor private şi dezvoltarea industriei fondurilor de investiţii printr-o legislaţie adecvată (vezi aici). Se mai prevede și dezvoltarea pieţei de capital şi implicarea fondurilor de pensii în finanţarea economiei, prin vehicule de investiţii specializate.
Deci, după ce statul român a susținut acumularea de capital prin ajutoare și subvenții, în continuare va sprijini, prin legislație, dezvoltarea pieţei derivatelor, listarea de companii private, dezvoltarea de noi instrumente financiare, și creşterea industriei fondurilor de investiţii. Prevăzuta majorare a contribuţiei la fondurile de pensii private de la 4.75% la 6%, dar și a sumei deductibile pentru pilonul 3 şi 4 de pensii (a contribuțiilor la pensia facultativă vezi aici) conduce spre același scop. Așa se întâmplă în capitalismul fondurilor de pensii (vezi aici), asta înseamnă azi să fii o țară ca afară.